Mesaje de dincolo (2)

"De altfel nu ştim ce e om bun şi rău, inteligent şi prost, cum nu ştim ce e o femeie frumoasă. Numai inteligenţa, care e plină de răutate, dacă e liberă şi nu slujeşte nimic, vrea să vadă clar. Numai ea categoriseşte şi, fireşte, critică. Dar viaţa e dozaj. Eşti din când în când inteligent, sau eşti mai inteligent azi decât ieri; iar o femeie frumoasă, pe care întâlnirea cu cineva nu o face mai frumoasă, e una din cele mai triste reuşite a biologiei".

"Am găsit încă un om de care mă pot despărţi. Căci un om plin, bogat, valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poţi spune nespus de mult. Vă strângeţi mâna, vă uitaţi unul în ochii altuia şi s-a întâmplat ceva. E un pact între voi; "acum ne putem despărţi". Căci orice v-ar despărţi de acum înainte, sunteţi doi oameni care s-au întâlnit.

Asta e esenţialul: să te întâlneşti cu celălalt. Finalul- care trebuie să însemne întotdeauna o reluare a tuturor temelor- devine acum posibil. Oamenii aceştia, lângă care stai ceasuri întregi şi care stau ceasuri întregi lângă tine, spre a nu obţine nimic nici unii nici alţii, sunt aşa de anoşti încât nici măcar nu te poţi despărţi de ei.

Număr ceasurile bune după numărul despărţirilor posibile."

Constantin Noica "Jurnal filozofic"

Mesaje de dincolo

Constantin Noica -Jurnal filozofic

«A venit la mine», îmi istoriseşte un duhovnic, «şi mi-a cerut să-i fac iertat un păcat»: 

- Ce-ai făcut? 

- Mi-am dat seama că voi păcătui. Simt că, în împrejurările acestea care mă aşteaptă astăzi chiar, nu pot să nu păcătuiesc. Am venit s-o spun şi să cer absolvire.

 

- Dar cum să ţi-o dau? 

 

- Dacă aş veni să-ţi spun: «sunt slab,am păcătuit», mi-ai da-o. De ce nu mi-o dai şi când îţi spun: «sunt slab, nu pot să nu păcătuiesc?» E mai gravă aşteptarea decât fapta? 

 

- Poate că e mai gravă, fiindcă e urzire a răului. 

- Dar toţi cei ce urzesc răul şi nu au parte de el sunt mai vinovaţi decât cei care-l săvârșesc? 

- Sunt în orice caz şi ei vinovaţi.

- Există atunci două păcate: urzirea răului şi săvârșirea lui. Viu să-l spovedesc pe cel dintâi.

- Nu, nu sunt două, e acelaşi păcat. Nu poţi să spovedeşti ce e în curs de săvârşire! 

- Dar e ceva care s-a săvârșit, căci am luat decizia păcatului. De ce mi se cere să ajung şi la împlinirea lui?

 

«Şi ce-ai răspuns?» întreb eu pe duhovnic. «N-am răspuns încă», îmi spune el."