Am avut de o vreme încoace, mai multe discuţii în contradictoriu, despre ce înseamnă Mocăniţa, dacă ideea de mocăniţă a murit odată cu desfiinţarea căii ferate cu ecartament îngust de pe Valea Ampoiului.
În vara anului 1889 încep lucrările de construcţie la calea ferată îngustă (760 mm) Alba Iulia- Zlatna, lucrări conduse de Friderich Stahl, care continuă până în anul 1890 ând au fost sistate din cauza dificultăţilor financiare. În vara anului 1893 se continuă lucrările la calea ferată, iar la 22 septembrie 1895 are loc inaugurarea şi deschiderea căii ferate înguste Alba Iulia-Zlatna, moment care înseamnă şi intrarea primului tren în oraşul Zlatna. "Mocăniţa" a funcţionat până în anul 1977, când au început lucrările de normalizare a căii ferate Alba Iulia- Zlatna, terminate doar în anul 1986, prin deschiderea ultimului tronson, Zlatna Tehnică- Zlatna Călători.
De la ce vine "Mocăniţa"? Evident de la termenul de mocan, care înseamnă om din regiunile muntose, care se ocupă în special cu creşterea oilor. Conform I.R. Abrudeanu (Moţii, Calvarul unui popor eroic dar neîndreptăţit- 1928), "Zlatna este centrul mocanilor de pe Valea Ampoiului cari nu se deosebesc întru nimic de mocanii de pe Valea Arieşului, dela Lupşa în jos, şi cei din Valea Mogoşului, care la Teiuş se varsă în Murăş". Deci practic, avem trei "mocănimi", Mocănimea Ampoiului, cea a Arieşului şi cea a Mogoşului. După cum probabil ştiţi, am avut două căi ferate cu ecartament îngust, una pe Valea Ampoiului şi una pe Valea Arieşului, ce pleca din Turda şi ajungea la Abrud, cu prelungire până în Câmpeni.
Doar de dragul descrierii, din aceaşi carte, Abrudeanu spunea:" Mocanii, spre deosebire de Moţi, sunt mai deschişi la suflet şi mai sinceri. Este o foarte mare asemănare între haina lor albă ca zăpada şi conştiinţa lor cu mai puţine dedesupturi neînrezătoare decât sufletul pururi îndoelnic al Moţului propriu zis. Mocanul este mai vioiu la petrecere şi mai puţin crâncen la mânie decât Moţul". Frumos, nu?
Ca să ne întoarcem la oile noastre, Mocănimea Ampoiului există. Şi va mai exista multă vreme. Avem o locomotivă cu abur, din anul 1906 (care conţine şi piese fabricate în anul 1912, plus câteva realizate de curând, pentru că lipseau unele piese şi nu erau posibilităţi de înlocuire a lor de pe o locomotivă asemănătoare), locomotivă unicat în lume.
Întrebarea e următoarea? Cât de mult contează dacă linia e pe ecartament normal sau îngust? De asta am vrut să mă conving ieri, când am participat la proba de tracţiune a "Crăiţei" (aşa se numeşte mocăniţa noastră), pe traseul Tăuţ- Zlatna. Mocăniţa noastră a tractat fără probleme un automotor de 70 de tone, vagoanele noastre (unul finalizat şi două în lucru), încărcate, nu vor depăşi 50 de tone.
Anumite lucruri se cântăresc cu sufletul. Am auzit şuieratul Crăiţei, am respirat fumul provenit de la locomotivă, am văzut cărbunii călătorind către focar şi mai ales (pentru că asta îmi doream să văd cel mai mult) reacţia oamenilor de pe traseu. Întrebările de la scurtele opriri pe traseu, modul cum priveau locomotiva, cum salutau şi îşi ridicau pălăriile oamenii aflaţi la lucru pe câmp, mi-au dat răspunsul la întrebare. A fost o călătorie în timp. Una frumoasă, de neuitat.
Privirile oamenilor în vârstă, care au mai prins vechea mocăniţă, dar şi a celor tineri, reacţiile lor, mi-au confirmat că ecartamentul nu contează.
După cum spuneam, anumite lucruri se cântăresc cu sufletul.
