Se afișează postările cu eticheta jidovu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jidovu. Afișați toate postările

joi, 2 octombrie 2014

Doliu pentru Jidovu'

E foarte la modă să vorbeşti despre patriotism. De cum şi cât ţinem la ţărişoara asta, la locurile natale, la satul sau orăşelul nostru. E mult mai simplu să vorbeşti din spatele unui monitor sau aplecat deasupra tastaturii. Nu tu ar trebui să te implici. De fiecare dată se va găsi altul să o facă în locul tău. Mai ales că tu ai probleme, faci naveta, salariul e mic, ai copii de crescut, gazul şi curentul îţi dau bătăi de cap, tot timpul emisiunile importante de pe Antena 3 sunt târziu, iar Suleyman Magnificul e la o oră imposibilă. 
Vorbim, vorbim, vorbim. De fapt nu ne pasă. Am îngropat atât de adânc în noi "interesul de grup" încât pare ceva de mult uitat, care nu ne mai reprezintă. Suntem melancolici, e drept. E dreptul nostru. Nu ne interesează drumul Alba Zlatna decât pentru că mergem zilnic pe el şi lunar schimbăm piese la maşină. Nicidecum din alt motiv. Un exemplu ar fi că merităm asta. Că plătim lunar impozite şi taxe, din care nu vedem nimic pentru noi. Nu ne interesează nimic dacă nu beneficiem direct de el. Nu ne implicăm pentru că trebuie să ne mişcăm cururile, pentru că trebui să gândim , să gândim noi , nu televiziunile în locul nostru.



Am vândut Jidovu'. Unii zic că e o emblemă a oraşului. Alţii zic că în zona lui s-au găsit artefacte de o importanţă deosebită pentru oraşul Zlatna. Ce mai contează legendele, amintirile copilăriei în faţa importanţei economice, de care noi, evident, nu beneficiem?
Cine l-a vândut? Pătrânjenarii (şi nu numai ei), plus Composesoratul Negraia, din care fac parte aceiaşi pătrânjenari, cu câteva persoane în plus care sunt tot din Zlatna.
Pentru ce? Pentru bani. Sunt cazuri, majoritatea, pentru care nu contează, ce şi cât vând. Banii să vină.

Din fericire nu suntem toţi la fel.
Uitaţi-vă către Jidovu. Faceţi poze, 1, 2 o mie. Dar repede. Azi, mâine nu mai aveţi la ce. Apropo, piatra aia de andezit cărată din fostul de pe acum Jidovu', aia vă strică şi drumul Alba Zlatna.