Gol în cuvinte, gol în orice sens

Am rămas gol de sensuri. Toate cuvintele cu care m-ai construit s-au prăbuşit brusc, când ai dislocat din temelia mea cărămida de început, întru refolosirea ei pentru a-ţi construi o altă lume, departe de mine, departe de noi.
Mă voi refugia curând în tăcere. Ştiu că acolo eşti doar Tu. Şi astfel te voi invada deodată cu nevorbe, împotriva ta, răzbunând trădarea din cuvinte, urlete, şoapte.

............................................................................................................

Dragostea este asemenea credinței: degeaba rostești formulele sacramentale dacă nu-ți așezi făptura și facerile în spatele lor.
Unii poeți, puțini, sunt adevărați teologi ai iubirii. Cuvintele au fost trecute din accident în orizont de așteptare. Mediat și liturgic, citim. Extatic, ne înălțăm. Dar să nu uităm: sunt povești despre mântuire, nu mântuirea însăși.
Credința și iubirea ne sunt date ca încercări de sine, atunci când alegem să ne căutăm sensul în entități exterioare. Și pentru a ne câștiga sensul, trebuie să aducem acel exterior în sinea flămândă de înțeles.
De cele mai multe ori, cuvintele ne ajută să țesem punți. Dar nu vor fi de ajuns. Nu vor fi însă nici de prisos. Poți păși doar dăruindu-te. Bucată cu bucată, faptic, te muți în entitatea exterioară, în Dumnezeu sau în iubită, până când te reconstruiești în jurul sensului ales. Atunci Dumnezeu devine al tău, iubita e parte din tine. Cuvintele pot și trebuie să numească trăirea. Nu îi pot lua locul, dar o vor ține coagulată într-un întreg, peste timp.
Fiecare cuplu are propriile lui formule sacramentale, prin care numește iubirea și o invocă. Acestea nu pot fi folosite în afara cuplului, căci vor fi desacralizate. Și atunci toată facerea sinelui întru celălalt se va risipi în grăunțe de întâmplări alergând fără scop într-o clepsidră răsturnată ciclic, măsurând doar o nesfârșită risipă.
Trebuie să ne salvăm cuvintele. Fără ele nu vom mai fi decât o vitrină second-hand de întâmplări cotidiene.

@ Epistole catre o suta de iubite.

Sursa foto aici.

Majoratul la Români

Dacă ești prost de mic, când ești mare numa' te joci. Asta e o vorbă din popor. Nu vreau să jignesc pe nimeni, să se știe de la început. Cei care vor avea răbdare să citească până la sfârșit, vor realiza asta.
 Mai rău e atunci când ne prostim colectiv. De fapt asta , fără să exagerez, e o trăsătură dominantă a poporului român. Ne place să ne prostim, să apelăm la tradițiile altora în loc de ale noastre sau să exagerăm, denaturăm evenimente care ar trebui să însemne altceva. De ce? Pentru că așa fac toți. E la modă. Pentru că sunt oaie, merg cu turma. Dacă nu gândești, nu te rănești, capul plecat sabia nu-l taie etc și bla, bla, bla.

Ce înseamnă majorat? Conform dexonline.ro înseamnă vârsta la care o persoană devine majoră sau, conform aceluiași site, e definiție mai corectă este: Vârsta la care o persoană beneficiază de toate drepturile civile și politice, devenind totodată responsabilă de acțiunile sale în fața legii. În România, ambele parți ale definiției nu miros a bine. Aflăm deci că avem drepturi civile și politice (dreptul de a fi impozitat, taxat, tratat ca un gunoi, exploatat etc), nu se pomenește nici de obligații, care de obicei depășesc cu mult drepturile. Apoi aflăm că suntem responsabili de acțiunile noastre în fața legii. Nu era mai bine copil?

Fac aici o paranteză. Până tânărul nu merge la o facultate sau se angajează, nu prea înțelege ce e cu responsabilitatea, fiind legat ombilical de părinți. Apoi apare o anumită detașare, care va crește odată cu timpul. Între 18 și 21 de ani (la unii mai repede, la alții mai târziu), începi să vezi adevărata față a lumii. Minciunile, ipocrizia, prieteniile de fațadă, începi să apară greutățile, preluate până în acel moment de părinți. Acum descoperi o altă formă a lumii în care trăiești, una care te face să-ție fie dor de copilărie. De inocență. 

Să trecem acum la majoratul în forma cunoscută de majoritatea tinerilor.

Majoratul, astăzi, e o formă de nuntă, fără mire sau mireasă, după caz. Muzică, băutură, tort, invitați (la unele majorate numărul invitaților a depășit 150 de persoane) și evident, cinste. Cinstea e minim 50 lei, în funcție de relația ta cu majorul. Toalete, frizuri, fițe, distracție. (P.S. Acum am aflat că la fete cinstea începe de la 40 de lei- cică ele beau mai puțin????).  Na, ca să vă lămuriți, intrați pe site-ul www.catdau.ro, selectați la Eveniment Majorat și vedeți ce iese. Era să uit, altă asemănare cu nunta e sistemul: ai venit la mine, mă duc la el. Adică o anumită obligație. Evident că merge și inversul: nu a venit la mine, nu mă duc la el/ea.

Din banii strânși din cinste, neimpozabili, părinții spun: " lasă să aibă și copilul banii lui", și evident ei vor fi cheltuiți, în funcție de sumă pe mașini, ATV-uri, tablete, telefoane performante etc. Nu am auzit pe nimeni (nu zic că nu e posibil), să pună banii la bancă, pentru o dezoltare viitoare a tânărului, gen facultate, cursuri de calificare, perfecționare etc.

După părerea mea, majoratul, astăzi, e un fel de împrumut fără dobândă. Împrumutul nu e făcut de tânăr, ci de părinți. Ei organizează, ei încasează, ei plătesc  pentru fiecare majorat la care tânărul participă. Și ce rezultă din asta? 1. Tânărul se trezește cu un purcoi de bani, pentru care nu a muncit, ci doar a împlinit o anume vârstă. La majorat nu vin doar prietenii apropiați, așa cum e normal, ci colegi, cunoștiințe etc. Evident că, matematic, cu cât vin mai mulți, cu atât suma încasată din cinste crește. 2. Dacă ai avut 50 de invitați, de exemplu, trebuie să mergi la 30 de majorate (presupunând că doar 30 din 50 sunt la vârsta majoratului). Asta înseamnă 30 de week-enduri în care ai program. Nu tu odihnă, nu tu excursii, ieșiri în natură, participare la evenimente culturale (mă umflă râsul) etc.

Nu e nici o scofală să faci 18 ani. Nu ești mai bun sau mai rău. Ești ceea ce ești. Dacă faci majoratul cu 5 prieteni buni sau cu 150 de invitați, tot va răsări soarele dimineața, tot va ploua toamna și tot așa vor fi gropi pe drumul Alba-Zlatna. Probabil, o să îți iei carnetul de conducere. Ești pregătit pentru asta? Vei știi să fi responsabil, să nu calci oameni pe trecerea de pietoni? Vei știi că nu trebuie să atragi atenția, să fi personajul central al lumii șoferilor, ci să conduci preventiv, să ai grijă, pentru că acum RĂSPUNZI în fața legii și orice greșeală costă.

E  o responsabilitate a părinților care își cresc copiii. Cu ce îi recompensează, cum îi responsabilizează. Avem copii deștepți și foarte deștepți. A căror principală preocupare e în prezent la ce majorat se merge în week-end, cu ce telefon "bazat" să apară în fața prietenilor (cu care comunică tot virtual, chiar și atunci când stai la aceeași masă), ca mașină trăznet ar putea să-ți deschidă calea spre cuceriri amoroase, la ce facultate să mă înscriu (indiferent dacă mă reprezintă sau nu), nu corespunzător înclinației mele, ci pentru că "este de viitor, o să iasă bani după aia".

Suntem bătaia de joc a vremurilor în care trăim. A televiziunilor, a falselor modele, a falselor valori. Și în loc să ridicăm capul, ne aliniem standardelor, uităm cine suntem și mai ales, uităm că "nu ai nevoie de multe lucruri, ca să fi fericit", că fiecare e cineva și fiecare are ceva sublim în el, indiferent de telefonul și mașina personală, acoperișul sub care trăiește, condiția socială etc.

O să pierd cu postarea asta. Dar să câștig ca om. Pentru că am o părere și mi-o exprim.

 Poza preluata de aici.

 

Doar o poezie....

O poezie care aş fi vrut să fie scrisă de mine. Poate chiar a fost. Într-o altă viaţă, într-o altă dimensiune.

Între timp, a fost scrisă de prietenul meu Andrei Maftei.

UNDE?
În care gânduri să te caut,
Frumoasa mea,
În ce abisuri
Deschise pentru noi în stele
Să te mai strig
Din vreme-n vreme?
Din ce neant al ochilor
Pe care-i beau în somn mereu
A desfrunzit în mintea mea
Cărarea unui curcubeu,
Pe care tu pășești așa
De parcă numai ai pleca?
În care noapte am fost miri,
În care lume-am răsărit,
În ce senin am amurgit,
Și-am înoptat...
Și am murit?

Ce trebuie făcut în Zlatna în următorii 2-3 ani

Ce înseamnă Branding sau Brand, o scurtă definiţie: 

“Un brand este modul în care este văzut un produs, un serviciu, o idee, un stat,un oraş, o persoană sau o companie în ochii celor cu care interactionează, cărora se adresează.”

De cele mai multe ori acesta se crează pe baza unei identităţi bine conturate şi recunoscute şi se adresează unui segment de piaţă definit, demarcându-se de competiţie prin diverse metode.

Cu ce greşeşte oraşul Zlatna? Ei bine, din cei 7 paşi enumeraţi mai jos, facem cam aşa: punctul 1, Analiza internă, parţial. 2,3,4,5 lipsesc. 6, hai să zicem că ne descurcăm. Şi 7, din nou lipsă.

Pentru asta am să militez în continuare. Vedeţi mai jos detalii. Un articol de Diana Căpăţînă.

 "Branding în 7 paşi

Pentru un oraş care vrea să facă o campanie de branding ca la carte, programul standard cuprinde 7 paşi: realizarea unei analize interne, a unei analize externe, crearea unui logo şi a unui slogan, crearea şi implementarea pachetului de identitate a brandului, educaţia internă, educaţia externă şi publicitatea.

1.Analiza internă se referă la definirea valorilor comunităţii respective şi la felul în care se percepe ea însăşi. Trebuie să întrebi cât mai mulţi localnici cum văd ei oraşul, ce-l diferenţiază de alte oraşe, care sunt avantajele şi dezavantajele de a locui şi lucra acolo. 2. Analiza externă este de obicei cea care aduce cele mai mari surprize, pentru că strânge informaţii despre felul în care oraşul respectiv este perceput în afară, de către alte oraşe, iar percepţia acestora este adesea foarte diferită de ceea ce se aşteaptă localnicii.

3. Logo-ul şi sloganul trebuie sa capteze esenţa oraşului respectiv pentru toţi cei care vin în contact cu el într-un fel sau altul şi, probabil, implică efortul creativ cel mai mare. Apoi este pus la punct un pachet de identitate complex (4), pentru ca elementele de identitate ale oraşului (logo, slogan, culori, font) trebuie promovate, făcute vizibile pe toate suporturile posibile – de la foile cu antet de la Primărie până la vehiculele din transportul public, uniforme, sistem de semnalizare, materiale promoţionale, ghiduri turistice etc.

5.Educaţia internă presupune anunţarea publică şi explicarea rezultatelor analizelor interne şi externe, precum şi discutarea măsurilor ce vor fi luate pornind de la aceste rezultate. Se pot organiza ateliere sau seminarii pentru a prezenta companiilor locale avantajele pe care le vor avea cu toţii dacă vor folosi corect şi coerent elementele de identificare şi dacă fiecare dintre ele le va promova în propriile materiale de comunicare.

6. Pasul următor este să comunici şi în afară felul în care doreşti sa fie perceput oraşul, şi exista o mulţime de modalităţi de a face asta: de la organizarea unor evenimente cu impact naţional (festivaluri, târguri, expoziţii, competiţii sportive) la folosirea influenţei personalităţilor locale asupra unor factori de decizie importanţi.

În fine, ultima etapă a acestui proces este publicitatea (7).

Abia după ce ai mesaje clare de transmis şi o identitate bine articulată poţi să te gândeşti la o campanie publicitară eficientă. Şi la toate materialele care te ajută să susţii brandul oraşului – de la sistemul de semnalizare al străzilor, instituţiilor publice, intrărilor şi ieşirilor din oraş la ghiduri turistice, web site, bannere, window stickere plasate în restaurante şi magazine– lista poate fi continuată de fiecare dintre noi.

Ingrediente obligatorii

Pentru ca un oraş să ajungă să aibă un brand puternic, trebuie să aibă nişte locuitori care să-şi dorească acest lucru. În general, în spatele construirii brandurilor de oraş a stat ori un primar ambiţios şi vizionar, ori un consiliu local care a văzut în branding o necesitate economică strategică.

Poţi promova un oraş în multe feluri: ca destinaţie turistică, ca centru comercial sau de afaceri, ca un loc liniştit şi sigur pentru tine şi familie. Atunci când vrei sa promovezi un oraş, trebuie să-i identifici atributele-cheie, punctele forte, iar acestea pot fi foarte diferite – calitatea vieţii, natura nealterată, spiritul tolerant şi deschis al locuitorilor.

O capcană în care pot cădea cei care fac branding de oraş este să promită mai mult decât poate oferi oraşul. Pentru a avea un brand de succes, trebuie să oferi întotdeauna cel puţin atât cât ai promis."