Domeniul Schiabil Şureanu

Mi-am dorit de ceva timp să ajung la schi în Şureanu. Cu rădăcini pe Valea Sebeşului, cu zeci de excursii la Oaşa şi pe Valea Frumoasei, la pescuit, la cules de zmeură, afine sau gălbiori; cu părinţii, prietenii, iubitele etc, vara sau iarna, cu câteva ieşiri chiar pe Vf. Şureanu, Vf. lui Pătru, Poarta Raiului, Iezerul Şurianu, dar niciodată la schi. Ciudat, nu?

Noroc cu Rareş Tileagă, un om datorită căruia multe persoane au descoperit locuri deosebite din Judeţul Alba, care mi-a spus să merg acolo, că nu o să-mi pară rău. Şi aşa a fost.

Ne-am cazat la Taberele Şcolare, cu condiţii de cazarmament, mai ales că am fost peste 20 de oameni, însă curat, camere cu sobe de teracotă care îşi fac treaba, băile recent renovate, curate şi mai ales cu gazde înţelegătoare şi inimoase. Le-am mulţumit în felul nostru, cu cântece de munte şi cu tocană la ceaun. La plecare, gazda ne-a rugat să mai venim. "Când vom mai asculta cântecele astea minunate?". Vorba cântecului, "nu ai nevoie de foarte multe, ca să fii fericit". Pentru mine a fost îndeajuns.

Preţuri bune, 25 lei de pat, distanţa cam 5 km de pârtii. 

De fapt, cam asta e principala problemă în Şureanu, accesul la pârtii. Între Şugag şi lacul de la Oaşa s-au făcut nişte lucrări la drum, rămase neterminate, care te obligă să mergi încet şi să opreşti din 5 în 5 minute. Deşi drumul părea terminat. Asta înseamnă ceva timp în plus şi eventual, nervi. De la Lacul Oaşa urmează 17 km de macadam, cu zăpadă, din care cam 8 km, până la intersecţia de la coada lacului (de unde începe urcuşul către Luncile Prigoanei), se pot face fără lanţuri montate pe roţi. Restul, e absolut recomandat a se parcurge cu lanţuri. Deci, din nou ceva timp în plus şi cunoştinţe tehnice. Zeci de români descurcăreţi încearcă fără lanţuri. Aproximativ 90% învaţă ce înseamnă împinsul la maşină, datul la lopată, tractarea contra cost, emoţii inutile, eventual o scurtă bătaie cu ceilalţi conducători auto. Să revin.

După ce ajungi la pârtie, situaţia se schimbă mult în bine. Sau foarte bine. Poţi mânca, bea, la preţuri modice, tipice pentru orice fel de staţiune. Asta la lucruri normale. La lucruri foarte bune, e sistemul de tarife şi abonamente. Ai de unde alege. De la tarife pentru o singură urcare, la diverse abonamente, cu puncte în sistemul skipass (cartelă care conţine puncte şi se descarcă pe măsura urcărilor), pentru o zi sau pentru câteva ore. Aveţi la dispoziţie un telescaun şi două teleski-uri. Momentan sunt 9 pârtii, cu coduri în funcţie de zona de unde pleacă respectiva pârtie. Adică A cu un număr ataşat, pentru pârtiile ce pleacă din zona vârfului Auşel (A1, A2, A3), cu C, pentru pârtiile ce pleacă din zona Curmătura (C1, C2, C3, C4) şi cu S pentru pârtiile ce pleacă din zona vârfului Şureanu (S1, S2). Plus o grămadă de "pârtii" neamenajate, pentru amatorii de free-ride, între pârtiile descrise mai sus. Este foarte uşor să ajungi dintr-o pârtie în alta, dacă eşti mai experimentat.

Pârtiile însumează aproximativ 9 kilometri, iar eu am reuşit în cele două zile, prima zi cu pauză de masă: apx. 6 ore şi a doua zi: 4 ore fără pauză de masă, să parcurg peste 50 de kilometri. Ca şi cheltuială totală, pentru abonamente ski, 150 lei- pentru două zile, atât cât am cheltuit în Arieşeni, pentru o lungime de 15,5 kilometri. Şi zona se mai poate dezvolta. Mult.

Semnal doar pe Cosmote, la limită. Asta poate fi şi de bine, şi de rău. Depinde cum o iei. Nu cred că va dura mult şi vor apărea şi alţi operatori.

        Măreţ şi superb. Mai ales când pârtiile sunt luminate de "marele blond", când ai o privelişte superbă asupra întregului domeniu schiabil, dar şi asupra vârfurilor din imediata vecinătate, Şureanu şi Vârful lui Pătru.

Deocamdată (până ce această postare va fi citită de miile de fani ai blogului meu), lumea  nu se înghesuie, din cauza accesului greu, cazării insuficient dezvoltate precum şi lipsei de informare (a lor). Sunt sigur că situaţia se va schimba. Dar eu, împreună cu prietenii mei,  (including ski-fan Daniel Medruţ) ne-am  bucurat de asta. Din această cauză, menţionată mai sus, nu am observat nici un accident pe pârtii.

        

         M-am bucurat mult de senzaţia de libertate pe care o ţi-o oferă acest sport, acolo sus în imensitatea muntelui- în care eu ştiu cât e de greu de ajuns iarna- , cu buzele crăpate, cu ochii şiroind de lacrimi, cu picioarele în care mii de ace şi-au găsit adăpost, cu spaime depăşite de viteza alunecării, cu clipe de relaxare şi emoţii împărtăşite în liniştea telescaunului, completate apoi de sclipirea focului şi acordurile unei chitări răsunând între oameni cu acelaşi dor. Am fost mult timp singur, coborând pe pantele unde odată transpiram urcând. Dar nu acelaşi tip de singurătate pe care majoritatea oamenilor îl încearcă. Cu mine au fost mereu câţiva oameni, în carne şi oase, sau doar virtual. Şi poate, de ce nu, şi voi, cei care tolăniţi în scaunele din casele voastre, mă onoraţi citind aceste rânduri.....

Poze vor urma.

Informaţii la mine sau pe www.schisureanu.ro

Am fost la Oaşa

Mai precis pe Valea Frumoasei, loc îndelung gustat de Sadoveanu mai pe vremuri. Atunci nu existau ATV-uri, crossuri, jeepane. Am oprit la cabană şi am băut câte o bere. Pe vremuri cabana arăta a cabană de munte. Acum nu, aşa că am stat afară, nu de alta puteam să avem şi surprize, gen Nicu Rănguţă.Am plecat către coada lacului care, bănuiesc din cauza ploilor, era plin ochi. Pe vremuri, copil fiind, mă ducea tata acolo de 23 August la cules de zmeură şi ciuperci şi ţin minte că atunci când barajul era plin , stăteam ore întregi şi  urmăream cum se plimbă păstrăvii prin coroanele brazilor inundaţi. Ireal. Am trecut de Curpăt, am ajuns la Tărtărău şi acolo am făcut stânga , pe Frumoasa în sus. Planuri mari nu am avut decât 2 mari şi late: unul să urcăm pe Cindrel şi al doilea să culegem ciuperci. Planul unu: dus la sfârşit duminică, după o tentativă nereuşită sâmbătă când ne-a prins furtuna înainte să urcăm. Dus la bun sfârşit deşi eu, din varii motive, mi-am uitat acasă......bocancii. Aşa că am urcat desculţ, pentru că în sandale îmi e frică.De sus am urmărit peisajul oferit de Iezerul Cindrelului, cu apa lui verde, deosebită. În apa acestuia trăiesc sirene sau aşa îmi imaginez eu. Ca o paralelă, acum mulţi ani , eu şi actuala nevastă urmăream două fete care făceau baie goale în apa lacului Bucura, în Retezat. Alea nu erau sirene, ci cehoaice.

Planul doi: am cules nu mai puţin de 3 plase de gălbiori (râşcovi) şi hribi (pitoance), foarte atenţi să nu ne trezim în coaste cu ceva agenţi fiscali, care să ne impoziteze activitatea. Cred ca mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc în pădure cu unu' de la fisc. Ar fi fost interesant. De activitatea de culegere a fost responsabilă nevastă-mea care a luat-o foarte în serios, se văd rezultatele. Am şi pescuit, la muscă şi cum se întâmplă de obicei am scăpat unul. Cel mai mare şi cel mai frumos, bănuiesc că era regele păstrăvilor. Duminică o grămadă de oameni la toate marginile de drum, zici că era festivalul grătarăgiilor. Nu ştiu exact cum se scrie, oricum mă corectează Traian.... Dacă se scrie cumva. Nu m-am obosit să îi mai judec pe sărmanii oameni, deşi majoritatea erau cu mult peste greutatea normală. Toată lumea făcea grătare şi bea bere, temperatura de afară fiind relativ normală faţă de cea anunţată prin ţară. Mă gândeam că dacă aş fi fost poliţai, scuze, miliţian, aş fi aşteptat înainte de Şugag şi aş fi ridicat circa 200 de carnete. Pe restul de 100 de conducători auto i-aş fi iertat din motive de pile. Am plecat seara şi am mai încercat de 2 ori la peşte. Cu aceleaşi rezultate. Azi dimineaţă am citit ziarele şi am auzit că a avut loc un accident între Şugag şi Mărtinie. Accident mortal. Unde e miliţia când ai nevoie de ea?