marți, 25 ianuarie 2011

Cum le zice el, nu le zice nimeni....

Vârsta de aur a dragostei  -Nichita Stanescu

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.

vineri, 14 ianuarie 2011

Protest

Vreau să mă ajutaţi, cum puteţi, să protestez. Accept sfaturi, modalităţi de protest de la greva foamei până la proteste în stradă. Să vă spun despre ce e vorba. Proprietarii Digi TV, oricare ar fi aceia, au decis, fără să mă întrebe şi fără un sondaj prealabil, să înlocuiască canalul porno Private Spice cu altul Super One. Pe lângă faptul că o aşa decizie importantă pentru orice consumator al genului nu se ia aşa de capul unora, noul canal este şi insipid, fetele sunt urâte, cadrele proaste, atâtea filme cu lesbiene într-o zi nu am mai vazut dintr-a-şaptea. Mă uitam la "Friends", la începutul serialului era una în patru labe, nu chiar la prima tinereţe. La reclamă, era tot în patru labe cu două degete vârâte, vă imaginaţi unde. La finalul filmului, tipa se chinuia cu o chestie imensă, cred că ajutată de cameramani, care împingeau cu umărul să meargă treaba. Domne, destul ,m-am enervat. Vreau calitate. La ştiri, talk-show-uri, politice sau nu,  nu mă mai uit de 9 luni. Cu ce să mă mai relaxez şi eu între două filme sau în timpul reclamelor insipide? Vă rog să mă ajutaţi în protestul meu. E în joc sănătatea mea .Viitorul meu. Mai rămâne să scumpească mama Ana berea şi sunt bun de aruncat la gunoi. Vă mulţumesc!

Lucruri care îmi plac



Din părul tău  (Lucian Blaga)

Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un val prin care nu putem străbate cu privirea,
păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău -
şi strig,
şi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.