Câteva poze de la Negreni

Poze de Claudiu Szabo.

O mică parte din Târgul de la Negreni

Pentru cine nu ştie, Târgul de la Negreni, desfăşurat tradiţional în al doilea week-end din luna octombrie, e un mega-târg de vechituri. Ca să vă faceţi o idee, vă trebuie aproximativ 3 ore doar ca să realizaţi că vă trebuie cel puţin 3 zile să puteţi vedea tot. Şi ca să vă faceţi o idee cam pe unde sunt hainele, unde antichităţile şi bineînţeles, micii şi grătarele. Dacă nu ai o listă bine stabilită te pierzi, ba între milioanele de haine, de la polare, costume, curele, echipamente de motorişti etc. sau între sutele de antichităţi, bijuterii, mobilă pictată sau nu.

Negreniul e un sat la 76 de km de Cluj, către Oradea, imediat după Ciucea. Satul nu face faţă la afluxul de vizitatori, decât deschizând porţile, unde intră la grămadă maşinile, contra unui preţ modic de 10 lei. Despre acest târg o să mai scriu într-o postare viitoare, acum  vreau să scriu doar despre o parte din toată această aventură. 

Am câteva discuri de vinil de când eram copil, cu Cenaclul Flacăra, cu poveşti, şi mi-am propus, ca în viitor să îmi iau un pick-up. Îmi place cum sună. Aşa că , după ce am primit cadou câteva discuri cu AC/DC şi Black Sabbath, m-am gândit să îmi măresc colecţia. Am cumpărat un Rolling Stones, un Phoenix, apoi am dat de o tarabă mare, unde omul avea discurile pe listă,  numerotate, etichetate. Profesionist. Găsesc, un Alifantis plus Florian Pittis. Îmi zic, discul e din '86, material de colecţie, hai să-l cumpăr. Şi se apucă omul de căutat, de zău că se meritau cei 20 de lei, valoarea discului pe piaţa liberă. Şi caută, caută, cu tot cu etichetarea lui şi nu găseşte. Şi se apucă din nou. Plec în disperare către alte tarabe şi mă întorc după 15 minute. Omul, tot transpirat, îl găsise.

Mă uit atent şi piesele erau Imn -Trăiască tricolorul, alte două cântece plus "Un singur legământ cu ţara."

Socotesc în minte, 20 lei, hmmm, hmmmm (apropo după 5 minute am cumpărat un Dire Straits, original Vertigo la acelaşi preţ) şi plec, nu înainte de a mă scuza: "căutam altceva". Voi ce a-ţi fi făcut?

Sursa foto aici.

Câteodată

Câteodată am impresia că alerg în gol, aşa cum des mi se întâmpla în visurile copilăriei. Pedalez în neştire, pe o bicicletă imaginară, dezvoltând activităţi extraordinare, nemaivăzute, nemaiîntâlnite, care vor schimba ireversibil lumea asta. Câteodată am impresia că oriunde m-aş afla, locul meu nu e acolo, că nu am nimic în comun cu oamenii din jurul meu care îmi povestesc diverse, de la problemele zilnice de la serviciu până la ultima carte citită. Nu am ce căuta acolo, cuvintele mele nu au loc în nebunia aceea, ceea ce spun nu are sens pentru  nimeni. Câteodată toate lucrile par şterse, uzate, prăfuite sau nelalocul lor. Câteodată mă oboseşte pur şi simplu să mă lovesc de oameni, urăsc îngrămădeala, cozile, mulţimea. Câteodată aş plăti pentru o părere altfel decât a mea, un alt punct de vedere, cu totul nou, posibil absurd, dar nou, absolut nou. Alergam, dar de fapt nu făceam nici măcar un pas. Poate asta a fost şansa mea. Alergând, m-am împiedicat. Împiedicâdu-mă, am început să observ. Un fir de iarbă, o poezie izvorâtă din mine, parcă din  nimic, o eşarfă purtată cu seninătate, un nor ce colora cerul, o umbră ce mă urmărea pe ritmurile unei melodii, un prieten care îmi spunea: "degeaba alergi, că tot de tine dai". Şi atunci am realizat că nimic nu e important, dacă nu e filtrat de mine, de propriul eu. Că nu a mă sacrifica pe mine e soluţia, ci a înţelege ce e important pentru mine. Câteodată a spune nu e mult mai important decât a accepta un lucru pe care ştii că nu îl poţi duce la capăt, pentru că nu ţi se potriveşte. Că trebuie să încerc să fiu aşa cum simt, aşa cum m-am transformat. Câteodată, mă ascund. Nu de lume, nu de neînţeles, ci pur şi simplu mă retrag în colţul, meu, cu visurile mele, cu o şapcă trasă pe ochi, cu un zâmbet în colţul gurii. Ăsta sunt eu. Nu vă ignor, nu vă supăraţi pe mine. Doar am plecat puţin. Nu prea departe.

 Merci Fred de poză.

De ce am dispărut

Poate se întreabă cineva. Poate nu. Eu oricum zîc. Am dispărut, ce e drept motivat.      Mi-am schimbat serviciul. De data asta, e pe bune. Am devenit liber întreprinzător în turism, posesor de PFA. Mă ocup, printre altele, de Centrul de Informare şi Dezvoltare Turistică Zlatna. Am avut o groază de lucru, hotărâri de CL şi CJ (scriu cifrat), renovare, muncă de jos, adică spălat din picioare şi din genunchi, măturat, mutat mobila etc. Plus înfiinţarea unei persoane fizice autorizate. Dhe, toate trec, acum sunt "lefter şi liber". Sâmbătă mă duc la Târgul de la Negreni, la care vreau să ajung de aproximativ 5 ani, în principal pentru a-mi lua o cască pentru motor. Nu am motor, da casca e primul lucru. Înainte de asta, vineri, am examen la şcoala de şoferi, pentru A şi luni, oraşul. În aceeaşi ordine de idei, azi m-am dat cu primul meu 250. Adică centimetrii cubi. Honda, chopper. M-a cam luat ameţeala, e vânjos, mai mult de a 3-a nu m-am încumetat. Şi pleacă doar împinsă. Pe această cale cine are de dat, chiar şi cu împrumut, o baterie de motocicletă, rămân dator. Una nouă e 250 lei şi, momentan, nu am de unde. Vaya con Dios.