pe care singur le-am montat pe spate,
cu un patent şi o cheie de 13.
Presupun că va veni momentul,
cu M mare,
când ele vor fi casate.
Atunci mă voi opri
în pământul care mi-a fost indiferent
de acolo de sus.
Am să îmi pun pălărie
o cruce de gorun,
iar haină o să-mi fie iarba
pe care am iubit-o atâta.
Şi dacă vreodată, o furnică
sau rădăcina unui ghiocel
o să-mi caute sufletul
printre bucăţile de ţărână,
lăsaţi-le să caute.
Nu am fost mai mult decât
amintirea mea.
Şi nu o să fiu mai mult decât
blestemul pietrei
care va îndrăzni să mă apese.
Şi când va ploua sau ninge,
când un vânt călduţ va adia
sau când vei auzi în urechi,
din senin, o melodie,
vei şti
că am fost.
