La schi după 3 ani

           Da, a trecut 3 ani. Nu ştiu din ce motiv a trecut atâta timp, cât eram mic eram înnebunit după sportul ăsta. Căram schiurile pe toate coclaurile, am şi rupt o pereche, de lemn cum erau pe vremuri. Şi acum îmi amintesc cum le pregăteam  de cu seara, le ungeam cu ceară, verificam legăturile. Mergem mult în Plai, "băteam" mai mult zăpada decât schiam, dar era frumos. Coboram prin pădure sau pur şi simplu pe şosea. Săream mult la o trambulină improvizată, prilej de a face cunoştinţă cu zăpada îngheţată, ba cu faţa, ba cu restul părţilor componente. De rupt, nu mi-am rupt nimic. Încă.

În ăştia 3 ani am mai ajuns pe pârtii, la Arieşeni de câteva ori, la Păltiniş la fel. Dar, din diverse motive, gen concursuri, lipsă echipament şi zgârcenie, am tot amânat momentul.

De data asta, am plecat convins că se va întâmpla. Am împrumutat schiuri, clăpari, beţe, de la prietenul Didi. Şi era cât pe aci să ratez întâlnirea. Dar lucrurile s-au aşezat în aşa fel încât sâmbătă, pe la 12 şi ceva, eram în vârful pârtiei Vârtop şi mă întrebam ce dracu fac. Cu coada ochiului spionam pe unul şi pe altul, să îmi amintesc cum se face. Cică la schi nu merge zicala cu „mersul pe bicicletă”. Din prima coborâre mai ţin minte următoarele, în ordinea cum mi-au venit în minte: bhă ce nebun eşti; aşa, crăcănat, da ţine-te pe schiuri; zgomotul zăpezii de sub schiuri; vitezăăăăăăăăăăăăăăă; dacă pici, ai pus-o; gâfâiam de mama focului; durere acută în picioare. Părea că totul durase sub 1 minut.  Am prins curaj apoi, am reuşit să mă bucur în timp ce coboram, să încerc să-mi îmbunătăţesc stilul (şanse minime), să nu mai fiu un pericol pentru ceilalţi etc.

Am observat faţă de prima experienţă la Arieşeni -când de sus până jos am picat de 48 de ori (vă imaginaţi ce faţă aveam şi cât de bătucit eram)- că în partea superioară, cea mai abruptă, unde era plin de denivelări, acum e mai domoală, cred  că din cauza zăpezii abundente. Asta  mi-a dat impresia că nu sunt chiar începător. Dacă sunt sau nu, ce contează.

M-am îndrăgostit din nou de schi. Aş vrea să o facem şi în grup. Da, de ce râdeţi? Să ne dăm unul altuia teme, să ne oprim la o poveste sau de ce nu, să ne încurcăm unul pe celălalt. În rest ce să spun, ca şi recomandări: indiferent din ce parte veniţi, lăsaţi maşina la primul loc liber, nu încercaţi să ajungeţi cât mai aproape de pârtie, nu merită. La baza pârtiei de la Vârtop, pârtia nr. 1, există un local destul de mare, mereu plin. Pe lângă faptul că te poţi încălzi destul de bine sau că poţi bea o bere (cu 4 lei), au şi mâncare, o „împinge tava”, ieftin şi bun. Am mâncat pe săturate, felul 2 cu 11 lei. Mâncarea excelentă.

Mai rămâne să investesc în echipament. Încet şi sigur. Vreau schiuri cu legături de tură, să pot merge la Geoagiu peste deal. Ori la Dâmbău, în sus ajutat de pielea de focă, în jos de gravitaţie. 

Hasta la vista , baby.