Dor de munţi

Atât am tot vorbit de munţi şi parcă nu am vorbit destul. E o constantă în viaţa mea şi mă bucur mult că e aşa. Am făcut şi rima. Visez de multe ori noaptea trasee, poteci, oameni pe care te poţi baza, expediţii mai mult sau mai puţin incitante, seri lângă foc unde ne putem reaminti mereu de ce suntem prieteni. Având în vedere că de o vreme lucrez pentru omologarea traseelor turistice din judeţ, am în cap numai vopsele, indicatoare, hărţi, trasee vechi (şi amintirile ce le aduc cu ele) şi viitoare trasee, noi-nouţe sau puţin uzate.

Prin 2006, cred că în luna Ianuarie, am întreprins o tură de iarnă cu plecare de la Iezerul Ighiel, însoţit de bunii mei prieteni Puiu (Dan Ciprian) şi Ghiţoi (Tătar Gheorghe Iulian- Fie Iertat!). Dacă a mai fost cineva, îl rog să mă scuze, nu îmi mai amintesc. Reţin doar că am hotărât să ajungem, trecând prin platoul Ciumerna, pe culmea dealului, până în Negrileasa, unde speram la o cazare la "Dârdinaş", ştiam eu că acolo stă cineva şi iarna. Am făcut 8 ore, dhe iarna nu-i ca vara, conform unui clasic încă în viaţă. Câteva poze de atunci, mai jos.

 

Cabana de la L. Iezer

Eu şi Ghiţoi

La "Dârdinaş"- Negrileasa

Dresaj

Fotograful Puiu şi "stăpânul cuţitelor". Ştie el de ce!

 Iar acum, după 8 ani de zile, a venit timpul să repetăm traseul, cu noi extinderi şi planuri în cap. Totul pleacă de la celebrul traseu turistic bandă roşie, ce traversează Munţii Trascău, şi care se opreşte brusc şi inexplicabil, în platoul Ciumerna, deşi pe unele hărţi mai vechi el apare continuând. După multe discuţii legate de unde ar trebui să ducă acest traseu, am ajuns la concluzia (proprie şi personală) că el trebuie să meargă pe muchia dealului, către Vf. Muncelului, Mlaca, Poiana cu Narcise de la Negrileasa, Vf. Vâlcoi şi apoi pe o muchie de deal până în Bucium Şasa, de unde este marcat, tot cu bandă roşie, traseul Detunata Goală- Roşia Montană. Astfel se face legătura cu Metaliferii, toate problemele fiind rezolvate.

Aşa că în week-end întreprindem o nouă acţiune, cu plecare din Bucium către Ciumerna, cu înnoptare tot în Negrileasa. Un traseu de aproximativ 22 km, având în vedere că din Ciumerna trebuie să coborâm la Lacul Iezer.

Am pus şi câteva poze obţinute de la bunul meu prieten Google Earth. Ne vedem luni, cu un nou raport şi câteva poze.

Despre munţi, sau...

Sunt îndrăgostit iremediabil de munţi. E probabil o dragoste care va dura toată viaţa. Sper că nu singura. Nu ştiu fiecare ce înţelege prin dragoste de munţi. Imaginea noastră, a celor care cară rucsacul în spate (ca şi melcul care îşi cară casa) în rândul localnicilor din zonele montane e destul de diversificată. Asta pentru că ne văd într-o singură ipostază, cea de drumeţ, dar în momentul când ne implicăm în activităţile lor, situaţia se schimbă.

Îmi place să urc. Îmi place să "cuceresc muntele din mine", cu fiecare urcare. E greu, dar se merită. Îmi place cum se vede, de acolo de sus, omenirea cea plină de griji, probleme, cu luptele şi renunţările lor. Acolo sus, le uiţi. Acolo sus, nu înfrunţi natura, ci te asimilezi cu ea. Îmi plac ninsorile şi răcoarea din obraz, îmi place pădurea cum foşneşte, ploaia când bate pe cort, trunchiurile brazilor sau fagilor care au fiecare povestea lor, îmi plac frunzele ruginii, stelele oglindite în apa lacurilor. Îmi plac brânduşele, firele de iarbă de curând apărute, căprioarele apărute din senin, până şi urmele lăsate de mistreţi. Îmi place să împărtăşesc sentimentele pe care le simt cu alţii. Să rezonăm. Îmi place să citesc hărţi, să cunosc cât mai mult zona prin care trec, să învăţ pe alţii mai tineri despre tainele muntelui, despre filozofia pe care mi-am făcut-o eu despre munte. Îmi place să simt căldura focului în obraz, să simt cum îmi furnică pielea după o noapte petrecută în fân, îmi place că mă regăsesc în fiecare noapte petrecută în sacul de dormit.

Ei bine, oricât aş continua, nu voi spune decât jumătate din poveste. Pentru că oricât de frumoşi sunt munţii, oricâte emoţii aş trăi la vederea peisajelor, jumătatea care lipseşte sunt oamenii.

Oamenii de acolo, de sus, din munţi. Oamenii, cu obiceiurile lor, cu greutăţile lor, cu experienţa şi legătura lor indestructibilă faţă de natură. Nu m-am simţit cu adevărat "legat", până nu am înţeles asta. Până nu am cosit, "pologit", până nu am tras, cu cai sau boi, lemne, până nu am dormit într-un sălaş (pe care ulterior l-am reparat), până nu am curăţat un izvor sau până nu am discutat minute întregi cu un cioban. Până când am realizat că fiecare om are o poveste, o experienţă extraordinară, un mod de a fi. Am ascultat un cioban cântând în frunză (în Ciumerna, i-aş fi dat şi cămaşa de pe mine), "boar" cântând melodii populare de mult uitate, preoţi doinind sau colindând. Am mângâiat obiecte lucrate de mâini muncite, ştergare lucrate în timp de iarnă sau în timp de răscoală şi am ştiut că parte din sângele meu s-a scurs în acest pământ. Că sunt rudă cu oamenii ăştia, că am trăit undeva, cândva cu ei acolo sus, că vocea mea s-a auzit doinind sau strigând, şoptind sau gemând.

Muntele e parte din viaţa mea, dar privit în strânsă corelaţie cu oamenii care trăiesc acolo şi de asemenea, cu oamenii cu care am trăit atâtea clipe de vis. 

August surprinzător ( de Alex "Padre" Petrescu)

De mi-ar fi fost dat să aleg între Pământ şi Cer
Aş fi preferat să fiu mărul din care Eva a muşcat cândva,
Aruncat mai apoi cât colo cu groază
Sau un deşert încă necunoscut decât o oază...
Acum, însă, prefer să fiu aşa cum sunt:
în munţi, sub ploaie, cu tine dormind pe umărul meu stâng...