Nu ne păcăliţi domnu' Boc!

Şi îmi cer scuze pentru cuvântul domnu'.

Aţi auzit cumva de programul "Dezvoltarea retelei nationale de camine pentru persoane varstnice"? La prima vedere pare un gest minunat şi salvator al guvernului micului Muc, care doreşte să salveze personalul fostelor spitale din ţara nimănui, denumită în continuare România. Şi de asemenea, să găsească adăpost pentru bătrânii noştrii. Dar cum nimeni nu crede că acest guvern are vreun interes să salveze pe cineva sau să creeze cu adevărat ceva util, am săpat un pic mai adânc. Acest program atât de pompos denumit, vine imediat după decizia lui "Ciki" Attila, ministrul sănătăţii cu "s" mic,  de a desfiinţa o grămadă de spitale din România, fără un răspuns la întrebarea ce fac bolnavii sau personalul din respectivele spitale. Spitale desfiinţate mai peste tot , în afara judeţelor cu populaţie preponderent maghiară, dar asta e altă discuţie. Cum eu nu am nimic cu prietenii maghiari, revin la subiect. Omul, în speţă Ciki, s-a gândit el să dea Ordonanţa sau Hotărîrea de Guvern, în cârdăşie cu vremelnicul prim ministru, guvernul şi partidele de la guvernare, însă problema e că în legea spitalelor se specifică: spitalele nu pot fi închise decât cu acordul consiilor locale de care aparţin. Deci bai. Să recapitulez: scot hotărâre de guvern, taie finanţarea spitalelor de pe lista neagră prin Casa de Asigurări de Sănătate, dar îi încurcă hotârârile de Consiliul Local. Aşa că, trebuie cumva să convingă oamenii, în speţă consilierii, să voteze desfiinţarea spitalelor. Cum să facă asta? 1. Presiuni politice, promisiuni fără nici o garanţie sau 2) fiţi foarte atenţi: crearea unui program naţional de cămine de bătrâni, care să funcţioneze cu finanţare de la Guvern, pe o perioadă de 33 de luni minim, pe structura fostelor spitale, cu o singură mare condiţie, stipulată în  ghidul de finanţare: ca şi condiţie de eligibilitate, primul document necesar pentru obţinerea finanţării este, surpriză: Hotărârea de Consiliu Local prin care se desfiinţează spitalul din localitate. Ne crezi proşti Ciki? Ne crezi proşti Muc cel mic? Aştept să îmi ascultaţi telefoanele, nu de alta dar să vă pot spune ce simt pentru voi.

Ştiţi ce înseamnă asta, nu? Premeditare. Programul ăsta cu crearea căminelor de bătrâni e de fapt  o modalitate de a prostii oamenii ca să uite de închiderea spitalelor. Să nu cumva să faceţi greşeala să credeţi că lucrurile se întâmplă fără intenţie. Totul e intenţionat. Vor urma spitalele private şi dezvoltarea servicilor medicale de urgenţă cu finaţare privată. Pentru că bolnavii rămân bolnavi. 

Ne auzi Boc? Nu suntem proştii tăi. Suntem cu ochii pe tine. Ştiu că ţara ne vrea proşti, de aceea distrugeţi şi învăţământului românesc. Dar mai durează. Tu nu o să mai apuci să-i conduci pe "proştii" ăia. La anu' te întorci unde îţi e locul. La a fi căpuşă pe un serviciu liniştit şi plătit de Stat. Drum bun, cale bătută, cin' te prinde.......

Leurda- planta minune

De câte ori intram în pădure de către "Cizmă" către Părăginoasa, în Dâmbău, un puternic miros de usturoi mă lovea în nări. Apoi distingeam covoarele de frunze verzi, care se întindeau pe nenumăraţi metrii pătraţi prin pădure. De unde era să ştiu câte proprietăţi miraculoase are planta asta? 

Leurda, folosită de pe vremea celţilor şi a dacilor, apare primăvara, începând cu sfârşitul lui Martie şi până în luna Mai.

Leurda se foloseşte în trei moduri mari şi late, de fapt patru:

Salata de leurdă

Pentru a obţine o porţie de salată, se ia o mână de frunze proaspete, se spală cu apă rece şi apoi se taie nu foarte mărunt (în fâşii de 3-4 centimetri). Se combină într-un vas cu o linguriţă de ulei de măsline extravirgin (are un puternic efect anti-colesterol), cu 1-2 linguriţe de oţet de mere şi puţin mărar tocat. Se consuma două asemenea salate pe zi, ca aperitiv la începutul mesei de prânz şi la începutul mesei de seară. O cură durează minimum 3 săptămâni.

Tinctura de leurdă

Se pun într-un borcan 100 de grame frunze de leurdă fin tocate (eventual mixate), care se acoperă cu 300 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecând încontinuu. Se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile. Dupa trecerea timpului de macerare, preparatul se strecoară, iar extractul astfel obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare.

Uleiul de leurdă
În jumătate de litru de ulei de măsline extravirgin se pun 150 de grame de frunze de leurdă bine zvântate şi apoi tocate fin. Se lasă acest amestec să macereze la soare vreme de doua săptămani, dupa care se filtrează, iar preparatul astfel obţinut se lasă să stea nemişcat într-un vas vreme de şase ore, apoi se iau cu o lingură impurităţile care s-au ridicat la suprafaţă. Extractul limpede şi omogen rămas se trage într-o sticla inchisă la culoare, care se pastrează în locuri întunecoase şi reci. 

Spanacul de leurdă

Se prepară exact ca şi spanacul, fără a mai adăuga usturoi,  leurda este de fapt usturoi sălbatic. O să vedem dacă nu se pot face şi vărzare, cărora le vom spune Leurdare. (lobodare, cartofare, mărare).

Ca să vedeţi şi ce tratează, enumăr pe scurt, înainte de a vă indica sursa completă, cu moduri de administrare etc.

Tratamente interne

* Colesterol mărit
* Hipertensiune
* Ateroscleroza, arterioscleroza, prevenirea arteritei obliterante
* Flebita şi tromboflebita
* Cardiopatie ischemica, prevenirea infarctului 
* Varice şi hemoroizi
* Astm, astm alergic
* Colita de fermentaţie, constipaţie
* Adjuvant contra viermilor intestinali
* Adjuvant în infectia reno-urinară
* Răceala, gripă, complicaţii bacteriene ale acestora
* Dureri şi contractură musculară
* Combaterea efectelor secundare ale tratamentului cu antibiotice

Aplicaţii externe

* Micoza vaginală
* Micoza unghiilor
* Articulaţii dureroase (artrita, artrita reumatoidă).  Acest tratament are efecte antiinflamatoare articulare, calmeaza durerea şi redă mobilitatea articulaţiilor afectate. 

Mai multe detalii găsiţi în Formula As, articol complet aici.

Din experienţa personală, deocamdata la stadiul de salată, are un gust bun, mai ales după ce se pătrunde un pic şi se înmoaie frunza.. Astăzi pregătesc tinctura şi apoi uleiul de leurdă. Cât ce am aflat că mama a pregătit plăcintă cu leurdă. Mmmmmmmmmmmmm....

Mulţumesc lui Dan Fotografu', care ştia la ce e bună leurda.

Surse foto: http://www.a1.ro
                 http://poze.bbsoft.ro

O mică lecţie de ...frecat

A fost odată ca niciodată, pe vremea când mărul făcea pere şi vinarsul se făcea numai din prune, nebotezate.

Ziua lucram, iar seara în jurul focului depănam amintiri, mai cântam la chitară şi pregăteam sculele pentru a doua zi de muncă. Pentru cei mai pricepuţi dintre noi, operaţiunea aceasta din urmă este floare de ureche. Personal, regăsind filmuleţul de mai jos, pierdut intenţionat de la sediu, am râs cu lacrimi .
Emoţionant moment.

Vizionare plăcută. Orice asemănare cu realitatea este pur adevărată, nimic nu este ficţiune sau exagerat.

Welcome to Detunata! Ask for Vetălău!!!

În jurul orei 15.30, ne deplasăm cu Mercedesu’ din dotare către Bucium unde parcăm  în mijlocul centrului, foarte cunoscut de mai nou, vrednicul muncitor Şmaichăl, adică lângă „Mătuşa”. Unde bem o bericică sau un suculeţ, depinde de fiecare. Urcăm apoi către Vetălău, alintat Vety, iar pe drum ne întâlnim cu maeştii teatrului amator din Alba, Vio şi Vasi, care coborau, încărcaţi de plăcinte, de la acelaşi Vetălău. Ajungem sus, puţină lume, puţină da foarte aprinsă după tăierea porcului. Cum nu prea facem figuri, ne-am integrat rapid, am negociat un vinars, câteva beri, apoi am făcut frumos pe lângă doamnele de la bucătărie, care ne-au opărit nişte cârnaţi precum şi tocana de a doua zi. Pregătită, nu opărită. După cârnaţi am servit şi câteva tradiţionale plăcinte buciumăneşti.

Am trecut apoi la împărtăşit poveşti, care din cauza „oboselii”, au căpătat o tentă uşor sexuală,  din care am rămas cu câteva celebre vorbe franţuzeşti de la o vizitatoare a frumoasei şi totodată, locuitei noastre ţări. De asemenea am aflat peripeţiile câtorva zlătnence care şi-au adus contribuţia la popularizarea acestei zone. Am navigat apoi pe Fastbuci şi Badoo, bloguri şi adrese de Internit.  O deosebită originalitate am găsit la gazde, Vetălău şi prietenul său Marcel, pentru poreclirea diverselor persoane, gen Ciu Ma-Ma sau Ciumama. Ca să nu rămânem mai prejos, în urma ultimelor dezvăluiri, am trecut şi noi la modificat replici celebre ,de exemplu „In Vera Veritas”. Am ascultat frumoase melodii populare şi am stricat atmosfera cântând la chitară.  Prin urmare, din cauza ospitalităţii excesive, nu am mai pus corturile şi am dormit pe jos în bucătăria de vară. Costea, era să uit, a fost foarte apreciat de un localnic, Niculaie pe numele său, care către sfârşitul petrecerii mormăia: „văd că aveţi şi o fetiţă cu voi”.

Vetălău.

Niculaie

Dimineaţa, am plecat cu forţe proaspete să vedem starea marcajelor şi a rezervaţiei, prilej cu care era să-l omorâm pe Şmaichăl, din cauza „pantei abrupte” şi a senzaţiei de singurătate, dobândită prematur.Î n nici un caz nu se poate vorbi de băutură sau de ţigări, ca şi factor negativ în dezvoltarea mai susnumitului personaj. Sper ca acestea să ducă măcar la un C.O.D.

Sisif-1,2,3,4

Marcel, noul nostru prieten, ne-a arătat amănunţit starea rezervaţiei, poteci şi luminişuri, legende şi presupuneri arheologice, evocând şi câteva trecute prezenţe feminine, care au binevoit să suspine la poalele Detunatei.

Noi şi Marcel

După ce am convenit cum vor trebui refăcute marcajele, precum şi necesarul de activităţi viitoare, am revenit la Popasul Fefeleaga, pentru a degusta din tocana pregătită cu o zi înainte, pe care am asezonat-o cu iaurt Zuzu. 

 Feerie de mesteceni

Am coborât apoi pe traseul mai scurt, către Casa Memorială Fefeleaga, unde o doamnă cumsecade ne-a poftit să vedem şi să pozăm interiorul. Acolo am găsit şi pliante realizate de noi, aşa că am lăsat şi 2-3 cuvinte 

în Cartea de Oaspeţi. 

Am revenit pe pământuri zlătnene, pentru a sărbătorii Florinii şi Florinuţele, Viorelele şi Vioreii, să nu uităm de celebra „Vioricăăăăăăăăăă”.

Când vedeţi următoarea poză la ce vă gândiţi?

Zlatna -la limita imposibilului (1)

În cele ce urmează şi sper ca şi în viitor (că material există, slavă Domnului), am să povestesc întâmplări adevărate, ajutând străinii de Zlatna să ne înţeleagă mai bine.

Cică, undeva, demult, în viitoarea comună Zlatna, o familie a plantat un copac. Care, în timp şi îngrijit de generaţii a crescut "timid şi gângav", până a devenit gros şi puternic. Legenda sau simpla realitate ne spune că avea diametrul de cel puţin 2 metri, aşa ca să vă faceţi o idee. Dar nu diametrul e foarte important, ci rolul său în viaţa familiei, câţi copii au crescut la umbra lui, câţi oameni obosiţi de coasă sau de sapă au mâncat şi s-au odihnit la rădăcina falnicului arbore.

Ca orice familie din Zlatna, simţul proprietăţii era foarte dezvoltat, aşa că, într-un anumit punct al istoriei recente au apărut anumite discuţii privind moştenirea "locului" unde binevoia să trăiască  fără griji copacul cu pricina şi bineînţeles, celebra dilemă "cine a moştenit copacul" .

Micile neânţelegeri aferente, au degenerat, aşa că, un anumit membru al familiei nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să meargă să taie copacul cu drujba. Şi mai mult decât atât, a pus asupra lui şi blestemul "Să-l trăznească D-zeu pe cel care se atinge de copacul acesta". Prin urmare, ca să închei această poveste, copacul şi acum zace, putrezit şi mâncat de furnici, în locul acela. Nu-i aşa că vreţi să vă mutaţi aici?

Povestea doi. La noi în Zlatna, zvonurile circulă repede. Cică e de ajuns să te beşeşti la Primărie, că pe pod în centru se aude că te-ai căcat pe tine. Scuzaţi expresia. La noi în Zlatna, acest pod din centru e mai tare ca orice mijloc de informaţie şi desigur, mai de încredere. Dacă în timpul cât mânci seminţe şi apoi le scuipi în vale, nu lansezi şi 2-3 bârfe sau zvonuri, ai trăit degeaba. Aş putea  trăi cu asta. Dar ultima generaţie de zvon, cea mai upgradată şi la modă, care mă dă peste cap, e aceea când se zvoneşte că un om a murit. Cu cât e mai cunoscut în comunitate, cu atât zvonul e mai de lungă durată. Nimeni nu ştie exact sau nu poate oferi detalii, dar se jură că de la cine a auzit era foarte sigur că acest lucru tragic chiar s-a întâmplat. Un prieten s-a internat în spital. De fapt, nu chiar prieten, o cunoştiinţă, un coleg de bere. După două zile am aflat că a murit. Din cel puţin 3 surse. A 3-a zi, în timp ce beam o bere la Ana, trece fain, frumos, prin faţa birtului. Nu m-am putut abţine şi l-am strigat: "Lazăre, hai să-ţi fac cinste cu o bere"

 Desen preluat de pe www.desenegratuite.blogspot.com

Acum au lansat un zvon despre un profesor. Un profesor bun, apreciat, care are probleme majore cu sănătatea. L-au îngropat de viu, din gură. M-au întrebat cel puţin 15 persoane despre tragicul eveniment. Au aflat de pe Mess, la sala de aerobic, pe stradă, la serviciu, în Zlatna, Timişoara, Cluj, peste tot unde sunt zlătneni. Toată lumea e îngrijorată, în priză. Aş vrea ca domn' profesor să se simtă mai bine. Să le astupe gura. Faceţi-vă bine, vă rog.

Atât pe ziua de azi.

Old Movie in Saruni

O realizare, din păcate cam scurtă, a lui Horică Fleşer, pe care vă recomand să o urmăriţi în versiunea 1080 HD (găsiţi posibilitatea jos în dreapta).
Vizionare plăcută!