"Întotdeauna mi-a plăcut să cred că fiecare dintre noi este protejat de un glob de sticlă. Acest glob permiţând sau nu apropierea dintre noi. Dar oare dacă acest glob s-ar sparge? Ce ne-am face atunci? Probabil am fugi în globul altcuiva, convieţuind sau dându-l afară. Poate unii avem mai multe globuri ce ne ţin laolaltă şi probabil din această cauză unii nu sunt înţeleşi sau alţii nu sunt acceptaţi.
Fiecare îşi construieşte o mică lume pentru a putea trăi şi fiecare dintre noi avem un anumit grad de iubire şi de ură.
Aceste globuri se pot lega prin vise, cred, sau prin simple sentimente. Şi atunci când un glob drag nouă se rostogoleşte în alt sens, ce facem? Îl eliberăm? Sau îl urmăm? ... Sau îl salvăm?".
"O picătură de emoţie ne face să fim ceea ce suntem. O mică parte din acea picătură reprezintă firul vieţii noastre, în timp ce o altă fărâmitură din ea sunt visele.
Poate cea mai amară parte este acea fărâmă ce alunecă uşor, uşor pe obraz, lăsând urmă amară. Această urmă renegată de către lacrimă este părticica ce ne face să ne fie frică, cea ce ne face uneori să devenim personaje similare nouă, dar total rupte de suflet.
Dar dacă noi suntem pregătiţi, întotdeauna cineva va fi gata să ne şteargă amărăciunea. Prin urmare, tot ceea ce trebuie să faci este să plângi, să simţi acea urmă, iar apoi, cu toată încrederea, să zâmbeşti şi să o laşi să rămână doar o simplă urmă neimportantă, să nu cumva să devină călăuza ta.
De Anca Sas, în "Jurnal de vise", descoperită la Târgul de Carte "Alba Transilvania".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...