Axante de la Trascau

Axânte e pe Twitter

2012-02-16T07:00:00.000-08:00

Ca să intru definitiv în lumea asta virtuală, am binevoit să îmi fac cont de Twitter. Am urmărit tutoriale, am sunat un prieten (@dianacampean), mi-am băgat nasul şi eu un pic. Nu prea mă pricep, dar am o presimţire că o să învăţ. Şi contul de Facebook mi l-am făcut ca să fiu în rând cu lumea. Şi am început să mă descurc binişor. Aşa că toate condiţiile sunt îndeplinite.

Am băgat şi pe blog gadget, cred că aşa îi spune, cu postările mele pe Twitter. So, follow me on Twitter.

Love me if you dare

2012-02-14T21:19:00.000-08:00

Unii au nevoie, ca să poată trăi, de altceva în viaţa lor. Ceva care să-i mişte,să-i incite, un joc cum e cazul de faţă. Şi nu un joc oarecare, ci un joc în doi, o poveste de iubire dusă la alte dimensiuni, o provocare mereu acceptată. Filmul ăsta pe lângă imaginile extraordinare şi modul cum a fost filmat, te face să te gândeşti unde eşti, care e locul tău. Te vei întreba dacă iubirea te va distruge sau nu. Vei alege sau, ca alternativă, vei rămâne într-un fel de stand-by.

"Sunt doare trei lucruri pe care nu mi le-ai cerut şi pe care mi-ar fi plăcut să le fac: să mănânc furnici, să insult şomeri care ies de la biroul de şomaj şi să te iubesc ca un nebun".

La schi după 3 ani

2012-02-13T02:47:00.000-08:00

Da, a trecut 3 ani. Nu ştiu din ce motiv a trecut atâta timp, cât eram mic eram înnebunit după sportul ăsta. Căram schiurile pe toate coclaurile, am şi rupt o pereche, de lemn cum erau pe vremuri. Şi acum îmi amintesc cum le pregăteam de cu seara, le ungeam cu ceară, verificam legăturile. Mergem mult în Plai, "băteam" mai mult zăpada decât schiam, dar era frumos. Coboram prin pădure sau pur şi simplu pe şosea. Săream mult la o trambulină improvizată, prilej de a face cunoştinţă cu zăpada îngheţată, ba cu faţa, ba cu restul părţilor componente. De rupt, nu mi-am rupt nimic. Încă.

În ăştia 3 ani am mai ajuns pe pârtii, la Arieşeni de câteva ori, la Păltiniş la fel. Dar, din diverse motive, gen concursuri, lipsă echipament şi zgârcenie, am tot amânat momentul.

De data asta, am plecat convins că se va întâmpla. Am împrumutat schiuri, clăpari, beţe, de la prietenul Didi. Şi era cât pe aci să ratez întâlnirea. Dar lucrurile s-au aşezat în aşa fel încât sâmbătă, pe la 12 şi ceva, eram în vârful pârtiei Vârtop şi mă întrebam ce dracu fac. Cu coada ochiului spionam pe unul şi pe altul, să îmi amintesc cum se face. Cică la schi nu merge zicala cu „mersul pe bicicletă”. Din prima coborâre mai ţin minte următoarele, în ordinea cum mi-au venit în minte: bhă ce nebun eşti; aşa, crăcănat, da ţine-te pe schiuri; zgomotul zăpezii de sub schiuri; vitezăăăăăăăăăăăăăăă; dacă pici, ai pus-o; gâfâiam de mama focului; durere acută în picioare. Părea că totul durase sub 1 minut. Am prins curaj apoi, am reuşit să mă bucur în timp ce coboram, să încerc să-mi îmbunătăţesc stilul (şanse minime), să nu mai fiu un pericol pentru ceilalţi etc.

Am observat faţă de prima experienţă la Arieşeni -când de sus până jos am picat de 48 de ori (vă imaginaţi ce faţă aveam şi cât de bătucit eram)- că în partea superioară, cea mai abruptă, unde era plin de denivelări, acum e mai domoală, cred că din cauza zăpezii abundente. Asta mi-a dat impresia că nu sunt chiar începător. Dacă sunt sau nu, ce contează.

M-am îndrăgostit din nou de schi. Aş vrea să o facem şi în grup. Da, de ce râdeţi? Să ne dăm unul altuia teme, să ne oprim la o poveste sau de ce nu, să ne încurcăm unul pe celălalt. În rest ce să spun, ca şi recomandări: indiferent din ce parte veniţi, lăsaţi maşina la primul loc liber, nu încercaţi să ajungeţi cât mai aproape de pârtie, nu merită. La baza pârtiei de la Vârtop, pârtia nr. 1, există un local destul de mare, mereu plin. Pe lângă faptul că te poţi încălzi destul de bine sau că poţi bea o bere (cu 4 lei), au şi mâncare, o „împinge tava”, ieftin şi bun. Am mâncat pe săturate, felul 2 cu 11 lei. Mâncarea excelentă.

Mai rămâne să investesc în echipament. Încet şi sigur. Vreau schiuri cu legături de tură, să pot merge la Geoagiu peste deal. Ori la Dâmbău, în sus ajutat de pielea de focă, în jos de gravitaţie.

Hasta la vista , baby.

Încercare

2012-02-10T02:16:00.000-08:00

Am încercat să îţi neg

existenţa,

să te ascund, să îţi alung

prezenţa.

Am încercat să te aşez deoparte,

ca un timbru învechit

sau ca un semn de carte.

Am încercat.

Sublimă „Încercare”.

Tot ce s-a dus,

va mai veni,

iar tot ce-a fost

se va-ntregi.

Răbdare.

Ice,ice, baby...

2012-02-05T23:19:00.000-08:00

De mult urmăream eu pozele lui Dan Tăuţan şi Claudiu Szabo (aka Nănaşhu) cu gheaţa din Cheile Râmeţului. Dhe, cică dacă e frig tare mai multe zile la rând, îngheaţă apa şi poţi traversa cheile "prin apă". Adică, pe gheaţă. De atâtea ori mi-am propus să verific chestia asta şi de atâtea ori nu am făcut-o, încât această traversare părea un miraj.

A fost nevoie de câteva zile de foarte frig, un Zoli extrem de entuziast, câţiva oameni de bine şi hotărâţi din Orăştie, vechi prieteni, un concert caritabil de vinerea seară şi, aproape fără să realizez, m-am trezit cu un piolet în mână călcând gheaţa. Bine, pioletul e pentru poză.

Cum maghiaru' era într-o formă de zile mari, ne-am aventurat să testăm grosimea gheţii. Bineînţeles, l-am lăsat pe el primul.

Şi după ce greul a trecut, m-am băgat eu la înaintare...

De greu, ce să zic, nu a fost greu. Mai testam cu pioletul grosimea gheţii când traversam dintr-o parte în alta. mai săream câte un bolovan, mai râdeam când mai alunecam. I-am bârfit pe Philip care nu a venit de lene şi pe Sebi care cică urma să vină. Fără să realizez, am şi ajuns la fosta şcoală din Cheia, actualul Centru de Supraveghere Ecologică, dacă nu mă înşel.

Când să facem focul (afară era mai cald ca înăuntru), tot fumul venea înapoi, aşa că am deschis gura de vizitare de la horn şi am extras vreo 3 găleţi de funingine+ o jumătate de găleată de zăpadă. Bineînţeles, de vină a fost Sebi, care a petrecut acolo Revelionul şi nu a putut curăţa hornul. Io cred că-l curăţa, harnic cum îl ştiu, dacă s-ar fi priceput. Dar nu poţi să le ai pe toate.

Am petrecut acolo o noapte de vis, apoi ne-am întors a doua zi pe acelaşi traseu. Viscolea puternic, iar peisajul era parcă şi mai frumos. Promit că o să mă întorc.

Prima oră de folk

2012-01-26T21:30:00.000-08:00

"Ora de folk"

2012-01-24T22:30:00.000-08:00

Şi acum îmi amintesc de prima seară de folk de la Restaurantul Laleaua (IPEG) cu Victor, Martin Nagy, Sebastian Kincses (care în seara aia a primit porecla de Talisman), cred că şi Bilă (Adrian Alba) era. Apoi a urmat concertul de pe terasă de la Buta (Ascona Bar), îl amintesc aici pe celebrul John şi tinerii Anda Caş şi Fane Viorel Dan. Apoi, alături de "Plus Noi" am lansat Cântecele Crude într-un frig de zile mari. Au urmat altele şi altele.

A trecut atâta timp. Şi uite că nu ne lăsăm. Voi încerca, alături de Fane să facem câte o "Oră de folk" în fiecare Joi. Ştiu că va fi greu. Mai ales când, din diferite motive, nu va putea fi prezent decât unul dintre noi. Dar ne vom strădui. Vom aduce invitaţi, prieteni de pe munte şi de oriunde. Ne vedem deci, în fiecare Joi, la Leul de Aur.

Afiş realizat de Radu Truţă.

Jurnalul, ca o viaţă în sine

2012-01-23T23:00:00.000-08:00

Am fost de curând în Retezat. Am vrut şi să urcăm pe vârful cu acelaşi nume, însă zăpada foarte mare, ca să citez un clasic în viaţă "până la sfârcuri", a făcut urcarea, nu pot spune imposibilă, ci doar că efortul depus în raport cu rezultatul aşteptat, pur şi simplu a făcut ca totul să nu se merite. Am dormit la Refugiul Condorul, cu o locaţie ieşită uşor din potecă, aproape de fostul refugiu Ştevia, ars în anul 2000. Cum ne-am întors destul de rapid din tura programată, am avut timp să gospodărim câte ceva cum ar fi: tăiat lemne cu joagărul, reparat securea (Paul), curăţat zăpada de pe acoperiş (Philip şi Fred) etc. Personal , mi-am promis că o să mă întorc acolo în primăvară.

Cu toată munca depusă, când a venit seara şi am intrat în refugiu, ca să avem şi o altă ocupaţie decât poveştile pe care ni le cunoaştem atât de bine, am început să citesc din Jurnalul refugiului. Să citesc pentru toată lumea, mai precis doar fazele mai interesante. De fapt sunt trei caiete, din care două complete, al treilea şi cel mai gros fiind cel "în vigoare", în care ne-am notat şi noi câteva gînduri.

Jurnalul ăsta, are o viaţă a sa. Dacă ai răbdare să citeşti, în ordine cronologică sau nu, gândurile celor care au trecut pe acolo, ţi se deschide în faţă un întreg univers.

Unii au băut şi au făcut chiar şi 4 ore până la refugiu. Alţii au ajuns acolo în doar 45 de minute. Alţii au dormit acolo, alţii doar l-au vizitat în trecere. Majoritatea au mulţumit celor care l-au ridicat şi de asemenea, celor care au lăsat totul curat pentru cei care vor veni. Alţii au notat bucuria cuceririi vârfului, alţii şi-au notat oboseala fericită a celui care petrece mult timp pe munte. Unii şi-au strigat singurătatea, alţii îşi căutau, acolo, perechea. Unii reveneau acolo după mulţi ani, alţii erau obişnuiţii refugiului, mereu cu grijă pentru el şi respectaţi de toţi ceilalţi. Unii pur şi simplu se odihneau, găteau sau făceau dragoste. Unii scriau versuri, încântaţi de minunăţia descoperită în Retezat. (Fred mă tot presa să scriu şi eu ceva). Mii şi mii de gânduri.

Noi nu am făcut mare lucru. Am urcat cât am crezut prin zăpada care, atunci, părea veşnică. Am stricat un week-end romantic a doi îndrăgostiţi din Timişoara. Am pus, aşa cum suntem obişnuiţi, un pic osul la buna stare a refugiului. Acestea, aici, sunt acum doar cuvinte.

Acolo, scrise în jurnalul refugiului, au devenit parte din viaţa lui. Ele au să trăiască, respire, atâta timp cât refugiul acesta va exista.

P.S. Fred, cu întârziere....

"In casa zăpezilor veşnice,
nici o primăvară,
vară sau toamnă,
nu zguduie liniştea
îngheţului permanent.
Acolo nu ai să mai simţi
nimic.
Poţi alege, doar,
să îngheţi ceva,
odată cu tine."

După 11 ani

2012-01-18T00:59:00.000-08:00

Când am plecat la drum, în 2001, am început de la ideea de prietenie. Nimic nu conta mai mult decât asta. Şi apoi, de la dorinţa de a merge pe munte şi de a ajuta oraşul Zlatna, de a ne implica activ în problemele ecologice din zonă.

Normal ca ne-am îndreptat către turismul montan şi protecţia mediului.
Treptat, ne-am dorit mai mult. Nu am vrut doar să mergem pe munte, am vrut să protejam anumite zone, zone care merită a fi păstrate asa cum sunt sau cu minore intervenţii umane. Nu am vrut numai să mergem prin peşteri, ci şi să învăţăm despre ele, să le explorăm, să le protejăm în acelaşi timp .N-am vrut numai marcaje ci o dezvoltare turistică. Am vopsit, am participat la realizarea de hărţi, am studiat.

Nu am cucerit vârfuri, ci am cunoscut beţia înălţimilor şi gustul fericirii între prieteni. Am cucerit munţii din noi.
Am fost entuziaşti şi lumea de lângă noi a observat asta. Au venit alături de noi oameni de valoare, prieteni, mâini harnice şi umeri pe care am putut plânge. Am pus cărămizi şi am încercat să schimbăm mentalităţi. Am dus generaţiile viitoare pe munte, am plantat copaci, am curăţat râuri, am realizat filme,am scris cărţi, am râs şi suferit împreună. Ne-am certat şi ne-am contrazis, însă nu am fost cu adevărat supăraţi unul pe celălalt, ci pe ceea ce am fi vrut să facem şi nu am reuşit. Am clădit.
Am suferit când nu am comunicat destul. Am comunicat apoi mai mult. Am încercat, împreună, să fim mai buni.
Am fost şi suntem legaţi. Am fost şi suntem un Corp al Munţilor Trascău şi dincolo de ei.

Dar oamenii se schimbă. Vremurile se schimbă. Comunicăm prea mult şi facem prea puţin. În interiorul problemei am rămas o mână de oameni. Cei care creează, nu cei care reacţionează. Toţi sunt importanţi. Dar nu la fel. Oamenii, deci şi noi, au priorităţi. Au o viaţă pe care o trăiesc aşa cum vor. Respect pentru asta.

Însă, acum, este vorba despre noi. Despre ce vrem şi cum vrem să mergem înainte.

Eu, unul dintre cei din interiorul problemei, vreau să fiu respectat pentru ceea ce fac. Vreau să fiu întrebat, înainte de a fi criticat. Vreau să ne spunem în faţă ce avem de zis. Vreau să renunţăm la ceea ce nu putem face. Vreau ca lumea să aibă încredere. Sau dacă nu, să pună ei însuşi mâna. Să se implice. Nu cred că cer prea mult.Vreau să recunoaştem cine suntem şi cine am devenit. Poate timpul meu s-a dus. Poate e timpul pentru altcineva. Aş fi atât de fericit ca , într-o dimineaţă, cineva să spună.."Aş vrea eu să încerc. Nu mă ajuţi?"

Vreau să fim prieteni din nou. Dacă mai vreţi , dacă mă mai vreţi, sunt aici. Pe Facebook, pe blog, pe site, la sediu, la Săruni, am telefon şi din când în când mai beau câte o bere.

De prin lume adunate

2012-01-13T11:48:00.000-08:00

Să fi trist?
E o-ncercare.
Şi cum încercarea
moarte n-are,
azi încerc vreo 3 secunde.
Unu, doi şi trei e gata.

Mă topesc în griji mărunte.

Vai şi-amar de viaţa mea,
mi-a ajuns tristeţea grea.
Pe la "patru" sar din pat
şi mă duc la crâşmă-n sat.
Iată-mă.
Să fiu trist? Ce, am turbat?

Să fi trist e o-ncercare.
Încercarea moarte n-are.
(Moare numa cine-ncearcă.)

(Varianta 2- pentru mama Ana)

Să fi trist?
E o-ncercare.
Şi cum încercarea
moarte n-are,
azi încerc vreo 3 secunde.
Unu, doi şi trei e gata.

Mă topesc în griji mărunte.

Vai şi-amar de viaţa mea,
mi-a ajuns tristeţea grea.
Pe la "patru" sar din pat
şi mă duc la crâşmă-n sat.

Chiar la "Ana între craci"
(Iartă-mă, am nişte draci.)
Să fiu trist? Ce, am turbat?

Să fi trist e o-ncercare.
Încercarea moarte n-are.
(Moare numa cine-ncearcă.)

Ce poţi face duminica

2012-01-09T00:07:00.000-08:00

Dacă tot nu am plecat niciunde, din cauză de alte planuri (gen pregătire material video pentru un anumit concurs) şi din cauza faptului că nu pot bea bere dacă nu fac un pic de mişcare (da bre cu alcool, fac o cură recomandată de Asociaţia Băutorilor de Bere), m-am gândit să îmi îndeplinesc un mic vis. Sâmbătă seara eram patru pregătiţi şi ca de obicei, duminica dimineaţa la prima oră la 11, am rămas doi. Eu şi Sandu. Şi fără maşină. Dar cum soldatul român se descurcă în orice situaţie, împrumutăm Furia Albastră de la old-men Achim.

Destinaţia: Piatra Boului, o "klippă" calcaroasă situată în vârful unui deal, undeva pe Valea Ampoiului, între satele Meteş şi Tăuţ. Vezi poza.

Sursa foto: Alpinet.org.

De fiecare dată când aveam drum la Alba, promiteam că la întoarcere am să urc la piatra aceasta. Dar nu a fost să fie. Până ieri.

Am lăsat maşina în drumul naţional şi am început să urcăm pe o cărare. Se auzeau sunete de goarnă şi am văzut o maşină de teren, în culori de camuflaj. Ne-am dat seama că ne aflam în mijlocul unei partide de vânătoare aşa că fiecare pe măsură ce înaintam, reperam câte un copac, cel mai apropiat de persoana noastră, pentru situaţii de urgenţă. Cum cunoaştem un mare vânător zlătnean, am hotărât să ne semnalizăm prezenţa prin diverse modalităţi, nu de alta dar Sandu zicea că, după părerea lui, pielea nu i-ar sta bine întinsă în faţa unui şemineu. Mergeam cu mâinile în sus strigând "ne predăm" şi "Dănuţ, suntem noi, Axânte şi Sandu. Nu trage". După ce am ieşit din pădurice am remarcat o grămadă de vânători, aşezaţi strategic, în timp ce restul, după zgomot, alergau vânatul prin pădure. Dar nu a fost să fie, au trebuit să se mulţumească cu slănină cu ceapă sau fiecare ce a avut în traistă. Atunci am realizat că Dănuţ nu era la vânătoare, pentru că nu a fost împuşcat nici un câine. Am ajuns în faţa bolovanului, căruia îi pusesem gând rău de la distanţă pentru realizarea unor trasee de escaladă, dar feţele erau prea friabile, aşa că nu se merită nici o amenajare. Am urcat pe el, bineînţeles, povestind ba de cetăţile de la Tăuţ şi Vurpăr, ba de Fănică şi Ţâmburu şi de călătoria de dimineaţă a primului în adâncuri, de materialul video cu participarea extraordinară a lui Chuck Norris (...când Chuck Norris e pe moarte, moartea geme de plăcere :)).

Am coborât agale, am ajuns la maşină (apropo, am aflat că numele dealului pe care e amplasat bolovanul e Dealul Fecioarei. Care o fi? Mai există?) şi ne-am întors la Zlatna. Meritam şi noi o bere, nu?

Cum a fost prin 2011

2012-01-08T22:08:00.000-08:00

Cineva zicea că, de la inventarea roţii încoace, nimic nou nu s-a întâmplat. Pentru toate există acum Google Search sau aşa ceva. Aşa că am văzut eu pe un blog o scurtă prezentare a articolelor scrise într-un an. Hop şi eu.

Ianuarie: Protest
Februarie: Cartea cu bunici
Martie: Ana de la Citeră
Aprilie: Welcome to Detunata! Ask for Vetălău!
Mai: Cultura şi Zlatna, vaca şi baletul!
Iunie: Gândeşte pozitiv!
Iulie: A fost odată... Folk You!
August: Demisia lui Ciki Attila!
Septembrie: Mă bucur de banalitate
Octombrie: Amintirea unui vis
Noiembrie: DemiDulce
Decembrie: Pe strada in Cetatea Luminii! şi , de final, Grupul Lumina!

Trei observaţii: mi-aş fi dorit să pot pune aici mai multe postări lunare; doi: din ce în ce mai multe postări pe lună pe măsură ce anul se apropia de sfârşit şi trei: sunt lucruri care mi s-au întâmplat şi am fost mirat să nu găsesc postări despre ele. Poate la anul ( şi La Mulţi Ani).

Mulţumesc Maka pentru idee!

De ziua ta

2012-01-04T00:56:00.001-08:00

Aş vrea să-ţi spun
că lumea s-ar opri
dacă tu nu ai exista.
Dar aş minţi.
Nmic nu s-ar schimba.
Din ploaia ce din cer
iar va cădea,
eşti doar un strop.
Eşti singurul,
ce-ntr-un sfârşit,
mă va uda.

Mici placeri

2011-12-30T10:19:00.000-08:00

Din ciclul " micile bucurii ale vietii", stau cu prietenul Bobby la caldura unei sobe si bem un pahar de vin.. Ne canta "Buna varianta rea", afara e polei si oamenii asteapta din nou, sa ninga. Cu ei si eu stau si astept. Un nou an, o noua dimineata, o cine stie ce alta "noua" sau lucru "nou". Maine va fi alta zi. Pana maine, astazi beau vin si imi doresc sa ninga. Atat.

Sărbători fericite!

2011-12-22T04:25:00.000-08:00

Din păcate nu vă pot lua pe toţi la rând pentru a vă ura cele de mai sus. Şi sunteţi mulţi, atât de mulţi. Aşa că apelez la acest blog şi la contul meu de Facebook!

Să aveţi Sărbători Fericite şi o viaţă aşa cum vă doriţi! Să lăsaţi totul în urmă, fără a uita. Să mulţumiţi că lucrurile vi se întâmplă şi să învăţaţi din ele! Să vă opriţi cât mai des, să vă bucuraţi de lucrurile simple! Să zâmbiţi mai des.

Să nu uitaţi că fiecare zi e o sărbătoare. Trăiţi-o astăzi. Nu trăţi viaţa altcuiva, viaţa e prea scurtă pentru asta. Alegeţi sinceritatea şi petreceţi timp alături de cei dragi, indiferent cine ar fi aceştia!

Am să încerc, alături de voi, să fac şi eu cât pot din toate acestea!

Să ne vedem/auzim cu bine!

Îngheţ

2011-12-22T00:18:00.000-08:00

Mi-am aşezat ochii
în vârful degetelor.
Apoi mi-am propus să te privesc
de atât de aproape
încât pielea ta să îmi
zgârie retina.
Genele mele vor fi
de acum
singurul burete
care te va mângâia
pe trupul molatec,
repetat şi cuprinzător.
Îmi e somn.
Stinge lumina şi
pregăteşte-ţi coapsele
pentru
marea hibernare.

Poza de Claudiu Szabo.

Întâlnire de gradul III

2011-12-19T22:50:00.000-08:00

Sunt sigur că aţi văzut de multe ori expresia feţei unui copil atunci când se bucură. E o bucurie cum rar poţi vedea, necondiţionată, sinceră. Ei bine, aproape de aşa ceva am fost şi eu aseară. Cântam pe scenă la Alba Mall şi mă rugam să mă ţină vocea. Mă concentram amarnic în microfon şi rar aruncam câte o privire spre sală. Mă bucuram că se aude bine, dar mă şi îngrijoram, orice sunet nelalocul lui s-ar fi auzit. Mă uit în spatele scaunelor şi îl observ pe Sorinel Teişan, vecinul meu de bloc, responsabil parţial cu aventurile mele prin pădurile copilăriei, însoţit de fiica lui, Mara. Pe când să le dedic o melodie, dispar. Mă uit după ei şi în locul lor apare un tip care semăna cu Virgil Suciu. Îmi zic : "Nu are cum omule, ai făcut febră, confunzi oamenii". Mă conving că am vedenii, când lângă sosia lui Virgil Suciu apare şi sosia lui Cristi Pustai. Prea era de tot. Şi apoi sosia Cristinei Pustai. Deşa devenise clar. Erau ei, şi după cum ne-au spus mai târziu, la o poveste acompaniată de un vin, au venit ca să ne vadă. Acuma, nu cred că au venit numai pentru noi. Au mai schimbat aerul, l-au văzut şi pe Marius, fost preşedinte al juriului la Festivalul Mediaş Cetate Seculară, dar au venit şi pentru noi. Ceea ce pentru mine e de ajuns. O nouă seară specială. Şi mă simt atât de bine.

O să te-aştept

2011-12-18T23:49:00.000-08:00

O să te-aştept ca să-mi colinzi în gând
Şi anul ăsta pe la sărbători.
Cu glasul tău mereu ai să-nfiori,
Tăcutul chin din sufletu-mi flămând.

O să te-aştept tăcut, nu fără de motiv,
În fiecare an sub bradul verde.
Chiar dacă astăzi nu mai am ce pierde,
Căci ieri eu te-am pierdut definitiv.

O să te-aştept.
Absent.
Indiferent.

Când alergi prea mult...........

2011-12-15T22:20:00.000-08:00

Când alergi prea mult, rareori te poţi opri să te bucuri de lucrurile mărunte. Şi mai rar, să mulţumeşti celor care ţi-au fost aproape. Poţi să te întâlneşti zilnic cu oameni deosebiţi, dar dacă eşti ocupat mereu cu goana ta, s-ar putea să treci pe lângă ei şi să le simţi doar lipsa. Sunt multe momente din viaţa mea când am simţit nevoia să mulţumesc şi totuşi nu am facut-o. În ultimul timp, mulţumesc mai des. Pentru că mă opresc mai des. Şi deşi am făcut-o, mă simt dator să o mai fac încă o dată. Mulţumesc Feri, mulţumesc Dianthus Mediaş! Mulţumesc că existaţi! Mulţumesc pentru rândurile frumoase şi mai ales, pentru gândurile frumoase!

Un posibil vis....

2011-12-13T22:09:00.000-08:00

Cum l-am cunoscut pe Cristi Pustai

2011-12-09T01:14:00.000-08:00

Că am fost la Mediaş, ştiţi. Cum sunt şi microbist, cam ştiu cine e Cristi Pustai, antrenorul uneia din cel mai frumoase echipe din campionat. Am cântat pe scenă şi la ieşire, o doamnă foarte frumoasă mă opreşte şi mă felicită. Lângă ea, Cristi Pustai. Îi mulţumesc frumos doamnei, apoi nu mă pot abţine şi îi strâng mâna "primului blogger din rândul antrenorilor de Liga 1". Îi urez să bată cât de des bucureştenii. Râde. Doamna era Cristina Pustai, soţia lui Cristi. Despre care am aflat, în trecere, cum a reuşit să îmbrace jucătorii de la Gaz Metan în tricourile Let's do it România (Ea a fost coordonatoarea celor două ediții de până acum a proiectului Let’s do it Romania! pentru regiunea din zona Mediașului). Şi multe, multe alte lucruri frumoase.

Seara, surpriză. La petrecerea de după prima zi de festival, Cristi era acolo. Din câte am vazut eu, în rol de gazdă. Se simţea între folkişti ca peştele în apă. Cu mulţi dintre ei, vechi prieten. L-am vazut râzând, suspinând, cântând, recitând, ţinând practic în braţe un întreg auditoriu. Nu ştiu care a fost contribuţia lui şi a soţiei la realizarea Festivalului Mediaş Cetate Seculară. Nu mă îndoiesc că a fost una deosebit de importantă. Fiecare festival are "sufletele" lui. Cristi şi Cristina au fost printre cele de la Mediaş.

Hai Cristi! Hai Gazu'!

Creştere

2011-12-08T22:27:00.001-08:00

Am crescut împreună.
Tu şuier, eu ţipăt,
apoi am devenit
plutire.
Am pedalat la unison,
încercând să premedităm
destinul.
Ne-a durut în aceeaşi
gamă
şi ne-am abandonat
unul în celălalt,
până la capăt.
Ne-am spus şi am simţit
tot.
Apoi, zâmbind,
te-ai ridicat,
mi-ai mulţumit
şi ai plecat.
Rămas bun.

Lătratul Vulpii, din ciclul "Şi zlătnenii au talent"

2011-12-08T03:09:00.000-08:00

În 15 Decembrie , la Alba Iulia (Hotel Parc, etaj 1, sala Roşie, ora 11.30) o să fie lansată cartea "Lătratul Vulpii", scrisă de zlătneanca Michaela Jurat-Mircioiu, lansare la care voi participa şi eu, alături de un prieten.

Nu am deschis bine cartea şi pe pagina a treia se găsesc cuvintele "Mai degrabă găseşti fier fără pete de rugină, decât AUR fără pete de SUDOARE şi SÂNGE". Cât adevăr.Tot ce ştiu despre carte în momentul de faţă e că în ea găsesc relatări despre Zlatna şi Dâmbău, dar răsfoind-o acum am să citez din descrierea autoarei:

"Împletind realitatea cu ficţiunea , "Lătratul Vulpii" încearcă să prezinte viaţa Domeniului Zlatna între anii 1780-1784, perioada premergătoare şi de început a răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan. Aşa cum spune şi numele, Zlatna (Zoloto înseamnă aur în limba slavă), este un loc al aurului. Dar nu numai al aurului ci şi al unei incredibile frumuseţi ale naturii, al legendelor, al istoriei şi al continuităţii româneşti. Poetul Martin Opitz cântă această continuitate printr-o metaforă clasică, parcă anume ca să exprime acest adevăr fără tăgadă:

"Sunteţi ca o pădure, cu rădăcini adânci,

Ce prinsă stă de cleanţuri abrupte şi de stânci.

Şi oricât ar fi de aspru, prelung cu durere,

Nu are aşa putere".

"Lătratul Vulpii" încearcă să readucă în atenţia cititorului istoria acestui "El Dorado" transilvănean, aşezat pe coline, ca o "mică Romă", să şteargă patina timpului, ca de pe o bijuterie de mare preţ, uitată, pierdută în Munţii Apuseni."

De abia aştept să citesc cartea şi să descopăr o altă realitate, o altă Zlatna, un alt Dâmbău.

Nu mică mi-a fost bucuria când, la sfârşit, printre mulţumiri, mi-am regăsit şi tatăl.

Felicitări Michaela şi ne vedem în 15, la Alba Iulia.

Grupul Lumina- Vara promisă

2011-12-06T03:08:00.000-08:00

Pe stradă în Cetatea Luminii

2011-12-06T02:14:00.000-08:00

Mergeam pe stradă în Mediaş! Alături de prieteni, vechi şi noi! Am auzit în surdină, un colind! Şi două voci care se potriveau perfect! Se vedea, mai precis auzea, că legătura dintre ei e veche, că aceste voci se cunosc una pe alta demult. Erau doi oameni. Unul cu o chitară. Folosea ca şi pană o jumătate de cartelă telefonică sau ceva asemănător. Doi fraţi. Sărăcăcios îmbrăcaţi, dar m-au oprit din drum. Vocile lor, melodioase, împreunate, mi-au pus piedică, mai precis m-au împlântat în caldarâm. Se termină colinda. Îmi venea să plâng şi tot ce am putut face a fost să aplaud. Din suflet. Au zâmbit la rândul lor. Şi prietenul meu Yoyo se îndreaptă către ei şi îi roagă să cânte "Vara promisă"! Aşa am aflat că ei au deschis Festivalul de la Mediaş de anul trecut. Deşi nevăzători, se cheamă Grupul Lumina şi pentru câteva minute au luminat împreună cu noi. Nu ştiu dacă emoţiile mele au fost amplificate de tot ceea ce deja mi se întâmpla. Dar nu am mai auzit pe cineva cântând aşa. Şi iar mi-a venit să plâng. De bucurie, de emoţie, la gândul că poate în Zlatna ar fi fost judecaţi şi marginalizaţi. Acolo, lângă ei, m-am simţit privilegiat şi un om mai bun. M-am gândit mult la ce transmite muzica, la cât de simplă e ea atunci când pătrunde în sufletul omului. Am să postez aici înregistrarea melodiei cântate de ei. După ce o fac rost. Mai jos am pus melodia originală, cântată de nimeni altul decât Ştefan Hruşcă, asta ca să aveţi un termen de comparaţie.

Aveţi răbdare şi ascultaţi interpretarea lor şi faceţi abstracţie de calitatea înregistrării!

O parte din mine a rămas, definitiv, acolo lângă ei!

Noapte bună

2011-11-30T14:53:00.001-08:00

O zi în crâşmă la Ana...

2011-11-29T06:02:00.000-08:00

Da, o zi în crâşmă. Ştiu, ieeeeeepppppppppp, uraaaaaaaaaaaaa, să curgă beutura! Nu aşa bre beţivilor. Bibi, mai taci din gură! Şi tu Beri-amin! Şi mai ales tu, Sandu! Mi-am transferat biroul aici. Ce poate fi mai frumos. Câte un ceai, o poveste cu câte unul de la Valea Dosului care zbiară, un email către partenerii din Franţa, unul care povesteşte mereu de serviciu, indiferent care e ăla, un drum după o pâine feliată, o asistentă sexy care îşi face loc pe lângă mine! Ce mai, perfecţiunea întruchipată. O zi cu Facebook, Messenger, puşca şi cureaua lată, colinzi, bere fără alcool, articole din presă cu vânzare de aur fals, doruri de peste judeţ, bani ceruţi împrumut....am uitat ceva? Ie,o nuanţă, o zi de concediu fără plată.

Pe vremuri, îmi luam câte o zi de concediu, în mijlocul săptămânii şi mergeam pe terasă la Breaza, după ce mâncam bine, undeva în jurul orei 09.00. Şi bagă bere la halbă. Ca şi parteneri, oricine avea chef de poveşti, mai puţin cei agasanţi. Îmi plăcea cel mai mult când treceau maşinile de la serviciu pe stradă. Parcă berea intra cel mai bine.

Pe când ei ieşeau de la lucru, eu eram hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, ropote de tropote şi bineînţeles, continuam cu ei, întrebându-i insistent cum a fost pe la serviciu, dacă şefii au fost de treabă (contradicţie în termeni) sau ca de obicei, nesuferiţi şi zbierând...Ajungeam târziu în noapte acasă, beat şi fericit! Cel puţin aparent! Acum stau şi la mine la masă sunt: un pensionar, un zugrav, un olandez şi asistenta de care vă vorbeam mai devreme! Oare ce să fac? Oare la ce mă duce capul? Ştiu :)).... Să vină o bere..........pfuiii să moară lumea! (şşşşşşşş auzi, să fie fără alcool, dă te rog jos eticheta, altfel nu mai scap de ăştia).

Aş mai scrie, dar îmi e frig la mână. Reducere la căldură. Off mamă Ană!!!

Privind

2011-11-27T11:02:00.000-08:00

Când eram mic (şi la trup curat) eram foarte complexat. Am tot scris despre asta, ba chiar şi o poezie. Aveam ba picioarele strâmbe, ba urechile mari , ba etc. Nu o să mai insist. Şi mă gândeam cu ce compensez eu toate astea, ce am eu mai altfel decât alţii, cu ce aş fi mai deosebit. Întrebări de copil, desigur. La vârsta aceea, credeam că privirea mea are ceva. Că privirea arată multe despre un om. Că aş putea să atrag atenţia, în special atenţia fetelor, doar privindu-le. Mult mai târziu am văzut un film , Amelie, în care personajul principal interpretat de Audrey Tautou, încearcă să intimideze oamenii pe stradă privindu-i. Dacă îmi aduc bine aminte şi reuşeste, dezechilibrând un om pe bicicletă. Dar şi aici, ca şi în copilăria mea, nu se ştie exact cât era realitate şi cât imaginaţie. Vă recomand cu căldură filmul. Am crescut şi pe măsură ce scăpam de micile şi absurdele mele complexe, am uitat încet, încet, de povestea aceasta cu privirea. Însă, în ultimul timp, simt din nou că privirea mea are ceva. Mi se şi spune. Dar de data asta nu vreau să mai atrag sau să intimidez pe cineva cu ea. Simt că, atunci când cuvintele nu mai sunt de ajuns, pot să mă exprim cu ea. Că pot să comunic, fără să pierd nuanţe. Privirea exprimă exact ceea ce simt. Am aflat că pot să fac asta privind. Alţii o pot face zâmbind. Mulţumesc! .... simt, privind, zâmbind....true

Sursa foto aici.

Vin sărbătorile...

2011-11-24T22:08:00.000-08:00

În fiecare an, înainte de 1 Decembrie, fetele de la Laborator se apucă de pus colinde la calculator. Apropo, nu le mai zice colinde. Cum, nu ştiaţi? Le zice Hruşcinde, na. Pe mine colindele la serviciu mă enervează. Nu am nimic cu ele, dar parcă colindele nu merg asociate cu lucrul. Merg cu zăpada scârţâind sub tălpi, cu un pahar de vin fiert, cu nasuri roşii de frig, cu mirosul crengilor de brad, dar în nici un caz cu lucrul. Îmi e greu să mă concentrez, dar partea bună e că am pe cine să dau vina.

Da,o sa vină vremea colindelor, poate zapadă....erau ani, parcă a trecut o grămadă de timp, în care uitam de mine şi colindam de unul singur pe străzi, doar de bucuria de a cânta. Colinzi adunate de prin Zlatna de către un vecin şi învăţate sub supravegherea lui, colinzi grele, pentru bărbaţi, dar care, cu un mic stimulent bahic, sunau tare bine în răcoarea nopţii. Oricât de tristă ar fi o colindă, atunci în noaptea aceea, e cel mai optimist cântec.

În fiecare an se colindă în centru, în jurul bradului de Crăciun. Într-un an am fost chemaţi să cântăm şi noi acolo şi apoi, când am ajuns, să fim întrebaţi : "Acum aţi venit?". Desigur, o neînţelegere . Dar începând cu anul imediat următor, în fiecare an care a trecut, târziu în noapte, 11, 12 , sau 1, când nu mai mişcă prin oraş decât câteva cete de colindatori turmentaţi, ne strângem acolo sub brad şi, aranjaţi în semicerc, fără public, colindăm. Colindăm pentru noi, pentru cei care nu mai sunt, pentru cei aflaţi departe şi care ar fi vrut să fie acolo, cu noi.

Vin sărbătorile, vin...

Acum un an şi ceva

2011-11-20T09:41:00.000-08:00

Despre suflet

(cu gândul la festivalul Ziua de Mâine, ediţia 2010)

Mi-am revăzut sufletul.

Nu mai era acelaşi.

Tras la faţă,

obosit, îngândurat,

pe scurt,

fără chef.

Cică am uitat de el,

l-am îngropat în gânduri

şi în cărnuri,

l-am tratat de sus.

Cică ce aş fi eu

fără el?

Cică expresia corectă

ar fi fost

ferice de cei săraci

cu sufletul.

M-aş împăca cu el

dar,

vezi bine,

nu toate visele

se împlinesc.

Ziua de Mâine- un fel de "Noi (cu plus) peste tot"

2011-11-15T00:34:00.000-08:00

Cam asta ar fi descrierea. Am fost peste tot. Am cântat la Teatrul Prichindel," La Pas", în faţă la Casa de Cultură a Sindicatelor, la Art Cafee Downtown, ba chiar şi la Hotel Cetate. Am descoperit şi am fost descoperiţi. S-a scris despre noi cam peste tot. Au scris: CityNews, Plaiu Luminatu, Adevarul, Monitorul de Alba, Forever Folk, Diana de nenumarate ori, Mihai, Oltea, Ovidiu, Maka. De bine. S-a mai scris prin Informaţia de Alba, Ziarul Unirea şi prin alte publicaţii, cărora le mulţumim.

Ce mai poţi spune după un astfel de week-end? Când încă mai simţi fiorul, cu toată oboseala din oase?

Pentru mine, cel mai frumos a fost (deşi peste tot am fost înconjuraţi de căldură) în frigul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Unde oamenii au răbdat 15 minute în frig zâmbind, degustând un vin Demidulce şi bucurându-se de focul pregătit de organizatori. În frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Alba, am revăzut zeci de chipuri foarte fericite de ceea ce tocmai li se întâmpla. Folk la minus 3 grade. Cântece de munte şi multe, multe emoţii.

Am răguşit instant după numai 3 piese. Dar am continuat. Măcar eu nu cântam la chitară, să îmi îngheţe mâinile pe corzi.

Când am cântat Dorul nostru de Munţi, parcă lumea nici nu mai respira. Aşa am simţit şi atunci când am cântat "Evocare" pe scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Mulţumim tuturor celor care ne-au felicitat şi promitem să continuăm!

P.S. Atât de mult îmi place poza asta Ozenistică, by Diana...................

Şi dacă îţi cânt tot ce în mine se cântă......

2011-11-12T03:46:00.001-08:00

Groapa cu Şobolani

2011-11-09T23:36:00.000-08:00

A fost ieri la Sibiu, fosta capitală culturală europeană. Ca să vedeţi de ce. Am nimerit peste şedinţa celor de la Amicii Munţilor, care făceau proiecţii la Casa de Cultură, cu imagini din acţiunile lor, din care am remarcat echilibristica lui Marius prin Cheile Râmeţului şi o tură ProNatura şi în acelaşi timp pro-biciclete. De acolo am fost la un bar de fiţe, unde trebuia să cânte câteva melodii o prietenă de a noastră. Barul, un fel de cramă sofisticată cu nume imperial, Imperium, ne-am primit cu o canapea de 10 locuri, preţuri triple la bere (faţă de Zlatna) şi cu o atmosferă ciudată, ca să nu zi dubioasă. Apoi am aflat că de fapt era un fel de cenaclu, în memoria lui Cezar Ivănescu şi într-un fel şi în memoria lui Adrian Păunescu. S-a recitat, cireaşa de pe tort fiind o nuvelă, nici acum nu ştiu de cine a fost scrisă, "Groapa cu Şobolani", la care am avut tupeul să fiu atent, din când în când, câte 30 de secunde. Din câte am constatat, record mondial. Am trecut cu greu peste asta, însă bucuros de acest mini-fiasco. Ca să o dai în bară, trebuie în primul rând să încerci.

Apoi a cântat Kiki -Cristina Baca, câteva cântece, reuşind să-i impresioneze chiar şi pe Gică-Contra Sebi şi fratesu' Răducu. Apoi am cântat şi eu cu Sebi, eu ducând proporţiile emoţiilor la cote nebănuite, apoi totul a decurs bine. La piesele la care ştiam versurile, am încurcat acordurile şi invers. Dar cine să se prindă? Organizatorul şef, bardul Cătălin (pe care nu m-am supărat că nu ştia de Zlatna -mulţi nu ştiau de Roma şi uite că au aflat), ne-a făcut membrii de urgenţă ai cenaclului, am şi uitat să întreb cât e cotizaţia, şi ne-a invitat în fiecare Miercuri să ne dăm în spectacol. Vreau adeverinţă ca şi membru al cenaclului, insignă şi carnet de membru!

Staţi că nu se termină aici!

S-a terminat el cenaclul, dar distracţia continuă. După poezie, nuvelă, cântece folk a urmat...jazz. Chiar drăguţ, dar din păcate trebuia să plecăm, undeva unde să stăm (bem) mai relaxaţi. Am ajuns în Go Inn, în Piaţa Mică (chiar mi-a fost dor), unde am mâncat câte o pizza, iar atunci când gazdele au fost întrebate dacă se poate cânta la chitară, au răspuns: Cum să nu, avem şi "microfon" dacă trebuie. În speranţa că am înţeles sensul exact, mulţumim frumos şi renunţăm la microfon. S-a cântat, povestit, apoi bagaju'. Mulţumesc Cristina pentru o seară specială.

O să revin cu relatări după ce Alba Iulia va fi Capitală Culturală Europeană!

DemiDulce

2011-11-01T00:23:00.000-07:00

În sfârşit, mega formaţia din care fac parte, Plus Noi, a lansat albumul Demidulce, cu o grămadă de prieteni şi din păcate, fără sticlele de vin de aceeaşi factură, care ar fi trebuit să completeze seara asta specială. Dhe: "Vă mulţumim pentru interesul acordat societăţii noastre, dar proiectul propus de d-voastră nu se încadrează în strategia de marketing pentru anii 2011-2011". Asta e singurul răspuns primit de la cei mai importanţi 10 producători de vin din Ţara Românească. Răspuns pe care îl respect.

Seara a început cu noul meu prieten Yo-Yo (Iulian Timar), care nu a aşteptat prea mult până să facă spectacol, colaborând, zic eu fericit, cu Anda Caş, adică Căşoaia.

A urmat apoi Adi Mitescu, un cant-autor din Teiuş, pentru care am un deosebit respect. Un om modest, poate prea modest, care cântă din suflet, care simte şi căruia îi rămânem datori.

Apoi am urmat Noi. Poate prea îngheţaţi, prea conştienţi, asta înseamnă că se vede lipsa concertelor de anul ăsta. Însă melodiile, poeziile şi nu în ultimul rând, prietenul nostru Marius Popa, au încălzit inimile participanţilor.

Am mai avut o vedetă. Una micuţă, care zice ca nimeni alta: "Io nu-s de tine". Un rol mărunt, o prezenţă uriaşă. Mulţumim Vio.

Una peste alta a fost un concert reuşit. O lansare reuşită. Ceva special. Ceva cu Plus.

Mai trebuie să-i mulţumesc încă o dată pentru prezentare Cameliei Şanta, care s-a descurcat excelent şi căreia, în grabă, era cât pe ce să uităm să-i apreciem efortul! Mulţumim Cami!

Una peste alta, în 29 Octombrie , la Teatrul Prichindel din Alba Iulia, grupul folk Plus Noi a cântat pentru voi. Mulţumim tuturor, celor care au fost prezenţi, celor care ne-au susţinut de la distanţă şi celor care, deşi şi-au dorit foarte mult, nu au putut să ajungă.

Pozele îi aparţin lui Cristi Faur şi le puteţi vedea aici.

Prietenul nostru Feri Teglas a şi postat deja una dintre melodii.

Dă Doamne să fie bine

2011-10-30T23:52:00.000-07:00

Nu ştiu ce se întâmplă cu România de azi. Am renunţat la ştirile de la ora 5, doar ca să nu mai văd cum se face rating din violuri, omoruri şi orice astfel de distracţii. Am renunţat la Talk-Show-uri ca să nu mai aud cum unul bate pe altul, cum se ameninţă, cum se înjură. Din când în când mă mai uit la un meci de fotbal, făcând abstracţie de înjurăturile inerente. Aseară, chiar înainte de pauza unui meci, un criminal, altfel nu i se poate spune, trece printre oamenii de ordine, se îndreaptă către mijlocul terenului şi nonşalant, îl plezneşte cu pumnul aproape de tâmplă pe un jucător al oaspeţilor. Purta pe mână şi un box de metal, provocând astfel jucătorului şi o fractură. E clar că situaţia a scăpat de sub control.

În astfel de momente, cred că (aşa cum un părinte disperat a crezut la rândul lui), numai Domnul ne poate ajuta. Nu mai avem frică de nimic, ne-am "animalizat" şi "manelizat" în acelaşi timp. Aşa că, doar Domnul poate să ne mai oprească. E singurul de care ne mai e, încă, teamă.

Buna dimineaţa

2011-10-24T22:53:00.000-07:00

Amintirea unui vis

2011-10-19T22:39:00.000-07:00

Îmi sorb lacrimile
care se scurg pe pielea ta
Sunt atât de calde încât
îmi frig buzele
şi aşa uscate.
Cu palmele întărite
îţi răscolesc atent
părul ciufulit.
Apoi, desenez cu
degetu-mi strâmb
autostrăzi spre
coapsele tale.
Aşa trece timpul
în visul acesta
pe care îl am
în fiecare noapte.
Mai nou, visez
cu ochii deschişi
că te aştept sub un tei,
că te întinzi
să mă săruţi
cu ochii închişi.
Îţi răspund la
rândul meu.
Şi mă lovesc de oameni
pe stradă
în timp ce desenez
forme geometrice
în spaţiu
cu buzele.
Se uită la mine cu tristeţea
cu care te uiţi
la un mutilat,
venit de pe un front
oarecare.
Nu pot să te ating
şi cum mi-am terminat
lacrimile,
cum mi-am muşcat limba
încercând să-ti rostesc
numele
şi el imaginar,
încerc să te miros ,
căutându-te
în fiecare particulă
din jurul meu.
Te-am găsit acolo unde
te-am căutat
cel mai puţin.
Te-am găsit acolo unde
ai fost dintotdeuna.
În mine.

Lumea Cometei

2011-10-18T00:30:00.000-07:00

Am să vă povestesc despre Lumea Cometei! Ea, Cometa vine de niciunde şi va pleca spre nicăieri! Important nu e de unde vine şi unde va pleca. Important e ce va schimba trecerea ei. Ea, în sine, nu e mai importantă decât o brânduşă de toamnă ascunsă între trei fire de iarbă. Voi toţi ceilalţi sunteţi simpli meteoriţi care, la un moment dat, în timp şi spaţiu, veţi gravita în jurul Cometei. În acest punct ea controleaza totul, pe orizontală, pe verticală, şi în toate celelalte dimensiuni. Cândva, eventual, o să puteţi face parte din Cometă,să vă alipiţi lumii ei, să deveniţi una cu ea sau să rupeţi bucăţi din ea şi să plecaţi departe, departe...

Veţi fi fericiţi pentru că aţi întâlnit-o, veţi simţi că aţi fost schimbaţi în bine pentru totdeauna, iremediabil şi ireversibil. Şi ea, Cometa, va străbate Universul, în linişte, continuând să schimbe destine, până când, într-o zi, va deveni praf de stele.

Tu străine, dacă ai fi Cometă, ţi-ai accepta destinul? Să fii atât de mult pentru alţii şi atât de puţin pentru tine? Mereu singur, mereu în alergare!

Şi dacă ai întâlni o Cometă ca şi tine, care şi-ar zdrobi corpul şi sufletul nisipos de propria-ţi lume, care ţi-ar îngâna la urechi melodia pe care o aştepţi de veacuri, ai înţelege dacă destinul tău ar fi să mergi mai departe?

Ai înţelege dacă "niciodată" ar fi mai presus decât "pentru totdeauna"?

Ai înţelege că tot ce ai de făcut e să aştepţi, trăind?

Poezie de moral

2011-10-17T04:41:00.000-07:00

Zilele dragostei nu s-au sfârşit,
Ci doar au luat o pauză
De hidratare cu impresii
Şi cu sentimente aruncate spre infinit.

Misterele dragostei nu s-au pierdut,
Ci doar şi-au schimbat direcţia
S-au întors la axioma emoţiei,
La simţurile exaltate de început.

Sfârşitul dragostei nu e în zilele
În care stau departe de tine,
Ar putea fi în timpul pierdut
În care nu pot să-ţi caut enigmele.

Staţi liniştiţi, nu aici este sfârşitul,
Degeaba-ncercaţi să măsuraţi infinitul,
Degeaba aţi invitat raţiunea la masă.
Nu-mi pasă. Nu aici e sfârşitul

Sunt un om viu

2011-10-12T00:07:00.000-07:00

Nichita Stănescu-Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
....................................

Today is the first day of the rest of my life

2011-10-10T09:54:00.000-07:00

Silă

2011-10-04T03:15:00.000-07:00

Ne-am înmulţit ca dracu pe planeta asta. În numele supravieţuirii vom distruge tot, până când planeta albastră va ceda şi ne va lăsa cu curul în soare. La propriu şi la figurat. Toată lumea ne spune că trebuie şi că am fost programaţi să ne reproducem. Şi tot o facem, deşi majoritatea ar trebui să se resemneze la a exersa. Cică nu mai avem ce mânca, dar unii îşi vâră milioane de euro în buzunare, furând şi bătându-şi joc de semenii lor. Şi noi răbdăm, sperând ca măcar copiilor noştrii să le fie mai bine. Mă scuzaţi, dar cum dracu să le fie mai bine? Mai bine învăţaţi-i sa fure şi să nu plece din Romania, ţara tuturor posibilităţilor.

Cât costă un bilet dus la dracu'n praznic?

Sursa foto aici.

Let's do it Zlatna!

2011-09-29T03:45:00.000-07:00

Ca orice lucru bun în România, lucrurile încep să prindă un pic de miros. Am tot vorbit de lucrurile bune ale "Let's do it România", încât uităm că nu toate sunt roz. Cred că, miticii, s-au gândit ei că dacă tot pot obţine diverse sponsorizări în numele ideii, de ce să nu o facă. Şi astfel, ca şi finalitate, în teritoriu să fie mai puţini saci, mai puţine mănuşi, mai puţine orice. Pentru unii a devenit un pic de afacere. Sunt cam scârbit de asta, dar de mult am încetat să mai cred în Moş Crăciun. Am ales să ne ocupăm de Zlatna, să vedem ce putem face la nivel local şi nu aş fi încercat asta dacă nu am fi avut Serviciul de Salubritate în oraş, adică am ştiut că avem pe cine ne baza. Şi am avut. Mai puţin pe zlătneni. Mai precis dacă nu ne ajutau Liceul şi Şcoala Generală (mulţi elevi participând deja la acţiuni de ecologizare anterioare), în afara membrilor Trascău Corp aveam 2 (doi) voluntari. Restul li se pare nedemn de personalitatea lor să facă curăţenie, o dată pe an. La PAPI am centralizat totul, de la voluntari până la necesarul de echipament. După cum mă aşteptam, cu 5 zile înainte de eveniment, site-ul oficial "lets do it" nu a mai funcţionat, nici nu e de mirare, toată ţara încerca să introducă date. Dacă stăteam să introducem voluntarii, să fie confirmaţi şi alocaţi unor mormane, făceam Ziua Curăţeniei odată cu Ziua Armatei, poate se face curăţenie şi acolo. A, era să uit, pe Zlatna am avut alocate şi 2 (două) baxuri de apă minerală. Numai copiii au fost 70-80. Capacul la oală l-au pus însă sacii. Am ajuns în Cheile Cibului, am coborât pe apă PET-urile, la un moment dat, din cauza lipsei de apă şi a terenului accidentat, am fost nevoiţi să scoatem gunoaiele din apă, asta însemnând înghesuirea lor în saci şi urcarea lor pe o pantă până în drum. Mare ne-a fost mirarea când am descoperit că sacii erau un pic mai mari decât sacii menajeri de la găleata de gunoi, cam o treime din dimensiunea sacilor de anul trecut. Păcat. Oricum strângem gunoaie, cu rost sau fără rost, cu campanii şi fără campanii, de cel puţin 15 ani. În fiecare an facem cel puţin 3-4 "Let's do it" sau "Hai să o facem". În concluzie, nu puteţi voi arunca cât putem noi strânge. Staţi bre, nu mă luaţi în serios. Serios vorbesc. Nu aruncaţi bhă, că vă ia mama dracului. Vă rugăm , ajutaţi-ne!!!

Mă bucur de banalitate

2011-09-29T03:19:00.000-07:00

Da, mă bucur de banalitate. La serviciu, am observat că nimic nu se schimbă de 12 ani de zile. De fapt, singurul lucru rămas nemodificat şi care îmi face plăcere, e că în 15 şi în 28 ale lunii luăm banii. În rest, praf pe tobă. Nu mai am speranţă de nu ştiu ce carieră, nu mai cred că voi câştiga din acest serviciu o grămadă de bani, măcar să îmi ajungă de o casă din lemn cu o bancă de lemn masiv în curte. Aşa că mă bucur de cafeaua de dimineaţă. Îmi place la ibric, fără zahăr. Mai mult decât gustul, îmi place mirosul ei. Şi " a sta la" cafea. Şi amintirea reclamelor cu oamenii ăia fericiţi care consumă cafea şi totul e roz. Îmi place câinele firmei (neoficial), care fix la 11,30 vine să-şi primească resturile de la masa de dimineaţă. Când s-a schimbat ceasul, săracu', a venit la 10,30. Pe el nu-l anunţase nimeni. Îmi plac oamenii cu care vorbesc şi nu înţeleg nimic din ceea ce le spun eu. Nu vreau să spun că nu ar înţelege dacă ar fi atenţi. Dar nu sunt. În capul lor drogatul de Mutu mai înscrie odată, fata de la 1 din blocul de vis-a-vis umblă topless prin casă, cineva deschide o bere rece undeva în apropiere, în scara blocului au găsit un "ghiul" de aur sau Ion Iliescu moare fericit de bătrâneţe. Fiecare cu visele lui. Dar chiar dacă nu înţeleg, oamenii ăstia te asigură că au priceput tot, că nu e nici o problemă, deşi le citeşti în ochi că nu au priceput o boabă. Dar de mult a încetat să îmi mai pese. Am început să gătesc. Adică să experimentez "a găti". Adică mă documentez, transform totul în ceva practic şi apoi am tupeul să şi consum. Îmi place ceapa. Mi-ar fi plăcut să inventez eu răzătoarea. Ceapa mă face să plâng . Câteodată simt nevoia să plâng, aşa că decojesc o ceapă şi nu mai am probleme. Îmi place să stau întins în pat şi să urmăresc tavanul. Urme de ţânţari morţi şi dorinţa, încă neîmplinită, a unei oglinzi, acolo sus. Îmi place să vorbesc la telefon. Mai ales să ascult. Am să ascund un telefon în iarbă, am să mă sun şi am să ascult ore în şir ce are să îmi spună iarba. Apoi am să ascund telefonul sub un copac, atunci când toamna o să desprindă frunzele, una câte una. Am să ascult din patul meu fiecare cădere, până când un om fără milă o să mă lase fără telefon. Şi care o să mă sune, fără să vrea, din baie, în timp ce îşi face treburile. Am să merg iar la marginea unei ape. Cu un băţ în mână şi cu o pâine amestecată cu ceva lichid în buzunar, din care din când în când, fără să vreau, am să mai muşc. Am să cânt cântece scrise de alţii, nu ştiu de ce ale mele îmi par prea triste. Mi-ar plăcea să copiez versurile, ca pe vremuri, ascultând vinilul ce se învârtea în ritmul lui sacadat. Am să sun un prieten şi am să îl întreb profundele cuvinte: Ce mai faci, omule? Am să îl invit să urcăm împreună un munte, de unde, de fapt, nu am coborât niciodată. Am să colecţionez pietre de toate felurile şi am să le aşez la marginea geamului. De data aceasta, nu am să mai arunc cu ele după câinii împerecheaţi. Îmi imaginez un extraterestru verde aruncând după mine cu jumătate de copac în timp ce..... Îmi e dor să desenez pe asfalt. Neapărat cu multe culori, neapărat în genunchi şi neapărat trebuie să fiu tot murdar din cap până în picioare. Să văd feţele copiilor. Bucuria. Îmi e dor să stau în turla bisericii, numai eu cu gândurile mele. Şi din când în când, ridicând câte o găleată de mortar, dhe, totul are un preţ. Am vrut să spun că îmi e dor să râd. Dar nu e aşa. Râd tot timpul. De fapt, stai. Nu râd. Zâmbesc. Dar şi zâmbetul e un fel de râs, nu? E ca şi cum ai râde, dar nu ai vrea să vadă lumea. Viaţa e scurtă. Şi e mişto. Şi totul e simplu când ai o melodie, mereu aceeaşi, în cap.

Sursa: aici.

Salvaţi Roşia Montană

2011-09-15T02:26:00.000-07:00

Am găsit câteva afişe din cadrul acesti campanii, pe Facebook, aici, şi nu pot să nu împărtăşesc cu voi minunatele imagini, din păcate reale!

Rugby sau fotbal?

2011-09-12T04:30:00.000-07:00

Am găsit aici cel mai frumos comentariu la o ştire de sport din România. Nu pot decât să subscriu şi să vi-l prezint şi vouă:

"Domnule Piţurcă, vă anunţ că m-am trezit la ora patru să urmăresc cum s-au predat atât de frumos ai noştrii. Ştiam că vor juca rugby, nu calcule de palmarese. Ma bucur că nu veţi fi niciodată antrenorul acestei echipe !"

Ură

2011-09-01T00:06:00.000-07:00

Nu credeam să acumulez atâta ură în mine. O aveam deja pe cea latentă pentru Tokes şi Ion Iliescu,nu mai trebuie să detaliez de ce. O mai am şi pe aceea cu Victor Piţurcă, un nimeni în drum care habar nu are ce înseamnă să fi antrenor, care şi-a bătut joc de o ţară întreagă şi care a fost numit din nou, pentru a o mai face odată. Un ticălos care în complicitate cu alţii, aproape a ucis "Campioana unei mari iubiri".

Dar nimic dintre toate acestea nu se compară cu ura pentru Traian Băsescu. De câteva zile, nu mai e preşedintele meu, am renunţat la "onoarea" aceasta. Când îmi amintesc că l-am votat în 2004 , mi se face rău. Sunt sigur că blestemul aurului îl va ajunge şi pe el. Pe toţi îi va ajunge.
Însă dacă va încerca sau va ajuta cu ceva la modificarea Legii Minelor în aşa fel încât oamenii să poată fi expropiaţi pentru o investiţie PRIVATĂ (nici Ceauşescu nu a făcut aşa ceva) îl previn, public, că se va lăsa cu violenţe de neimaginat. Şi nu numai la Roşia Montană. Dacă ei nu sunt în stare să hrănească cetăţenii care i-au ales, să renunţe, să lase pe alţii. Nu trebuie să ne vândă, bucată cu bucată!

Nu îl ameninţ pe numitul Băsescu Traian. El doar s-a vândut, ca mulţi alţii. Îi ameninţ pe toţi cei care vor să ne scoată din casele noastre, pentru interesul lor. Aceia nu sunt români şi trebuie să se teamă.

Acest mesaj se adresează fiecărui cetăţean din ţara aceasta. Dacă legea se va modifica , în sensul menţionat mai sus, nu mai sunteţi în siguranţă nicăieri. Vă vor scoate din casele voastre, pentru un pumn de sare sau o găleată de cărbuni............

Cineva zicea odată: o Mamă, o Ţară, un preşedinte.............. A mai rămas mama.............Adio România.......

Din ciclul - ied avem, de unde facem rost de capră....

2011-08-08T03:23:00.000-07:00

Cred că orice cuvânt sau expresie nu poate face faţă imaginilor de mai jos. Poate deja celebrele "Calce-o beutură" sau "Îmi amintesc de Neluţu odată cu un porc la Cib" sau "are balta peşte, da capra are lapte?".

Bucuraţi-vă!

SENZAŢIONAL !!!! UN BĂRBAT ALĂPTEAZĂ UN IED!!! SENZAŢIONAL! DOAR AICI PE BLOG

Demisia lui Ciki Attila

2011-08-05T05:21:00.000-07:00

Am aflat ieri ca minsitrul sanatatii cu "s" mic, va demisiona! Da, acelaşi Ciki Attila, ăla care a închis spitalele cu sprijinul Guvernului boc cu "b" mic, găsind ca şi soluţie alternativă realizarea de azile pentru bătrâni. De fapt despre asta am mai scris aici, pentru că nu era nici o soluţie alternativă, ci doar o hoţie a măruntului guvern numit mai sus ca să acopere închiderea spitalelor. Undeva, departe în istorie un tip pe numele lui Edmund Hillary, s-a gândit el să urce pe Everest. Şi nu i-a fost de ajuns. S-a întors în Tibet şi a ridicat şcoli şi spitale, pentru băştinaşi. Şi vine Ciki, plecat şi el tot de prin zona aia, şi se gândeşte el că şi aşa sunt prea mulţi pensionari în Românica, şi aşa suntem prea mulţi cotizanţi, aşa că trebuie să renunţăm la spitale, nu eşalonat sau în urma unor evaluări, ci brusc şi dintr-o dată, că aşa vrea scula lui. Acuma', omu' şi-a făcut treaba. A făcut ce trebuie, pentru cine trebuia, şi-a asigurat viitorul, ce contăm noi, nişte numere.

Aşa că, Ciki, îţi urez să se închida şi spitalul unde va avea nevoie maică-ta să meargă!

Pensiune a la Chianu

2011-08-05T02:34:00.000-07:00

Desigur, ştiţi bancul acela cu comuna din judeţul Alba a cărui nume începe cu "C". După multe încercări, se dovedeşte că este vorba de prea celebra comună Chianu ( se scrie Pianu da se citeşte Chianu). De Sus sau de Jos. Şi nu cred că ajungeam acolo repede dacă prietenul Fred nu înnebunea şi nu o cerea de nevastă pe Sorana. Nu de alta, da la Golf nu mă prea pricep şi alte lucruri nu ştiam că ar fi de văzut/vizitat.

Nunta s-a desfăşurat la complexul Şapte Cetăţi, din Chianu de Jos, care a fost ok, dar fără să mă impresioneze. Bine, o astfel de normalitate e greu de găsit în Românica, cu servire decentă, toaletă foarte curată, cu o curte aranjată. Şi am dat noi pe chef şi distracţie, apoi răpus de oboseală, am decis să merg să dorm la pensiunea unde eram cazaţi. Am ajuns acolo la 4 dimineaţa (mulţumesc Zoli), şi deşi era noapte şi erau mai multe clădiri, am nimerit din prima camera unde eram găzduiţi, de un real folos fiind numele noastre scrise pe hârtie la intrarea în cameră. Am remarcat, cât de aranjată era pensiunea, camera în care dormeam era la mansardă (nici nu mi-aş fi dorit să fi fost altundeva), cu baie pe hol, cu paturi primitoare, dar am decis să las detaliile pentru a doua zi dimineaţă. Am dormit eu ce am dormit, până ce restul de petrecăreţi au invadat camera, comportându-se ca nişte copii de grădiniţă, care nu şi-au terminat poveştile. Apoi somnul meu a fost mai mult un fel de du-te , vino, când adormeam, când mă trezeam. Dimineaţa devreme, la 11, nu am mai putut să mă amăgesc şi am coborât în curte. La masa aşezată în mijlocul curţii tolăneau o parte din nuntaşi, cei care desigur au adormit la ore mai decente. Imediat am remarcat cât de îngrijită era grădina, cu o mulţime de arbuşti, copaci şi diverse chestii verzi, cu trifoiul care iti primea cu îngăduinţă tălpile desculţe. Mai târziu, proprietara pensiunii, o doamnă cu suflet mare, m-a purtat prin toată această oază să-mi arate arborele de seqvoia precum şi alte plante, la majoritatea nu le mai reţin numele. M-a impresionat diversitatea, de la arbori pe care îi putem vedea doar la grădinile botanice sau parcurile dendrologice, până la cunoscutele zmeurişuri, căpşuni, brazi, larice, mesteceni etc. Nu lipseau din gospodărie nici animalele, iepuri, iezi, găini, toate la locul lor fără să murdărească spaţiul verde. Am întrebat despre capacitate, despre cazarea de Revelion, am făcut o vizită în interior. O combinaţie foarte reuşită între lucrurile tradiţionale şi lemnul care predomina peste tot, cu tot ceea ce e necesar pentru confortul turiştilor: sală de mese, toalete şi duşuri cu apă caldă etc. Şi toate astea la Chianu. Am cântat la chitară , acompaniaţi de soţul doamnei, care după schiurile din pod (sâc, sâc) şi dezinvoltura la mânuit chitara se vede că munţii nu i-au fost străini. Am jucat baschet, tenis de masă, am mâncat mici olteneşti şi ciuperci la grătar. Nu aş mai fi plecat de acolo. Şi, într-un fel, nici nu am plecat. Pensiunea Iedera, din Pianul de Sus, vă aşteptă şi pe voi. Vă garantez că merită. Găsiţi pe blogul lor toate detaliile de contact. Din păcate, atât am fost de prinşi de ambianţă încât nici măcar o poză nu am făcut. Dar găsiţi pe blogul lor. Toate, extrem de reale.

Mulţumim,Uţa şi Liviu Muntean, vom revenii!

A fost odată...Folk You

2011-07-27T04:10:00.000-07:00

Ce legatură e între Puya, Guess Who şi festivalul folk Folk You? Nu am nimic cu respectivii artişti, dar nu au fost manifestări prilejuite de zilele oraşului sau cine ştie ce festival de protest. Ce au cautat acolo adevaraţii artişti din folk şi mai ales, ce au căutat acolo iubitorii de folk?

Mai ţineţi minte, înainte de '89, în comunism, când pentru una bucată de unt trebuia să luăm şi 1 kg de peşte stricat?

De ce nu i-aţi arătat, pe româneşte, curu' lui Marius Tucă, ca tot eraţi in Vama? Am întrebat o prietenă, care era pe acolo, cum a fost la festival. A răspuns: păi, nu prea ştiu. Noi cântam, langă foc, pe plajă!!!

Vedeţi, de aceea astfel de festivale nu trebuie să poarte numele unor oameni mari. Astfel, nu există posibilitatea să le murdărească nimeni numele.
Oare să fi murit omul cu chitara? Oare chiar banul să însemne totul?

Mai puteti citi: www.foreverfolk.com si/sau http://folkblog.ro (vedeti ca e si a doua si prima seara).

A apărut harta Munţilor Metaliferi

2011-07-26T01:05:00.000-07:00

A aparut, dupa o lunga asteptare, prima harta a Muntilor Metaliferi, realizata de societatea clujana Erfatur SRL si editata de DIMAP.

Contine o descriere detaliata in limbile: romana, engleza, maghiara a principalelor trasee turistice, a traseelor rutiere, precum si o prezentare geografica, geologica, hidrografica a zonei.

○ Cu medalion al zonei Bucium-Rosia Montana

☼ Trasee carosabile:

Alba Iulia-Zlatna-Abrud-Cimpeni
Deva –Brad-Abrud
Brad-Baia de Cris –Vata de Jos-Varfurile
Alba Iulia - Orastie-Deva-Zam

☼ Principalele obiective turistice:

Cheile din Bazinul Vaii Geoagiu (Cheile Cibului, Glodului, Mazii)
Detunatele, Rosia Montana
Cheile Ribitei si Uibarestilor, Podul Natural de la Grohot
Pasul Buces si Muntele Vulcan
Poiana Narciselor de la Negrileasa
Cheile Crisului Alb, Valea Morilor
Gurasada, Boiu, Godinesti, Zam

Pentru cei care doresc sa achizitioneze harta o pot comanda pe email: erfatur@gmi.ro .

Colaboratori la realizarea acestei harti sunt, printre altii, Asociatia de Turism si Ecologie Trascau Corp din Zlatna.

Beţii

2011-07-14T22:37:00.000-07:00

Credeam că beţia de bere e

cea mai rea.

Şi pe când am descoperit tăriile

şi durerea de cap,

vinul şi acidul din stomac,

m-am trezit cu sete de tine.

De atunci visez mereu că plouă.

Ce bine.

Au trecut doi ani...

2011-06-26T22:12:00.000-07:00

Au trecut doi ani de când Ghiţoi nu mai e. Ar fi atâtea de spus. Însă orice aş spune eu, orice aş scrie eu, e influenţat de ce am simţit, de ce am trăit împreună.

Aşa că am să las pe altcineva să spună ce a simţit. E ciudat cum multe dintre cuvintele lui, le-aş fi spus şi eu.

Atunci, acum, oricând. Citiţi aici.

Dumnezeu să-l odihnească!

Sărut

2011-06-21T05:16:00.000-07:00

Câteodată o imagine face cât o mie de cuvinte. Câteodată. Poza de mai jos se încadrează în acele imagini.

Gândeşte pozitiv

2011-06-03T04:58:00.000-07:00

Auzi Zoli? Trebuie să gândeşti pozitiv. Omul nu trebuie doar să muncească. Trebuie să-şi hrănească şi sufletul. Şi să rămână optimist, indiferent de situaţie.

Ieri am plecat către Cheile Cibului, cu gândul să refacem un marcaj turistic. Pe drum, în timp ce le arătam noul teren de tenis din Zlatna colegilor de expediţie, "cu zgură de la Filipeştii de pădure, de unde se duce zgură la Roland Garros", mă ia poliţia. Două puncte şi 67 de lei pentru cei 65 de km/oră ai mei. Trecem apoi prin Almaş, unde era în toi "Nedeea locală" , mirosea a mici şi parcă simţeam gust de bere în gură. Da noi nu, Batman, Batman, ne grăbeam către chei. Ajungem acolo şi după numai 20 de minute de defrişat cu maceta, noua jucărie, fac o bătătură de toată frumuseţea. Pun o mănuşă pe mână şi continui. Doar sunt bărbat. Mai durează ceva vreme, şi se strâng norii de furtună. Facem cu Păpu un adăpost gen Bear Grills, numai bine pe când l-am terminat, s-a oprit ploaia. Plouase parcă numai ca să ude iarba şi inevitabil, încălţările noastre. Da nu ne-am lăsat, Doamne fereşte! Ajungem în Ardeu, cu o sete de zile mari. Paul tocmai încerca să dea jos roata din dreapta faţă. În timp ce venea după noi, a făcut pană. Un "prezon", adică un şurub ce ţine roata, nu voia să se desfacă. Am rupt 3 chei fixe, am îndoit cheia maşinii (în apărarea ei, nu era originală Mercedes), am cerut ajutorul localnicilor, inclusiv popa din sat care au încercat cu tot felul de ţevi şi la un moment dat cu dalta, să desfacă ştuţul. Nimic.Era cu dracu' în ea. Enervaţi, şi cum venea seara, am umflat rapid roata şi am fugit în Balşa, dhe era centrul comunei şi speram măcar să-l prindem pe taică-su' lui Sandu. Nu era acasă. Dar era cumnatu' lui. Deo. Şi cum nu se duce el înauntru şi aduce o cheie de Trabant şi la prima încercare, desface şurubul. Ce să mai zici, scula era tot nemţească. Paul nu mai zice nimic, pleacă direct după bere. Şi salvatorul nostru scoate o ţuică, aia cu gustul ăla de "aş mai bea un kil".

Mai pot să mă plâng de ceva? Cum să nu fi optimist?

Deci Zoli, te aştept la Săruni. Fă să fie bine!

Playing for Change

2011-06-03T00:47:00.000-07:00

Astazi le-am auzit prima oara! Cantecele vorbesc de la sine!

Un vot pentru Plus Noi -Esenţa vieţii

2011-06-01T05:26:00.000-07:00

"Judeţul Timiş este reprezentat de o mână de elevi la Şcoala lui Andrei şi are nevoie de voturi. Proiectul trebuie menţinut în primele 11 poziţii pentru a primi locuri în Tabară lui Andrei şi finanţare din partea Petrom.

Proiectul respectiv aparţine unei şcoli mai mici, Şcoala Răchita, şi voturile nu prea zboară, tocmai de aceea s-au gândit la o promovare online, că aşa le stă bine, să se facă auziţi.

Finanţarea pe care ar putea să o primească ajunge la 5000 de euro pe care ar dori să-i investească în ecologizarea malurilor râului Bega din zona pădurii Dumbrava, dar şi prin împărţirea de anunţuri în localitate, în căutarea de voluntari.

Totodată, se ştie, elevii sunt foarte dornici să ajungă în tabăra promisă cîştigătorilor, că doar sunt copii şi le ştim bucuria şi entuziasmul. Așa că, echipa Plus Noi a lansat proiectul Esenţa Vieţii (voturi, aici) şi tot aici descrierea proiectului."

Materialul de mai sus e preluat de pe un site marţian, ozeneu.com, care mi-a atras atenţia asupra denumirii cetei de elevi, adică Plus Noi ca apoi să am bucuria să citesc şi următorul comment la articol: "Mulţumim pentru promovare. Îi ştiu personal pe Plus Noi, ne întâlnim des cu Trascău Corp la concursurile montane. Sunt superbi şi de aceea consider ca merită să promovam acest nume în cadrul unui proiect de mediu".

Cum să nu-i iubeşti? Cum să nu-i votezi?

Ce oraş frumos

2011-05-29T21:32:00.000-07:00

Ce oraş frumos,
cu fabrici şi uzine
care-au fost,
lumânări şi reţete de post
şi uitare de sine.

Ce oraş frumos
cu oameni întunecaţi
ce-şi cară târnăcopul,
ce nu-i interesează horoscopul
care ar vrea să fie plecaţi.

Ce oraş frumos
cu centrul de cultură
aşezat pe un pod
din centru. Marele nod
de socializare cu seminţe în gură.

Ce oraş frumos
cu locuri de plimbare,
cu spaţii de joacă noi
pentru copii
fără viitor.

Aş vrea să mor.

Ce oraş frumos
e oraşul în care,
mă uit prin gaura
din tavanul bibliotecii,
apoi deschid o carte jilavă
la pagina cu:
Sfârşit.

Ce oraş frumos
E oraşul meu.
Sfârşit doi.

Apel la inocenţă

2011-05-26T22:11:00.000-07:00

Site-ul de poezii unde îmi postez "creaţiile" mi-a transmis următorul mesaj: "Poezia a fost considerată ca având un caracter obscen. Aceste poezii nu sunt acceptate pe site. Vă mulţumim pentru întelegere şi vă mai aşteptam şi cu altfel de creaţii". Aş dorii să aud părerea voastră.

Apel la inocenţă

Unde te-ai dus tu inocenţă?

Unde sunt vremurile-n care,

în fiece surâs vedeam o floare

şi nu un cap bagat între picioare.

Unde te-ai dus tu inocenţă?

De te-am pierdut, îmi cer iertare

şi dacă nu te-am supărat prea tare,

revino. Nu mai am răbdare.

(Şi caut, disperat, din nou o floare).

Cultura şi Zlatna, vaca şi baletul!

2011-05-17T02:43:00.000-07:00

Urmeaza Zilele Municipiului Alba Iulia; se organizează diverse evenimente; tocmai a trecut Noaptea Muzeelor, cu un record de 5000 de vizitatori pentru Muzeul Unirii ; săptămîna viitoare „Play For May” în spaţiile Ryma din Şanţurile Cetăţii; nu de mult au fost „Festivalul Luminii”, proiecţii filme de scurt metraj; pictorii aiudeni de la Fundaţia Inter Art- vernisează o expoziţie nouă ; Trupa Skepsis împlineşte 9 ani de activitate, urmează spectacolul aferent, cu folk şi poezie; era să uit de târgul de carte de unde am cumpărat „Romanul Porno” a lui Florin Piersic jr.; o domnişoară întreabă lângă mine: "Mă sinucid altădată?" sper să fi fost o carte; elevii de la Liceul de Muzică cântă arii de operă pentru combaterea consumului de droguri; în Ampoiţa oierii îşi „Măsoară oile”; la Aiud s-a terminat „Festivalul Primăverii”, nu de mult cugirenii organizau „Zilele Tineretului”; la Sebeş, tocmai a luat sfârşit Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” şi ar mai fi nenumărate exemple. De exemplu, Festivalul de poezie „Nicolae Drăgan” din Galda de Jos sau comemorarea celui care a fost luptătorul anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu. Şi alte şi altele…
Poate vă întrebaţi ce legătură are Zlatna cu subiectul, adică cultura. Nici una, desigur. Există o legătură evidentă între dezvoltarea unui oraş şi gradul de cultură al acestuia. Se vede asta peste tot.

În Zlatna nu avem nimic: cinematograf, nu avem nevoie, putem să urmărim telenovelele şi acasă, e mai ieftin; Casă de Cultură? Doar în acte, fără sediu adecvat şi fără activităţi; spectacole? concerte? Unul singur, pe terasa unui bar, că de o sală nici nu poate fi vorba; Expoziţii? O singură asociaţie non-profit care mai organizează, destul de rar e drept. Singurele instituţii rămase sunt Liceul şi Şcoala Generală, care mai mişcă şi ele câte ceva. Avem o istorie pentru care americanii ar plânge şi ar plăti în acelaşi timp. Vestigiile istorice sunt din ce în ce mai puţine, depozitate alandala, iar marea majoritate aşteaptă să fie descoperite.În pâmânt.
Cine are nevoie de cultură în Zlatna? Oare nimeni? Oare noi zlătnenii care ne întâlnim pe holurile Casei de Cultură a Sinicatelor, a Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, în spaţiile Ryma din Şanţurile Cetăţii sau în spaţiul expoziţional al Fundaţiei Inter-Art Aiud suntem dezaxaţi, perverşi, ciudaţi sau nebuni? Sau suntem pur şi simplu normali?

Tocană de cartofi "a la Chiolbuc"

2011-05-10T22:15:00.000-07:00

Nu e ceva deosebit sau special, dar dacă tot o să fie probă pentru evenimentul din 28 Mai de la Alba Iulia, am zis că e bine să fie pusă pe hârtie. Şi dacă e pe hârtie, de ce să nu fie pe blog.

Ingrediente: 2 kg cartofi, 1 kg carne de viţel, 2 ardei graşi "buni", 2 ardei albi, 2 cepe albe "bune" ca pumnul, sare, piper, ulei, 2 roşii, 1 căţel de usturoi, 2 foi de dafin, 1 bucată de afumătură (costiţă sau picior porc afumat).

Se taie carnea, cubuleţe, şi se pune în ceaun cu un pic de ulei; după ce se prăjeşte, se scurge de ulei şi se pune separat. Se poate pune în loc de ulei şi untură, dar există riscul să iasă cam grasă. Dacă se pune untură, măcar să fie untură de borcan, în care a stat carnea .

Pregătirea ingredientelor se va face înainte de începerea concursului, ca să se economisească timp.

Se taie mărunt ceapa, se pune în ceaun cu un pic de ulei, până se rumeneşte, apoi se adaugă ardeii, tăiaţi mărunt şi ei. După ce se călesc puţin, peste se adaugă apă, cât să treacă peste ingrediente.Apoi trebuie lăsate să dea 2-3 clocote bune, apoi se bagă carnea peste.

După ce se fierbe carnea, se bagă 2-3 roşii tăiate mărunt, apoi peste, se bagă cartofii. Cu cât sunt mai mărunţi tăiaţi, cu atât se fac mai repede.Odată cu cartofii se bagă şi sare, piper, după gust, plus un căţel de usturoi, tăiat mărunt plus 2 foi de dafin.

Tot acum se poate pune costiţa sau bucata de carne afumată, dar care de preferinţă trebuie fiartă înainte, asta înseamnă un vas suplimentar.

Se serveşte cu smântână, după gust.

Ca să nu fie "singură", pe lângă tocăniţă se recomandă servirea unei salate de varză, care se poate face din două verze "bune", tăiate mărunt, cu oţet , ulei, sare şi piper.

Recomadarea bucătarului: după cum bine se ştie gustul nu e totul, aşa că tocăniţa se va servi în farfurii de lut ( de Horezu), cu linguri de lemn, cu "pită" de casă şi de ce nu, un pahar de ţuică de poftă de mâncare.

Bonus.

Mi-e dor de Nichita

2011-05-05T02:33:00.000-07:00

Pe măsură ce-l descoper tot mai mult pe cel care a fost Nichita Stănescu, mă simt tot mai atras de ceea ce el a creat. Mă identific uneori cu ce a simţit el, sunt şi momente însă când nu pot fi de acord. Pot spune însă că de fiecare dată când regăsesc o poezie de-a lui, care a însemnat ceva pentru mine, renasc de fiecare dată.

Motto: "Unii oameni nu ar trebui să moară".

Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...

alte poezii găsiţi aici.

Nu ne păcăliţi domnu' Boc!

2011-04-29T04:07:00.000-07:00

Şi îmi cer scuze pentru cuvântul domnu'.

Aţi auzit cumva de programul "Dezvoltarea retelei nationale de camine pentru persoane varstnice"? La prima vedere pare un gest minunat şi salvator al guvernului micului Muc, care doreşte să salveze personalul fostelor spitale din ţara nimănui, denumită în continuare România. Şi de asemenea, să găsească adăpost pentru bătrânii noştrii. Dar cum nimeni nu crede că acest guvern are vreun interes să salveze pe cineva sau să creeze cu adevărat ceva util, am săpat un pic mai adânc. Acest program atât de pompos denumit, vine imediat după decizia lui "Ciki" Attila, ministrul sănătăţii cu "s" mic, de a desfiinţa o grămadă de spitale din România, fără un răspuns la întrebarea ce fac bolnavii sau personalul din respectivele spitale. Spitale desfiinţate mai peste tot , în afara judeţelor cu populaţie preponderent maghiară, dar asta e altă discuţie. Cum eu nu am nimic cu prietenii maghiari, revin la subiect. Omul, în speţă Ciki, s-a gândit el să dea Ordonanţa sau Hotărîrea de Guvern, în cârdăşie cu vremelnicul prim ministru, guvernul şi partidele de la guvernare, însă problema e că în legea spitalelor se specifică: spitalele nu pot fi închise decât cu acordul consiilor locale de care aparţin. Deci bai. Să recapitulez: scot hotărâre de guvern, taie finanţarea spitalelor de pe lista neagră prin Casa de Asigurări de Sănătate, dar îi încurcă hotârârile de Consiliul Local. Aşa că, trebuie cumva să convingă oamenii, în speţă consilierii, să voteze desfiinţarea spitalelor. Cum să facă asta? 1. Presiuni politice, promisiuni fără nici o garanţie sau 2) fiţi foarte atenţi: crearea unui program naţional de cămine de bătrâni, care să funcţioneze cu finanţare de la Guvern, pe o perioadă de 33 de luni minim, pe structura fostelor spitale, cu o singură mare condiţie, stipulată în ghidul de finanţare: ca şi condiţie de eligibilitate, primul document necesar pentru obţinerea finanţării este, surpriză: Hotărârea de Consiliu Local prin care se desfiinţează spitalul din localitate. Ne crezi proşti Ciki? Ne crezi proşti Muc cel mic? Aştept să îmi ascultaţi telefoanele, nu de alta dar să vă pot spune ce simt pentru voi.

Ştiţi ce înseamnă asta, nu? Premeditare. Programul ăsta cu crearea căminelor de bătrâni e de fapt o modalitate de a prostii oamenii ca să uite de închiderea spitalelor. Să nu cumva să faceţi greşeala să credeţi că lucrurile se întâmplă fără intenţie. Totul e intenţionat. Vor urma spitalele private şi dezvoltarea servicilor medicale de urgenţă cu finaţare privată. Pentru că bolnavii rămân bolnavi.

Ne auzi Boc? Nu suntem proştii tăi. Suntem cu ochii pe tine. Ştiu că ţara ne vrea proşti, de aceea distrugeţi şi învăţământului românesc. Dar mai durează. Tu nu o să mai apuci să-i conduci pe "proştii" ăia. La anu' te întorci unde îţi e locul. La a fi căpuşă pe un serviciu liniştit şi plătit de Stat. Drum bun, cale bătută, cin' te prinde.......

Leurda- planta minune

2011-04-27T04:59:00.000-07:00

De câte ori intram în pădure de către "Cizmă" către Părăginoasa, în Dâmbău, un puternic miros de usturoi mă lovea în nări. Apoi distingeam covoarele de frunze verzi, care se întindeau pe nenumăraţi metrii pătraţi prin pădure. De unde era să ştiu câte proprietăţi miraculoase are planta asta?

Leurda, folosită de pe vremea celţilor şi a dacilor, apare primăvara, începând cu sfârşitul lui Martie şi până în luna Mai.

Leurda se foloseşte în trei moduri mari şi late, de fapt patru:

Salata de leurdă

Pentru a obţine o porţie de salată, se ia o mână de frunze proaspete, se spală cu apă rece şi apoi se taie nu foarte mărunt (în fâşii de 3-4 centimetri). Se combină într-un vas cu o linguriţă de ulei de măsline extravirgin (are un puternic efect anti-colesterol), cu 1-2 linguriţe de oţet de mere şi puţin mărar tocat. Se consuma două asemenea salate pe zi, ca aperitiv la începutul mesei de prânz şi la începutul mesei de seară. O cură durează minimum 3 săptămâni.

Tinctura de leurdă

Se pun într-un borcan 100 de grame frunze de leurdă fin tocate (eventual mixate), care se acoperă cu 300 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecând încontinuu. Se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile. Dupa trecerea timpului de macerare, preparatul se strecoară, iar extractul astfel obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare.

Uleiul de leurdă
În jumătate de litru de ulei de măsline extravirgin se pun 150 de grame de frunze de leurdă bine zvântate şi apoi tocate fin. Se lasă acest amestec să macereze la soare vreme de doua săptămani, dupa care se filtrează, iar preparatul astfel obţinut se lasă să stea nemişcat într-un vas vreme de şase ore, apoi se iau cu o lingură impurităţile care s-au ridicat la suprafaţă. Extractul limpede şi omogen rămas se trage într-o sticla inchisă la culoare, care se pastrează în locuri întunecoase şi reci.

Spanacul de leurdă

Se prepară exact ca şi spanacul, fără a mai adăuga usturoi, leurda este de fapt usturoi sălbatic. O să vedem dacă nu se pot face şi vărzare, cărora le vom spune Leurdare. (lobodare, cartofare, mărare).

Ca să vedeţi şi ce tratează, enumăr pe scurt, înainte de a vă indica sursa completă, cu moduri de administrare etc.

Tratamente interne

* Colesterol mărit
* Hipertensiune
* Ateroscleroza, arterioscleroza, prevenirea arteritei obliterante
* Flebita şi tromboflebita
* Cardiopatie ischemica, prevenirea infarctului
* Varice şi hemoroizi
* Astm, astm alergic
* Colita de fermentaţie, constipaţie
* Adjuvant contra viermilor intestinali
* Adjuvant în infectia reno-urinară
* Răceala, gripă, complicaţii bacteriene ale acestora
* Dureri şi contractură musculară
* Combaterea efectelor secundare ale tratamentului cu antibiotice

Aplicaţii externe

* Micoza vaginală
* Micoza unghiilor
* Articulaţii dureroase (artrita, artrita reumatoidă). Acest tratament are efecte antiinflamatoare articulare, calmeaza durerea şi redă mobilitatea articulaţiilor afectate.

Mai multe detalii găsiţi în Formula As, articol complet aici.

Din experienţa personală, deocamdata la stadiul de salată, are un gust bun, mai ales după ce se pătrunde un pic şi se înmoaie frunza.. Astăzi pregătesc tinctura şi apoi uleiul de leurdă. Cât ce am aflat că mama a pregătit plăcintă cu leurdă. Mmmmmmmmmmmmm....

Mulţumesc lui Dan Fotografu', care ştia la ce e bună leurda.

Surse foto: http://www.a1.ro
http://poze.bbsoft.ro

O mică lecţie de ...frecat

2011-04-27T04:09:00.000-07:00

A fost odată ca niciodată, pe vremea când mărul făcea pere şi vinarsul se făcea numai din prune, nebotezate.

Ziua lucram, iar seara în jurul focului depănam amintiri, mai cântam la chitară şi pregăteam sculele pentru a doua zi de muncă. Pentru cei mai pricepuţi dintre noi, operaţiunea aceasta din urmă este floare de ureche. Personal, regăsind filmuleţul de mai jos, pierdut intenţionat de la sediu, am râs cu lacrimi .
Emoţionant moment.

Vizionare plăcută. Orice asemănare cu realitatea este pur adevărată, nimic nu este ficţiune sau exagerat.

Welcome to Detunata! Ask for Vetălău!!!

2011-04-18T05:46:00.000-07:00

În jurul orei 15.30, ne deplasăm cu Mercedesu’ din dotare către Bucium unde parcăm în mijlocul centrului, foarte cunoscut de mai nou, vrednicul muncitor Şmaichăl, adică lângă „Mătuşa”. Unde bem o bericică sau un suculeţ, depinde de fiecare. Urcăm apoi către Vetălău, alintat Vety, iar pe drum ne întâlnim cu maeştii teatrului amator din Alba, Vio şi Vasi, care coborau, încărcaţi de plăcinte, de la acelaşi Vetălău. Ajungem sus, puţină lume, puţină da foarte aprinsă după tăierea porcului. Cum nu prea facem figuri, ne-am integrat rapid, am negociat un vinars, câteva beri, apoi am făcut frumos pe lângă doamnele de la bucătărie, care ne-au opărit nişte cârnaţi precum şi tocana de a doua zi. Pregătită, nu opărită. După cârnaţi am servit şi câteva tradiţionale plăcinte buciumăneşti.

Am trecut apoi la împărtăşit poveşti, care din cauza „oboselii”, au căpătat o tentă uşor sexuală, din care am rămas cu câteva celebre vorbe franţuzeşti de la o vizitatoare a frumoasei şi totodată, locuitei noastre ţări. De asemenea am aflat peripeţiile câtorva zlătnence care şi-au adus contribuţia la popularizarea acestei zone. Am navigat apoi pe Fastbuci şi Badoo, bloguri şi adrese de Internit. O deosebită originalitate am găsit la gazde, Vetălău şi prietenul său Marcel, pentru poreclirea diverselor persoane, gen Ciu Ma-Ma sau Ciumama. Ca să nu rămânem mai prejos, în urma ultimelor dezvăluiri, am trecut şi noi la modificat replici celebre ,de exemplu „In Vera Veritas”. Am ascultat frumoase melodii populare şi am stricat atmosfera cântând la chitară. Prin urmare, din cauza ospitalităţii excesive, nu am mai pus corturile şi am dormit pe jos în bucătăria de vară. Costea, era să uit, a fost foarte apreciat de un localnic, Niculaie pe numele său, care către sfârşitul petrecerii mormăia: „văd că aveţi şi o fetiţă cu voi”.

Vetălău.

Niculaie

Dimineaţa, am plecat cu forţe proaspete să vedem starea marcajelor şi a rezervaţiei, prilej cu care era să-l omorâm pe Şmaichăl, din cauza „pantei abrupte” şi a senzaţiei de singurătate, dobândită prematur.Î n nici un caz nu se poate vorbi de băutură sau de ţigări, ca şi factor negativ în dezvoltarea mai susnumitului personaj. Sper ca acestea să ducă măcar la un C.O.D.

Sisif-1,2,3,4

Marcel, noul nostru prieten, ne-a arătat amănunţit starea rezervaţiei, poteci şi luminişuri, legende şi presupuneri arheologice, evocând şi câteva trecute prezenţe feminine, care au binevoit să suspine la poalele Detunatei.

Noi şi Marcel

După ce am convenit cum vor trebui refăcute marcajele, precum şi necesarul de activităţi viitoare, am revenit la Popasul Fefeleaga, pentru a degusta din tocana pregătită cu o zi înainte, pe care am asezonat-o cu iaurt Zuzu.

Feerie de mesteceni

Am coborât apoi pe traseul mai scurt, către Casa Memorială Fefeleaga, unde o doamnă cumsecade ne-a poftit să vedem şi să pozăm interiorul. Acolo am găsit şi pliante realizate de noi, aşa că am lăsat şi 2-3 cuvinte

în Cartea de Oaspeţi.

Am revenit pe pământuri zlătnene, pentru a sărbătorii Florinii şi Florinuţele, Viorelele şi Vioreii, să nu uităm de celebra „Vioricăăăăăăăăăă”.

Când vedeţi următoarea poză la ce vă gândiţi?

Zlatna -la limita imposibilului (1)

2011-04-13T22:14:00.000-07:00

În cele ce urmează şi sper ca şi în viitor (că material există, slavă Domnului), am să povestesc întâmplări adevărate, ajutând străinii de Zlatna să ne înţeleagă mai bine.

Cică, undeva, demult, în viitoarea comună Zlatna, o familie a plantat un copac. Care, în timp şi îngrijit de generaţii a crescut "timid şi gângav", până a devenit gros şi puternic. Legenda sau simpla realitate ne spune că avea diametrul de cel puţin 2 metri, aşa ca să vă faceţi o idee. Dar nu diametrul e foarte important, ci rolul său în viaţa familiei, câţi copii au crescut la umbra lui, câţi oameni obosiţi de coasă sau de sapă au mâncat şi s-au odihnit la rădăcina falnicului arbore.

Ca orice familie din Zlatna, simţul proprietăţii era foarte dezvoltat, aşa că, într-un anumit punct al istoriei recente au apărut anumite discuţii privind moştenirea "locului" unde binevoia să trăiască fără griji copacul cu pricina şi bineînţeles, celebra dilemă "cine a moştenit copacul" .

Micile neânţelegeri aferente, au degenerat, aşa că, un anumit membru al familiei nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să meargă să taie copacul cu drujba. Şi mai mult decât atât, a pus asupra lui şi blestemul "Să-l trăznească D-zeu pe cel care se atinge de copacul acesta". Prin urmare, ca să închei această poveste, copacul şi acum zace, putrezit şi mâncat de furnici, în locul acela. Nu-i aşa că vreţi să vă mutaţi aici?

Povestea doi. La noi în Zlatna, zvonurile circulă repede. Cică e de ajuns să te beşeşti la Primărie, că pe pod în centru se aude că te-ai căcat pe tine. Scuzaţi expresia. La noi în Zlatna, acest pod din centru e mai tare ca orice mijloc de informaţie şi desigur, mai de încredere. Dacă în timpul cât mânci seminţe şi apoi le scuipi în vale, nu lansezi şi 2-3 bârfe sau zvonuri, ai trăit degeaba. Aş putea trăi cu asta. Dar ultima generaţie de zvon, cea mai upgradată şi la modă, care mă dă peste cap, e aceea când se zvoneşte că un om a murit. Cu cât e mai cunoscut în comunitate, cu atât zvonul e mai de lungă durată. Nimeni nu ştie exact sau nu poate oferi detalii, dar se jură că de la cine a auzit era foarte sigur că acest lucru tragic chiar s-a întâmplat. Un prieten s-a internat în spital. De fapt, nu chiar prieten, o cunoştiinţă, un coleg de bere. După două zile am aflat că a murit. Din cel puţin 3 surse. A 3-a zi, în timp ce beam o bere la Ana, trece fain, frumos, prin faţa birtului. Nu m-am putut abţine şi l-am strigat: "Lazăre, hai să-ţi fac cinste cu o bere"

Desen preluat de pe www.desenegratuite.blogspot.com

Acum au lansat un zvon despre un profesor. Un profesor bun, apreciat, care are probleme majore cu sănătatea. L-au îngropat de viu, din gură. M-au întrebat cel puţin 15 persoane despre tragicul eveniment. Au aflat de pe Mess, la sala de aerobic, pe stradă, la serviciu, în Zlatna, Timişoara, Cluj, peste tot unde sunt zlătneni. Toată lumea e îngrijorată, în priză. Aş vrea ca domn' profesor să se simtă mai bine. Să le astupe gura. Faceţi-vă bine, vă rog.

Atât pe ziua de azi.

Old Movie in Saruni

2011-04-06T01:33:00.000-07:00

O realizare, din păcate cam scurtă, a lui Horică Fleşer, pe care vă recomand să o urmăriţi în versiunea 1080 HD (găsiţi posibilitatea jos în dreapta).
Vizionare plăcută!

Testament

2011-03-23T05:01:00.000-07:00

Mi-aţi dat aripi
pe care singur le-am montat pe spate,
cu un patent şi o cheie de 13.
Presupun că va veni momentul,
cu M mare,
când ele vor fi casate.
Atunci mă voi opri
în pământul care mi-a fost indiferent
de acolo de sus.
Am să îmi pun pălărie
o cruce de gorun,
iar haină o să-mi fie iarba
pe care am iubit-o atâta.
Şi dacă vreodată, o furnică
sau rădăcina unui ghiocel
o să-mi caute sufletul
printre bucăţile de ţărână,
lăsaţi-le să caute.
Nu am fost mai mult decât
amintirea mea.
Şi nu o să fiu mai mult decât
blestemul pietrei
care va îndrăzni să mă apese.
Şi când va ploua sau ninge,
când un vânt călduţ va adia
sau când vei auzi în urechi,
din senin, o melodie,
vei şti
că am fost.

Ana de la Citeră (Ticeră)

2011-03-22T05:22:00.000-07:00

Cred că v-am tot spus de ce îmi place mie la Ana de la Citeră (pe vremuri, pentru cine nu ştie, Citera era un sat, în buletinul Anei scrie: sat Citeră nr....), dar mai jos veţi găsi şi alte motive, care vor fi îndelung degustate de cei plecaţi mai departe, gen Gabriel sau Puiu, Cristian sau Blinkin şi de ce nu Traian.

Vă urez salivare plăcută!

Cum să nu bei un "crampam", până alţii lucrează...

bine, nu chiar toată lumea, dar în general se lucra.....

noroc cu Ana că altfel cine ştie la cât plecam....cu atâta crampam în casă!

şi rezultatul, unul memorabil şi acum îmi vine să-mi ling degetele....

Mulţumim, mamă Ană!

Cuvinte din filme

2011-03-18T00:15:00.000-07:00

De abia acum, deşi am fost informat, am sesizat o leapşă, pe care am primit-o de la Dee Dee .

Am avut mult timp un film preferat: Forrest Gump . Şi acum e în sufletul meu. Pentru speranţă. Erau acolo multe expresii, gen: "My momma always said, "Life was like a box of chocolates. You never know what you're gonna get." sau "You died on a Saturday morning. And I had you placed here under our tree. And I had that house of your father's bulldozed to the ground. Momma always said dyin' was a part of life. I sure wish it wasn't. Little Forrest, he's doing just fine. About to start school again soon. I make his breakfast, lunch, and dinner every day. I make sure he combs his hair and brushes his teeth every day. Teaching him how to play ping-pong. He's really good. We fish a lot. And every night, we read a book. He's so smart, Jenny. You'd be so proud of him. I am. He, uh, wrote a letter, and he says I can't read it. I'm not supposed to, so I'll just leave it here for you. Jenny, I don't know if Momma was right or if, if it's Lieutenant Dan. I don't know if we each have a destiny, or if we're all just floating around accidental-like on a breeze, but I, I think maybe it's both. Maybe both is happening at the same time. I miss you, Jenny. If there's anything you need, I won't be far away.". Iniţial, am vrut sa postez doar părţi din ultima culegere de expresii, dar citind-o, am realizat ca merită toată citită.

Am vazut de ceva vreme "Amelie". Mă obsedează în continuare şi dacă cineva m-ar întreba dacă am un film preferat, probabil, astăzi, acesta ar fi. Ca şi expresii: "Amélie still seeks solitude. She amuses herself with silly questions about the world below, such as "How many people are having an orgasm right now?" sau "Still, true love does exist. I know. After 30 years behind a bar, I'm an expert. I'll even give you the recipe. Take two regulars, mix them together and let them stew. It never fails" sau "These are hard times for dreamers."

Şi eu visez să fug de lume, să mă izolez şi să-mi trăiesc sfârşitul aşa cum m-ar duce capul. De aceea şi "Into the Wild" înseamnă ceva. "Some people feel like they don't deserve love. They walk away quietly into empty spaces, trying to close the gaps of the past." Sau un dialog: "I'm going to miss you when you go./I will miss you too, but you are wrong if you think that the joy of life comes principally from the joy of human relationships. God's place is all around us, it is in everything and in anything we can experience. People just need to change the way they look at things./Yeah. I am going to take stock of that. You know I am. I want to tell you something. From bits and pieces of what you have told me about your family, your mother and your dad... And I know you have problems with the church too... But there is some kind of bigger thing that we can all appreciate and it sounds to me you don't mind calling it God. But when you forgive, you love. And when you love, God's light shines through you." Sau un dialog din " The Curious Case of Benjamin Button": Would you still love me if I were old and saggy? / Would you still love me if I were young and had acne? When I'm afraid of what's under the stairs? Or if I end up wetting the bed?".Sau cuvintele care înseamnă atât de mult pentru mine: "For what it's worth: it's never too late or, in my case, too early to be whoever you want to be. There's no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you're proud of. If you find that you're not, I hope you have the strength to start all over again."

Am să închei cu "Love me if you dare" -"No, wait... Where was I? The problem is, that... even if you said, "I love it," I wouldn't believe you. Julien, I no longer know when you're playing or not. I'm lost. Wait, I'm not finished. Tell me you love me. Tell me, because if I tell you first, I'm afraid you'll think it's a game. Save me... I beg of you." Iubesc şi următorul pasaj: "Sophie was back in the game! Pure, raw, explosive pleasure! Better than drugs, better than smack! Better than a dope-coke-crack-fix-shit-shoot-sniff-ganja-marijuana-blotter-acid-ecstasy! Better than sex, head, 69, orgies, masturbation, tantrism, Kama Sutra or Thai doggy-style! Better than banana milkshakes! Better than George Lucas's trilogy, the muppets and 2001! Better than Emma Peel, Marilyn, Lara Croft and Cindy Crawford's beauty mark! Better than the B-side to Abbey Road, Jimmy Hendrix and the first man on the moon! Space Mountain, Santa Claus, Bill Gates' fortune, the Dalai Lama, Lazarus raised from the dead! Schwarzenegger's testosterone shots, Pam Anderson's lips! Woodstock, raves... Better than Sade, Rimbaud, Morrison and Castaneda! Better than freedom, better than life!".

Cam atât. Greu cu engleza asta. Leapşa trebuie dată mai departe?

Sfertul academic

2011-03-16T23:12:00.000-07:00

Am avut aseară o discuţie în contradictoriu cu cineva pe tema "sfertului academic" şi poate nu m-ar fi deranjat atât de mult dacă respectiva persoană nu şi-ar fi început speech-ul cu următoarele cuvinte: "În primul rând, sfertul academic nici măcar nu are legătură cu timpul...".

După părerea mea, are. Şi după wikipedia la fel.

Respectivul a mai adăugat, printre multe lucruri fără sens şi uşor de combătut, că "sfertul academic" are o legătură cu Napoleon. Mă poate ajuta cineva? Pentru că Google nu poate. Mulţumesc!

Parcul Custozza-Alba Iulia

2011-03-07T22:02:00.000-08:00

Mi se pare imposibil ca în anul 2011 să se întâmple aşa ceva. În loc să aibă loc un dialog, o dezbatere publică oamenii sunt atacaţi cu buldozerul pentru că sunt interesaţi de soarta unui parc din oraşul în care trăiesc. Dacă ai o opinie şi e alta decât cea a autorităţilor, poţi fi atacat cu buldozerul. Rog toţi jurnaliştii care au mai rămas independenţi, ziarele naţionale să urmărească imaginile şi să-i ajute pe aceşti oameni.

Au trecut mai bine de 20 de ani de la Revoluţia Română. Şi primim, încă o dată, un pumn în gură. Pentru că vorbim.Pentru că avem altă culoare politică. Sau, mai rău, pentru că ne pasă.

Cârtiţa

2011-03-01T04:03:00.000-08:00

Aseară am avut cea de-a doua tentativă de a vedea "The Departed", tradusă în dulcele grai românesc "Cârtiţa", tentativă reuşită de data asta. Ştiam că a luat ceva Oscaruri, astăzi am aflat şi câte, 4 mai precis. Ştiam că Martin Scorsese ăsta, alde regizorul, e un tip dat dracului, dar cu filmul ăsta s-a întrecut pe sine. Nu înţeleg nici acum de ce scenariu a fost atât de lăudat, când e evidentă desfăşurarea evenimentelor, mai puţin a sfârşitului, care are rolul să ne lase mască, mai puţin pe mine, care am fost făcut praf. Adică m-a cam amărât. Poate am înţeles eu greşit şi au luat Oscarul pentru adaptarea scenariului, în loc de cel mai bun scenariu, habar nu am şi nici nu mă interesează. Ce am remarcat eu e modul cum s-a filmat, muzica, interpretarea extraordinară a lui Jack Nicholson (ceea ce nu pot spune despre Leonard a Caprei). Dar să revenim la sfârşit.

Până aici să citească cei care nu au văzut filmul.

Sfărşitul seamănă mult cu ultima mână la Şeptica Americană (sau Românească , le tot încurc) şi fiecare dintre cârtiţe ( cel puţin 4, dacă mai era una umpleau o Dacie Logan), are în mână câte un doier. Şi atunci când dai jos cartea, ăla în loc să "umfle două", te împuşcă! Şi s-au împuşcat vere, mortal chiar, până când au cam rămas fără personaje. Bănuiesc că mai era o continuare, dar nu au mai avut cu cine. Până la urmă, nu ştiu cine a umflat potul final, miliţia americană, mafioţii sau sărmana femeie din rolul feminin, care nici acum după 5 ani de la decernarea Oscarului pentru cel mai bun film, nu ştie cu cine a rămas însărcinată. Ce e clar că trebuie să fi fost una dintre cârtiţe. Propun un joc online, în care fiecare jucător să propună un altfel de sfârşit, mai sângeros sau mai amuzant, fiecare după cât îl duce capul. În concluzie, încă nu m-am hotărât care e filmul meu preferat dintre The Departed (Cârtiţa) şi Groundhog Day (Ziua Cârtiţei).

127 hours

2011-02-24T01:52:00.000-08:00

E un film independent, bazat pe o poveste reală. Seamănă cu "Touching the Void", însă e mai scurt, mai captivant, iar peisajele parcă sunt din alta lume.

Este o poveste a unui om pasionat, e o poveste despre cum să nu te dai bătut, indiferent de situaţie. Este o poveste despre un vis care continuă, indiferent de ce stă în calea celui care visează.

The best guitarist on the world

2011-02-10T22:24:00.000-08:00

Interview with Jimi Hendrix:
Interviewer: "What's it like being the best guitarist in the world?"
Jimi: "Ask Rory Gallagher"

Cartea cu bunici (2)

2011-02-04T00:29:00.000-08:00

Am răscolit prin arhive. Desigur am găsit o grămadă de poze cu mine, dar nu vreţi să vedeţi un copilaş frustrat de propriile urechi. Aşa că am căutat mai departe şi am găsit:

bunicii mei de la Laz

şi bunica mea de la Ponorel (Puiuleţeşti).

Dumnezeu să-i odihnească!

Brazii se frâng......

2011-02-02T22:55:00.000-08:00

Am o carte în bibliotecă pe care nu am citit-o. Şi pe care îmi e ruşine că nu am citit-o. Dar promit că am să îmi repar această imensă greşeală. Şi apoi am să vă povestesc şi vouă.

Cartea cu bunici

2011-02-02T03:40:00.000-08:00

Mi-a venit dor de bunici. De mic, am crescut doar cu doi bunici, un bunic din partea mamei şi o bunică din partea tatălui. Despre amândoi am imagini vagi, amintiri puţine, iar părerea ce mi-am format-o a fost rezultatul mai ales a poveştilor despre ei, de la părinţi, cunoştiinţe, rude etc. Amândoi au plecat prea repede ca să însemne în viaţa mea ceea ce ar trebui să însemne cu adevărat un bunic în viaţa unui nepot. Am simţit o parte din căldura copilăriei, însă mi-au lipsit sfaturile din adolescenţă, locul primitor de acum unde mi-aş fi dorit să mă retrag atunci când sunt prea obosit şi prea mâhnit de ceea ce se întâmplă în jur. Evident că nu îi condamn pe ei şi cu atât mai puţin pe părinţii mei. Dar îmi lipsesc. De exemplu cu bunicul mi-ar fi plăcut să mă duc sus în Valea Frumoasei, să-mi povestească cum cobora el cu lemnele pe apă, cum petrecea alături de Sadoveanu, cum făcea "ghinul" după care mă trimitea în "chivniţă". E drept că mă punea să fluier, ceea ce nu era frumos din partea lui. Să îmi arate locurile din Curpăt, Sălane, Tărtărău, cum miroseau locurile atunci pline de peşte, cum găteau la ceaun, cum a primit denumirea locul de "Poarta Raiului", cum a cunoscut-o pe bunica, cât de greu era cu 5 fete şi niciun ficior. Nu mai reţin imaginea lui, dar ştiu că a fost bărbat în casă, dur dar drept. Cu bunica mi-ar fi plăcut sus la Ponorel, acolo unde fiecare tufă miroase a plăcinte, să privesc în zare munţii, să îmi povestească cât de greu a fost să creşti doi copii de una singură , să îmi povestească ce a simţit ea când unul dintre copii a ajuns " domn", să-mi arate locurile cu denumirile lor, să-mi pună un pahar de vinars ascuns cu grijă de patimile unor vecini şi să se îngrijoreze atunci când aş fi preferat să dorm sus în fân în şură, decât sub plapuma călduţă din casă. Nu mai am bunici. Asta mă face să rezonez cu fiecare persoană care îmi povesteşte de bunicii lui/ei şi mai ales să zâmbesc atunci când unii îi critică că au îmbătrânit, ca sunt cârcotaşi, că nu aud, nu văd bine sau nu ştiu altceva decât să vorbească de ţara asta nenorocită, unde a fost şi unde a ajuns ea. Poate de asta ţin atât de mult la Ana de la Citeră. Pentru mine e un fel de bunică, cu o poveste specială, cu o viaţă grea pe care încă o mai poartă zâmbind. Şi zâmbetul acela, când mă vede pe la ea, aşa îmi imaginez că ar zâmbi bunica. Pentru cei care mai au bunici, pentru cei care au bunici " nu în lume, ci-n gând" a apărut, de ceva vreme, "Cartea cu Bunici" la Humanitas. O scurtă prefaţă:

"Crescut fiind de bunici şi copilărind apoi zeci de vacante la ţară am fost tare uimit să întâlnesc oameni pentru care bunicii nu înseamnă nimic. Asociaţi ideii de poveste, copilăria fără bunici mi se pare cel mai trist lucru cu putinţă. În 2004, am scris în Romania literara un text -- reprodus în cartea de faţă-- despre bunicii mei. Reacţiile stârnite de acel material şi scrisorile pe care le-am primit ulterior mi-au confirmat faptul că există nenumărate poveşti extraordinare cu bunici. Aş fi vrut să le citesc pe toate. Seherezada însăşi trebuie că are o nepoţică pe undeva. Ideea acestei cărţi a venit, aşadar, de la sine şi, iată în trei ani s-au adunat aproape 100 de texte în care există bunici la discreţie. Mai ales pentru cei care nu şi i-au cunoscut niciodată Le mulţumesc tuturor celor care au onorat aceasta carte cu nepreţuitele lor amintiri." (Marius Chivu).

Am să caut poze cu bunicii mei. Aşa cum au fost ei. Oameni.

Cum le zice el, nu le zice nimeni....

2011-01-25T10:52:00.000-08:00

Vârsta de aur a dragostei -Nichita Stanescu

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.

Protest

2011-01-14T01:24:00.000-08:00

Vreau să mă ajutaţi, cum puteţi, să protestez. Accept sfaturi, modalităţi de protest de la greva foamei până la proteste în stradă. Să vă spun despre ce e vorba. Proprietarii Digi TV, oricare ar fi aceia, au decis, fără să mă întrebe şi fără un sondaj prealabil, să înlocuiască canalul porno Private Spice cu altul Super One. Pe lângă faptul că o aşa decizie importantă pentru orice consumator al genului nu se ia aşa de capul unora, noul canal este şi insipid, fetele sunt urâte, cadrele proaste, atâtea filme cu lesbiene într-o zi nu am mai vazut dintr-a-şaptea. Mă uitam la "Friends", la începutul serialului era una în patru labe, nu chiar la prima tinereţe. La reclamă, era tot în patru labe cu două degete vârâte, vă imaginaţi unde. La finalul filmului, tipa se chinuia cu o chestie imensă, cred că ajutată de cameramani, care împingeau cu umărul să meargă treaba. Domne, destul ,m-am enervat. Vreau calitate. La ştiri, talk-show-uri, politice sau nu, nu mă mai uit de 9 luni. Cu ce să mă mai relaxez şi eu între două filme sau în timpul reclamelor insipide? Vă rog să mă ajutaţi în protestul meu. E în joc sănătatea mea .Viitorul meu. Mai rămâne să scumpească mama Ana berea şi sunt bun de aruncat la gunoi. Vă mulţumesc!

Lucruri care îmi plac

2011-01-14T00:17:00.000-08:00

Din părul tău (Lucian Blaga)

Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un val prin care nu putem străbate cu privirea,
păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău -
şi strig,
şi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.

Călătoresc prin mine

2010-12-28T23:10:00.000-08:00

Călătoresc prin mine sentimente. Şi nu mă simt în largul meu. M-am săturat să constat. Că ăia nu merge bine, că sunt nemulţumit de aia, că aia îmi place şi în loc să întind mâna să gust din bucuria clipei să stau şi să aştept o răsturnare a situaţiei, un fel de şah mat ivit din neant.Cu toate astea sunt fericit. Aici, unde momentan trăiesc, dacă nu creezi evenimente, ele nu se întâmplă. De ce să mergi cu colinda la oameni care nu apreciază darul pe care îl faci? Care se uită la ce urme laşi pe covor, în loc să-şi deschidă larg poarta sufletului. M-am săturat să văd oameni care nu reuşesc să-şi depăşească propria condiţie, care preferă să râdă de cei mai săraci cu duhul decât să întindă o mână şi care la rândul lor, atunci când va veni vremea, să aştepte aceea mână întinsă pe care ei nu au oferit-o. Am întâlnit anul acesta multă bucurie în casele în care am fost . Nu la toate. Dar la unele, cântecele astea chiar au însemnat ceva. M-am întâlnit cu oameni pe stradă care ar fi vrut, care ne-ar fi plătit să mergem să le colindăm. Dar noi, eu ,nu colind pe bani. Bucuria mea e atunci când văd sclipirea în ochii lor şi când realizez că acel moment este unul care le va rămâne mereu în memorie.Călătoresc prin mine multe. Mă bucur că se întâmplă lucrul ăsta. Mă bucur că, din fericire, nu sunt singur. Mă bucur că în sfârşit, m-am eliberat de sfoara care mă ţinea legat. Să aveţi bucurii. Măcar ca bucuria din sufletul Anei de la Citeră când i-am colindat, la plecare "Ostaşii luminii colindă". Măcar atât.

Rece şi cald

2010-12-16T01:20:00.000-08:00

Adică una rece şi una caldă.

Prima dată, una rece, ar putea fi considerată o glumă dacă nu ar fi un trist adevăr.
Îmtrebare: Ce ar zice Şmaichăl dacă cineva i-ar băga o superbitate goală în pat?
Răspuns corect: Ar zice: "Cum stai cu ţigările?"

Şi cea caldă, o poezie scrisă de Anna R.

Ştiu

Nu ştiu cât ţi-am fost umbră
şi cât ţi-am fost lumină;
ştiu că mi-am început dimineţile
surâzând ploii
şi poticnindu-mi mai apoi zâmbetul
într-un curcubeu
pe care, probabil, n-ai cum să-l atingi
vreodată, omule!

Nu ştiu cât ţi-am fost ramură
şi cât ţi-am fost mugure;
ştiu doar că am străbătut
primăveri de la sud către nord,
unde m-am întâlnit cu arbori
ninşi de cuvinte
pe care un nor de înţelepciune
le presărase domol pe pământ.

Nu ştiu cât îţi sunt prezent
şi cât trecut ţi-am fost;
ştiu că voi amuţi în ierni viitoare
domolind focuri
şi ascunzând taine pline de farmec
în care doar paşii tăi se mai aud...

Singur, singur, singur, singur

2010-12-12T23:06:00.000-08:00

Aşa am plecat sâmbătă către Săruni. Fără săcure, fără bâtă, doar eu cu rucsacul şi o "felie" de vinars de...aţi ghicit, ba nu aţi ghicit, de pere. Destul de obosit, urcam alene, iar pământul îngheţat mă făcea să mă simt ca şi cum aş urca pe patine. Îmi era dor, de oraşul tocmai lăsat în urmă, nu cred, însă îmi era dor. De ceva adânc din mine, de frunzele picate toamna şi acoperite acum de un strat subţire de gheaţă şi zăpadă, de zilele când construiam refugiul, de fulgii care nu vroiau să cadă, nu ştiu. Mai multe sentimente amestecate se învârteau în mine în timp ce urcam, fără vlagă, deal după deal. Conform planului, merg pe traseul către Ana de la Citeră. De fapt corect, din spusele oamenilor locului nu e Citeră, e Ticeră. A fost pentru prima dată când câinii nu m-au lătrat de loc ci m-au luat la îmbrăţişări, mai puţin ăla micu, Leu (specialistu' la lup) care mă mârâia. La Ana , bucurie mare, se tăia porcul. Eu şi mai bucuros. Porcul era deja tranşat, aşa că nu ştiu cum a fost sacrificat, dar din câte am văzut, sunt sigur că a fost conform legii. Sper că nu a murit de infarct, speriat fiind de apariţia lui Serix ( a se vedea mai încolo) sau curentat cu generatorul. Fac cunoştinţă cu Ilie,Uţa, Liviu Toaca şi fată-sa Mihaela, cu Petrişor. Mai era Costeluţ alias Bruno, Florea şi bineînţeles Ana, tot o zdroabă. A, ca să nu uit, mai era şi Serix, pe numele lui de fată Todor, personaj destul de celebru în Zlatna, mai ales din vremea când era regele pocker-iştilor pe oraş. Şi deşi am ajuns pe la 11 acolo, am plecat mai departe abia pe la 4 fara un sfert. Aş fi plecat mai repede dar m-am oferit voluntar la măcinat carnea pentru cârnaţi şi maioş , apoi dacă am muncit, am şi mâncat ceva. Mai o gură de ţuică, mai o bere, a trecut timpul. Oricum vinarsul ăsta de pere avut rezultate, în sensul că am avut o viteză pe Citeră în sus, de şi eu m-am minunat.. Faptul că se făcea noapte nu a avut nici o legătură. A fost interesant mai ales că totul era negru în jos în vale, iar aici sus de abia acum soarele asfinţea şi parcă după cum mergeam aşa se stingeau şi ultimele raze de soare. Am ajuns, am făcut focul, am pus de un ceai după ce am fost după apă şi a trebuit apoi să apelez la rezervele de vinars, ascuns de cu toamnă, pentru a pune sângele în mişcare. Apoi cu ajutorul mp3-ului şi a unei muzici ţigăneşti, am dansat de unul singur mai bine de un ceas, în timp ce în minte îmi făceam tot felul de planuri ce o să lucru a doua zi. S-a încălzit destul de repede. Am instalat capcane cu lipici pentru şoareci, apoi am citit câte ceva, după care am adormit cu căştile în urechi şi becul aprins. Undeva în noapte m-am trezit şi am oprit becurile şi muzica. Dimineaţa, un frig de zile mari. Am făcut focul, apoi am renunţat la toate planurile de muncă şi m-am pus temeinic la citit. Afară era o negură de o puteai tăia cu cuţitul......cine o fi inventat şi expresia asta. Mai citeam, mai lăsam cartea şi închideam ochii şi lăsam gândurile să mă cuprindă. Pe la 1 am strâns tot şi am coborât, bineînţeles tot pe la Ana, prilej cu care am pomenit din nou porcul,cu cârnaţ fript dar şi cu bere. Ana şi-a făcut milă de un biet blocurist cu nişte nuci şi mere, apoi am plecat cu Florea, Petrişor şi Costeluţ către casă, pe traseul către horn. A rămas Serix de pază şi de ajutor. Pe la 5 jumătate, cand coboram de la horn în jos, il sun pe Dani şi aflu cu surprindere că aveam meci de la 6, în Cupa Crăciunului. Accelerez, ajung acasă, arunc rucsacul în hol, imi iau echipamentul de fotbal şi ajung la sală la 6 fix. Şi am şi câştigat. În consecinţă, a fost frumos singur. Cât am fost singur. Mai fac. Ca şi rezultate palpabile, 3 şoareci căzuţi la datorie şi o oboseală în picioare, eu zic că de la fotbal. Poze când îmi iau aparat. Poate îl vinde Horică pe ăl vechi. La un preţ pentru studenţi. Şi dacă se poate, în rate.Cam asta a fost tot.

Efect post alcool

2010-12-07T22:58:00.000-08:00

Aţi lăsat în mine găuri urâte, negre

răni necicatrizate

şi aţi plecat.

Şi acum, tu, ai vrea să îţi spun

că venirea ta a astupat găurile.

Că a vindecat rănile?

Cât te înşeli.

Venirea ta a unit toate rănile

în una singură.

Mi-ai transformat inima

dintr-un suport spongios, găurit şi zemos pentru garoafe

într-o rană imensă,sângerie

care vibrează dureros

la orice atingere.

Încerci oarecum înduioşată

să stopezi infecţia presărând

un fel de praf alb

peste toată această masă roşie

care acum suferă la unison.

Fără nici o şansă.

Atâtea iubiri, atâtea speranţe, atâtea vise

toate fremătând acum

într-o singură, unică, mare neîmplinire.

Ai puterea să faci

singurul lucru

care să îmi oprească durerea,

să oprească suferinţa.

Scutură-mă, strigă-mă:

„Trezeşte-te beţivule.

E ora 6, dă-i drumul la servici!

Iar visezi porcării!

Culmea zgârceniei

2010-12-02T01:14:00.000-08:00

Aţi auzit diverse bancuri cu scoţieni, care cică ar fi cei mai zgârciţi de pe bătrânul Pământ, dar se pare că un anume zlătnean poate depăşii orice record când vine vorba de zgârcenie. Omul a cumpărat lipici pentru şoareci.

Pentru cei care nu ştiu, lipiciul se pune pe un carton, în forma unui cerc, iar în mijloc o momeală, cum ar fi brânză, slănină etc. Bun. Omul nostru, vedeta acestei povestiri, se trezeşte dimineaţa şi găseşte prinşi vreo 10 şoricei, morţi de efortul făcut pentru a scăpa din ghearele puternicului lipici. Şi ca să economisească lipiciul, pentru a doua tură de vânătoare, a luat o foarfecă şi a tăiat picioarele şoarecilor, folosind acelaşi carton. No comment.

Poza de azi

2010-11-23T23:56:00.000-08:00

Pe mine mă distrează.

Poezia de ieri sau poezia de oricând

2010-11-23T02:56:00.000-08:00

Atingere

Îmi miros palmele care nu demult te-au atins.
Apoi îmi pipăi cu vârful degetelor şi cu podul palmelor
obrajii, fruntea, ochii, buzele.
Şi mă simt ca şi cum
m-aş spăla pe faţă cu tine.

O prefaţă cât o carte

2010-11-18T22:02:00.000-08:00

Nu am citit încă cartea. Se numeşte "Cucui în ghips", de Simion Vasile Pop şi am primit-o aseară. Şi am să vă scriu prefaţa, care nu cred că e neapărat la carte, ci la autor.

"CÂND ERAM COPIL, mama mă lăuda că n-am pereche de frumos ce sunt. Aşa că am rămas desperecheat. Adică burlac. Pe cunoscuţi îi sfătuia să mă scuipe de deochi, lucru păgubos pentru mine, având în vedere zelul irigator al unora dintre ei. Mama mai zicea, râzând, că atunci când voi creşte mare, de dragul meu, fetele se vor picura pe bolovan. O dată cu trecerea timpului s-a demonstrat că în viaţă nimic nu-i sigur. Unele s-au picurat, altele nu. Bolovanii nu au făcut o tragedie din asta. Nici eu....".

Fiecare minune ţine 25 de minute!

2010-11-16T04:18:00.000-08:00

Eram foarte agitat...Şi aveam o teamă ancestrală că tocmai acum când era mai important, o să greşim. O teamă care îmi producea dureri de stomac şi multă transpiraţie în palme. Respir greu şi mă uit la ceilalţi, adunaţi în spatele scenei. Padre agitat,cu chitara în mână, Sebi palid şi tăcut, cu un uşor chef de mişto, Victor şi mai palid, negru şi palid. Respir greu, parcă am mai spus, însă respir din ce în ce mai greu. Verific din ce în ce mai des dacă apa e lângă mine. Iau un extraveral, sper să mă liniştească. Apare Neluţu, mai cu o glumă, mai cu o critică pentru cei care evoluau, încep să mă simt în largul meu. Şi ceilalţi zâmbesc. Apare Vali cu un buchet de flori, înseamnă că ceilalţi "Noi" mai au un pic şi termină. Dar nu, continuă, nu mai am răbdare. Acum vreau să intru, să se termine odată, la bal sau la spital. Aplauze, fără bis, şi intrăm, ne orbesc luminile, nu vedem pe nimeni în sală, lipseşte un scaun, sunt atent să nu mă împiedic sau să mă pun pe lângă scaun. Stăm. Parcă e linişte, prea linişte. Vorbesc, se simt emoţiile; mă gândesc la ce suntem noi, la ce suntem noi faţă de ceilalţi. Vorbesc de munţi, de prieteni. Linişte şi apoi brusc, din locul de unde vin toate aplauzele, aplauze. Pentru noi, mă întreb? Vorbeşte Padre, încet, ca o poveste. Îmi e frică că nu o să spună poezia aşa cum ne-am înţeles, face un acord şi apoi începe: "Nici o mie de brazi............................... După aplauze am ştiut că sunt ai noştrii. Erau cei pe care îi aşteptaserăm atât. Un public de folk. Începe "Toamna" în ritm de reggae, mă uit la Sebi, sunt mândru, mă rog să nu greşească Padre, pe Victor nu îl văd de Padre. Mai apuc să trag cu coada ochiului la un fotograf şi gata piesa. Gata? şi iar aplauze? Pentru noi? Începe "Evocare", zic de Nichita, de versuri....Padre nu greşeşte începutul. Am simţit că de acum încolo, totul va fi perfect ; zâmbesc, în timp ce ei încep..."Ea era frumoasă"....Câte gânduri îmi trec prin cap.........dar trebuie să cânt............"ca umbra unei idei" ...bubuie sala. Am impresia că oamenii ăştia, în marea lor majoritate necunoscuţi, nu respiră. Gata, am terminat, urmează aplauze, lungi de tot, parcă nu se mai termină. Continuăm cu "Monologul," "Stihirile" apoi înainte de "Balada aiurea", Stupid ballad cum am prezentat-o, Padre zice poezia, "îşi recită certitudinea".......-"părerea mea că-ntre păreri, o certitudine eşti tu". Aplauze, chiar ropote de aplauze. E o poezie ce Doamne, da ,e una fantastică, însă e o poezie. Vă place? Sunt deja înnebunit. Încep "Rebelii", ceva e în neregulă, Padre a uitat capodastrul mai sus, urcăm şi noi mai sus, ce să facem. Apoi, anunţ pamfletele, în locul lui Padre care nu ştiu ce tot verifica la chitară. Ele trebuie tratate ca atare.....................şi începem, linişte până la "bă, n-ai o ţigară", apoi căldura sălii năvăleşte în inima noastră. "Ne iubim la margine de mahala", cântau toţi...............atâtea aplauze. Dacă ştiam, cântam asta la început, zic eu....ştiam noi ce ştiam. Cântam numai asta, zice Padre. Toţi râd, e bine, sunt de ai noştrii.

Încearcă să ne oprească şi noi mai avem 3 piese. Cum să ne opriţi acum? Sunteţi nebuni? Nu cântasem "De Amor" şi "Am iubit". Fac semn în culise 2 şi gata şi fără să aştept răspuns anunţ: Urmează acum o piesă, care sigur va fi cunoscută sub alt nume. Şi începem: din nou linişte. Însă când spunem "Amor a la mexicana", sala vuieşte, e un taifun care ne urcă sus pe valuri de zeci de metrii..............Terminăm sus pe val şi anunţ că mai avem dreptul la o piesă. Şi le spun ceea ce vroiam să le spun de mult.........Vă iubesc. Cum să nu-i iubeşti?

Începe piesa, lumea aplaudă pe ritmul melodiei, la sfârşit sunt atent ca Padre să nu termine piesa şi încep ca în The Blues Brothers, domnelor şi domnilor au cântat în seara aceasta pentru d-voastră........în grabă îl botez pe Sebi. Nu mai ştiu decât că eram undeva afară de pe scenă ,tremurând...... Dar aplauzele nu se opresc, cineva vroia să vorbească în microfon, dar nu se auzea nimic.....Repede, cică e bis..Padre intră şi uită chitara. O iau eu....Iar lipseşte un scaun. Ne înţelegem scurt: Noapte albastră. Şi Padre, liniştit şi superior ca un rege , anunţă: Şi acum, o melodie care explică cum am ajuns noi aici.....What? Înţeleg însă...., era planul iniţial "Într-o dimineaţă, m-o trezit bătrânu', hai să merem la Câmpeni."..............publicul aude Câmpeni, e în extaz...........terminăm în trombă..................ieşim, suntem felicitaţi.........nu aud nimic decât aplauze în urechi.............mă uit la feţele lor...Sebi, Padre, Victor, Nelu, Răducu....................un vis.

Aşa am simţit eu cele 20-25 de minute petrecute acolo. Şi multe altele pe care nu le mai ţin minte şi câteva pe care nu vreau să vi le spun.

Însă pentru voi cei care aţi fost acolo, pentru voi cei care aţi fi vrut să fiţi acolo: MULŢUMESC!

poze de Diana Câmpean!

Ce scrii când eşti fericit?

2010-11-11T05:34:00.000-08:00

Cel mai greu e să scrii când eşti fericit! Când eşti trist găseşti o grămadă de lucruri despre care să scrii: parlamentari care şi-au votat bugetul mărit, şomaj şi navetă, salarii de mizerie şi pensii de 1 leu, în oraşul natal cultura lipseşte cu desăvârşire, oameni închişi în casă şi în ei, tocmai ai făcut pană sau ţi-ai pierdut actele, echipa favorită pierde la penalti-uri, fata cea frumoasă care părea pentru tine pleacă cu altul, sau despre melodii care îţi amintesc de ea, o achiziţie publică fără motiv şi pe bani mulţi, gropi în asfalt şi autostrăzi care nu se mai termină şi nici nu o să se termine în viaţa asta, Botezatu’ care e , surpriză, gay, praful de pe străzi şi poluarea din ţevile de eşapament, gunoaie la tot pasul, pe străzi, pe trotuare, încălzirea globală şi eutanasierea câinilor fără stăpân, moţiuni false şi fără rost, cozi la medicamente şi la bătaie la poliţie, minciuni în presa cumpărată, criza din supermarketuri şi lipsa vaccinelor pentru copii.....

Dar când eşti fericit, despre ce să scrii? Nori, frunze, piatră, floare, râu, ea. Sau poţi să faci ca şi mine. Zâmbeşte. Mâine ar putea fi o încă o zi.

Deci, ce scrii când eşti fericit?

10 Ani de Trascău Corp

2010-11-10T04:57:00.000-08:00

Anul viitor, în luna februarie organizăm "10 ani de Trascău Corp"- eveniment care va avea loc în Zlatna şi care va cuprinde , pe parcursul unei săptămâni, concerte, expoziţii, concursuri, lansări de carte şi dacă ajută bunul Dumnezeu, vom avea şi o prefaţă la o lansare de album.

Cei care doresc să ajute la organizare, voluntari, sponsori, rămânem veşnic recunoscători!

Avem nevoie foarte mare de sponsori, bugetul estimat al evenimentului fiind unul care se va ridica la suma de 7500 lei. Deci, cu cât ne mişcăm mai repede cu atât mai bine. Mulţumiri anticipate!

Muncă sau plăcere?

2010-11-03T01:40:00.000-07:00

Am aflat cu plăcută surprindere că o anumită angajată a Uzinelor Dacia a fost surprinsă încercând să scoată pe poarta fabricii un set de injectoare, nu ştiu din care model sau dacă sunt toate la fel. Nici măcar nu ştiu câte sunt într-un set. Poate ne lămureşte cineva. Şi unde credeţi că d-na sau d-nişoara pitise respectivele injectoare? Da stimaţi domni, în vagin. Celor cărora le-am povestit această tristă întâmplare până la urmă m-au asaltat cu întrebări, unele tipic masculine: ce dimensiuni au injectoarele, ce formă au, dacă au fost "inserate" cu ceva protecţie sau simplu cu vaselină, cum a fost prinsă etc. Cu detectorul de metale, e răspunsul la ultima întrebare. Cineva a întrebat cum de au ales-o pe ea pentru detector? Umbla crăcănată? Altul a întrebat cât sunt de scumpe, s-ar fi meritat totul sau a fost pur şi simplu plăcere? Mă bucur că nu a fost un spoiler, faţă sau spate. Am citit cu drag Papillon şi văd că viaţa în România de azi are asemănări cu cele trăite de personajul principal din cartea, respectiv filmul cu acelaşi nume. Vă las până la următorul episod din "Eterna şi fascinanta Românie"!

Ce sunt frunzele uscate?

2010-10-26T21:54:00.000-07:00

Ce sunt frunzele uscate?

decât mărturii ale verii ce a trecut

sau schije din sufletul copacilor.

Ce sunt frunzele uscate?

decât pătura caldă a pământului

sau viaţă de dincolo de moarte.

Ce sunt frunzele uscate?

decât dor de clipele de mult trecute

sau vise neîmplinite cu tine.

Ce sunt frunzele uscate?

decât o simpla trecere

sau o cădere lină spre firesc.

Lasă-mă să iţi urmăresc paşii

cum calcă

pe frunzele moarte.

Şi as vrea

să mă usuc

să cad

şi-apoi să mor.

Doar ca să mă poţi

Atinge.

O altă viziune

2010-10-19T05:26:00.000-07:00

Căutaţi şi citiţi poezii de Andrei Ruse. Merită.

Mai jos e un exemplu.

16.
prietenii mă mai întreabă de tine

şi de cele mai multe ori
prefer să le spun că ai murit

habar nu ai

în câte incendii te-ai topit
câte tiruri au dat peste tine
alunecări pe coji de banane în staţii ratb
scurtcircuite şi câte alte accidente

habar nu ai
câţi oameni am îngrozit
câţi conduc mai precaut

câţi sting bine ţigara după ce o aruncă
şi îşi verifică ţevile de la gaze

câţi s-au rugat pentru tine

câţi se iubesc mai mult

am o cutie mare acasă
plină de scrisori lumânărele
flori şi tot felul de papiţoaie
pe care m-au rugat să ţi le las la cimitir

le privesc şi râd
pentru că habar nu ai
câţi oameni încă se gândesc la noi
si sunt mai buni.

Studenţie (1)-Buda

2010-10-17T23:27:00.000-07:00

Postare interzisă minorilor sub 12 ani fără acordul părinţilor.

"Slavă ţie studenţie..". Aşa cum am promis aseară, am să încep să scriu câte o poveste din facultate. Povestea în sine nu e neapărat crocantă, dar a fost de neuitat, în sensul că nu am uitat-o. Şi asta înseamnă ceva. Şi în continuare, primul episod...............Buda.

În facultate, am stat la un moment dat în căminul 1- Haşdeu, cu pile, pentru că noi, cei de la ISE, nu aveam cămine ale facultăţii. În vremea aceea. Mă duceam la budă tot la etajul 2, la etajul nostru erau cazate şi nişte animale de alea care se urcă cu picioarele pe closet sau care pleacă acasă cu colacul din dotare.
Şi în budă ce faci până îţi vine? Citeşti. Şi dacă nu ţi-ai adus cu tine, citeşti de pe pereţi. Aia de la etajul 2 or fi fost mai intelectuali. Şi ce scria într-o bună dimineaţă? Lume, fii pregătită!

"Voi acei ce staţi pe budă
Şi alene vă căcaţi
Băgaţi degetele-n gură
Pe pereţi să nu mai daţi!"

Bhă, omul avea dreptate.
Vacanţă, mă duc pe acasă, pe atunci aveam vreme să mă plictisesc. Revin după 2 săptămâni şi inevitabil, mă scapă la budă. Aleg, bineînţeles aceeaşi budă şi când colo, surpriză: venise completarea. Vă las să savuraţi versurile cu promisiunea că va urma episodul 2.

"Tu poet necunoscut
Pe măta în cur să o fut
Când mai vii pe la closet,
Cacă-te, nu fi poet!".

Nu ştiu alţii cum sunt (2) Stogar

2010-10-14T04:12:00.000-07:00

...dar eu când mă gândesc cum s-a ridicat zi de zi refugiul mă apucă ameţeala. Îmi amintesc multele şi diversele obiecte cărate în spate, piatra spartă cu barosul, rumeguşul de la drujbă ars în timpul nopţii, mirosul de mâncare la ceaun, calul transpirat care ne aducea bere şi durerea din antebraţ după ce făceam şindrilă. Pentru stogar, am comandat de la ţopi şindrilă de brad, horjită, că dhe ne cam săturasem de cioplit (care era doar una din multiplele activităţi care concură la realizarea şindrilei). De muncă încă nu ne-am săturat.

Câteva poze mai jos.

Poze realizate de Horică Fleşer.

De ieri sunt poet...e de bine, e de rău?

2010-10-13T01:03:00.000-07:00

De ieri sunt poet...e de bine, e de rău?

" Stimati poeti,

Ne face o deosebita placere sa va anuntam ca evenimentul de lansare al volumului "Antologia vinovatelor placeri", material realizat in urma concursului "Scrieti, baieti, numai scrieti", proiect intiat de Asociatia Culturala Maria Domina si Agentia Vreau Bilet, va avea loc la cafeneaua Cafepedia (Romana) pe data de 12 octombrie, la ora 12.00.

Cartile pot putea fi achizitionate de acolo, dar si online pe www.vreaubilet.ro, incepand de marti, 12 octombrie.Va multumim tuturor si va felicitam pentru creatiile cu adevarat deosebite"

Cam ăsta e textul.Completarea ar fi că am şi eu o poezie în volumul ăsta.Şi dhe, acuma că am devenit poet, am găsit şi textul care să completeze evenimentul.

Cică:

"După o scurtă întindere spre a desăvârşii o aşa- zisă egoistă aspiraţie la imortalitate, iată că eu, omul, am fost ridicat, de necunoscuţi, la rangul de poet. Din tot ce am crezut că merită să măsoare marginile infinitului, am rămas, pentru moral, cu o "Poezie de moral".

Această poezie este dedicată lui Truţă Radu şi Sebastian Kincses, pentru suport şi îngăduinţă.