Lătratul Vulpii, din ciclul "Şi zlătnenii au talent"

În 15 Decembrie , la Alba Iulia (Hotel Parc, etaj 1, sala Roşie, ora 11.30) o să fie lansată cartea "Lătratul Vulpii", scrisă de zlătneanca Michaela Jurat-Mircioiu, lansare la care voi participa şi eu, alături de un prieten.

Nu am deschis bine cartea şi pe pagina a treia se găsesc cuvintele "Mai degrabă găseşti fier fără pete de rugină, decât AUR fără pete de SUDOARE şi SÂNGE". Cât adevăr.Tot ce ştiu despre carte în momentul de faţă e că în ea găsesc relatări despre Zlatna şi Dâmbău, dar răsfoind-o acum am să citez din descrierea autoarei: 

"Împletind realitatea cu ficţiunea , "Lătratul Vulpii"  încearcă să prezinte viaţa Domeniului Zlatna între anii 1780-1784, perioada premergătoare şi de început a răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan. Aşa cum spune şi numele, Zlatna (Zoloto înseamnă aur în limba slavă), este un loc al aurului. Dar nu numai al aurului ci şi al unei incredibile frumuseţi ale naturii, al legendelor, al istoriei şi al continuităţii româneşti. Poetul Martin Opitz cântă această continuitate printr-o metaforă clasică, parcă anume ca să exprime acest adevăr fără tăgadă:

"Sunteţi ca o pădure, cu rădăcini adânci,

Ce prinsă stă de cleanţuri abrupte şi de stânci.

Şi oricât ar fi de aspru, prelung cu durere,

Nu are aşa putere".

"Lătratul Vulpii" încearcă să readucă în atenţia cititorului istoria acestui "El Dorado" transilvănean, aşezat pe coline, ca o "mică Romă", să şteargă patina timpului, ca de pe o bijuterie de mare preţ, uitată, pierdută în Munţii Apuseni."

De abia aştept să citesc cartea şi să descopăr o altă realitate, o altă Zlatna, un alt Dâmbău.

Nu mică mi-a fost bucuria când, la sfârşit, printre mulţumiri, mi-am regăsit şi tatăl.

Felicitări Michaela şi ne vedem în 15, la Alba Iulia.

Zlatna -la limita imposibilului (1)

În cele ce urmează şi sper ca şi în viitor (că material există, slavă Domnului), am să povestesc întâmplări adevărate, ajutând străinii de Zlatna să ne înţeleagă mai bine.

Cică, undeva, demult, în viitoarea comună Zlatna, o familie a plantat un copac. Care, în timp şi îngrijit de generaţii a crescut "timid şi gângav", până a devenit gros şi puternic. Legenda sau simpla realitate ne spune că avea diametrul de cel puţin 2 metri, aşa ca să vă faceţi o idee. Dar nu diametrul e foarte important, ci rolul său în viaţa familiei, câţi copii au crescut la umbra lui, câţi oameni obosiţi de coasă sau de sapă au mâncat şi s-au odihnit la rădăcina falnicului arbore.

Ca orice familie din Zlatna, simţul proprietăţii era foarte dezvoltat, aşa că, într-un anumit punct al istoriei recente au apărut anumite discuţii privind moştenirea "locului" unde binevoia să trăiască  fără griji copacul cu pricina şi bineînţeles, celebra dilemă "cine a moştenit copacul" .

Micile neânţelegeri aferente, au degenerat, aşa că, un anumit membru al familiei nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să meargă să taie copacul cu drujba. Şi mai mult decât atât, a pus asupra lui şi blestemul "Să-l trăznească D-zeu pe cel care se atinge de copacul acesta". Prin urmare, ca să închei această poveste, copacul şi acum zace, putrezit şi mâncat de furnici, în locul acela. Nu-i aşa că vreţi să vă mutaţi aici?

Povestea doi. La noi în Zlatna, zvonurile circulă repede. Cică e de ajuns să te beşeşti la Primărie, că pe pod în centru se aude că te-ai căcat pe tine. Scuzaţi expresia. La noi în Zlatna, acest pod din centru e mai tare ca orice mijloc de informaţie şi desigur, mai de încredere. Dacă în timpul cât mânci seminţe şi apoi le scuipi în vale, nu lansezi şi 2-3 bârfe sau zvonuri, ai trăit degeaba. Aş putea  trăi cu asta. Dar ultima generaţie de zvon, cea mai upgradată şi la modă, care mă dă peste cap, e aceea când se zvoneşte că un om a murit. Cu cât e mai cunoscut în comunitate, cu atât zvonul e mai de lungă durată. Nimeni nu ştie exact sau nu poate oferi detalii, dar se jură că de la cine a auzit era foarte sigur că acest lucru tragic chiar s-a întâmplat. Un prieten s-a internat în spital. De fapt, nu chiar prieten, o cunoştiinţă, un coleg de bere. După două zile am aflat că a murit. Din cel puţin 3 surse. A 3-a zi, în timp ce beam o bere la Ana, trece fain, frumos, prin faţa birtului. Nu m-am putut abţine şi l-am strigat: "Lazăre, hai să-ţi fac cinste cu o bere"

 Desen preluat de pe www.desenegratuite.blogspot.com

Acum au lansat un zvon despre un profesor. Un profesor bun, apreciat, care are probleme majore cu sănătatea. L-au îngropat de viu, din gură. M-au întrebat cel puţin 15 persoane despre tragicul eveniment. Au aflat de pe Mess, la sala de aerobic, pe stradă, la serviciu, în Zlatna, Timişoara, Cluj, peste tot unde sunt zlătneni. Toată lumea e îngrijorată, în priză. Aş vrea ca domn' profesor să se simtă mai bine. Să le astupe gura. Faceţi-vă bine, vă rog.

Atât pe ziua de azi.

După 20 de ani

Sigur mai staţi pe la televizoare, să-l ascultaţi pe omul laptop, sau pe karatistul de Badea, eventual pe pelticul Cristoiu sau alţi mari analişti politici. Desigur că aţi prefera să staţi mai aproape de oamenii politici, cu o bâtă de baseball sau ceva contondent, dar fiind în România, aşteptăm trezirea poporului. De fapt spunem înainte de alegeri "Poporul român s-a deşteptat", iar după alegeri spunem că " Nu s-a schimbat nimic". Avem impresia, mai ales noi intelectualii că politica trebuie făcută altfel, mai îndreptată către nevoile de rând, mai umană, mai cu responsabilitate. Însă, NOI, nu ştim să evaluăm nevoile. NOI avem nevoie de cultură: teatru, poezie, cântec, evenimente, avem nevoie de parcuri şi spaţii de joacă pentru copii, avem nevoie să fim băgaţi în seamă. Însă altele sunt nevoile oamenilor de rând, ocupaţi şi ei să reziste în România, devenită ţara tuturor posibilităţilor. Şi o să dau un exemplu , cutremurător de altfel, cum se câştigă alegerile într-o secţie mică din oraşul Zlatna, o secţie "minoritară", de obicei cu voturile împărţite de pacheţele venite cu o zi, două înainte de votări. După cum probabil ştiţi, după închiderea combinatului, mulţi ţigani (cuvânt corect, la auzirea căruia nu se supără) s-au reprofilat pe tăierea fierului beton , scos cu barosul din stâlpii de beton rămaşi încă în picioare, sau diverse săpături după rămăşiţele procesului tehnologic, în speţă zgură bogată în cupru. Ei bine, speculând dezastrul acestei ţări, unde numeroşi locuitori de drept, votanţi, abia trăiesc de pe o zi pe alta, nu a fost nevoie să le promită şcoli, integrare, acces la servicii de sănătate, locuri de muncă. Nu. Pacheţelul de cu o zi două înainte de votări nu le va ajunge decât pentru aceea seară. Aşa că PARTIDUL, prim reprezentantul lui cel dintâi din urbe le-a promis " CĂ-I LASĂ SĂ SAPE ÎNTRE GUNOAIELE " aruncate după ecologizarea fostei uzini. Numai noi mai visăm atât de frumos la viitorul acestei ţări, la "trecutu-i mare, mare viitor." EI, printre care şi câţiva prieteni de-ai mei, se gândesc doar ce să pună pe masă MÂINE! Am să mă duc la vot totuşi, în turul 2. Am văzut spectrul lui Iliescu, rânjind în spatele prezidenţiabilului Geoană. Criminalul ăla rânjea la noi. Mă duc, votez Băsescu şi aştept dictatura să fug din ţară. Norvegia, ţine-te bine!

Regele a murit, traiasca regele!

Având în vedere lipsa acută de orice activitate culturală în comuna Zlatna, interesul mocanilor denumiţi zlătneni către fotbal mi se pare perfect explicabil. Cu o îndelungă tradiţie în ale fotbalului, echipa zlătneană, susţinută inclusiv de pe ştatul de plată de către harnicii muncitori ai fostului combinat Ampelum, binevoi să decedeze. Din ce cauză? Păi, din cauză de datorii. Echipa, care la un moment dat susţinea inclusiv măreaţa nou promovată Unirea AI, acumulă oareşce datorii, vreo 8 sute şi ceva de milioane, care după calculul penalităţilor şi dobânzilor, ajung pe la 4 miliarde. Şi cum nu am găsit pe nimeni să le plătească, schimbară-m macazul şi îngroparăm MINAURUL. Astfel s-a născut Clubul Sportiv Zlatna, a cărui membru fondator sunt şi eu printre alte nume celebre. Astfel, nou înfiinţatul C.S. Zlatna a reuşit trecerea barajului şi accederea în Liga a III-a, după un aşteptat şi prognozat scor: 10 la 9. Aşe că: HAI MINAUUUUURRRRRRRR! TRĂIASCĂ C.S. Zlatna!!