I want to ride... partea a 2-a

După cum spuneam, mi-am făcut analizele medicale, cică-s sănătos tun, la cap n-am nimic (ha,ha, ha) şi m-am înscris şi la şcoala de şoferi. Plătit, depus acte, etc. În consecinţă, mi-am spus că o nouă tură cu mini-motocicleta nu ar strica. Sun proprietarul, capăt acceptul , mă urc pe sculă şi mă gândesc să trec la next-level, adică să mă duc să mă dezlănţui pe variantă. Zis şi făcut. Trec printre blocuri, evit maternitatea din spatele blocului recent izolat din centru, salut cu coada ochiului beţivii de la crâşmă de la Ana şi mă îndrept către variantă. Primele probleme la trecerea de cale ferată, dar reduc viteza mai ceva ca Rossi şi trec asigurându-mă de parcă m-aş fi aşteptat să apară un TGV. Ajung la destinaţie şi o calc până la viteza de 43 km/h, pentru necunoscători- zburam mâncând pământul. Încerc să trec într-o viteză superioară dar, din păcate, se cam gătaseră vitezele, aşa că reduc, mă opresc, exersez plecarea de pe loc, apoi întoarcerea. Şi din nou viteză, zburam mâncând pământul din nou. De data asta nu doar pământul, ci şi o grămadă de gâze ieşite la „şpaţir”, care pe lângă gură au binevoit să îmi intre în nas, ochi, urechi, Doamne fereşte cine ştie ce s-ar mai fi putut întâmpla. Eram în a 4-a , reduc şi tot reduc, mă pregătesc pentru întoarcere şi îmi moare motorul. Se vede că în loc de a 2-a, eram în a 3-a. Nici o problemă, soldatul român se descurcă. Problema e că, deşi am învăţat să schimb vitezele, să pun frână, să mă înclin în curbe, am lipsit la lecţia de pornit utilajul. Dau eu la butoane, la manivela de pornit, nimic. Mă şi vedeam împingând motorul până în faţa blocului şi râsetele copiilor care mă aşteptau să facă şi ei o tură. Îmi aduc aminte câte ceva, prima dată realizez că există o anumită poziţie de pornit pentru cheie. Logic, nu? Apoi dau din nou la manivelă, fără succes. Bun, îmi zic, primul pas făcut. Apoi, îmi amintesc că proprietarul îmi zicea ceva cum că, la pornire, motorul trebuie să fie la punctul mort, adică scos din viteză, adică la N (neutru, pentru pasionaţi). Scot din viteză, jbang, o nouă sclipire, îmi amintesc să ţin frâna de mână strânsă. Apoi mă apuc să apăs pe butoane şi surpriză, porneşte. Învingător, mă îndrept către scara de bloc de unde plecasem, demn şi tare mândru de realizările mele. Opresc motorul, mulţumesc frumos, mai cer câteva indicaţii apoi predau bârâitoarea unui tânăr, unui „foarte tânăr”, care porneşte rapid motorul şi se îndepărtează în trombă (expresie foarte cunoscută din cauza celebrilor comentatori români de diverse sporturi cu motor), lăsându-mă într-un nor de praf.  Da credeţi că renunţ aşa uşor? Le arăt eu lor, copiii din ziua de azi nici să pice cum trebuie nu ştiu. Apropo, dacă are cineva de donat un motor în stare de funcţionare, nu ezitaţi, contactaţi-mă. După ce învăţ să-l pornesc, voi zbura din nou. Fac rost şi de cască, m-am săturat de omleta de gângănii cu aripi. Rămân printre dinţi, nu de alta. Bye.Şi nu uitaţi....

Sursa foto aici.