Când pisica ta se crede cățel

 

Din start menționez că probabil titlul e greșit, încă nu știu dacă pisica e a mea sau eu sunt al pisicii. Da mno, nu e prea important.. E vorba de Ela. Bine, nu-i mai zice nimeni așa, a primit titlul de Burtica Vânătoreasă. De acum încolo, în text o să îi spun simplu burtica. Trebuie să menționez că avem (sau mă au) 3 căței: Baghera, Fetița și Leo și 5 pisici: Feri, Negruț, Hany și Mihaela, adică Miha-burtica mămică și Ela-burtica... ați înțeles, vânătoreasă. O prietenie strașnică s-a legat între Baghera (femela de kangal) și Ela burtica. Pleacă în ture, de obicei scurte, amândouă, dorm una pe alta, afară sau în cușcă, se ling, miros și se "pisicesc" una pe lângă alta. Baghera are 50 de kg, burtica 3. Când Baghera a fost "ruptă" de mistreți, prietena ei o vizita des în cușcă, de unde cățeaua nu a ieșit câteva zile. Nu numai că o vizita, dormeau împreună, se freca de botul ei, solidaritate și încurajări, în două cuvinte. Ăsta a fost preludiul pentru povestea ce va urma.
Vineri au urcat niște turiști la Refugiul Săruni. Au urcat pe Dâmbul Popii, au trecut pe deasupra Citerei (locul) au luat Citera (dealul și vărful) în piept, înainte de a ajunge la refugiu. Niște date tehnice: de la Citeră la Săruni sunt apx. 500 metri diferență de nivel, drumul abrupt se face în minim o oră, după cât ai în spate și în funcție de pregătirea fizică a fiecăruia. Deloc surprinzător, Baghera și Leo s-au "lipit" de grup pe la jumătatea Citerei. Total surprinzător, erau însoțiți de burtica în cauză, cea care probabil se crede cățel, că altfel nu îmi explic. Cel puțin la urcare, vom vedea de ce. Așa că au petrecut 2 zile de pomină la refugiu. Burtica e mieroasă și în grup erau fete așa că a fost dezmierdată, hrănită bine cu tot felul de delicatese, și cum e și puțin arogantă, a stat la poze în... ler-ul sobei. Nu pe pat, nu pe covor, ÎN LER. Tupeu de borfaș de Citeră.
Duminică, la vale. Toată trupa plus Baghera, Leo și desigur, Burtica. Înainte de vârful Citerei, "hoalcă" în pădure, sar câinii și pisica să verifice. Se întorc câinii și burtica ba. Stau oamenii juma de oră, organizează o poteră, burtica nimic. Presați de timp, coboară la Citeră, inclusiv trădătoarea de Baghera. Ne punem pe poveși (nu mâncasem încă nimic, mai făcusem o tură de pădure de dimineață și așteptam să plece lumea să înfulec ceva). Da' cine se putea concentra când îți lipsește un suflet din bătătură. Fac un plan: urc cu Vitara până sub Citeră și o tot strig. Burtică-n sus, burtică-n jos, fluierături etc. Îmi "chiorăiau" mațele ceva de groază. Îmi zic să urc 50 de m și să mai strig. Urc. Apoi încă 50 și alți 50 plus alții 50. Văd de sus oamenii răsfirați, cu rucsacii în spate, coborând ușor către Zlatna și mașini. Leo și tic. de Baghera urcă încet după mine. Începe un vânt rece și mai urc 50 de m să mă încălzesc. Încă 50 până la liziera pădurii și apoi încă 50 pe diagonală și mă trezesc aproape de vârful Citerei, ud în spate și aproape răgușit de atâta strigat. Urc deasupra vârfului și merg pe poteca ce duce la Săruni, "foșcăind" prin frunze, cu vântul rece din spate, când văd câinii ciulind urechile. Mă opresc și parcă aud un mieunat. Strig. Se aude. Și apare. O văd de la peste 80 de m, e ridicat părul pe ea de zici că a fost curentată, iar coada avea peste 8 cm diametru. Îl "pupă" pe Leo, o ignoră pe tic. de Baghera și vine la mine. Bucuros, o iau în brațe și mă întorc să cobor către casă. Da ce, credeți că o vrut să stea în brațe? Revenită la dimensiunile înainte de "electrocutare", țopăie ba după mine, ba înaintea mea. La fiecare 60 de metri, miaună. Și tot așa, până la baza Citerei. Trimit câinii către casă, mă ignoră. Mă uit la burtică, poate coboară către casă, da ia nu și nu, tot în picioarele mele. Așa că merg către jeep, o iau în brațe și o transfer în mașină. Borfașa, se aruncă pe bancheta din spate, întinsă cât e de lungă. Așa a stat nemișcată până am ajuns la "bază". Am coborât, am deschis ușa din spate și am invitat-o frumos să coboare. S-a ridicat, a ajuns la marginea banchetei, s-a întins puțin, a privit ușor arogantă asistența, cu ochii ăia care spuneau "bhă normalilor, știți unde am fost eu în concediu?" și a coborât ușor afectată. Mie îmi venea să leșin de foame și burtica făcea fițe de Săruni.
Ce să zic, cum sunt stăpânii, așa și animalele. După cum am convenit, mai rămâne să decidem care-s stapânii și care animalele.
Poftă bună că io am. Ceva la ler ar merge...

Despre Telur

 Telurul este singurul element chimic descoperit pe teritoriul actual al României. Povestea descoperirii începe în urmă cu mai bine de 200 de ani, într-o mină de aur de lângă Zlatna, în Munții Apuseni .

Descoperirea iniţială a fost cu totul întâmplătoare. La începutul secolului al XVIII-lea, un cioban- Ion Armindean, a găsit lângă Zlatna un nou zăcământ care conţinea aur. Descoperirea a ajuns rapid la urechile autorităţilor, care au demarat activităţile de exploatare a materialului preţios din mina Faţa Băii.

La exploatarea de aur din această zonă a apărut un mineral aurifer din care prețiosul metal nu putea fi extras.

Specialiştii vremurilor au încercat să separe aurul de restul metalelor din minereul scos din mina din Apuseni dar nu au reuşit acest lucru. Negăsind nicio explicaţie, au solicitat prezenţa la faţa locului a unui tânăr cercetător de la Sibiu, Franz-Joseph Müller. Acesta a început testele (1782) şi a ajuns la concluzia că aurul este principalul component al minereului, dar că acesta mai conţine şi un alt element chimic nou, pe care l-a botezat ”aurum problematicum” sau ”aurum paradoxum”.

În 1796, Müller a trimis o mostră chimistului german Martin Heinrich Klaproth, care, după o serie de experimente, a depus la Academia de Ştiinţe din Berlin un memoriu privind minereul de aur de lângă Zlatna, în care arata că este vorba despre un element nou. La denumit ”tellurium”, telur însemnând în latină pământ. O ultima examinare decisiva, facuta de catre marele chimist-mineralog suedez J.J. Berzelius, a adus dovada definitiva (în 1832) a exactității analizelor lui Müller si Klaproth, descoperirea rămânand de atunci necontestată.

Datorită meritelor sale deosebite, F.J. Müller a fost înnobilat de către imparatul Franz Joseph al II-lea în anul 1788 și ridicat la rangul de cavaler al curtii imperiale cu titlul „von Reichenstein”(piatră prețioasă).

Telurul este un element chimic cu simbolul Te și numărul atomic 52 din Tabelul periodic al lui Mendeleev - fiind cel de-al 26-lea element descoperit în istorie - este extrem de rar (> 1µg / kg) și implicit foarte prețios și este singurul element natural descoperit vreodată pe teritoriul actual al României."

https://www.facebook.com/telur.element

Om străpuns de lună

Sunt Om străpuns de Luna plină
imprevizibilă jivină

ce urlă doruri printre

stropi scăldați în sânge

prin gânduri care-au învățat

a plânge.

Sunt strigătul purtat de vină

mă scald în nesfârșita ta

lumină

și-mi urlu încarnările toate

prin vine sângele-mi

străbate

lumi nedescrise, necuprinse

fiori de veacuri neatinse

sunt vuiet, cerșetor și prădător

mă dezmembrez ușor, ușor

Îmi rup bucăți din trup, din minte

din destin

mă prăbușesc în timp ce mă închin

Sunt tot și absolut nimic

dacă va fi să mă ridic

nu îndrăznesc să cer nimic din lumea mea

tot ce-mi doresc e să mai fiu

cândva

cu Ea.

Pe vremea lui Ceașcă!

 Pe vremea lui Ceașcă era mai bine. Era mai bine din două motive mari și late: eram mai tânăr și mai prost. 

    Acum, în democrația asta originală, de la o vârstă am început să îmi număr cicatricile și am descoperit câteva pe laba piciorului....Nu îmi mai aminteam de unde le am, apoi cu drag, totul mi s-a dezvăluit în fața ochilor de parcă a fost ieri. Îmi dau lacrimile doar când mă gândesc.

    Pe vremea lui Ceașcă era foarte important să ai lapte în casă. Mergea foarte bine cu peștele stricat sau cu puii "frații Petreuș".  Asta dacă nu erai milițian, ca vecinu'. Pe scurt, băgam foame dar suplineam cu laptele. Eu de fițos ce eram, nici nu beam lapte așa gol, se chinuia mama să-mi facă cacao. Nu era de ajuns comunismul și urmările lui, mai avea mama și un copil cu "fițe", motiv pentru care mai regla din palme.

Ajunge preludiul sau continui? 

    Era o zi frumoasă de toamnă.....păsările ciripeau, florile înfloreau, frunzele făceau și ele ce știau mai bine,  tovarășu' habar nu avea ce îl așteaptă, Iliescu făcea flotări pentru că se preconizau schimbări la pauză.

    Ca de obicei, ori nu era curent, ori nu aveam gaz în butelie. De data asta aveam curent. Deci nu aveam gaz în butelie. Mama încălzea laptele  jos, la nivelul parchetului, pe un celebru reșou made in "România, ai dacă te descurci", într-o oală/cratiță (parcă acum o văd) de 5 l. Era cald și bine ]n apartament, motiv pentru care aveam șosete de lână în picioare.

    Am fost nu numai fițos dar și neastâmpărat, motiv pentru care am capul spart de 11 ori. Pe numărate. Motiv pentru care nu puteam sta nemișcat nici măcar la masă. Nu de fițos, de neastâmpărat. Cum am reușit să fac ce am făcut, nici acum nu se știe. Cert e că m-am trezit cu piciorul în oala cu lapte care fierbea. Și nu, nu m-a durut. Nu imediat. A durat un pic până a trecut căldura prin șoseta de lână. Cert e că, în momentul în care am început să urlu, părinții mei au realizat grozăvia și nu au știut ce să facă altceva decât să îmi extragă șoseta de pe piciorul buclucaș. Cu tot cu piele, bineînțeles. 

De aia zic că era mai bine pe vemea lu' Ceașcă. Oricâtă piele trăgeau de pe noi, tot mai rămânea.