Mici placeri

Din ciclul " micile bucurii ale vietii", stau cu prietenul Bobby la caldura unei sobe si bem un pahar de vin.. Ne canta "Buna varianta rea", afara e polei si oamenii asteapta din nou, sa ninga. Cu ei si  eu stau si astept. Un nou an, o noua dimineata, o cine stie ce alta "noua" sau lucru "nou". Maine va fi alta zi. Pana maine, astazi beau vin si imi doresc sa ninga. Atat.

Sărbători fericite!

Din păcate nu vă pot lua pe toţi la rând pentru a vă ura cele de mai sus. Şi sunteţi mulţi, atât de mulţi. Aşa că apelez la acest blog şi la contul meu de Facebook!

Să aveţi Sărbători Fericite şi o viaţă aşa cum vă doriţi! Să lăsaţi totul în urmă, fără a uita. Să mulţumiţi că lucrurile vi se întâmplă şi să învăţaţi din ele! Să vă opriţi cât mai des, să vă bucuraţi de lucrurile simple! Să zâmbiţi mai des. 

Să nu uitaţi că fiecare zi e o sărbătoare. Trăiţi-o astăzi. Nu trăţi viaţa altcuiva, viaţa e prea scurtă pentru asta. Alegeţi sinceritatea şi petreceţi timp alături de cei dragi, indiferent cine ar fi aceştia!

Am să încerc, alături de voi, să fac şi eu cât pot din toate acestea!

Să ne vedem/auzim cu bine!

Îngheţ

Mi-am aşezat ochii 
în vârful degetelor. 
Apoi mi-am propus să te privesc
de atât de aproape
încât pielea ta să îmi
zgârie retina.
Genele mele vor fi
de acum
singurul burete
care te va mângâia
pe trupul molatec,
repetat şi cuprinzător.
Îmi e somn.
Stinge lumina şi
pregăteşte-ţi coapsele
pentru
marea hibernare.

Poza de Claudiu Szabo.

Întâlnire de gradul III

Sunt sigur că aţi văzut de multe ori expresia feţei unui copil atunci când se bucură. E o bucurie cum rar poţi vedea, necondiţionată, sinceră. Ei bine, aproape de aşa ceva am fost şi eu aseară. Cântam pe scenă la Alba Mall şi mă rugam să mă ţină vocea. Mă concentram amarnic în microfon şi rar aruncam câte o privire spre sală. Mă bucuram că se aude bine, dar mă şi îngrijoram, orice sunet nelalocul lui s-ar fi auzit. Mă uit în spatele scaunelor şi îl observ pe Sorinel Teişan, vecinul meu de bloc, responsabil  parţial cu aventurile mele prin pădurile copilăriei, însoţit de fiica lui, Mara. Pe când să le dedic o melodie, dispar. Mă uit după ei şi în locul lor apare un tip care semăna cu Virgil Suciu. Îmi zic : "Nu are cum omule, ai făcut febră, confunzi oamenii". Mă conving că am vedenii, când lângă sosia lui Virgil Suciu apare şi sosia lui Cristi Pustai. Prea era de tot. Şi apoi sosia Cristinei Pustai. Deşa devenise clar. Erau ei, şi după cum ne-au spus mai târziu, la o poveste acompaniată de un vin, au venit ca să ne vadă. Acuma, nu cred că au venit numai pentru noi. Au mai schimbat aerul, l-au văzut şi pe Marius, fost preşedinte al juriului la Festivalul Mediaş Cetate Seculară, dar au venit şi pentru noi. Ceea ce pentru mine e de ajuns. O nouă seară specială. Şi mă simt atât de bine.

O să te-aştept

O să te-aştept ca să-mi colinzi în gând 
Şi anul ăsta pe la sărbători.
Cu glasul tău mereu ai să-nfiori,
Tăcutul chin din sufletu-mi flămând.

O să te-aştept tăcut, nu fără de motiv,
În fiecare an sub bradul verde.
Chiar dacă astăzi nu mai am ce pierde,
Căci ieri eu te-am pierdut definitiv.


O să te-aştept.
Absent.
Indiferent.

Când alergi prea mult...........

Când alergi prea mult, rareori te poţi opri să te bucuri de lucrurile mărunte. Şi mai rar, să mulţumeşti celor care ţi-au fost aproape. Poţi să te întâlneşti zilnic cu oameni deosebiţi, dar dacă eşti ocupat mereu cu goana ta, s-ar putea să treci pe lângă ei şi să le simţi doar lipsa. Sunt multe momente din viaţa mea când am simţit nevoia să mulţumesc şi totuşi nu am facut-o. În ultimul timp, mulţumesc mai des. Pentru că mă opresc mai des. Şi deşi am făcut-o, mă simt dator să o mai fac încă o dată. Mulţumesc Feri, mulţumesc Dianthus Mediaş! Mulţumesc că existaţi! Mulţumesc pentru rândurile frumoase şi mai ales, pentru gândurile frumoase!

Un posibil vis....

 

Cum l-am cunoscut pe Cristi Pustai

Că am fost la Mediaş, ştiţi. Cum sunt şi microbist, cam ştiu cine e Cristi Pustai, antrenorul uneia din cel mai frumoase echipe din campionat. Am cântat pe scenă şi la ieşire, o doamnă foarte frumoasă mă opreşte şi mă felicită. Lângă ea, Cristi Pustai. Îi mulţumesc frumos doamnei, apoi nu mă pot abţine şi îi strâng mâna "primului blogger din rândul antrenorilor de Liga 1".  Îi urez să bată cât de des bucureştenii. Râde. Doamna era Cristina Pustai, soţia lui Cristi. Despre care am aflat, în trecere, cum a reuşit să îmbrace jucătorii de la Gaz Metan în tricourile Let's do it România (Ea a fost coordonatoarea celor două ediții de până acum a proiectului Let’s do it Romania! pentru regiunea din zona Mediașului). Şi multe, multe alte lucruri frumoase.

Seara, surpriză. La petrecerea de după prima zi de festival, Cristi era acolo. Din câte am vazut eu, în rol de gazdă. Se simţea între folkişti ca peştele în apă. Cu mulţi dintre ei, vechi prieten. L-am vazut râzând, suspinând, cântând, recitând, ţinând practic în braţe un întreg auditoriu. Nu ştiu care a fost contribuţia lui şi a soţiei la realizarea Festivalului Mediaş Cetate Seculară. Nu mă îndoiesc că a fost una deosebit de importantă. Fiecare festival are "sufletele" lui. Cristi şi Cristina au fost printre cele de la Mediaş.

Hai Cristi! Hai Gazu'!

Creştere

Am crescut împreună.
Tu şuier, eu ţipăt,
apoi am devenit
plutire.
Am pedalat la unison,
încercând să premedităm
destinul.
Ne-a durut în aceeaşi
gamă
şi ne-am abandonat
unul în celălalt,
până la capăt.
Ne-am spus şi am simţit
tot.
Apoi, zâmbind,
te-ai ridicat,
mi-ai mulţumit
şi ai plecat.
Rămas bun.

Lătratul Vulpii, din ciclul "Şi zlătnenii au talent"

În 15 Decembrie , la Alba Iulia (Hotel Parc, etaj 1, sala Roşie, ora 11.30) o să fie lansată cartea "Lătratul Vulpii", scrisă de zlătneanca Michaela Jurat-Mircioiu, lansare la care voi participa şi eu, alături de un prieten.

Nu am deschis bine cartea şi pe pagina a treia se găsesc cuvintele "Mai degrabă găseşti fier fără pete de rugină, decât AUR fără pete de SUDOARE şi SÂNGE". Cât adevăr.Tot ce ştiu despre carte în momentul de faţă e că în ea găsesc relatări despre Zlatna şi Dâmbău, dar răsfoind-o acum am să citez din descrierea autoarei: 

"Împletind realitatea cu ficţiunea , "Lătratul Vulpii"  încearcă să prezinte viaţa Domeniului Zlatna între anii 1780-1784, perioada premergătoare şi de început a răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan. Aşa cum spune şi numele, Zlatna (Zoloto înseamnă aur în limba slavă), este un loc al aurului. Dar nu numai al aurului ci şi al unei incredibile frumuseţi ale naturii, al legendelor, al istoriei şi al continuităţii româneşti. Poetul Martin Opitz cântă această continuitate printr-o metaforă clasică, parcă anume ca să exprime acest adevăr fără tăgadă:

"Sunteţi ca o pădure, cu rădăcini adânci,

Ce prinsă stă de cleanţuri abrupte şi de stânci.

Şi oricât ar fi de aspru, prelung cu durere,

Nu are aşa putere".

"Lătratul Vulpii" încearcă să readucă în atenţia cititorului istoria acestui "El Dorado" transilvănean, aşezat pe coline, ca o "mică Romă", să şteargă patina timpului, ca de pe o bijuterie de mare preţ, uitată, pierdută în Munţii Apuseni."

De abia aştept să citesc cartea şi să descopăr o altă realitate, o altă Zlatna, un alt Dâmbău.

Nu mică mi-a fost bucuria când, la sfârşit, printre mulţumiri, mi-am regăsit şi tatăl.

Felicitări Michaela şi ne vedem în 15, la Alba Iulia.

Grupul Lumina- Vara promisă

Pe stradă în Cetatea Luminii

Mergeam pe stradă în Mediaş! Alături de prieteni, vechi şi noi! Am auzit în surdină, un colind! Şi două voci care se potriveau perfect! Se vedea, mai precis auzea, că legătura dintre ei e veche, că aceste voci se cunosc una pe alta demult. Erau doi oameni. Unul cu o chitară. Folosea ca şi pană o jumătate de cartelă telefonică sau ceva asemănător. Doi fraţi. Sărăcăcios îmbrăcaţi, dar m-au oprit din drum. Vocile lor, melodioase, împreunate, mi-au pus piedică, mai precis m-au împlântat în caldarâm. Se termină colinda. Îmi venea să plâng şi tot ce am putut face a fost să aplaud. Din suflet. Au zâmbit la rândul lor. Şi prietenul meu Yoyo se îndreaptă către ei şi îi roagă să cânte "Vara promisă"! Aşa am aflat că ei au deschis Festivalul de la Mediaş de anul trecut. Deşi nevăzători, se cheamă Grupul Lumina şi pentru câteva minute au luminat împreună cu noi. Nu ştiu dacă emoţiile mele au fost amplificate de tot ceea ce deja mi se întâmpla. Dar nu am mai auzit pe cineva cântând aşa. Şi iar mi-a venit să plâng. De bucurie, de emoţie, la gândul că poate în Zlatna ar fi fost judecaţi şi marginalizaţi. Acolo, lângă ei, m-am simţit privilegiat şi un om mai bun.  M-am gândit mult la ce transmite muzica, la cât de simplă e ea atunci când pătrunde în sufletul omului. Am să postez aici înregistrarea melodiei cântate de ei. După ce o fac rost. Mai jos am pus melodia originală, cântată de nimeni altul decât Ştefan Hruşcă, asta ca să aveţi un termen de comparaţie.

Aveţi răbdare şi ascultaţi interpretarea lor şi faceţi abstracţie de calitatea înregistrării! 

O parte din mine a rămas, definitiv, acolo lângă ei! 

Noapte bună