Nu ai nevoie de foarte multe...

"N-ai nevoie de foarte multe ca să fi fericit", sună un cântec al lui Dinu Olăraşu! Şi aşa şi este. Cred că în primul rând e vorba de sănătate. Când o ai nu o apreciezi destul. Atunci când stai rău cu sănătatea, nimic nu are cum să fie bine, totul e şters, culorile sunt gri spre negru, sufletul îţi e înecat de negură. Orice îţi propui să faci în viaţă, trebuie să ţină cont de simplitatea proverbului: "Sănătate, că-i mai bună decât toate". După ea vin toate. 

O plăcintă de varză făcută într-un cuptor de pâine, alături de prieteni întruniţi ad-hoc la o sărbătoare, sună foarte bine. O plimbare prin munţi, cu explicaţii detaliate despre cum arată "rahatul" a diverse animale sălbatice, sună extraordinar. Un cântec la chitară, însoţit de lumina lunii, te poate duce cu gândul departe, în lumea celor ce sunt atât de aproape de fericire. Un traseu de curăţare prin pădure ai unei căi de acces, la care se adaugă adrenalina întâlnirii cu Moş Martin, te poate face să te simţi ales, privilegiat.

Viaţa e frumoasă şi simplă! Viaţa ne oferă tot ce avem nevoie, chiar dacă sunt momente în care suntem copleşiţi de ea!
Nu vă urez prea multe, decât sănătate şi cărări însorite!

A, era să uit! La Mulţi Ani, Trascău Corp!

Lumea lui Banciu rules!

Din nou avem isterie naţională! Noi, cel mai harnic popor din lume şi desigur, din Univers, noi cei care avem cel mai sofisticat sistem de sănătate (atât de sofisticat încât nu putem pricepe ce se întâmplă), noi cei care defilăm cu telefoane de ultimă generaţie, tocmai noi să păţim una ca asta? Să pice bunătate de avion, nou nouţ (la o asemenea istorie, ce sunt 44 de ani?) cu revizia făcută în Decembrie 2013, e drept fără asigurare, tocmai la noi? Mi se pare de-a dreptul halucinant şi imposibil de înţeles în România anului 2014. Cum zicea tovarăşul ministru, are un singur regret, cum că s-a întâmplat în mandatul lui.

Cum să priceapă românul că s-au dat milioane de euro pe soft-uri de identificare a cazurilor aflate în situaţii de urgenţă care nu merg sau că există programe, de exemplu la Ministerul Apărării, care merg dar nu le-a cerut nimeni şi bineînţeles, nu s-a autosesizat nimeni. Cum să priceapă românul că deşi peste tot se spune că numărul de urgenţă 112 poate fi apelat de oriunde din ţărişoara asta, mai puţin de acolo de unde nu se poate, pentru că nu avem instalate relee şi alte asemenea chestii folositoare. Cum să pricepă românul că şi cel mai performant elicopter e zero pe timp de ceaţă sau care e deosebirea prin localizarea GPS în Bucale su în orice oraş, împânzit cu relee şi localizarea prin GPS în Munţii Apuseni, unde -vorba lui Banciu- încă se trăieşte cu lămpi de petrol, căruţe cu coviltir, străzi înfundate.... Ca să exemplific, acum 1 an şi ceva de zile, un fost deputat al moţilor a făcut o cerere la o firmă din oraşul nostru pentru câţiva litri de petrol, pentru iluminarea a 7 familii de moţi din Apuseni.

Mă uit la Lumea lui Banciu, rar de tot când vreau să mă destind dar aseară l-aş fi pupat. O să vedeţi de ce mai încolo. Ne-am isterizat deci prieteni, facem acuze, că de pe net e uşor, vom da afară şi vom trage la răspundere. Nimeni, cum zicea Banciu, nu a ţinut cont de supravieţuitori (într-un accident aviatic astea sunt rarităţi), de faptul că din 7 oameni 5 au supravieţuit , chiar după 6-7 ore, că mobilizarea a fost exemplară (aşa compensăm noi românii). Dăm cu morţii pe toate canalele, mergem la familiile îndurerate că doar nu o să-i lăsăm în pace, o fi sau nu o fi blestemul bunului Dumnezeu etc.

Cine e de vină? Şi repet, cine e de vină?

Banciu spunea şi sunt perfect de acord cu el, că Noi suntem de vină. Până aseară nu ştiam că la Târgu Mureş, unde a făcut el şcoala, a avut un profesor de fizică din Zlatna. De unde? Da, din Zlatna. Cică domnul profesor, pe vremea aceea nu găsea sare. Nu numai el. Şi, printre dinţi spunea: stăm pe munţi de sare şi noi nu avem ce pune în mâncare. Şi el se întreba cine e de vină şi tot el răspundea: Noi suntem de vină pentru că promovăm toţi cretinii!

Da stimaţi români, noi suntem de vină! Pentru că promovăm toţi cretinii! Pentru că nu ne pasă decât atunci când e prea târziu. Pentru că, până să reacţionăm se schimbă banii în America sau se sărbătoreşte Paştele Cailor sau mai bine de atât, se dă liber legal de Paştele Cailor.

Aici e emisiunea completă. Nu cred că mai e ceva de spus.

Împotriva proiectului minier de la Roşia Montană

Doi zlătneni împotriva furtului avuţiei naţionale şi împotriva proiectului Roşia Montană!

Clipa Acum

Binevoiesc de multe or să trăiesc ba în trecut, ba în viitor. Amintirile se rostogolesc peste mine, mă macină, mă fac să uit că trebuie să trăiesc astăzi, acum. Mai ales dacă ai nişte amintiri atât de frumoase încât dacă le-ai scrie pe hârtie, le-ai strica cumva, le-ai pângări. Mereu fac planuri. Mai complexe, mai simple, fac mereu planuri şi uit mereu că, de multe ori, drumul pe care îl parcurgi până la realizarea planului poate fi la fel de important ca şi realizarea planului în sine. Mă trezeam mereu, după acţiuni, că nu pot să mă bucur de cele realizate şi că reiau mereu aceeaşi goană, către alt şi nou plan, către altă acţiune, mereu cu acelaşi rezultat.

Sunt cărţi care spun că o să-ţi schimbe viaţa. Că vei găsi lucruri simple, lucruri aflate de fapt în tine, dar care pot face diferenţa între tine, cel veşnic nemulţumit şi tine, cel care refuză să supravieţuiască, cel care trăieşte. Nu cred în astfel de cărţi. Cred totuşi că există cărţi pe care le-ai fi putut scrie chiar tu. În alt context, în altă conjunctură, în alt timp sau spaţiu. Cărţi în care îţi regăseşti cuvintele sau cărţi care îţi spun că lucrurile gândite e tine sunt sau pot fi reale, că nu sunt iluzii sau frământări fără rost. O astfel de carte am găsit la Săruni. Eram obosit, trecusem de la vântul tăios şi rece de afară la căldura dată de soba de teracotă. M-a cuprins o moleşală vecină cu somnul. Dar nu am cedat. Am găsit-o pe un raft. Subţirică şi cochetă. Din toată cartea asta, pe care am s-o termin şi cândva, am să o recitesc, mi-a plăcut cel mai mult sau mai precis mi-am identificat gândurile cărora nu le putusem da o liniaritate, cu conceptul de Clipa Acum.

Vezi tu, cititorule (cum ar fi spus autorul), nu poţi trăi nici în trecut, nici în viitor. Viaţa este întotdeauna "momentul de faţă", Clipa Acum este singurul factor constant din viaţa ta. Ne amintim de trecut în Clipa Acum, iar viitorul, când va veni, se va întâmpla Acum. "Când te împrieteneşti cu momentul prezent, te simţi acasă , indiferent unde te-ai afla. Dacă nu te simţi acasă, în Clipa Acum, indiferent unde eşti, nu te vei simţi bine nicăieri." Suntem o sumă de întâmplări, amintiri, dorinţe, filme şi cărţi citite şi totuşi, indiferent de această sumă, trăim astăzi. Acum.

Ca să vă faceţi o idee, am să folosesc câteva rânduri din acest capitol, cu menţiunea că ideea generală nu va fi completă. Dacă vă place, căutaţi cartea. Am reuşit, în ultimele două zile, să mă bucur de lucrurile simple, mult mai des ca în trecut. Până şi frigul creat de vântul rece înseamnă ceva. M-am bucurat că sunt acolo, bătut de el, înroşit şi îngheţat. Eram acolo. Simţeam. Am căutat coarne de cerb cu privirea două ore la rând. Nu am fost deloc supărat că nu am găsit nimic. Căutarea, printre crengi uscate şi frunze de mult moarte, mi-a ocupat timpul, gândurile. Căutarea, ritmul paşilor, au fost mai importanţi. Eu şi cu mine. 

" Indiferent dacă speli vasele, creionezi o strategie de afaceri sau plănuieşti o călătorie, ce este mai important ? Să faci lucrul respectiv sau să obţii rezultatul pe care îl voiai, fâcându-l?  Clipa aceasta sau o clipă viitoare?

Încă mai abordezi acest moment ca şi cum ar fi un obstacol pe care vrei să-l depăşeşti?  Simţi că există o clipă în viitor la care vrei să ajungi şi care e mai importantă?

Majoritatea oamenilor trăiesc în acest fel cea mai mare parte a timpului. Din moment ce viitorul nu vine niciodată decât ca prezent, acesta este un mod de viaţă disfuncţional. El generează un constant curent subtil de nelinişte, tensiune şi nemulţumire. Şi nici nu onorează viaţa, care este Clipa Acum şi nu este niciodată altfel decât Clipa Acum."

" O practică spirituală simplă, dar radicală este să accepţi că orice ia naştere în Clipa Acum -înăuntru şi în afară. Când atenţia ta se mută în Clipa Acum, va apărea şi starea de tensiune. E ca şi cum te-ai trezi dintr-un vis, visul gândirii, visul trecutului şi prezentului. Câtă claritate, câtă simplitate. Nu mai este loc de îngrijorare. Rămâne doar clipa, aşa cum este ea."

Înainte de a încheia, vă reamintesc că aceste texte sunt scoase din context, de aceea e necesar să citiţi întreg capitolul sau întreaga carte.

"Eu nu sunt gândurile, emoţiile, percepţiile senzoriale şi experienţele mele. Eu nu sunt conţinutul vieţii mele. Eu sunt viaţa. Eu sunt spaţiul în care se întâmplă totul. Eu sunt conştiinţa. Eu sunt Clipa Acum. Eu sunt".