Dor de Avram Iancu

        Apar mereu articole interesante în presă privind potenţialul turistic al Munţilor Apuseni. Diverse declaraţii ale oamenilor politici şi ale diverselor personalităţi privind posibilităţile de dezvoltare ale acestei regiuni şi cât de mult suntem ajutaţi noi, moţii, de unii şi de alţii. Atât de mult se gândesc aceşti oameni la noi, încât nici nu mai putem vorbi de atâta sughiţ. "80 de ani la lumina lumânării" scrie pe o pancartă în Poiana Gălzii şi asta vorbeşte destul de bine despre cât şi cum suntem ajutaţi.

         Asta vine în contextul (fac eu cumva o legătură) sărbătoririi de curând a 190 de ani de la naşterea eroului naţional Avram Iancu. Tot mă întreb ce înseamnă Avram Iancu pentru noi? Dacă încă mai aşteptăm să se nască un erou, să ne salveze, să îndrepte lucrurile? Ca apoi, să-l putem abandona, trăda, batjocori!? Şi între timp ce facem? Şi dacă ar fi să se nască un astfel de erou, în ce mediu al creşte el? La ce şcoală ar învăţa? Cine l-ar sfătui? Ce şanse de supravieţuire ar avea, având în vedere spitalele existente în perimetrul Munţilor Apuseni. 

         Şi nu pot să nu mă întreb de ce nu facem nimic, sau aproape nimic. Avem exemplul mişcării Salvaţi Roşia Montană. Că protestele, că opoziţia pot schimba ceva. Degeaba dăm vina pe politicieni, daca noi nu facem nimic. E la fel de drept că au vina lor, dar aşteptând nu se va schimba nimic, cel puţin, în bine. Avem cele două căi de acces principale în Munţii Apuseni: Alba Iulia- Abrud şi Turda- Campeni. Amândouă praf şi pulbere. Amândouă drumuri naţionale. Cum poţi vorbi de promovarea turismului în Munţii Apuseni, fără drumuri? Cum poţi emite comunicate sforăitoare despre moţii din Ţara de Piatră, dacă nici cu nişte drumuri decente nu poţi să-i ajuţi?
De ce nu ne ridicăm, de ce nu organizăm proteste? De ce nu blocăm drumurile, de ce nu facem petiţii, de ce nu strângem semnături? Noul Avram Iancu, când şi dacă va apărea, nu va face asta pentru noi. Doar dacă îl găsim pe Avram Iancu cel adevărat, din sângele şi sufletul nostru!!!

 Sursa foto aici.

C-aşa-i în tenis... în România

Motto: "Milă că suntem români".

În anul de referinţă 2008 Simona Halep câştiga titlul la Roland Garros, competiţia destinată juniorilor. Presa era în campanie electorală sau făcea bani de pe un investitor privat, gen RMGC (îmi cer scuze pentru cuvântul investitor, a se citi "Dricul Apusenilor"). Nici un articol, nimic. Linişte şi foarte linişte. Anul de referinţă 2014. Simona Halep ajunge în finala de la Roland Garros, susţinută de numeroşi români, de data aceasta la senioare. Politica însă s-a dezvoltat din anul 2008. Nu a mai rămas nimic sfânt, nimic care să nu poată fi comentat, bălăcărit, murdărit. Televiziunile (singura legătură cu ceea ce înseamnă o televiziune e că programele sunt difuzate la televizor), controlate politic în totalitate, s-au întrecut care pe care pentru a face audienţă. Pe jenantul Antena 3, măgarul de Gâdea striga : "Simona Halep umilită de fani băsişti". Pe I-Realitatea, Rareş Bogdan aproape plângea de emoţia momentului. Sunt sigur că toate televiziunile (emitentele de unde pe televizoare) au făcut la fel, dar nu am mai avut ficat să mă uit şi la restul. Zeci de articole, mii de comentari, Gabi Szabo (ce cauţi fato acolo?) era toată udă aşteptând-o pe Simona la avion, zeci de diplome, oameni politici înghesuiţi să bage un selfie (în româneşte poze de tip YOCU- adică "yo cu" cine o fi) cu tânăra noastră vedetă etc.

În acelaşi timp, junioarele noastre câştigau Roland Garros-ul. Câte ştiri aţi auzit? Sau Florin Mergea a ajuns în semifinale, la acelaşi turneu de Mare Şlem, în proba de dublu. Au bubuit canalele de ştiri, nu ?

Săraca Simona. Ce o fi în sufletul ei.

De ce nu se ridică Năstase sau Ţiriac să întrebe politicienii ce au făcut pentru sportul românesc, începând cu juniorii evident, să întrebe apoi presa cum a atacat politicienii atunci când aceştia nu au făcut ce trebuia? Sute de mii de români talentaţi aşteaptă o şansă. Câţiva dintre ei, după ani de sacrificiu şi resurse alocate, reuşesc. 

De ce nu ne ridicăm noi, fiecare în parte? A, am uitat. Suntem români, putem suporta multe!

Sursa foto aici.