Familia Lukacs- de referință pentru Zlatna și Transilvania (3)

Roza

    În episodul acesta vom vorbi despre Roza Lukacs, nepoata primului armean stabilit la Zlatna. Postarea are la bază mărturiile membrilor familiei, singurul lucru pe care l-am putut verifica fiind acordarea unei decorații de către împăratul Franz Joseph precum și o relatare a lui Axente Sever privind salvarea familiei Lukacs Lukacs.

Am corectat textul după traducerea din maghiară, am tăiat și adăugat cuvinte unde a fost cazul, fără să schimb esența.

    Nu cred că ați auzit de ea prea mulți. Rozalia (Roza) s-a născut în anul 1829 la Zlatna, a fost botezată în parohia romano-catolică locală, a fost fiica lui Lukacs Lukacs (șef poștal al curții regale) și al d-nei Katalin Begidsán. Fiind șef al poștei regale, Lukacs a avut relații apropiate cu Avram Iancu.

Roza Lukacs

    De asemenea Lukacs, tatăl Rozei, era proprietar de mine de aur și avea mai multe cuptoare de topit. Duceau la Zlatna o viață socială bogată și distinsă. “Al șaptelea dintre cei nouă copii ai săi a fost Róza, care avea atunci deja 19 ani și care a cucerit pe toată lumea cu inteligența, bunătatea și frumusețea sa.” (n.a.textul ce e scris între ghilimele aparține în totalitate-cu mici modificările legate de traducerea din maghiară - celui care a redat mărturiile familiei, domnul Bela Gyamati)

„Conducătorul transilvănenilor, Avram Iancu (Ábrahám Janku), în vârstă de 24 de ani, s-a îndrăgostit până peste cap de bunica mea (n.r Roza), care era atunci în plină floare a frumuseții, care, dintr-o politică de prevedere, s-a prefăcut că încheie o înțelegere și a acceptat oferta lui Iancu (n.a. care însemna căsătoria). Cu acest pretins consimțământ, bunica mea a ajutat întreaga familie Lukács să ajungă într-o poziție privilegiată, deoarece casa străbunicului meu era scutită de perchezițiile și raidurile domiciliare care deveniseră atât de frecvente pe atunci. Vai de valahul care a îndrăznit să treacă pragul acestei case fără ordinul lui Iancu! Tânăra Róza Lukács a folosit acest avantaj pentru a primi și a ascunde în casa ei magnați transilvăneni și domni privilegiați care fugeau din cale evenimentelor”.

Am înțeles din textul complet că a fost o promisiune de căsătorie, dar Roza a tot amânat să stabilească data nunții până nu a mai fost nevoie.

Rețeaua poștală din secolul al XIXI-lea a început să devină un instrument important al administrației de stat imperiale, astfel încât sistemul anterior de arendă a fost abolit, rețeaua poștală imperială a fost rapid construită și o serie de privilegii au fost acordate oficiului poștal. Bunicul Rozei a urmărit cel mai mult să intre în rețeaua poștală imperială care se construia la mijlocul secolului al XVIII-lea pentru a obține un post de șef de poștă pentru el și succesorii săi.

„ Clădirile și stațiile poștale, șoproanele și depozitele [de trăsuri] pentru depozitarea articolelor și echipamentelor poștale, a bunurilor și echipamentelor poștale, precum și drumurile poștale, sunt înzestrate cu cele mai largi privilegii și brevete și trebuie considerate la fel de sacre și inviolabile ca... palatul prințului domnitor. Ca mărturie a acestui fapt, stema prințului domnitor va fi atârnată pe clădirile oficiului poștal și ale stației poștale , iar funcționarii poștali vor purta fluierul, șnururile și îmbrăcămintea poștală de aceleași culori ca și funcționarii curții prințului domnitor în timpul orelor lor de serviciu... Personalul poștal, pentru a-și putea îndeplini cu conștiinciozitate îndatoririle zi și noapte, va fi scutit de orice fel de confiscări, taxe vamale, de drumuri și poduri, impozite, tutelă, pază, fortificații și garnizoană militară (în toate țările în care este dotat serviciul public poștal) ... Clădirile oficiilor poștale nu trebuie să fie retrase de la drum. Șefii poștali au prioritate incontestabilă în orice moment în achiziționarea de cai, furaje și alte necesități poștale... ” (Foto 1- Ștampila oificului poștal din Zlatna/Zalathna)

Foto 1

Șeful poștei era responsabil de funcționarea unui oficiu poștal în fiecare oraș: sarcina sa principală era expedierea rapidă a corespondenței oficiale, pentru care trebuia să aibă întotdeauna pregătit un număr suficient de cai odihniți . Curând a devenit evident că exista o mare cerere pentru transportul publicului călător, drept urmare era nevoie de un tâmplar și un vizitiu pentru trăsuri, un potcovar pentru cai, cazare, mâncare și băutură pentru pasageri și adesea chiar schimb valutar (nu numai din cauza traficului extern, ci și pentru că la acea vreme circulau nenumărate monede legale în Transilvania și nu era ușor să returnezi restul cuvenit unui pasager care plătea cu sume mari de bani). Existau ample posibilități de a efectua diverse servicii suplimentare și, astfel, de a câștiga un venit decent Fiii și fiicele șefilor de poștă care au crescut la oficiul poștal aveau șanse mari să preia funcția tatălui lor la maturitate, având deja la dispoziție atât experiența, cât și capitalul necesar. Aceasta ar fi putut fi cauza faptului că, după Lukács, fiul său, János, a preluat oficiul poștal din Zlatna, iar apoi, după moartea lui János, văduva sa.

Ce era foarte important, serviciul poștal nu era incompatibil cu alte activități (n.a nici cu mineritul)

    Despre Roza nu se știu prea multe despre primii 19 de ani din viața ei. Se poate presupune că, pe lângă maghiară și română, a învățat și germana, deoarece tatăl ei, în calitate de șef al poștei imperiale, era conștient de importanța cunoașterii limbii germane în serviciul imperial.

Ar fi interesant de știut și dacă l-a cunoscut pe Avram Iancu în copilărie – care, sub numele de Ábrahám Jankó, a urmat liceul în Zlatna începând cu anul 1837 (Foto 2 extras 1840/1841) și era cu doar cinci ani mai mare decât Róza.

“Când vestea revoluției din 1848 a ajuns în Transilvania, inițial s-au bucurat atât maghiari, cât și români, datorită eliberării iobagilor – doar moșierii erau îngrijorați de modul în care aceasta se va desfășura. Până în toamna anului '48, luptele armate ajunseseră și în Transilvania, iar situația din Zlatna devenise tensionată. Armata imperială era concentrată la Zlatna, venită de la Alba Iulia, așa că locuitorii din Zlatna au decis să înființeze o gardă națională. La început, garda națională din Zlatna era formată atât din maghiari, cât și din români, dar românii au dorit curând să-și organizeze propria gardă națională, iar apoi (la ordinul comandantului suprem imperial al Transilvaniei) au cerut dezarmarea Gărzii Naționale Maghiare.”

Evenimentele care au dus la tragedia din 23-24 octombrie 1848 au fost descrise de mulți oameni și în multe locuri, dar este suficient să spunem că până în seara zilei de 23, cea mai mare parte a orașului Zlatna fusese jefuită și arsă din temelii, iar o treime din populație fugise spre Alba Iulia (în principal maghiari și germani). O parte dintre ei s-au întors. A urmat apoi masacrul de la Presaca Ampoilui, un eveniment regretabil. (n.a. am mai scris despre asta, puteți căuta)

Din fericire pentru familia Lukács Lukács, poșta din Zlatna se afla sub protecția stemei imperiale. Nu a fost cazul casei lui Simion Lukacs, care a fost devastată. (Foto 3 locația casei lui Simion Lukacs, Valea Morilor). Din această cauză, casa Lukács era scutită de percheziții domiciliare. Era de la sine înțeles că forțele armate ale românilor aveau să cruțe poșta „bunului împărat”, ba chiar să o aleagă drept sediu al conducătorilor și să instaleze o pază în fața ei. Când au vizitat Zlatna, conducătorii români Petru Dobra, Axente Sever și Avram Iancu au stat cu toții acolo, dar nu (doar) datorită frumuseții fiicei șefului poștei, ci datorită stemei imperiale plasate oficial pe poșta imperială și a autorității proiectate asupra lor de culorile negru și galben.

Foto 3

“În primăvara anului '49, războiul a izbucnit din nou în Transilvania! Din iarna anului 1848 până în vara anului '49, orașul Zlatna s-a aflat alternativ sub puterea actorilor luptelor din Transilvania, care, dacă nu altceva, impuneau întotdeauna aprovizionarea trupele lor și „decontarea cheltuielilor” de la populația nefericită rămasă. Mai mult, armatele de ocupație pedepseau orașul de fiecare dată pentru ajutorul forțat pe care îl acordase invadatorilor anteriori și, ca semn al puterii lor, îi executau de obicei pe unii dintre cei care serviseră inamicul. Naționaliștii maghiari, trupele imperiale și revoluționarii români au ocupat alternativ Zlatna pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, apoi au trecut mai departe în funcție de situația războiului.”

„În iulie 1849,după retragerea naționaliștilor maghiari, românii din Bucium (n.a Axente Sever spune clar Buciumanii) au apărut în Zlatna, dar de data aceasta au luat cu asalt casa lui Lukács Lukács, un cunoscut și bogat schimbător de valut armean. Acum stema imperială nu mai conta! „Au jefuit casa de tot și apoi au dat foc, proprietarul împreună cu soția sa, o fiică și o cumnată, au fost scoși afară pentru a fi împușcați, dar au fost salvați de prefectul Axente Sever.”

(Foto 4 -Mărturia lui Axente Sever)

Foto 4

    Zlatna, care înflorise înainte de zilele sângeroase, a fost distrusă. Multe dintre clădirile rezidențiale ale orașului au fost distruse, iar activele trezoreriei au suferit pagube nemaiauzite. Bisericile erau încă descoperite în 1850, iar reconstrucția minelor care asigurau mijloacele de trai și reconstrucția topitoriilor au început abia ani mai târziu. Aceste evenimente au dus la distrugerea completă și pentru totdeauna a bogăției familiei Lukács care locuia în Zlatna.

Ancheta imperială condusă de Johann Nahlik, desfășurată între anii 1850-1851 a stabilit că 43 de clădiri aparținând proprietății trezoreriei au fost distruse, inclusiv direcția minieră, biroul de testare a aurului și biroul de schimb aurului, topitoriile și toate cele patru biserici din Zlatna. Peste 500 de kilograme de aur pur și zeci de mii de forinți vienezi în monede de aur au dispărut din incinta direcției miniere și a biroului de schimb aurului...

“Familia Lukács, care devenise fără adăpost în Zlatna, s-a mutat pentru o vreme la Alba Iulia. În 1850, în timp ce locuia la Alba Iulia, Róza l-a întâlnit pe Józef Woyćiechowski, un tânăr, chipeș și educat funcționar imperial de origine bucovineană – născut în Cernăuți, dar de fapt de naționalitate poloneză – care fusese trimis acolo împreună cu colegii săi funcționari din Cernăuți. Singurul copil al mamei sale văduve, tânărul Józef și-a părăsit patria în decembrie 1849 pentru a-și ocupa noul post în Marele Ducat al Transilvaniei, la Alba Iulia.

Logodna a fost foarte scurtă: mirele s-a stabilit în noua sa locuință în ianuarie 1850, iar nunta a avut loc la Zlatna pe 1 iulie.” (Foto 5: Roza și Jozsef)

Foto 5

Ce e interesant e că, întrucât biserica catolică din Zlatna nu fusese încă reabilitată după incendiul din toamna anului '48, nunta a avut loc în singurul spațiu de birouri utilizabil, clădirea directoratului minei.

    În anul 1852, tânărul împărat Franz Joseph I a vizitat Transilvania, unde pe 22 iulie a călătorit călare prin Câmpeni și Zlatna și a ajuns la Alba Iulia. Prin prezența sa la Alba Iulia, a onorat ceremonia de punere a pietrei de temelie a coloanei memoriale care urma să fie ridicată în onoarea colonelului imperial Lossenau, căzut în bătăliile din 1848-1849. Monumentul există și astăzi în Piața Cetății din Alba Iulia.

„Pentru a încununa ocazia, Majestatea Sa a binevoit să le acorde celor 49 de persoane pe care le-a considerat vrednice diferitele grade ale „Crucii Civile pentru Merit Franz József”, pe care o fondase în anul precedent.

La 23 iulie 1852, Róza Lukács (căsătorită Wojciechowszka) a primit faimoasa Cruce pentru Merit, care s-a păstrat până în ziua de azi, „ca recunoaștere a acțiunii curajoase și energice de care a dat dovadă în zilele dezastruoase de la Zlatna, prin care a salvat viețile mai multor oameni.” (Foto 6 și 7: Crucea de merit Franz Joseph I)

Foto 6

Foto 7

În aceeași perioadă, la Viena s-a luat în considerare decorarea lui Avram Iancu, dar acesta a refuzat-o, dezamăgit de promisiunile făcute și nerespectate. A declarat, în repetate rânduri "să se decoreze mai întâi națiunea cu împlinirea promisiunilor".

Roza și Jozsef au avut 8 copii. S-au tot mutat (datorită serviciului lui Jozsef) în diverse locații de-a lungul timpului. Tatăl Rozei, Lukacs Lukacs a murit în anul 1861 și este înmormântat în cimitirul romano-catolic din Zlatna.

Róza a murit în orașul minier Bălan, Harghita ( Balánbánya), cu trei săptămâni înainte de a împlini 48 de ani, în zorii zilei de 20 februarie 1877, la doar câteva ore după moartea soacrei sale, în aceeași noapte. (Foto 8-necrolog)

Foto 8

După moartea soției sale, József Woyciechowski s-a mutat la Sibiu – împreună cu copiii săi, care încă aveau nevoie parțial de îngrijire – unde și-a trăit în cele din urmă ultimul deceniu din viață în circumstanțe relativ modeste, probabil cu ajutorul fiicelor sale.

Acest material a fost realizat cu sprijinul asociației Transilvania Autentică din Zlatna.

Sursa text: https://eokk.hu, wikipedia.

Familia Lukacs-de referință pentru Zlatna și Transilvania (2)

 Despre Lukacs Bela

Spuneam că primul armean care a ajuns la Zlatna a fost Ágoston Lukács Jakab, născut în 1761. El a fost bunicul lui Lukacs Bela.

    Béla Lukács s-a născut la Zlatna în 27 aprilie 1847 și a fost scriitor, arheolog amator, politician, director al Căilor Ferate Maghiare, secretar de stat pentru transporturi și comerț, ministru al comerțului, cetățean de onoare al orașului Alba Iulia; a primit Ordinul Coroana de Fier clasa I; a deținut Marea Cruce a Ordinului Vulturul Alb al Imperiului Rus și Marea Cruce a Ordinului Takova al Regelui Sârb; în 1900, a primit la Paris decorația de Mare Ofițer al Ordinului de Onoare.

Portret Lukacs Bela -1890

Arheologie: Primele cercetări arheologice pe teritoriul comunei Bucium au avut loc la sfârşitul sec. al XIX-lea, în zonele Vulcoi-Corabia şi Boteş. Alte informaţii se referă la descoperiri arheologice întâmplătoare.

Primele semnalări cu caracter arheologic aparţin lui Lukács Bèla ((născut la Zlatna în anul 1847) care a descoperit în anul 1878, la cumpăna apelor dintre Ampoi şi valea Abrudelului, pe platoul numit Boteş, un număr de cca. 60 de tumuli cu diametrul de 6-7 m şi cca. 1 m înălţime. Cu această ocazie a săpat unul dintre tumuli, descoperind o mare cantitate de cărbune, fragmente osteologice carbonizate şi fragmente ceramice. Observaţiile sale au fost publicate în 1871.

Acelaşi Lukács a efectuat primele cercetări arheologice şi în punctul Corabia în 1879, pe baza unor informaţii referitoare la descoperirile făcute de căutătorii de comori. El a descoperit o altă necropolă tumular din cuprinsul căreia a cercetat trei morminte tumulare, descoperind, pe lângă resturile cinerare, trei ulcioare intacte, un opaiţ cu marca FAOR, câteva cuie de fier, monede, un pandativ de bronz, fragmente de la doi cercei în formă de verigă şi o oglindă de bronz.

Lucrări: a publicat mai multe articole și lucrări, dar cea mai cunoscută este „Prizonierii aurului. Povești din regiunea auriferă a Transilvaniei și viața minerilor” (Az arany rabjai. Elbeszélések Erdély aranyvidékéről s a bányász nép életéből, Pest, 1872)

Memoria: Statuia lui Béla Lukács (1847–1901), fostul ministru al Comerțului și comisar guvernamental al Târgului Mondial de la Paris din 1900, a fost inaugurată la 14 august 1904 în orașul său natal Zlatna (Zalatna). Discursul inaugural a fost ținut de Gyula Werner, deputat. Sculptura a fost realizată de Aladár Gárdos (de fapt prima lucrare care i-a fost comandată), sculptor maghiar, decedat in 1945 la Budapesta, victimă a fascismului.

Piedestalul a fost sculptat de elevii școlii profesionale de cioplit și șlefuit în piatră din Zlatna (Școala de Arte și Meserii, actualul Liceu Corneliu Medrea), înființată de Béla Lukács.

Statuia a fost distrusă de Gărzile de Fier în toamna anului 1940, dar piedestalul ei a fost demolat abia în 1959. Lucrarea era expusă în parcul din fața Cazinoului din Zlatna.

Statuia lui Lukacs Bela-1908

De la distrugere la recunoștință:

La mijlocul secolului al XIX-lea, Imperiul austro-ungar, ce cuprindea pe atunci şi Transilvania, este zguduit de revoluţia de la 1848 (între martie 1848 şi august 1849, în regatul ungar), înăbuşită de forţele imperiale ţariste şi austriece. În 1867 începe politica dualismului austro-ungar cu final în 1918, afectând negativ Transilvania.

În 24 Octombrie 1848 a avut loc masacrul de la Presaca Ampoiului (am ppus un link mai jos). Puțini oameni au supraviețuit (au murit nu numai bărbați, ci și femei și copii) printre care și un copil de 1 an și jumătate.

Numele copilului: Lukács Béla, iar al persoanei care l-a salvat ascuzându-l sub rochie - românca Pascu Ilina.

Bela a absolvit primele 8 clase la Alba-Iulia, iar la Budapesta unde s-a stabilit, a terminat Facultatea de Drept. După ce ajunge director general al căilor ferate maghiare - MAV (1886-1887) şi secretar de stat (1888-1892), deţine funcţia de ministru al comerţului şi transporturilor (1892-1901), calitate în care decide "drept recunoştinţă a salvării sale" (cf. ,,Historia", august 2013) construirea unei căi ferate între Zlatna şi Alba-Iulia.

Bela nu a uitat de urbea în care a copilărit, dar nici de ţăranca de lângă Zlatna care i-a salvat viaţa. „A fost mereu preocupat să contribuie la prosperitatea oraşului său natal, finanţând construcţii publice şi linia ferată Zlatna - Alba Iulia (Mocăniţa), începută în 1889 și finalizată în 1895“ (Florin Bota, Horia Ciugudean şi Gabriela Mircea-"Zlatna de odinioară").

Ce a făcut pentru Zlatna:

a. Decide construirea căii ferate cu ecartament îngust Alba Iulia Zlatna, cu prelungire până la Pirita (Cheneș)

b. A realizat drumul dintre Zlatna și Almașu Mare, care face legătură cu orașul Orăștie

c. A influențat în mod decisiv înființarea școlii de arte și meserii din localitate, în anul 1894. Școala de Arte și Meserii a participat la expoziția internațională de la Paris din anul 1900 (de care Bela a fost responsabil din partea guvernului maghiar)

d. a construit printre primele edificii culturale din oraș Cazinoul intelectualilor (Casina) (în locul respectiv este acum blocul nr. 12)

e. a refăcut clădirea de pe Valea Morilor nr. 3, astăzi Casa de Cultură, într-o arhitectură total diferită de cea veche, construită de părinții săi la sfârșitul secolului al XVIII-lea

f. a finanțat amenajarea Văii Morilor prin consolidarea malurilor cu blocuri de piatră cioplită pe o distanță de 1, 5 km, de la confluența cu Ampoiul până la al 3-lea pod în amonte

A fost acuzat de fraudă după expoziția de la Paris din anul 1899. Neputând suporta acuzația de fraudă ce i s-a adus, Lukacs Bela și-a pus capăt zilelor, aruncându-se în apele îngețate ale Dunării, de pe unul dintre podurile Budapestei, la 7 ianuarie 1901. Ulterior, în urma unor cercetări efectuate de specialiști, s-a ajuns la concluzia că nu s-a săvârșit nici o fraudă.

Concluzii

1. Nicăieri pe glob nu există o cale ferată realizată "din recunoştinţă" şi în asemenea circumstante istorice, ca și cele menţionate mai sus.

Această cale ferată a fost botezată popular “mocăniţa” după numele de “mocani” atribuit populaţie locale, trăitoare de-a lungul Văii Ampoiului.

2. A făcut acest gest (precum și celelalte) deși în masacrul de la Presaca au căzut victime tatăl său Simion, mama sa Terez Gal și cei 5 frați ai săi. A fost un zlătnean adevărat.

3. Omul ăsta merită o statuie. Măcar refăcută cea distrusă în 1940. Eu nu sunt fan statui. Au fost realizate atât de multe inutile și pentru personaje controversate. Măcar dacă s-ar povesti despre el în Zlatna și în școlile zlătnene, nu ar fi deloc greșit.

Acest articol nu se vrea a fi unul științific. Doar documentează o filă din istoria bogată a orașului Zlatna și a Transilvaniei.

Articol realizat cu sprijinul Asociației Transilvania Autentică.

Surse text:

https://hu.wikipedia.org

https://cimec.ro

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Masacrul_de_la_Zlatna

https://adevarul.ro

https://pangeea.uab.ro (Prof. VIRGIL VUG - Asociaţia Cultural-Ecologică CORDIAL Deva

Prof. SILVIU NICULA - Colegiul Tehnic TRANSILVANIA Deva)

Florin Bota, Horia Ciugudean şi Gabriela Mircea-"Zlatna de odinioară”

Traian Domșa –“De la Ampelum la Zlatna”

Familia Lukacs-de referință pentru Zlatna și Transilvania (1)

 De origine armeană, familia Lukacs a însemnat mult pentru Transilvania.

    Principalii exponenți au fost László Lukács (1850–1932 profesor de drept, avocat, director de companie minieră și politician; ministru de finanțe, ministru al comerțului, ministru de interne, ministru al afacerilor personale ale regelui, apoi pentru o scurtă perioadă– prim-ministru; a primit: Crucea Mijlocie a Ordinului lui Leopold, Ordinul Coroana de Fier clasa I, Marea Cruce a Ordinului lui Leopold) și Béla Lukács (1847-1901- scriitor, arheolog amator, politician, director al Căilor Ferate Maghiare, secretar de stat pentru transporturi și comerț, ministru al comerțului, cetățean de onoare al orașului Alba Iulia; a primit Ordinul Coroana de Fier clasa I; a deținut Marea Cruce a Ordinului Vulturul Alb al Imperiului Rus și Marea Cruce a Ordinului Takova al Regelui Sârb; în 1900, a primit la Paris decorația de Mare Ofițer al Ordinului de Onoare), amândoi născuți la Zlatna.

                                                         Foto: Laszlo Lukacs

     Începuturile familiei în Transilvania: Scrisoarea de mandat emisă de principele Transilvaniei (Gheorghe Rakoczi I) către un anume Lukacs Ormeny datează din 1643. Acesta era autorizat să colecteze taxe de la negustori pentru vistieria princiară. „Întrucât un armean nu putea deține imobile (nu avea „cetățenie”), evident că se încheia un contract de tip arendă, în așa fel încât acesta să plătească în avans taxa preconizată vistieriei, iar apoi să colecteze cât mai mult de la negustori. Întrucât fiecare negustor din acea vreme trebuia să cumpere dreptul de liber schimb cu 2000 de monede de aur pe an, este așadar posibil să ne imaginăm câtă garanție trebuia să ofere Lukács Ormény pentru a obține comisionul!” (Bela Gyarmati)

Printre primele așezări armene din Transilvania au fost două orașe, Gherghina și Dumbrăveni (Erzsébetváros). Armenii au lăsat urme durabile în aceste orașe în timpul celor 200 de ani de ședere.

Coloniștii armeni au adus cu ei propria lor limbă – armeana originală a fost modificată de influențe turcești, grecești, ucrainene și românești – iar propriile lor litere au supraviețuit în multe dintre documentele lor, pe care le-au folosit până la mijlocul anilor 1800. Religia lor originală, „armeană apostolică”, a fost curând schimbată în armeană-catolică, așa că, în schimbul recunoașterii primatului Papei, au putut să se alăture organizației Bisericii Romane, continuând în același timp să mențină limba și liturghia armeană a ceremoniilor lor.

Familia Lukács care s-a stabilit în Transilvania a fost descrisă de contemporanii lor ca fiind negustori de vite și tăbăcari bogați.

    Armenii din Transilvania nu au putut să aibă proprietate funciară. “În zadar s-au identificat cu națiunea maghiară care forma statul, deoarece privilegiile comerciale care le asigura averea le erau disponibile doar ca membri ai națiunii armene, în timp ce proprietatea funciară putea fi dobândită doar prin naționalizare, adică prin renunțarea la identitatea lor armeană, așa că, în ciuda averii lor, nu erau complet egali.”

    Armenii bogați interesați să dobândească statutul de nobili chiar și cu mari sacrificii, o simplă stemă nu însemna nimic, deoarece nu primeau pământ și nu-l puteau cumpăra, deoarece comitatele nu recunoșteau nobilimea acordată fără acordul Dietei. Pentru a contracara acest lucru, Maria Tereza a decretat în 1758 că armenii ar trebui considerați în toate privințele ca nobilii donați (??) , dar comitatele nu au luat acest lucru în serios. Cu toate acestea, armenii din Transilvania au descoperit o oportunitate specială: în timpul eliberării definitive a Ungariei de sub stăpânirea otomană, suprafețe uriașe au intrat în proprietatea trezoreriei . De atunci, aceste pământuri au fost smulse din structura tradițională a comitatelor și administrate de trezorerie, unde comitatele feudale nu aveau niciun cuvânt de spus. Cunoscând acest lucru, în 1760–1762, armenii transilvăneni bogați au donat sume mari de bani pentru a sprijini războiul reginei, în schimbul cărora au obținut steme – pentru ca apoi, nou înnobilați, să cumpere sau să închirieze moșii de pe pământuri administrate de Trezorerie. Împreună, stema și moșia, i-au făcut în cele din urmă pe armenii “descurcăreți”adevărați nobili, membri cu drepturi depline ale națiunii care forma statul. Timp de câțiva ani, a avut loc afluxul de armeni transilvăneni în Banat, perioadă în care multe familii armene bogate, nou înnobilate, s-au mutat din Transilvania pe moșiile lor dobândite în Banat, precum Jakabffy, Kisses, Lázár, Vertán, Verzár etc., inclusiv o ramură a familiei Lukács.

    Primul armean care a ajuns la Zlatna a fost Ágoston Lukács Jakab, născut în 1761. Întrucât, conform tradiției armene, nou-născuții erau confirmați imediat după botez, fiecare avea mai multe „prenume”, dintre care cel folosit era întotdeauna cel care îi plăcea persoanei care îl folosea la momentul respectiv – uneori aceeași persoană se numea chiar diferit! Unii dintre urmașii săi și-au amintit numele Jakab, alții Ágoston. Ágoston Lukács Jakab s-a născut în Gheorgheni (Harghita), dar în jurul anului 1781 s-a căsătorit cu Dániel Mária în Zlatna.

Acest articol nu se vrea a fi unul științific. Doar documentează o filă din istoria bogată a orașului Zlatna și a Transilvaniei.

Sursa: https://wikipedia.com

https://eokk.hu

Scrisori din Zlatna. Clopotele Bisericii Adormirea Maicii Domnului și vizita Reginei Maria.

 

Material realizat cu sprijinul Asociației Transilvania Autentică 

        Auzisem mai demult că Regina Maria a vizitat orășelul nostru, citisem chiar un fel de legendă urbană, relatată în cartea regretatului profesor Traian Domșa “De la Ampelum la Zlatna” în care se spunea că Regina ar fi oprit și  a apreciat un țăran chipeș, îmbrăcat în haine populare, dar totul părea incert, neconfirmat. Am găsit detalii despre vizită căutând date despre evenimentul de sfințire a clopotelor Bisericii Adormirea Maicii Domnului. S-a întâmplat în 28 Mai 1923. Și cum nici o bucurie nu vine de una singură, am gasit și confirmarea vizitei Reginei Maria în Zlatna, din două surse (ziarele Mișcarea și Înfrățirea). 

    Redăm mai jos întreg articolul apărut în nr. 808 al Ziarului Înfrățirea de joi, 31 Mai 1923, precum și descrierea evenimentului sosirii Reginei Maria la Zlatna, iar la final, câteva completări din Unirea Poporului. Am ales, datorită unicității sale, să redau articolul complet din ziarul Înfrățirea, cu mici completări care îmi aparțin.

“Dela război şi până azi, biserica unită din oraşul nostru a fost lipsită de clopote, ceia ce pentru credincioşii acestei biserici a fost prilej de multă mâhnire. Vechile clopote au fost ridicate în vremea războiului pentru a fi prefăcute în gloanţe ucigătoare, şi din turla văduvită a bisericii nu s’a mai auzit decât sunetul sărac de toacă.

Astăzi însă, din râvna bunului român şi creştin care este dl. Iuliu Albini şi din obolul celorlalți poporeni biserica unită a fost înzestrată cu patru mari clopote a căror sfinţire a avut loc în ziua de 28 Mai (Lunea Rusaliilor n.r.). Trei din clopote au fost dăruite bisericii de către fruntaşul nostru dl Iuliu Albini de al cărui nume se leagă şi alte acte de binefacere săvârşite pentru întărirea şi propăşirea vieţii româneşti din Zlatna.

    Cum era şi de aşteptat, sfinţirea clopotelor a luat caracterul unei mari sărbători. Dimineaţa,la ora 11, credincioşii bisericii, în frunte cu toţi intelectualii Zlatnei, sau adunat la locuinţa dlui Albini unde aşteptau cele patru clopote aşezate pe un car împodobit cu verdeaţă şi flori.

    Aci s’a format un impunător cortegiu de procesiune care în sunetul clopotelor dela biserica ortodoxă — părtaşă la bucuria sorei ei mai mici — s’a îndreptat spre pieptul  de  deal  unde, din mijlocul unei pădurici de brazi, se înalţă, aşezate una lângă alta, cele două biserici româneşti.

   Pe locul din faţa bisericii unite, în ascultarea pioasă a unei mari mulţimi de credincioşi, protopopul Domşa, înconjurat de ceilalţi preoţi, a oficiat slujba pentru sfinţirea clopotelor. La urmă părintele canonic Macavei, ca reprezentant al Mitropoliei din Blaj, a cuvântat în faţa poporului, lămurind însemnătatea actului săvârşit.

Poza din anul 1906

Cuvântarea părintelui canonic Macavei Victor

 

  Biserica românească unită din Zlatna are azi sărbătoare. Într’o vreme, din turnul acestei biserici nu mai suna decât toaca. Pe morţi nu-i mai  plângea glas duios de clopot, iar pe cei vii nu-i mai chema la rugăciune armonia ce se revărsa peste toate cuiburile şi văile vecine. (De atunci și până la procurarea actualelor clopote, chemarea credincioșilor la rugăciune se făcea cu toaca de lemn, iar pentru înmormântări era folosită toaca de oțel.-Traian Domșa- “De la Ampelum la Zlatna n.r. )

   Au fost vremuri grele atunci, când arama  clopotelor chemate să vestească lumii pacea şl liniştea creştinească, a fost ridicată din turnul acestei sfinte biserici ca să se pregătească din ea unelte de omor împotriva altor  creştini, — împotriva  chiar a fraţilor noştri cari luptau pentru acelaşi ideal ca şi noi.

   Dar a fost scris în cartea neamurilor, ca zilele cele grele ale neamului nostru să-şi aibă şi ele un sfârşit şi deasupra negurilor să răsară soarele idealului nostru realizat. A dat Dzeu ca în locul gol al clopotelor rechiziţionate să răsune glas nou de clopote, și mai puternic, şi mai bogat în valuri de armonie. Din sînul credincioşilor acestei parohii s ’a ridicat mecenatele prin darul căruia turnul lăcaşului nostru de închinare se vede iarăşi împodobit cu podoaba creştinească a clopotelor sfinte. Din sînul acestui popor, s’a ridicat familia Albini, şi pilda ei a îndemnat şi pe alţii să-şi adauge obolul lor, pentru ca astăzi să vedem înaintea noastră clopotele cele noi menite să cheme pe cei vii, să plângă pe cei morţi şi să frângă fulgerile mâniei dumnezeeşti.

  În istoria bisericii noastre sînt multe pagini de suferinţe, dar şi mai multe de glorie şi de mândrie, trecutul bisericii noastre este împodobit de munca fără preget a celor cari i-au stat în frunte pentru luminarea neamului şi pentru pregătirea unităţii noastre naţionale. De aceia, datoria noastră e să ducem mai departe steagul de luptă al înaintaşilor pentru desăvârşirea idealului nostru prin cultură, abnegaţie şi credinţă. Mulţumesc acelora cari prin darul lor ne au dat această zi de sărbătoare creştinească şi românească, şi dea Domnul, ca glasul noilor clopote, cari azi se vor ridica la locul lor, să răsune veacuri de-a rândul de bucuria şi mărirea neamului românesc.

  Scutească-le domnul de primejdii şi împreună cu ele această sfântă biserică, acest neam şi această ţară, în vecii vecilor. . . “ 

Masa de înfățire

 

   După sfinţirea clopotelor, a avut loc o masă de înfrăţire în localul Casinei române la care au luat parte peste 100 de invitaţi dintre cari notez: Părintele canonic Macavei, Iuliu Albini cu familia, dr. Gane cu d-na, dr. Zugravu cu d-na, dr. Rece, inginer Iancu-Inspector general al minelor din Petroşani, Alex. Iancu-directorul Minelor de stat din Baia Mare, Fărcăşanu cu d-na, Protopopul Domşa, preotul Fodorean, preotul Gh. Popescu, ş.a.

         Au luat cuvântul: protopopul Domşa, care a închinat pentru Rege şi familia regală; părintele canonic Macavei care a închinat pentru I. P. S. S. Mitropolitul Blajului, urmaşul acelor mari prelaţi din trecut a căror lozincă a fost: „totul pentru neam"; preotul Gh. Popescu, care a vorbit în numele bisericii gr. orientale; preotul Fodorean, care a închinat pentru dl Inspector Dr. Gane, sprijinitorul „Ambulatorului“ din Zlatna; d-l Fărcăşanu, notar, care a închinat pentru publicul din Zlatna, care, ridicându-se deasupra deosebirilor confesionale, a participat la această serbare a bisericii unite făcând din ea o serbătoare a întregei comune; preotul Giurca, care a închinat pentru inginerii Iancu cari muncesc pentru desvoltarea bogăţiilor ţării. 

 La urmă, a luat cuvântul d. inspector Dr. Gane închinând pentru d. Iuliu  Albini  care  a  făcut o însemnată donaţie şi pentru „Ambulatoriul" din Zlatna. D-sa a cerut de la D-zeu sănătate pentru familia Albini pentru ca şi în viitor să poată jertfi pentru cât mai multe acte de folos obştesc. De la masă, toţi oaspeţii s’au îndreptat spre biserică unde au ascultat prima tragere a noilor clopote. 

Ziarul Patria, Iunie 1922

Luni seara, la orele 7, a sosit în localitate P. S. S. Episcopul Nicolae al Clujului pentru a face vizitaţia canonică a credincioşilor săi. Marţi dimineaţa, după ce a cercetat câteva sate dimprejur, P.S.S. a primit în casa preotului Gh. Popescu pe toate căpeteniile vieţii romaneşti din Zlatna cu care s’a întreţinut îndelung asupra nevoilor bisericii. Marți la ora 1, a avut loc o masă dată de credincioşi în cinstea prea sfântului.

Nicolae Ivan, Episcopul Clujului

Luni după masă, pe Ia orele 4, a trecut prin oraşul nostru, în automobil, M. S. Regina Maria, venind de la Congresul Femeilor române care s’a ţinut ia Alba- Iulia şi mergând să vadă unele locuri din ţinutul nostru vestite prin frumuseţea lor. Vestea că Regina a trecut prin oraş s’a răspîndit ca fulgerul în  mijlocul poporului şi la întoarcere, iubita noastră Suverană a fost aşteptată şi ovaţionată de o mare mulţime de ţărani.” (Ziarul Înfrățirea)

Regina Maria. Foto: E.O HOPPE

 

„După sf. liturgie, la ora 11, întreg poporul credincios şi o mulţime de alţi locuitori din ZIatna şi jur au plecat în procesiune la gară, ca să aducă cele 4 clopote, cari aşteptau deja de zile, să fie sfinţite şi apoi aşezate la locul lor.   Peste 1000 de  oameni  au  luat  parte la procesiune, care era de o privelişte măreaţă. Cele 4 clopote, toate în greutate de 1100 kgr., erau aşezate pe un car foarte frumos împodobit, tras de 6 boi albi...........................            Stropirea clopotelor s’a făcut — cel mare de 560 kgr. în onoarea sf. Ilie, al doilea sf. Maria, al treilea sf. Elena şi al patrulea sf. Ieronim. După săvârşirea acestei slujbe delegatul Ex Sale Dl Dr. V. Macaveiu a rostit un prea frumos şi înălţător cuvânt cătră cei de faţă, care a lăsat o adâncă impresiune în inimile tuturora. După aceasta tot poporul afost stropit cu apă sfinţită.” (Unirea Poporului nr.22, Mai 1923)

N.R. Clopotele 1,3 și 4 au următoarele inscripții:

1. Clopotul mare, cu următoarea inscripție:”PRO MEMORIA, ACEST CLOPOT S-A DĂRUIT DE CĂTRE IULIU ALBINI-PROPRIETAR DE MINE DIN ZLATNA, ÎNTRU MĂRIREA LUI DUMNEZEU-1923” MAISTRU TURNĂTOR NEDUNAL-TIMIȘOARA,

3.Pe clopotul mic este inscripționat: “S-A DĂRUIT BISERICII ROMÂNE UNITE DE CĂTRE ELENA ALBINI, SPRE MĂRIREA LUI DUMNEZEU-1923” MAISTRU TURNăTOR NEDUNAL-TIMIȘOARA, și

4.Pe clopoțel: “S-A DĂRUIT DE ASOCIAȚIA MINIERĂ DE AUR “ALBINI” DIN ZLATNA, PENTRU BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ-1923” -FABRICA DE CLOPOTE “NOVATNY”-TIMIȘOARA.

FINAL.

    Sunt puțin dezamăgit. Am incercat să verific informația trecerii Reginei prin Zlatna cu însemnările zilnice ale ei (“Maria, Regina Românie-Însemnări zilnice vol. 5”). MS Regina Maria scrie că a fost la Zlatna în data de 27 mai, în drum spre Deva. A apreciat drumul ca “plin de hârtoape” iar în jurnal scrie “Slatina” în loc de Zlatna. Este clar că a vorba de Zlatna, oricum confuzia e (și era) destul de frecventă. 

    Revine însă în 13 Iulie, acelasi an, în trecere, după a deplasare lungă pe ruta Cluj-Turda-Abrud-Alba Iulia, iar de această data menționează corect numele orasului.

    În consecință, Regina Maria a trecut prin Zlatna. Probabil a fost și ovaționată și s-a oprit puțin. Dar nu la întoarcere ci în drum către Deva. Și nu s-a întâmplat în 28 mai, ci în 27 Mai. Rezultă clar, ca un optimist de serviciu, că avem două zile de sărbătorit în loc de una singură.