marți, 31 august 2010

Propriul meu boicot (2)

Începând de astăzi, pentru mine, nu mai există Zoia Alecu, Dinu Olăraşu, Ducu Bertzi şi din păcate Nicu Alifantis. Vă rog să nu îmi mai recomandaţi piese, albume, videoclipuri. Nu mai contează. De astăzi, am început propriul meu boicot. A, era să uit. E de la sine înţeles că nici la mine în maşină nu se mai ascultă muzica susnumiţilor. 

Am zis.

vineri, 27 august 2010

Propriul meu boicot

"Jurnalul Naţional şi “Mişcarea de rezistenţă” aduc în Apuseni câteva dintre vedetele festivalului “Folk You”, consacrat pe nisipurile de la Vama Veche.  Zoia Alecu, Dinu Olaraşu, Ducu Bertzi şi Nicu Alifantis". 
Ăsta e textul de la care plec. Pare bine la prima vedere. Folk, mişcare de rezistenţă. Dar nu e aşa. Sponsorul principal e Roşia Montană Gold Corporation, supranumit " dricul Apusenilor". Pentru că dragi mei, nu e vorba de folk, ci doar de un eveniment care să rupă din rândurile adevăraţilor folkişti, a "verzilor" câteva personaje care pentru bani ar pune şi ei umărul la mişcarea dricului, şi a căror imagine să o asocieze cu sus-numita companie.O să-şi motiveze în fel şi chip gestul, o să spună că ei cântă pentru publicul larg, nu pentru o companie oarecare, dar noi toţi o să ştim adevărul. E trist când adevărate modele se vând pentru bani. E trist când le-ai apreciat arta şi deodată dai faţă în faţă cu omul, care a spurcat arta. Mulţi ar spune că nu există nici o legătură între artist şi om.Ei bine, pentru mine nu contează. Eu m-am decis să-i boicotez. Am să aştept până luni, după "event", adică după ce şi-au primit banii. Apoi am să încep. Nu am să-i boicotez la radio, nici la televizor. Doar nu am să le mai ascult muzica. Eu nu pot face diferenţa între om şi artist. De luni, marii artişti folk care au să cânte pentru RMGC nu mai există pentru mine. Aşa pur si simplu.

Şi ca bonus poftiţi două declaraţii, referitoare la Ziua Minerului:
Mineritul a fost vreme de mii de ani principala ocupatie a localnicilor din Rosia Montana, inca de pe vremea romanilor, si ramane singura sansa de dezvoltare durabila a acestei comunitati. E esential pentru noi ca aceasta traditie, care tine de identitatea oamenilor din zona, sa nu se piarda!”, declara Eugen Furdui, primarul comunei Rosia Montana.  
Traditiile miniere definesc aceasta comunitate si ele trebuie redescoperite, pastrate si transmise generatiilor urmatoare. Romania are sansa sa devina cel mai mare producator de aur din Europa, continuand traditia miniera intr-o maniera moderna, la standarde actuale” , a declarat Dragos Tanase, director general Rosia Montana Gold Corporation.
 
Aceste declaraţii sunt făcute în contextul  în care, conform declaraţiilor companiei, dacă începe exploatarea (Doamne fereşte!) în 14 ani se va termina definitiv cu mineritul, din cauza epuizării oricăror resurse.Rămâne să judecaţi voi!!!
Ne auzim luni.



miercuri, 25 august 2010

Colesterol

O problemă actuală pentru românii obişnuiţi să mănănce bine. Am dat şi eu de ea, deşi am 82 de kg la 1,84 metrii. Prima dată l-am redus cu regim strict şi fără alcool. Apoi am băut câte o bere două, am mai mâncat o conservă şi câte o bucată de slănină. Acum am ajuns iar în acelaşi punct: regim. Adică vegetale, mult, chiar foarte mult peşte, soia etc. Citiţi şi voi pe site-urile de profil. Acolo unde vă explică de câte feluri e colesterolul, ce este el, cum se depune el drăşălaşu' pe vasele de sânge, în interior bineînţeles şi ce poate el să provoace. Desigur,infarct.
Aşa că de astăzi cu pacheţelul după mine, mai mereu rupt de foame. Adio bere, adio cârnaţi  Turinger de la Kaufland, mici din piaţă, adio ciocolată, îngheţată, adio carne de porc.
Dar nu-i nimic, ne vedem după o lună de regim strict. Nu scăpaţi voi aşa uşor de mine.

joi, 19 august 2010

August surprinzător

Se numeşte poezia recitată de Padre la culturalul celor de la Condor Club Arad. Poezia îi aparţine. Mereu mă surprind poeziile lui şi încă mă minunez că a putut sau poate simţi aşa. De fapt, mă minunez doar pe jumătate. Cealaltă ştie.

August surprinzător

De mi-ar fi fost dat să aleg între Pământ şi Cer
Aş fi preferat să fiu mărul din care Eva a muşcat cândva,
Aruncat mai apoi cât colo cu groază
Sau un deşert înca necunoscut decât o oază...
Acum, însă, prefer să fiu aşa cum sunt:
în munţi, sub ploaie, cu tine dormind pe umărul meu stâng...

miercuri, 18 august 2010

Muzica e de mai multe feluri...

Ca şi demonstraţie...

Mai vreau o dată

Practic nu mă mai uit la talk-showuri de aproximativ 1 an şi jumătate. Nici înainte nu mă uitam prea des, însă mai prindeam câteva minute, îndeajuns ca să mă scârbesc.La ştiri nu mă mai uit de 6 luni. La ce să te uiţi: cum ne iau apele după ce am tăiat pădurea, cum ne mor copii când am distrus sistemul de sănătate, cum inculţii violează sau omoară la beutură când am distrus orice formă de educaţie. Nu am la ce să mă uit. Şi ştirile din sport, afară de cele de la TVR1, sunt despre orice în afară de sport. Pipiţe, maşini, beute. Am vrut să mă las şi de politică. Traseit politic am ajuns, zic eu că nu din vina mea. Toate partidele sunt la fel. Am vrut să fac multe şi am făcut extrem de puţine. Mai multe decât alţii. Măcar nu mă las purtat de val şi înţeleg ce se întâmplă. Am vrut să mă las pentru că am observat că sunt de unul singur în oraşul ăsta. Sunt mulţi care vor să facă ceva la nivel de teorie însă la partea practică sunt cel puţin corigenţi. Părerea mea e că dacă vrei ceva, te implici. Politic, apolitic sau în orice alt mod. Încă nu ştiu dacă eu merit Zlatna sau dacă Zlatna mă merită pe mine.Poate nu merit eu Zlatna sau poate Zlatna nu mă merită pe mine. Aşa că ne/îmi mai dau o şansă. Una singură. Voi mai încerca încă o dată.
Atunci, cred că nimeni nu va mai avea ce să-mi reproşeze. Într-un fel aş vrea să pierd ca să pot merge mai departe. Poate voi câştiga. Aici, a câştiga înseamnă să dezmorţeşti oamenii, să-i scoţi din monotonia zilei, să înţeleagă că nu e normal  nimic din ce se  întâmplă. Aici, a câştiga înseamnă să-i faci pe oameni să gândească.
Concluzia e că mai vreau o dată. Nu "măcar o dată" ci "ultima dată".


luni, 16 august 2010

Am fost la Oaşa

Mai precis pe Valea Frumoasei, loc îndelung gustat de Sadoveanu mai pe vremuri. Atunci nu existau ATV-uri, crossuri, jeepane. Am oprit la cabană şi am băut câte o bere. Pe vremuri cabana arăta a cabană de munte. Acum nu, aşa că am stat afară, nu de alta puteam să avem şi surprize, gen Nicu Rănguţă.Am plecat către coada lacului care, bănuiesc din cauza ploilor, era plin ochi. Pe vremuri, copil fiind, mă ducea tata acolo de 23 August la cules de zmeură şi ciuperci şi ţin minte că atunci când barajul era plin , stăteam ore întregi şi  urmăream cum se plimbă păstrăvii prin coroanele brazilor inundaţi. Ireal. Am trecut de Curpăt, am ajuns la Tărtărău şi acolo am făcut stânga , pe Frumoasa în sus. Planuri mari nu am avut decât 2 mari şi late: unul să urcăm pe Cindrel şi al doilea să culegem ciuperci. Planul unu: dus la sfârşit duminică, după o tentativă nereuşită sâmbătă când ne-a prins furtuna înainte să urcăm. Dus la bun sfârşit deşi eu, din varii motive, mi-am uitat acasă......bocancii. Aşa că am urcat desculţ, pentru că în sandale îmi e frică.De sus am urmărit peisajul oferit de Iezerul Cindrelului, cu apa lui verde, deosebită. În apa acestuia trăiesc sirene sau aşa îmi imaginez eu. Ca o paralelă, acum mulţi ani , eu şi actuala nevastă urmăream două fete care făceau baie goale în apa lacului Bucura, în Retezat. Alea nu erau sirene, ci cehoaice.
Planul doi: am cules nu mai puţin de 3 plase de gălbiori (râşcovi) şi hribi (pitoance), foarte atenţi să nu ne trezim în coaste cu ceva agenţi fiscali, care să ne impoziteze activitatea. Cred ca mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc în pădure cu unu' de la fisc. Ar fi fost interesant. De activitatea de culegere a fost responsabilă nevastă-mea care a luat-o foarte în serios, se văd rezultatele. Am şi pescuit, la muscă şi cum se întâmplă de obicei am scăpat unul. Cel mai mare şi cel mai frumos, bănuiesc că era regele păstrăvilor. Duminică o grămadă de oameni la toate marginile de drum, zici că era festivalul grătarăgiilor. Nu ştiu exact cum se scrie, oricum mă corectează Traian.... Dacă se scrie cumva. Nu m-am obosit să îi mai judec pe sărmanii oameni, deşi majoritatea erau cu mult peste greutatea normală. Toată lumea făcea grătare şi bea bere, temperatura de afară fiind relativ normală faţă de cea anunţată prin ţară. Mă gândeam că dacă aş fi fost poliţai, scuze, miliţian, aş fi aşteptat înainte de Şugag şi aş fi ridicat circa 200 de carnete. Pe restul de 100 de conducători auto i-aş fi iertat din motive de pile. Am plecat seara şi am mai încercat de 2 ori la peşte. Cu aceleaşi rezultate. Azi dimineaţă am citit ziarele şi am auzit că a avut loc un accident între Şugag şi Mărtinie. Accident mortal. Unde e miliţia când ai nevoie de ea?