Din start menționez că probabil titlul e greșit, încă nu știu dacă pisica e a mea sau eu sunt al pisicii. Da mno, nu e prea important.. E vorba de Ela. Bine, nu-i mai zice nimeni așa, a primit titlul de Burtica Vânătoreasă. De acum încolo, în text o să îi spun simplu burtica. Trebuie să menționez că avem (sau mă au) 3 căței: Baghera, Fetița și Leo și 5 pisici: Feri, Negruț, Hany și Mihaela, adică Miha-burtica mămică și Ela-burtica... ați înțeles, vânătoreasă. O prietenie strașnică s-a legat între Baghera (femela de kangal) și Ela burtica. Pleacă în ture, de obicei scurte, amândouă, dorm una pe alta, afară sau în cușcă, se ling, miros și se "pisicesc" una pe lângă alta. Baghera are 50 de kg, burtica 3. Când Baghera a fost "ruptă" de mistreți, prietena ei o vizita des în cușcă, de unde cățeaua nu a ieșit câteva zile. Nu numai că o vizita, dormeau împreună, se freca de botul ei, solidaritate și încurajări, în două cuvinte. Ăsta a fost preludiul pentru povestea ce va urma.
Vineri au urcat niște turiști la Refugiul Săruni. Au urcat pe Dâmbul Popii, au trecut pe deasupra Citerei (locul) au luat Citera (dealul și vărful) în piept, înainte de a ajunge la refugiu. Niște date tehnice: de la Citeră la Săruni sunt apx. 500 metri diferență de nivel, drumul abrupt se face în minim o oră, după cât ai în spate și în funcție de pregătirea fizică a fiecăruia. Deloc surprinzător, Baghera și Leo s-au "lipit" de grup pe la jumătatea Citerei. Total surprinzător, erau însoțiți de burtica în cauză, cea care probabil se crede cățel, că altfel nu îmi explic. Cel puțin la urcare, vom vedea de ce. Așa că au petrecut 2 zile de pomină la refugiu. Burtica e mieroasă și în grup erau fete așa că a fost dezmierdată, hrănită bine cu tot felul de delicatese, și cum e și puțin arogantă, a stat la poze în... ler-ul sobei. Nu pe pat, nu pe covor, ÎN LER. Tupeu de borfaș de Citeră.
Duminică, la vale. Toată trupa plus Baghera, Leo și desigur, Burtica. Înainte de vârful Citerei, "hoalcă" în pădure, sar câinii și pisica să verifice. Se întorc câinii și burtica ba. Stau oamenii juma de oră, organizează o poteră, burtica nimic. Presați de timp, coboară la Citeră, inclusiv trădătoarea de Baghera. Ne punem pe poveși (nu mâncasem încă nimic, mai făcusem o tură de pădure de dimineață și așteptam să plece lumea să înfulec ceva). Da' cine se putea concentra când îți lipsește un suflet din bătătură. Fac un plan: urc cu Vitara până sub Citeră și o tot strig. Burtică-n sus, burtică-n jos, fluierături etc. Îmi "chiorăiau" mațele ceva de groază. Îmi zic să urc 50 de m și să mai strig. Urc. Apoi încă 50 și alți 50 plus alții 50. Văd de sus oamenii răsfirați, cu rucsacii în spate, coborând ușor către Zlatna și mașini. Leo și tic. de Baghera urcă încet după mine. Începe un vânt rece și mai urc 50 de m să mă încălzesc. Încă 50 până la liziera pădurii și apoi încă 50 pe diagonală și mă trezesc aproape de vârful Citerei, ud în spate și aproape răgușit de atâta strigat. Urc deasupra vârfului și merg pe poteca ce duce la Săruni, "foșcăind" prin frunze, cu vântul rece din spate, când văd câinii ciulind urechile. Mă opresc și parcă aud un mieunat. Strig. Se aude. Și apare. O văd de la peste 80 de m, e ridicat părul pe ea de zici că a fost curentată, iar coada avea peste 8 cm diametru. Îl "pupă" pe Leo, o ignoră pe tic. de Baghera și vine la mine. Bucuros, o iau în brațe și mă întorc să cobor către casă. Da ce, credeți că o vrut să stea în brațe? Revenită la dimensiunile înainte de "electrocutare", țopăie ba după mine, ba înaintea mea. La fiecare 60 de metri, miaună. Și tot așa, până la baza Citerei. Trimit câinii către casă, mă ignoră. Mă uit la burtică, poate coboară către casă, da ia nu și nu, tot în picioarele mele. Așa că merg către jeep, o iau în brațe și o transfer în mașină. Borfașa, se aruncă pe bancheta din spate, întinsă cât e de lungă. Așa a stat nemișcată până am ajuns la "bază". Am coborât, am deschis ușa din spate și am invitat-o frumos să coboare. S-a ridicat, a ajuns la marginea banchetei, s-a întins puțin, a privit ușor arogantă asistența, cu ochii ăia care spuneau "bhă normalilor, știți unde am fost eu în concediu?" și a coborât ușor afectată. Mie îmi venea să leșin de foame și burtica făcea fițe de Săruni.
Ce să zic, cum sunt stăpânii, așa și animalele. După cum am convenit, mai rămâne să decidem care-s stapânii și care animalele.
Poftă bună că io am. Ceva la ler ar merge...
Vineri au urcat niște turiști la Refugiul Săruni. Au urcat pe Dâmbul Popii, au trecut pe deasupra Citerei (locul) au luat Citera (dealul și vărful) în piept, înainte de a ajunge la refugiu. Niște date tehnice: de la Citeră la Săruni sunt apx. 500 metri diferență de nivel, drumul abrupt se face în minim o oră, după cât ai în spate și în funcție de pregătirea fizică a fiecăruia. Deloc surprinzător, Baghera și Leo s-au "lipit" de grup pe la jumătatea Citerei. Total surprinzător, erau însoțiți de burtica în cauză, cea care probabil se crede cățel, că altfel nu îmi explic. Cel puțin la urcare, vom vedea de ce. Așa că au petrecut 2 zile de pomină la refugiu. Burtica e mieroasă și în grup erau fete așa că a fost dezmierdată, hrănită bine cu tot felul de delicatese, și cum e și puțin arogantă, a stat la poze în... ler-ul sobei. Nu pe pat, nu pe covor, ÎN LER. Tupeu de borfaș de Citeră.
Duminică, la vale. Toată trupa plus Baghera, Leo și desigur, Burtica. Înainte de vârful Citerei, "hoalcă" în pădure, sar câinii și pisica să verifice. Se întorc câinii și burtica ba. Stau oamenii juma de oră, organizează o poteră, burtica nimic. Presați de timp, coboară la Citeră, inclusiv trădătoarea de Baghera. Ne punem pe poveși (nu mâncasem încă nimic, mai făcusem o tură de pădure de dimineață și așteptam să plece lumea să înfulec ceva). Da' cine se putea concentra când îți lipsește un suflet din bătătură. Fac un plan: urc cu Vitara până sub Citeră și o tot strig. Burtică-n sus, burtică-n jos, fluierături etc. Îmi "chiorăiau" mațele ceva de groază. Îmi zic să urc 50 de m și să mai strig. Urc. Apoi încă 50 și alți 50 plus alții 50. Văd de sus oamenii răsfirați, cu rucsacii în spate, coborând ușor către Zlatna și mașini. Leo și tic. de Baghera urcă încet după mine. Începe un vânt rece și mai urc 50 de m să mă încălzesc. Încă 50 până la liziera pădurii și apoi încă 50 pe diagonală și mă trezesc aproape de vârful Citerei, ud în spate și aproape răgușit de atâta strigat. Urc deasupra vârfului și merg pe poteca ce duce la Săruni, "foșcăind" prin frunze, cu vântul rece din spate, când văd câinii ciulind urechile. Mă opresc și parcă aud un mieunat. Strig. Se aude. Și apare. O văd de la peste 80 de m, e ridicat părul pe ea de zici că a fost curentată, iar coada avea peste 8 cm diametru. Îl "pupă" pe Leo, o ignoră pe tic. de Baghera și vine la mine. Bucuros, o iau în brațe și mă întorc să cobor către casă. Da ce, credeți că o vrut să stea în brațe? Revenită la dimensiunile înainte de "electrocutare", țopăie ba după mine, ba înaintea mea. La fiecare 60 de metri, miaună. Și tot așa, până la baza Citerei. Trimit câinii către casă, mă ignoră. Mă uit la burtică, poate coboară către casă, da ia nu și nu, tot în picioarele mele. Așa că merg către jeep, o iau în brațe și o transfer în mașină. Borfașa, se aruncă pe bancheta din spate, întinsă cât e de lungă. Așa a stat nemișcată până am ajuns la "bază". Am coborât, am deschis ușa din spate și am invitat-o frumos să coboare. S-a ridicat, a ajuns la marginea banchetei, s-a întins puțin, a privit ușor arogantă asistența, cu ochii ăia care spuneau "bhă normalilor, știți unde am fost eu în concediu?" și a coborât ușor afectată. Mie îmi venea să leșin de foame și burtica făcea fițe de Săruni.
Ce să zic, cum sunt stăpânii, așa și animalele. După cum am convenit, mai rămâne să decidem care-s stapânii și care animalele.
Poftă bună că io am. Ceva la ler ar merge...
