Cum poţi ajunge de la gunoaie la TVR? În principiu, făcând cam de toate şi la un moment dat se nimereşte şi asocierea asta. Pe scurt ne-am înscris în proiectul "Let's do it Romania!", am ales să igienizăm Cheile Glodului şi am pus tabăra în Balşa, profund motivaţi de plăcintele la cuptor promise de Sandu. Poze cu plăcintele nu am, din cauză că pozacii erau ocupaţi cu înfulecatul, dar una cu locaţia vine acum:
Bine, asta e o parte din măreaţa grădină care va aparţine Bălşanului, dacă totul merge bine. De dimineaţă, am luat Mercedesul şi am purces către Ardeu-Cheile Glodului. Fiind foarte entuziasmat, de la atmosferă şi de la vitamine, am înfipt urgent automobilul într-o groapă, fiind extras cu greu de participanţi. Cea şifonată a ieşit, bineînţeles, nevastă-mea. A fost cu intenţie.
Apoi am purces la adunat gunoaie, la început mai timid, apoi mai "până-n gât". Tehnica folosită a fost cea a "plutăritului" adică decât să le cărăm noi în spate, mai bine la cară apa şi aşa toţi sătenii folosesc sintagma "apa duce".
Totul mergea strună, cu mici dureri de spate precum şi puţin frig la picioare, însă pericolul cel mare era undeva pe o piatră, pericol pe care aproape a avut bunăvoinţa să se aşeze Răducu.
Da, viperă cu corn, fără lapte. După o zi de muncă de 8 ore şi ceva am reuşit să "culegem" oarecâte PET-uri şi alte deşeuri flotante, fapt pentru care ne-am fotografiat cu ele pentru eternitate.
Nici nu am apucat să mă usc pe barbă, că Luni am aterizat la Cluj, de data asta cu formaţia, pentru o emisiune matinală, "Buna dimineaţa Transilvania!". Dacă mă întrebaţi care e legătura între cele două evenimente, aş putea filosofa, însă ce fac cam are legătură cu muntele, cu ecologia, deci merge şi un cântec. Aşa că seara pe la 9 am aterizat în studiourile TVR de la Cluj. Atmosferă destinsă.
Unii făceau scheme cu chitara, alţi scheme cu prezentatoarea.Până la urmă totul a fost foarte bine, în afară de emoţiile inerente, am fost foarte volubili. Cea mai gustată poantă a fost răspunsul la întrebarea: Ce vă leagă de Cluj? Eu am maşina înmatriculată pe Cluj, Sebi are gagica de la Cluj, Padre lucră în Cluj iar Victor............Ei bine, Victor a fost operat la Cluj. Nu vă faceţi griji, e bine măgarul!
Aşa e viaţa mea, este şi bună şi rea, dar e mai bună cu Victor în ea. Bla, bla. Pa, vă pup.