Ca să ne lămurim

A fost odată ca niciodată, un club. Şi nu orice club, ci un club de ecologie şi turism montan. Clubul mai există şi acum. S-a plecat de la ideea, pentru cei care nu îşi mai amintesc, de prietenie şi din nevoia de a face câte ceva pentru zonele intens afectate de poluare, pentru zonele declarate arii protejate şi printre altele, cu scopul de promova şi susţine turismul montan. Dar totul a început de la prietenie şi de la nevoia de a face ceva. La început nici nu ştiam exact ce e ăla un marcaj turistic. Sau ce e aia o arie protejată. Sau cum să-ţi îndeşi bagajul în rucsac. Dar am învăţat, pas cu pas, alături, şi asta am făcut-o râzând. Orice astfel de club are motoare. Oameni cu mai multă iniţiativă decât alţii, oameni care au studiat un lucru mai mult decât alţii, oameni care într-un fel sau altul şi-au sacrificat timpul, banii şi în unele cazuri, sănătatea. Nu sunt de plâns, evident, au făcut-o pentru că au crezut, pentru că le-a plăcut, au făcut-o pentru că acolo, între prieteni, s-au simţit acasă.

Problemele încep să apară atunci când motoarele obosesc. Când nu mai e nimeni să preia din obligaţia auto-asumată a motoarelor. Dacă ai fost ani la rând obişnuit să primeşti totul pe tavă, dacă din cele 3 părţi ale unei acţiuni (pregătire, desfăşurare, concluzii), ai participat doar la cea din mijloc, şi la aia numai când e lună plină, e cam greu să preiei sarcini sau măcar să înţelegi.

Fiecare om face alegeri. Şi e bine că le face. Dar uităm că acest club, care e subiectul acestei postări, a făcut din voi ceea ce sunteţi. Evident că toţi sunteţi remarcabili, inteligenţi, deosebiţi, dar asta, într-o mare sau mică măsură, se datorează şi clubului ăsta, amărât, de la marginea Universului. Să luăm ca şi exemplu, Negrileasa. Se desfăşoară anual, în cel mai apropiat week-end de data de 21 Mai. Atunci e aşa zisa sărbătoare. Dar problemele sunt mai complexe, ar trebui făcute mult mai multe lucruri şi în prezent, nici măcar nu mai suntem custozi, aria protejată fiind inclusă în situl Natura 2000 Munţii Trascău. E cineva care nu ştie când e Negrileasa? E cineva care nu ştie care sunt problemele? E cineva care nu ştie că ar trebui făcut mai mult? Atunci întreb şi eu: din 2013, luna Iunie până acum, în luna Mai, de ce nu a întrebat nimeni de Negrileasa? De ce nu a preluat cineva problema, ca o preocupare constantă? Şi ce rost mai au întrebările cu 2 săptămâni inainte?

Avem oameni de care am tras să facă o facultate. Şi nu ne onorează cu prezenţa nici măcar la 1 acţiune din cele pe care le facem pe parcursul anului. Sunt ocupaţi să... Aştept nişte becuri (se citeşte becuri) de 1 an de zile. Nu e timp. Ne omoară timpul ăsta. Hai să ne întâlnim să facem un calendar de activităţi. M-am întâlnit eu cu mine. Nici măcar amărâţii aia de 2% nu ne mai obosim să-i dăm. Am uitat (dhe de la o vârstă), sunt alte priorităţi etc.

După cum spuneam, fiecare face alegeri, pe care le respect. Poate că eu sau clubul ăsta de la marginea Universului, i-am dezamăgit atât de tare încât asta e decizia pe care au luat-o. Poate ne-au crescut aripile şi am zburat fiecare în altă parte. Poate că totul a fost o tranziţie către o stare pe care ne-o doream. 

Vă rog să nu mă mai întrebaţi. Ştiţi care sunt acţiunile, care e modul de a fi al acestui club. Dacă doriţi să vă implicaţi, apucaţi o problemă şi duceţi-o la bun sfârşit. Din partea mea tot sprijinul. Dar până atunci, fac şi facem doar la ce ne putem înhăma.

Unde e prietenia, o să mă întrebaţi. Prietenia, părerea mea, trebuie alimentată. În principal de visuri. Comune. Undeva visurile noastre s-au despărţit. Am prieteni mulţi. Nu ştiu însă, câţi dintre ei mă mai consideră pe mine prieten.