Despre munţi, sau...

Sunt îndrăgostit iremediabil de munţi. E probabil o dragoste care va dura toată viaţa. Sper că nu singura. Nu ştiu fiecare ce înţelege prin dragoste de munţi. Imaginea noastră, a celor care cară rucsacul în spate (ca şi melcul care îşi cară casa) în rândul localnicilor din zonele montane e destul de diversificată. Asta pentru că ne văd într-o singură ipostază, cea de drumeţ, dar în momentul când ne implicăm în activităţile lor, situaţia se schimbă.

Îmi place să urc. Îmi place să "cuceresc muntele din mine", cu fiecare urcare. E greu, dar se merită. Îmi place cum se vede, de acolo de sus, omenirea cea plină de griji, probleme, cu luptele şi renunţările lor. Acolo sus, le uiţi. Acolo sus, nu înfrunţi natura, ci te asimilezi cu ea. Îmi plac ninsorile şi răcoarea din obraz, îmi place pădurea cum foşneşte, ploaia când bate pe cort, trunchiurile brazilor sau fagilor care au fiecare povestea lor, îmi plac frunzele ruginii, stelele oglindite în apa lacurilor. Îmi plac brânduşele, firele de iarbă de curând apărute, căprioarele apărute din senin, până şi urmele lăsate de mistreţi. Îmi place să împărtăşesc sentimentele pe care le simt cu alţii. Să rezonăm. Îmi place să citesc hărţi, să cunosc cât mai mult zona prin care trec, să învăţ pe alţii mai tineri despre tainele muntelui, despre filozofia pe care mi-am făcut-o eu despre munte. Îmi place să simt căldura focului în obraz, să simt cum îmi furnică pielea după o noapte petrecută în fân, îmi place că mă regăsesc în fiecare noapte petrecută în sacul de dormit.

Ei bine, oricât aş continua, nu voi spune decât jumătate din poveste. Pentru că oricât de frumoşi sunt munţii, oricâte emoţii aş trăi la vederea peisajelor, jumătatea care lipseşte sunt oamenii.

Oamenii de acolo, de sus, din munţi. Oamenii, cu obiceiurile lor, cu greutăţile lor, cu experienţa şi legătura lor indestructibilă faţă de natură. Nu m-am simţit cu adevărat "legat", până nu am înţeles asta. Până nu am cosit, "pologit", până nu am tras, cu cai sau boi, lemne, până nu am dormit într-un sălaş (pe care ulterior l-am reparat), până nu am curăţat un izvor sau până nu am discutat minute întregi cu un cioban. Până când am realizat că fiecare om are o poveste, o experienţă extraordinară, un mod de a fi. Am ascultat un cioban cântând în frunză (în Ciumerna, i-aş fi dat şi cămaşa de pe mine), "boar" cântând melodii populare de mult uitate, preoţi doinind sau colindând. Am mângâiat obiecte lucrate de mâini muncite, ştergare lucrate în timp de iarnă sau în timp de răscoală şi am ştiut că parte din sângele meu s-a scurs în acest pământ. Că sunt rudă cu oamenii ăştia, că am trăit undeva, cândva cu ei acolo sus, că vocea mea s-a auzit doinind sau strigând, şoptind sau gemând.

Muntele e parte din viaţa mea, dar privit în strânsă corelaţie cu oamenii care trăiesc acolo şi de asemenea, cu oamenii cu care am trăit atâtea clipe de vis. 

August surprinzător ( de Alex "Padre" Petrescu)

De mi-ar fi fost dat să aleg între Pământ şi Cer
Aş fi preferat să fiu mărul din care Eva a muşcat cândva,
Aruncat mai apoi cât colo cu groază
Sau un deşert încă necunoscut decât o oază...
Acum, însă, prefer să fiu aşa cum sunt:
în munţi, sub ploaie, cu tine dormind pe umărul meu stâng... 

De prin lume adunate

Să fi trist?
E o-ncercare.
Şi cum încercarea
moarte n-are,
azi încerc vreo 3 secunde.
Unu, doi şi trei e gata.

Mă topesc în griji mărunte.

Vai şi-amar de viaţa mea,
mi-a ajuns tristeţea grea.
Pe la "patru" sar din pat
şi mă duc la crâşmă-n sat.
Iată-mă.
Să fiu trist? Ce, am turbat?

Să fi trist e o-ncercare.
Încercarea moarte n-are.
(Moare numa cine-ncearcă.)

(Varianta 2- pentru mama Ana)

Să fi trist?
E o-ncercare.
Şi cum încercarea
moarte n-are,
azi încerc vreo 3 secunde.
Unu, doi şi trei e gata.

Mă topesc în griji mărunte.

Vai şi-amar de viaţa mea,
mi-a ajuns tristeţea grea.
Pe la "patru" sar din pat
şi mă duc la crâşmă-n sat.

Chiar la "Ana între craci"
(Iartă-mă, am nişte draci.)
Să fiu trist? Ce, am turbat?

Să fi trist e o-ncercare.
Încercarea moarte n-are.
(Moare numa cine-ncearcă.)

 

O zi în crâşmă la Ana...

Da, o zi în crâşmă. Ştiu, ieeeeeepppppppppp, uraaaaaaaaaaaaa, să curgă beutura! Nu aşa bre beţivilor. Bibi, mai taci din gură! Şi tu Beri-amin! Şi mai ales tu, Sandu! Mi-am transferat biroul aici. Ce poate fi mai frumos. Câte un ceai, o poveste cu câte unul de la Valea Dosului care zbiară, un email către partenerii din Franţa, unul care povesteşte mereu de serviciu, indiferent care e ăla, un drum după o pâine feliată, o asistentă sexy care îşi face loc pe lângă mine! Ce mai, perfecţiunea întruchipată. O zi cu Facebook, Messenger, puşca şi cureaua lată, colinzi, bere fără alcool, articole din presă cu vânzare de aur fals, doruri de peste judeţ, bani ceruţi împrumut....am uitat ceva? Ie,o nuanţă, o zi de concediu fără plată. 

Pe vremuri, îmi luam câte o zi de concediu, în mijlocul săptămânii şi mergeam pe terasă la Breaza, după ce mâncam bine, undeva în jurul orei 09.00. Şi bagă bere la halbă. Ca şi parteneri, oricine avea chef de poveşti, mai puţin cei agasanţi. Îmi plăcea cel mai mult când treceau maşinile de la serviciu pe stradă. Parcă berea intra cel mai bine.

Pe când ei ieşeau de la lucru, eu eram hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, ropote de tropote şi bineînţeles, continuam cu ei, întrebându-i insistent cum a fost pe la serviciu, dacă şefii au fost de treabă (contradicţie în termeni) sau ca de obicei, nesuferiţi şi zbierând...Ajungeam târziu în noapte acasă, beat şi fericit! Cel puţin aparent! Acum stau şi la mine la masă sunt: un pensionar, un zugrav, un olandez şi asistenta de care vă vorbeam mai devreme! Oare ce să fac? Oare la ce mă duce capul? Ştiu :)).... Să vină o bere..........pfuiii să moară lumea!  (şşşşşşşş auzi, să fie fără alcool, dă te rog jos eticheta, altfel nu mai scap de ăştia).

Aş mai scrie, dar îmi e frig la mână. Reducere la căldură. Off mamă Ană!!!

Ana de la Citeră (Ticeră)

Cred că v-am tot spus de ce îmi place mie la Ana de la Citeră (pe vremuri, pentru cine nu ştie, Citera era un sat, în buletinul Anei scrie: sat Citeră nr....), dar mai jos veţi găsi şi alte motive, care vor fi îndelung degustate de cei plecaţi mai departe, gen Gabriel sau Puiu, Cristian sau Blinkin şi de ce nu Traian.

Vă urez salivare plăcută!

Cum să nu bei un "crampam", până alţii lucrează...

bine, nu chiar toată lumea, dar în general se lucra.....

noroc cu Ana că altfel cine ştie la cât plecam....cu atâta crampam în casă!

şi rezultatul, unul memorabil şi acum îmi vine să-mi ling degetele....

Mulţumim, mamă Ană!

Singur, singur, singur, singur

Aşa am plecat sâmbătă către Săruni. Fără săcure, fără bâtă, doar eu cu rucsacul şi o "felie" de vinars de...aţi ghicit, ba nu aţi ghicit, de pere. Destul de obosit, urcam alene, iar pământul îngheţat mă făcea să mă simt ca şi cum aş urca pe patine. Îmi era dor, de oraşul tocmai lăsat în urmă, nu cred, însă îmi era dor. De ceva adânc din mine, de frunzele picate toamna şi acoperite acum de un strat subţire de gheaţă şi zăpadă, de zilele când construiam refugiul, de fulgii care nu vroiau să cadă,  nu ştiu. Mai multe sentimente amestecate se învârteau în mine în timp ce urcam, fără vlagă, deal după deal. Conform planului, merg pe traseul către Ana de la Citeră. De fapt corect, din spusele oamenilor locului nu e Citeră, e Ticeră. A fost pentru prima dată când câinii nu m-au lătrat de loc ci m-au luat la îmbrăţişări, mai puţin ăla micu, Leu (specialistu' la lup) care mă mârâia. La Ana , bucurie mare, se tăia porcul. Eu şi mai bucuros. Porcul era deja tranşat, aşa că nu ştiu cum a fost sacrificat, dar din câte am văzut, sunt sigur că a fost conform legii. Sper că nu a murit de infarct, speriat fiind de apariţia lui Serix ( a se vedea mai încolo) sau curentat cu generatorul. Fac cunoştinţă cu Ilie,Uţa, Liviu Toaca şi fată-sa Mihaela, cu Petrişor. Mai era Costeluţ alias Bruno, Florea şi bineînţeles Ana, tot o zdroabă. A, ca să nu uit, mai era şi Serix, pe numele lui de fată Todor, personaj destul de celebru în Zlatna, mai ales din vremea când era regele pocker-iştilor pe oraş. Şi deşi am ajuns pe la 11 acolo, am plecat mai departe abia pe la 4 fara un sfert. Aş fi plecat mai repede dar m-am  oferit voluntar la măcinat carnea pentru cârnaţi şi maioş , apoi dacă am muncit, am şi mâncat ceva. Mai o gură de ţuică, mai o bere, a trecut timpul. Oricum vinarsul ăsta de pere avut rezultate, în sensul că am avut o viteză pe Citeră în sus, de şi eu m-am minunat.. Faptul că se făcea noapte nu a avut nici o legătură. A fost interesant mai ales că totul era negru în jos în vale, iar aici sus de abia acum soarele asfinţea şi parcă după cum mergeam aşa se stingeau şi ultimele raze de soare. Am ajuns, am făcut focul, am pus de un ceai după ce am fost după apă şi  a trebuit apoi să apelez la rezervele de vinars, ascuns de cu toamnă, pentru a pune sângele în mişcare. Apoi cu ajutorul mp3-ului şi a unei muzici ţigăneşti, am dansat de unul singur mai bine de un ceas, în timp ce în minte îmi făceam tot felul de planuri ce o să lucru a doua zi. S-a încălzit destul de repede. Am instalat capcane cu lipici pentru şoareci, apoi am citit câte ceva, după care am adormit cu căştile în urechi şi becul aprins. Undeva în noapte m-am trezit şi am oprit becurile şi muzica. Dimineaţa, un frig de zile mari. Am făcut focul, apoi am renunţat la toate planurile de muncă şi m-am pus temeinic la citit. Afară era o negură de o puteai tăia cu cuţitul......cine o fi inventat şi expresia asta. Mai citeam, mai lăsam cartea şi închideam ochii şi lăsam gândurile să mă cuprindă. Pe la 1 am strâns tot şi am coborât, bineînţeles tot pe la Ana, prilej cu care am pomenit din nou porcul,cu cârnaţ fript dar şi cu bere. Ana şi-a făcut milă de un biet blocurist cu nişte nuci şi mere, apoi am plecat cu Florea, Petrişor şi Costeluţ către casă, pe traseul către horn. A rămas Serix de pază şi de ajutor. Pe la 5 jumătate, cand coboram de la horn în jos, il sun pe Dani şi aflu cu surprindere că aveam meci de la 6, în Cupa Crăciunului. Accelerez, ajung acasă, arunc rucsacul în hol, imi iau echipamentul de fotbal şi ajung la sală la 6 fix. Şi am şi câştigat. În consecinţă, a fost frumos singur. Cât am fost singur. Mai fac. Ca şi rezultate palpabile, 3 şoareci căzuţi la datorie şi o oboseală în picioare, eu zic că de la fotbal. Poze când îmi iau aparat. Poate îl vinde Horică pe ăl vechi. La un preţ pentru studenţi. Şi dacă se poate, în rate.Cam asta a fost tot.