Zăpada, ca un mod de viaţă!

Majoritatea doamnelor şi domnişoarelor pe care le cunosc nu prea îndrăgesc iarna. Visul lor e soarele acela care bronzează, de la negru la foarte negru. Nu suportă temperaturile scăzute. Partea rea a iernii e temperatura. Scăzută. Dar cum iarna nu e ca şi vara, şi dacă tot binevoim să locuim în frumoasa ţară România, trebuie să ne bucurăm şi de acest anotimp, ca de oricare altul. Ce părţi bune ar putea avea iarna?

Iarna se face vinarsul. Dar cred că pe ele nu le interesează prea mult. Vine bărbatul beat şi cu chef de scandal şi atât. Din nou ceva trist. Iarna sunt sărbătorile. Cele de iarnă, evident. Sfântul Nicolae, Naşterea Domnului, Sfântul Ştefan, Sfântul Ion, Boboteaza. Bine, dar puteau fi şi vara. Calendarul ortodox e plin de astfel de evenimente şi în restul anului. Iar ne-am împotmolit. Mai sun ieşirile la munte, la căldura şemineului, cu un pahar de oareşce în mână. Peisajul e altul iarna. Atmosfera e mai curată, se vede până departe, pozele sunt superbe cu copacii încărcaţi de..... Dar până la urmă, iarna nu ar fi iarnă fără zăpadă. Zăpada e cireaşa de pe tort. Zăpada care acoperă gropile din asfalt şi care ne apropie, care scurtează distanţele dintre noi.

Zăpada face diferenţa.

Zăpada umple staţiunile de schi. Românii îşi mănâncă de sub unghii şi strâng bani pentru a petrece Revelionul, Crăciunul sau week-endurile la munte. Bine, pretextul e zăpada, mâncarea din belşug şi dulcea, dulcea băutură este scopul primordial. Dar, mno, altfel petreci când afară e frig de îngheaţă apele şi tu bei un "crampam" sau un vin fiert, la căldura cabanei atât de primitoare. Şi totuşi, zăpada face diferenţa. Suntem înnebuniţi după ea. Ne jucăm cu copii în zăpadă. Ne tragem cu sania iubitele, prin centrul oraşului sau pe străzile staţiunilor. Ne încercăm puterea bolizilor prin zăpadă şi de multe ori sfârşim tractaţi şi amendaţi. Dar ce ne pasă? Albul zăpezii orbeşte, avem scuze pentru orice.

Suntem dependenţi de zăpadă. Cum să petreci un Revelion sau un Crăciun, şi să nu fie zăpadă? Să nu ningă? Brrrrrrr, cel mai urât vis. Noi vrem să ningă. "Noi nu vrem decât să muncim". 

Sunt şi români mai ciudaţi. Care apreciază zăpada altfel. Zăpada care le umple cântecele cu acorduri, zăpada ca o carte cu pagini albe şi mari încă nescrise, zăpada ca o alunecare permanentă lipsită de griji în care fiecare îşi caută liniştea. Ciudaţi rău.

Oamenii aia găsesc liniştea pe măsura parcurgerii fiecărui metru de pârtie. Fiecare hop, fiecare durere a muşchilor picioarelor înseamnă o nouă şi nepreţuită bucurie. Fiecare moment de singurătate în liniştea telescaunului sau teleschiului e apreciată. La fel cum e apreciat dansul comun al "lunecătorilor", cam de aceeaşi valoare, care împart, în acelaşi timp, superbele mişcări în S, urmăririle, tremurul comun în faţa unei noi provocări, surâsul sau sclipirea ochilor la finalul unei pârtii şi începutul unei noi urcări.

Zăpada e însemnat şi înseamnă mult pentru mine. În copilărie căram schiurile de lemn în spate către diverse destinaţii. Îmi amintesc şi acum durerea picioarelor încorsetate în bocancii greoi, fiorul legării "în trenuleţ" a săniilor, tractările în spatele diverselor maşini cu şoferi mai mult sau mai puţin pricepuţi. Îmi amintesc primii fulgi din faţa blocului, primul om de zăpadă, prima "cazemată", primele războaie inter-cartiere, primul sărut printre nămeţii de nea. Prima aventură cu clăpari în picioare pe pârtia de la Arieşeni unde am reuşit să cad până jos de 48 de ori. După ce am căzut în primii 10 metri de 5 ori, le-am numărat. Îmi amintesc şi multiplele "ture de iarnă", pe jos, cu zăpadă până-n zonele sensibile, cu dormit în fân sau în sălaşuri unde dimineaţa eram îngheţaţi în zăpada viscolită. Şi totuşi, cu multe amintiri plăcute legate de acestea, un vin fiert memorabil, o solidaritate a oamenilor cu rucsacuri în spate, cu peisaje de vis, cu miros de fân şi sudoare de sac de dormit.

Se zice că oamenii fericiţi sunt cei care se mulţumesc cu puţin.

Eu am fost fericit, la sfârşit de an, cu beţia alunecării, cu un pahar de vin fiert, cu amintiri depănate cu prieteni vechi sau noi, cu liniştea înălţimilor, cu fulgii cei mari şi albi pe care mi doresc şi care vor veni atunci când cerurile se vor îmbuna.

Vă doresc zăpadă. Sau tot ceea ce poate reprezenta ea. Depinde de voi.

Poze de Alex "Măţăgău" Vasilie.

Dor de Iarnă

Cred că pentru prima oară, după mulţi, mulţi ani, mă despart cu greu de iarna ce tocmai a trecut. Nu ştiu exact din ce motiv sau ce mă face să fiu aşa melancolic, să privesc gânditor la zăpada care dispare treptat, treptat de pe dealurile din jurul oraşului. Nu am realizat asta decât atunci când, ca în fiecare an, grăbesc zăpada adunată grămadă pe şindrila din spatele refugiului să îşi urmeze parcursul firesc de pe acoperiş către pământ. Fac asta în fiecare an, înarmat cu o lopată şi cu o scară micuţă, parcă forţând venirea primăverii. De data asta, parcă ceea ce făceam era un sacrilegiu, parcă ceea ce făceam era nedrept, cumva greşit. Eu doar dădeam zăpada jos, ca şindrila să se uşte şi să devină din nou tare, compactă. Cine mai ştie?

Iarna asta a fost altfel. Poate din cauza zăpezii abundente care ne-a făcut să visăm la zăpezile de altădată. Poate că, din motivul acesta, fanii înrăiţi ai sezonului rece au fost mai mulţi sau poate i-am identificat eu mai repede. Poate simt aşa din cauza faptului că mi-am descoperit vechile pasiuni, că le-am redescoperit cu prieteni noi şi frumoşi. Poate pentru că am mai bifat o tură de iarnă, de data asta cu zăpadă până-n buric, cu un mic şi scurt atac de panică, cu un final fericit alături de un vin fiert şi mulţi, mulţi prieteni. Poate că am visam mai des la plimbări lungi pe schiuri în goluri alpine sau coborâri periculoase printre brazi. Poate că a cânta la focul din cabană a căpătat un alt sens atunci când zăpada este prezentă atât în interior cât şi în exterior şi atunci când descoperi cântece adevărate despre iarnă. Poate că mersul pe gheaţă acolo unde ţi-ai dorit de atâtea ori să mergi are darul de a-ţi da acel sentiment de vis împlinit, pe care rareori îl întâlneşti cu adevărat.Cine poate ştii?

Poate pentru că s-a împlinit 1 an de la prima poezie din noua eră de idei şi gânduri transpuse în cuvinte.

O să-mi fie dor de  iarna aceasta care tocmai a trecut. Vă las cu "legătura" mea şi cu un cântec superb despre o altfel de iarnă.

Legătură

Pe lângă efectul relaxant,
Zăpada
Are şi calitatea de a astupa gropile,
Fapt pentru care e foarte apreciată.
Şi de asemenea, urâtă de unii
Care, fără să o înţeleagă,
O diluează cu sare.

Eu, însă, apreciez mult mai mult
Înaintaşii ei –
Fulgii cei albi şi mari,
Care au menirea
Să acopere
Distanţa dintre noi.