Aţi lăsat în mine găuri urâte, negre
răni necicatrizate
şi aţi plecat.
Şi acum, tu, ai vrea să îţi spun
că venirea ta a astupat găurile.
Că a vindecat rănile?
Cât te înşeli.
Venirea ta a unit toate rănile
în una singură.
Mi-ai transformat inima
dintr-un suport spongios, găurit şi zemos pentru garoafe
într-o rană imensă,sângerie
care vibrează dureros
la orice atingere.
Încerci oarecum înduioşată
să stopezi infecţia presărând
un fel de praf alb
peste toată această masă roşie
care acum suferă la unison.
Fără nici o şansă.
Atâtea iubiri, atâtea speranţe, atâtea vise
toate fremătând acum
într-o singură, unică, mare neîmplinire.
Ai puterea să faci
singurul lucru
care să îmi oprească durerea,
să oprească suferinţa.
Scutură-mă, strigă-mă:
„Trezeşte-te beţivule.
E ora 6, dă-i drumul la servici!
Iar visezi porcării!
