Into the wild- "Fericirea e reala doar atunci cand e impartasita"

Am început, de ceva vreme, să îmi doresc un "altfel": altfel de cărţi, altfel de filme, o altfel de abordare. Aşa că facem şi film la sediu, în fiecare Luni, măcar în amintirea comentariilor cu voce tare de la filmele văzute în studenţie. Luni am fost 5 bucăţi, şi am urmărit filmul "Into the wild," recomandat de Marele Şmaichăl, în traducere românescă: "În sălbăticie". Am să citez din parerea celor de la Cinemarx: "Nu înţeleg de unde şi până unde am devenit cu toţii asa mici critici ai societăţii. Această „învaţătura” care ne spală creierele din prima zi de viaţă, dictează un conformism social la care trebuie sa ne supunem cu toţii. Trebuie să ne ascultăm parinţii, „să mâncam tot din farfurie să creştem mari”, să învaţăm să luam note bune la şcoală, să mergem la facultate să îi facem pe parinţii noştrii mândrii (uneori ca să aibă cu ce se lăuda la vecini), să ne angajăm şi să facem bani, cât mai mulţi bani, să ne căsătorim, să ne înmulţim şi să ducem specia mai departe". Şi s-ar mai putea adăuga multe aici. Acest conformism social îl urăsc de mic. Urăsc să facem toţi acelaşi lucru, urăsc să fim toţi la fel. Poate de aceea m-am identificat într-o oarecare măsură cu artistul din rolul principal. Sau mai precis cu rolul său. Şi eu mi-am dorit să fug, de mic încă, să scap de tot, şi acum încă îmi mai doresc într-o anumită măsură. Însă nu aş putea, ca şi el, să las tot în urmă, să-mi anulez permisul, cardurile, să donez tot ce am, şi să plec, să bat ţara şi lumea, şi apoi să mă refugiez, de unul singur undeva la dracu-n praznic. Cred că filmul, înainte de altceva, e o căutare complicată a unor lucruri simple. Filmul, pe lângă relaţiile umane sincere pe care le dezvoltă, are o anumită poezie, dată şi de impactul vizual cu peisajele pe care el le întâlneşte în drumul său. Cineva zicea, am citit un comentariu, că filmul te învaţă tot ceea ce nu trebuie să faci în viaţă. Nimic mai greşit. Filmul nu trebuie să te înveţe nimic. Comentariul cred ca e făcut chiar de unul dintre aceia, care cred ca toţi trebuie să fim la fel, iar dacă un exemplar din armata de furajeri alege altă cale, trebuie condamnat şi ucis cu pietre. Mi-e personal, mi-a plăcut căutarea lui. Mi-a plăcut modul cum a urmărit ceea ce şi-a dorit. Mi-a placut că şi-a trăit viaţa aşa cum a dorit, o viaţă fără bine sau rău, fără lucruri bune sau greşeli, însă o viaţă caldă, inspirată, plină de emoţie, de sensibilitate, o viaţă de căutări, de întrebări care nu caută răspuns.Libertate. Scopul final e căutarea, iar a-ţi urmări scopul, înseamnă a căuta continuu. Iar el asta a facut, a căutat până la capăt.Şi a sacrificat totul pentru asta. Aşa că, vă recomand Into the Wild.

La doctor

Am fost la Cluj. Pe lângă faptul că anumiţi prieteni nu au binevoit să răspundă la telefon ca să ieşim la bere (bănuiesc că telefoanele au fost monopolizate de doamnele din viaţa lor), am avut mai multe întâmplări plăcute şi una neplăcută. Printre cele plăcute, am jucat fotbal cu Fred şi Philip, la -5 grade Celsius, fără pauză, e un fel de fotbal a la Cluj. Nici măcar nu am schimbat porţile, iar acest aspect ma dat peste cap. Am avut şi programare la doctor. Nu ştiu nici cum o cheamă, că e doctoriţă, şi nici cum îi spune la cabinet. Nu ştiu practic nici ce fel  de investigaţii face, însă  a fost recomandată de Zoli, pe care îl lasă să mănânce grătare. Ăsta da doctor. În sinea mea, mă gândeam că dacă pe Zoli îl lasă să mănânce grătare, poate îmi dă şi mie liber la bere. Însă nu a fost să fie. Ajung ca omul la Cluj pe la orele 19.00, programarea fiind de la 19.30. Las maşina la bunul prieten Zoli, şi apoi mergem împreună la doctor. Urcăm scările către cabinetul privat, intrăm în universul magic al luptei pentru sănătate, când deodată filmul se rupe; ni se spune că, deşi avem programare la o oră binecunoscută, mai trebuie să aşteptăm. Şi nu 15-20 minute, nici măcar 60 de minute.Ci minim o oră jumătate. Personal, îi recomand la Zoli să schimbe doctorul. Ce doctor serios face programare şi nu te primeşte la ora pe care tot el a fixat-o? Imaginaţi-vă că soţia d-voastră e programată pentru cezariană. Emoţii mari, Turbo e în frunte. Ajungeţi acolo, pregătiţi de eveniment. Şi doctorul  vă spune că nu veţi deveni tată, cel puţin nu astăzi, pentru că astăzi a reprogramat pe altcineva.Pentru că azi nu are timp de voi. Pentru că  nu sunteţi importanţi.  Nu cred că trebuie să vă mai spun că nu m-am dus la ora 21.00. Nu mai aveam încredere în doctor. Aşa că, astăzi am să mânânc cartofi natur şi deseară am să beau coniac sau eventual whisky. Pentru că viaţa e grea, da trece!

Ce mă motivează

Mergem cu grupul folk înainte. Sunt versuri faine, muzica noastră, de suflet; sunt clipe frumoase. Tot timpul mă întreb dacă sunt oamenii cu adevărat impresionaţi de ceea ce facem, nu de noi ca oameni, ci de mesaj. Adică, cum se regăsesc ei în muzica noastră, cum rezonează la ceea ce ascultă. M-a impresionat mult un tip din Bucureşti care mi-a cerut special un CD ca să-l facă cadoul la fosta lui prietenă, în speranţa unei regăsiri. De curând am aflat că cineva, o fată, ne-a ascultat la Păltiniş, şi că a fost atât de impresionată încât şi-a cumpărat chitară şi vrea să înveţe să cânte. Puteţi citi postarea aici lhttp://dekyky.blogspot.com . Asta mă motivează. Poate de aceea arta e atât de specială, pentru că scoate tot ce e mai bun din noi. Dacă de fiecare dată când cântăm undeva cineva îţi va lua o chitară, în 2-3 ani vom dubla numărul de chitarişti. Glumeam. Sigur a-ţi priceput ce am vrut să spun.

Snopiţi-l pe Valentin!

Îmi doream de mult să scriu ceva Anti -Ziua lu' Valentin americanu', care nu e nici prea american.Ştiam de la Ţapinarii câte ceva. Aşa că m-am documentat, şi ce a ieşit puteţi citi aici, pe www.albaiulianul.ro.
Mi-ar face plăcere să şi comentaţi câte ceva. De bine ori de rău....