Când am găsit casa de care scriam aici, am găsit inscripţionată o dată, 1849, despre care am presupus că este anul construcţiei şi o inscripţie în chirilică. De fapt sunt două, dar una mi s-a părut mai "accesibilă" şi oricum cea de-a doua nu pleacă niciunde.
Automat, după anul construcţiei, mi-am imaginat că această casă a fost construită imediat după evenimentele din Octombrie 1848 din Zlatna şi redau aici un scurt context istoric:
"Sub conducerea directorului cameral Nemegyei János, care conducea minele de aur din localitate, populaţia maghiară ridică sub arme o gardă naţională de cca 300 combatanţi. În acelaşi timp, şi românii din zonă înfiinţează propria lor gardă naţională, sub conducerea prefectului Petru Dobra. În Zlatna, maghiarii au dat jos drapelele imperiale şi le-au înlocuit cu cele maghiare, declarându-se întru totul ca fiind de partea revoluţiei maghiare. Din proprie iniţiativă, fără a primi nici un ordin, miliţiile româneşti din jurul Zlatnei iau iniţiativa de a dezarma garda naţională maghiară din oraş, inspirate probabil de dezarmarea gărzilor naţionale maghiare din alte localităţi din Transilvania.
La 22 octombrie miliţiile româneşti cer gărzii naţionale maghiare să depună armele şi să înlocuiască drapelele maghiare cu cele imperiale.
Intenţia conducătorilor maghiari era de a se preda autorităţilor imperiale şi nu miliţiilor româneşti, de aceea s-a constituit la 23 octombrie 1848 o comisie formată din Nemegyei János. George Anghel şi dr. Knöpfler din partea cetăţenilor Zlatnei şi din prefectul Petru Dobra, Ioan Nobili şi preotul Milidon din partea miliţiilor româneşti. Această comisie avea să discute condiţiile predării armelor de către garda naţională maghiară, precum şi să aştepte un răspuns din partea comandamentului militar austriac de la Alba Iulia.
Comisia fiind înfiinţată şi tratativele începând, lăncierii români s-au aşezat în piaţa oraşului, iar garda naţională maghiară a lăsat armele deoparte. Toată lumea credea că situaţia va fi liniştită şi că nu se va ajunge la luptă. În oraş, pe lângă garda maghiară a acestuia, se aflau şi gardişti maghiari din alte localităţi. După unele relatări, doar gardiştii din primele rânduri ar fi depus armele, pentru a-i induce în eroare pe români că le vor preda, în timp ce gardiştii din rândurile din spate, care erau din alte localităţi, nu s-au dezarmat. La ordinul lui Nemegyei János, în jurul orei 13, gardiştii maghiari din rândurile din spate au deschis focul asupra lăncierilor români nebănuitori, care mâncau liniştiţi în piaţă. Opt până la zece lăncieri au rămas morţi pe loc, în timp ce ceilalţi au luat-o la fugă în dezordine." Aceste evenimente au dus ulterior la incendierea mai multor case româneşti iar apoi la masacrul de la Poiana Ampoiului, unde au fost ucişi peste 300 de maghiari care se retrăgeau către Alba Iulia.
Cum e de la sine înţeles, au urmat apoi represalii din partea maghiarilor împotriva populaţiei româneşti. Cum se practica în aceea vreme şi recrutarea tinerilor români în armata maghiară, mi-am imaginat că persoana care a construit casa s-a retras în zona aceasta mai puţin accesibilă pentru a fi protejat (singur sau împreună cu familia) faţă de aceste represalii sau de o eventuală recrutare.
Cum să nu fiu bucuros când tot ce am gândit eu s-a adeverit. Cu ajutorul lui Sandu şi al lui profesor, d-nul Cosmin Popa-Gorjanu am reuşit traducerea unei incripţii. Sună cam aşa:
" De Tăni Ion lui Si(ip) in vrem(ea) bătă: cu un(g)uri cu mare paz(ă) au lucrat."
Domnul profesor spune că a fost scris cu prescurtări, bănuiesc eu pentru a îngreuna traducerea textului de eventual duşmani.
Cu scuzele de rigoare că nu voi dezvălui locaţia casei, vă pot spune că există mari şanse ca ea să fie transformată într-un muzeu. Ce ziceţi de asta?
