Zbor
deasupra existenţei tale,
atingând uşor norii prăfuiţi
ai proprie-mi realităţi.
Sclipesc
în lumina timpul trecut
şi petrecut,
îmi întind aripile atât de uşoare,
purtat mereu
de aceleaşi gânduri împărtăşite.
Nu m-a speriat niciodată
pământul,
atât de mic faţă de ideea
de a zbura.
Chiar dacă firul de aţă
ce ne leagă s-ar rupe,
voi continua să revin,
ca un uitat porumbel,
la cuibul unde am învăţat, întâia oară, să
Zbor.
