De origine armeană, familia Lukacs a însemnat mult pentru Transilvania.
Principalii exponenți au fost László Lukács (1850–1932 profesor de drept, avocat, director de companie minieră și politician; ministru de finanțe, ministru al comerțului, ministru de interne, ministru al afacerilor personale ale regelui, apoi pentru o scurtă perioadă– prim-ministru; a primit: Crucea Mijlocie a Ordinului lui Leopold, Ordinul Coroana de Fier clasa I, Marea Cruce a Ordinului lui Leopold) și Béla Lukács (1847-1901- scriitor, arheolog amator, politician, director al Căilor Ferate Maghiare, secretar de stat pentru transporturi și comerț, ministru al comerțului, cetățean de onoare al orașului Alba Iulia; a primit Ordinul Coroana de Fier clasa I; a deținut Marea Cruce a Ordinului Vulturul Alb al Imperiului Rus și Marea Cruce a Ordinului Takova al Regelui Sârb; în 1900, a primit la Paris decorația de Mare Ofițer al Ordinului de Onoare), amândoi născuți la Zlatna.
Foto: Laszlo Lukacs
Începuturile familiei în Transilvania: Scrisoarea de mandat emisă de principele Transilvaniei (Gheorghe Rakoczi I) către un anume Lukacs Ormeny datează din 1643. Acesta era autorizat să colecteze taxe de la negustori pentru vistieria princiară. „Întrucât un armean nu putea deține imobile (nu avea „cetățenie”), evident că se încheia un contract de tip arendă, în așa fel încât acesta să plătească în avans taxa preconizată vistieriei, iar apoi să colecteze cât mai mult de la negustori. Întrucât fiecare negustor din acea vreme trebuia să cumpere dreptul de liber schimb cu 2000 de monede de aur pe an, este așadar posibil să ne imaginăm câtă garanție trebuia să ofere Lukács Ormény pentru a obține comisionul!” (Bela Gyarmati)
Printre primele așezări armene din Transilvania au fost două orașe, Gherghina și Dumbrăveni (Erzsébetváros). Armenii au lăsat urme durabile în aceste orașe în timpul celor 200 de ani de ședere.
Coloniștii armeni au adus cu ei propria lor limbă – armeana originală a fost modificată de influențe turcești, grecești, ucrainene și românești – iar propriile lor litere au supraviețuit în multe dintre documentele lor, pe care le-au folosit până la mijlocul anilor 1800. Religia lor originală, „armeană apostolică”, a fost curând schimbată în armeană-catolică, așa că, în schimbul recunoașterii primatului Papei, au putut să se alăture organizației Bisericii Romane, continuând în același timp să mențină limba și liturghia armeană a ceremoniilor lor.
Familia Lukács care s-a stabilit în Transilvania a fost descrisă de contemporanii lor ca fiind negustori de vite și tăbăcari bogați.
Armenii din Transilvania nu au putut să aibă proprietate funciară. “În zadar s-au identificat cu națiunea maghiară care forma statul, deoarece privilegiile comerciale care le asigura averea le erau disponibile doar ca membri ai națiunii armene, în timp ce proprietatea funciară putea fi dobândită doar prin naționalizare, adică prin renunțarea la identitatea lor armeană, așa că, în ciuda averii lor, nu erau complet egali.”
Armenii bogați interesați să dobândească statutul de nobili chiar și cu mari sacrificii, o simplă stemă nu însemna nimic, deoarece nu primeau pământ și nu-l puteau cumpăra, deoarece comitatele nu recunoșteau nobilimea acordată fără acordul Dietei. Pentru a contracara acest lucru, Maria Tereza a decretat în 1758 că armenii ar trebui considerați în toate privințele ca nobilii donați (??) , dar comitatele nu au luat acest lucru în serios. Cu toate acestea, armenii din Transilvania au descoperit o oportunitate specială: în timpul eliberării definitive a Ungariei de sub stăpânirea otomană, suprafețe uriașe au intrat în proprietatea trezoreriei . De atunci, aceste pământuri au fost smulse din structura tradițională a comitatelor și administrate de trezorerie, unde comitatele feudale nu aveau niciun cuvânt de spus. Cunoscând acest lucru, în 1760–1762, armenii transilvăneni bogați au donat sume mari de bani pentru a sprijini războiul reginei, în schimbul cărora au obținut steme – pentru ca apoi, nou înnobilați, să cumpere sau să închirieze moșii de pe pământuri administrate de Trezorerie. Împreună, stema și moșia, i-au făcut în cele din urmă pe armenii “descurcăreți”adevărați nobili, membri cu drepturi depline ale națiunii care forma statul. Timp de câțiva ani, a avut loc afluxul de armeni transilvăneni în Banat, perioadă în care multe familii armene bogate, nou înnobilate, s-au mutat din Transilvania pe moșiile lor dobândite în Banat, precum Jakabffy, Kisses, Lázár, Vertán, Verzár etc., inclusiv o ramură a familiei Lukács.
Primul armean care a ajuns la Zlatna a fost Ágoston Lukács Jakab, născut în 1761. Întrucât, conform tradiției armene, nou-născuții erau confirmați imediat după botez, fiecare avea mai multe „prenume”, dintre care cel folosit era întotdeauna cel care îi plăcea persoanei care îl folosea la momentul respectiv – uneori aceeași persoană se numea chiar diferit! Unii dintre urmașii săi și-au amintit numele Jakab, alții Ágoston. Ágoston Lukács Jakab s-a născut în Gheorgheni (Harghita), dar în jurul anului 1781 s-a căsătorit cu Dániel Mária în Zlatna.
Acest articol nu se vrea a fi unul științific. Doar documentează o filă din istoria bogată a orașului Zlatna și a Transilvaniei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...