Călătoresc prin mine

Călătoresc prin mine sentimente. Şi nu mă simt în largul meu. M-am săturat să constat. Că ăia nu merge bine, că sunt nemulţumit de aia, că aia îmi place şi în loc să întind mâna să gust din bucuria clipei să stau şi să aştept o răsturnare a situaţiei, un fel de şah mat ivit din neant.Cu toate astea sunt fericit. Aici, unde momentan trăiesc,  dacă nu creezi evenimente, ele nu se întâmplă. De ce să mergi cu colinda la oameni care nu apreciază darul pe care îl faci? Care se uită la ce urme laşi pe covor, în loc să-şi deschidă larg poarta sufletului. M-am săturat să văd oameni care nu reuşesc să-şi depăşească propria condiţie, care preferă să râdă de cei mai săraci cu duhul decât să întindă o mână şi care la rândul lor, atunci când va veni vremea, să aştepte aceea mână întinsă pe care ei nu au oferit-o. Am întâlnit anul acesta multă bucurie în casele în care am fost . Nu la toate. Dar la unele, cântecele astea chiar au însemnat ceva. M-am întâlnit cu oameni pe stradă care ar fi vrut, care ne-ar fi plătit să mergem să le colindăm. Dar noi, eu ,nu colind pe bani. Bucuria mea e atunci când văd sclipirea în ochii lor şi când realizez că acel moment este unul care le va rămâne mereu în memorie.Călătoresc prin mine multe. Mă bucur că se întâmplă lucrul ăsta. Mă bucur că, din fericire, nu sunt singur. Mă bucur că în sfârşit, m-am eliberat de sfoara care mă ţinea legat. Să aveţi bucurii. Măcar ca bucuria din sufletul Anei de la Citeră când i-am colindat, la plecare "Ostaşii luminii colindă". Măcar atât.

Rece şi cald

Adică una rece şi una caldă.

Prima dată, una rece, ar putea fi considerată o glumă dacă nu ar fi un trist adevăr.
Îmtrebare: Ce ar zice Şmaichăl dacă cineva i-ar băga o superbitate goală în pat?
Răspuns corect: Ar zice: "Cum stai cu ţigările?"

Şi cea caldă, o poezie scrisă de Anna R.


Ştiu

Nu ştiu cât ţi-am fost umbră
şi cât ţi-am fost lumină;
ştiu că mi-am început dimineţile
surâzând ploii
şi poticnindu-mi mai apoi zâmbetul
într-un curcubeu
pe care, probabil, n-ai cum să-l atingi
vreodată, omule!

Nu ştiu cât ţi-am fost ramură
şi cât ţi-am fost mugure;
ştiu doar că am străbătut
primăveri de la sud către nord,
unde m-am întâlnit cu arbori
ninşi de cuvinte
pe care un nor de înţelepciune
le presărase domol pe pământ.

Nu ştiu cât îţi sunt prezent
şi cât trecut ţi-am fost;
ştiu că voi amuţi în ierni viitoare
domolind focuri
şi ascunzând taine pline de farmec
în care doar paşii tăi se mai aud...

Singur, singur, singur, singur

Aşa am plecat sâmbătă către Săruni. Fără săcure, fără bâtă, doar eu cu rucsacul şi o "felie" de vinars de...aţi ghicit, ba nu aţi ghicit, de pere. Destul de obosit, urcam alene, iar pământul îngheţat mă făcea să mă simt ca şi cum aş urca pe patine. Îmi era dor, de oraşul tocmai lăsat în urmă, nu cred, însă îmi era dor. De ceva adânc din mine, de frunzele picate toamna şi acoperite acum de un strat subţire de gheaţă şi zăpadă, de zilele când construiam refugiul, de fulgii care nu vroiau să cadă,  nu ştiu. Mai multe sentimente amestecate se învârteau în mine în timp ce urcam, fără vlagă, deal după deal. Conform planului, merg pe traseul către Ana de la Citeră. De fapt corect, din spusele oamenilor locului nu e Citeră, e Ticeră. A fost pentru prima dată când câinii nu m-au lătrat de loc ci m-au luat la îmbrăţişări, mai puţin ăla micu, Leu (specialistu' la lup) care mă mârâia. La Ana , bucurie mare, se tăia porcul. Eu şi mai bucuros. Porcul era deja tranşat, aşa că nu ştiu cum a fost sacrificat, dar din câte am văzut, sunt sigur că a fost conform legii. Sper că nu a murit de infarct, speriat fiind de apariţia lui Serix ( a se vedea mai încolo) sau curentat cu generatorul. Fac cunoştinţă cu Ilie,Uţa, Liviu Toaca şi fată-sa Mihaela, cu Petrişor. Mai era Costeluţ alias Bruno, Florea şi bineînţeles Ana, tot o zdroabă. A, ca să nu uit, mai era şi Serix, pe numele lui de fată Todor, personaj destul de celebru în Zlatna, mai ales din vremea când era regele pocker-iştilor pe oraş. Şi deşi am ajuns pe la 11 acolo, am plecat mai departe abia pe la 4 fara un sfert. Aş fi plecat mai repede dar m-am  oferit voluntar la măcinat carnea pentru cârnaţi şi maioş , apoi dacă am muncit, am şi mâncat ceva. Mai o gură de ţuică, mai o bere, a trecut timpul. Oricum vinarsul ăsta de pere avut rezultate, în sensul că am avut o viteză pe Citeră în sus, de şi eu m-am minunat.. Faptul că se făcea noapte nu a avut nici o legătură. A fost interesant mai ales că totul era negru în jos în vale, iar aici sus de abia acum soarele asfinţea şi parcă după cum mergeam aşa se stingeau şi ultimele raze de soare. Am ajuns, am făcut focul, am pus de un ceai după ce am fost după apă şi  a trebuit apoi să apelez la rezervele de vinars, ascuns de cu toamnă, pentru a pune sângele în mişcare. Apoi cu ajutorul mp3-ului şi a unei muzici ţigăneşti, am dansat de unul singur mai bine de un ceas, în timp ce în minte îmi făceam tot felul de planuri ce o să lucru a doua zi. S-a încălzit destul de repede. Am instalat capcane cu lipici pentru şoareci, apoi am citit câte ceva, după care am adormit cu căştile în urechi şi becul aprins. Undeva în noapte m-am trezit şi am oprit becurile şi muzica. Dimineaţa, un frig de zile mari. Am făcut focul, apoi am renunţat la toate planurile de muncă şi m-am pus temeinic la citit. Afară era o negură de o puteai tăia cu cuţitul......cine o fi inventat şi expresia asta. Mai citeam, mai lăsam cartea şi închideam ochii şi lăsam gândurile să mă cuprindă. Pe la 1 am strâns tot şi am coborât, bineînţeles tot pe la Ana, prilej cu care am pomenit din nou porcul,cu cârnaţ fript dar şi cu bere. Ana şi-a făcut milă de un biet blocurist cu nişte nuci şi mere, apoi am plecat cu Florea, Petrişor şi Costeluţ către casă, pe traseul către horn. A rămas Serix de pază şi de ajutor. Pe la 5 jumătate, cand coboram de la horn în jos, il sun pe Dani şi aflu cu surprindere că aveam meci de la 6, în Cupa Crăciunului. Accelerez, ajung acasă, arunc rucsacul în hol, imi iau echipamentul de fotbal şi ajung la sală la 6 fix. Şi am şi câştigat. În consecinţă, a fost frumos singur. Cât am fost singur. Mai fac. Ca şi rezultate palpabile, 3 şoareci căzuţi la datorie şi o oboseală în picioare, eu zic că de la fotbal. Poze când îmi iau aparat. Poate îl vinde Horică pe ăl vechi. La un preţ pentru studenţi. Şi dacă se poate, în rate.Cam asta a fost tot.

Efect post alcool

Aţi lăsat în mine găuri urâte, negre

răni necicatrizate

şi aţi plecat.

Şi acum, tu, ai vrea să îţi spun

că venirea ta a astupat găurile.

Că a vindecat rănile?

Cât te înşeli.

Venirea ta a unit toate rănile

 în una singură.

Mi-ai transformat inima

dintr-un suport spongios, găurit şi zemos pentru garoafe

într-o rană imensă,sângerie

care vibrează dureros

la orice atingere.

Încerci oarecum înduioşată

să stopezi infecţia presărând

un fel de praf alb

peste toată această masă roşie

care acum suferă la unison.

Fără nici o şansă.

Atâtea iubiri, atâtea speranţe, atâtea vise

toate fremătând acum

într-o singură, unică, mare neîmplinire.

Ai puterea să faci

singurul lucru

care să îmi oprească durerea,

să oprească suferinţa.

Scutură-mă, strigă-mă:

„Trezeşte-te beţivule.

 E ora 6, dă-i drumul la servici!

Iar visezi porcării!

Culmea zgârceniei

Aţi auzit diverse bancuri cu scoţieni, care cică ar fi cei mai zgârciţi de pe bătrânul Pământ, dar se pare că un anume zlătnean poate depăşii orice record când vine vorba de zgârcenie. Omul a cumpărat lipici pentru şoareci.

Pentru cei care nu ştiu, lipiciul se pune pe un carton, în forma unui cerc, iar în mijloc o momeală, cum ar fi brânză, slănină etc. Bun. Omul nostru, vedeta acestei povestiri, se trezeşte dimineaţa şi găseşte prinşi vreo 10 şoricei, morţi de efortul făcut pentru a scăpa din ghearele puternicului lipici. Şi ca să economisească lipiciul, pentru a doua tură de vânătoare, a luat o foarfecă şi a tăiat picioarele şoarecilor, folosind acelaşi carton. No comment.