Emeric Set a lansat "Târziu"

Am primit de curând de la soră-mea (mulţumesc) ultimul album a celor de la Emeric Set, lansat de curând în cadrul festivalului Folk You desfăşurat la Vama Veche. Albumul conţine 10 piese, plus bonus cea mai ascultată piesă a lui Emeric , "Nebun de Alb". Pentru fanii lor (primul care îmi vine îmi minte este Feri Teglas), multe dintre piesele de pe album nu sunt o noutate, fiind cântate în diverse concerte, câteva le-am auzit şi eu ultima oară la Festivalul Mediaş-Cetate Seculară. După ce am ascultat albumul, realizat aşa cum ne-am obişnuit pe multe dintre versurile regretatului poet Adrian Păunescu, am rămas cu câteva melodii în cap şi în suflet, plus o senzaţie de "ciudă" pentru orchestraţia de excepţie. 

"Rană şi cuţit", "Noapte de unul singur", satirica "Scrisoare supărată" şi în special "Oraţie de nuntă" sunt piesele care mi-au plăcut în mod deosebit.

Nu îmi rămâne decât să mă bucur că folk-ul e viu şi că versurile lui Adrian Păunescu mai răsună încă chiar şi după plecarea lui "dincolo".

Vă las cu Emeric şi "Oraţia de nuntă", o versiune anterioară celei de pe album!

Când alergi prea mult...........

Când alergi prea mult, rareori te poţi opri să te bucuri de lucrurile mărunte. Şi mai rar, să mulţumeşti celor care ţi-au fost aproape. Poţi să te întâlneşti zilnic cu oameni deosebiţi, dar dacă eşti ocupat mereu cu goana ta, s-ar putea să treci pe lângă ei şi să le simţi doar lipsa. Sunt multe momente din viaţa mea când am simţit nevoia să mulţumesc şi totuşi nu am facut-o. În ultimul timp, mulţumesc mai des. Pentru că mă opresc mai des. Şi deşi am făcut-o, mă simt dator să o mai fac încă o dată. Mulţumesc Feri, mulţumesc Dianthus Mediaş! Mulţumesc că existaţi! Mulţumesc pentru rândurile frumoase şi mai ales, pentru gândurile frumoase!

Cum l-am cunoscut pe Cristi Pustai

Că am fost la Mediaş, ştiţi. Cum sunt şi microbist, cam ştiu cine e Cristi Pustai, antrenorul uneia din cel mai frumoase echipe din campionat. Am cântat pe scenă şi la ieşire, o doamnă foarte frumoasă mă opreşte şi mă felicită. Lângă ea, Cristi Pustai. Îi mulţumesc frumos doamnei, apoi nu mă pot abţine şi îi strâng mâna "primului blogger din rândul antrenorilor de Liga 1".  Îi urez să bată cât de des bucureştenii. Râde. Doamna era Cristina Pustai, soţia lui Cristi. Despre care am aflat, în trecere, cum a reuşit să îmbrace jucătorii de la Gaz Metan în tricourile Let's do it România (Ea a fost coordonatoarea celor două ediții de până acum a proiectului Let’s do it Romania! pentru regiunea din zona Mediașului). Şi multe, multe alte lucruri frumoase.

Seara, surpriză. La petrecerea de după prima zi de festival, Cristi era acolo. Din câte am vazut eu, în rol de gazdă. Se simţea între folkişti ca peştele în apă. Cu mulţi dintre ei, vechi prieten. L-am vazut râzând, suspinând, cântând, recitând, ţinând practic în braţe un întreg auditoriu. Nu ştiu care a fost contribuţia lui şi a soţiei la realizarea Festivalului Mediaş Cetate Seculară. Nu mă îndoiesc că a fost una deosebit de importantă. Fiecare festival are "sufletele" lui. Cristi şi Cristina au fost printre cele de la Mediaş.

Hai Cristi! Hai Gazu'!

Pe stradă în Cetatea Luminii

Mergeam pe stradă în Mediaş! Alături de prieteni, vechi şi noi! Am auzit în surdină, un colind! Şi două voci care se potriveau perfect! Se vedea, mai precis auzea, că legătura dintre ei e veche, că aceste voci se cunosc una pe alta demult. Erau doi oameni. Unul cu o chitară. Folosea ca şi pană o jumătate de cartelă telefonică sau ceva asemănător. Doi fraţi. Sărăcăcios îmbrăcaţi, dar m-au oprit din drum. Vocile lor, melodioase, împreunate, mi-au pus piedică, mai precis m-au împlântat în caldarâm. Se termină colinda. Îmi venea să plâng şi tot ce am putut face a fost să aplaud. Din suflet. Au zâmbit la rândul lor. Şi prietenul meu Yoyo se îndreaptă către ei şi îi roagă să cânte "Vara promisă"! Aşa am aflat că ei au deschis Festivalul de la Mediaş de anul trecut. Deşi nevăzători, se cheamă Grupul Lumina şi pentru câteva minute au luminat împreună cu noi. Nu ştiu dacă emoţiile mele au fost amplificate de tot ceea ce deja mi se întâmpla. Dar nu am mai auzit pe cineva cântând aşa. Şi iar mi-a venit să plâng. De bucurie, de emoţie, la gândul că poate în Zlatna ar fi fost judecaţi şi marginalizaţi. Acolo, lângă ei, m-am simţit privilegiat şi un om mai bun.  M-am gândit mult la ce transmite muzica, la cât de simplă e ea atunci când pătrunde în sufletul omului. Am să postez aici înregistrarea melodiei cântate de ei. După ce o fac rost. Mai jos am pus melodia originală, cântată de nimeni altul decât Ştefan Hruşcă, asta ca să aveţi un termen de comparaţie.

Aveţi răbdare şi ascultaţi interpretarea lor şi faceţi abstracţie de calitatea înregistrării! 

O parte din mine a rămas, definitiv, acolo lângă ei!