Iubitei de fildeş

În orice relație există un sfârșit al inocenței. E momentul în care iubiții devin parteneri, încetează să creadă că totul e posibil și se adaptează situației concrete. Aparent e maturitate. În fapt e moarte. Nu există un dat imuabil al Celuilalt în spațiul existențial al iubirii. Ai realitatea pe care ești dispus să o accepți. Trăiești povestea pentru care lupți. Acceptarea pragmatică a unui prezent, oricare ar fi acesta, fericit sau tragic, înseamnă fosilizare.

Asemeni unui Pygmalion flămând de pereche, ți-am dat chip și formă, neînchipuit de frumoasă, într-o furtună a ființei ce stătea să vină. Te modelam, zi de zi. Faptul că tu spuneai că nu ești așa cum te închipui eu, nu era decât rezistența materiei sub mâinile sculptorului. Mi-am folosit iubirea pentru a te șlefui până la perfecțiune. Și atunci, acolo, într-un viitor posibil, ai prins viață și m-ai iubit și tu, mai mult decât știam că e cu putință. Străfulgerări din această întâlnire paralelă licăreau și în lumea noastră. Uneori pentru o oră, alteori pentru câteva zile, fildeșul era carne și tăcerea răsuflare. De fiecare dată am sperat că n-o să te mai întorci aici, în lumea în care materia se luptă cu spiritul și iubirea e accidentată, fragmentată. Știi, vroiam să schimbăm universul cu unul în care dragostea noastră e asemeni primului principiu al termodinamicii. Orice faptă se transformă în iubire și invers.
Într-un târziu, te-ai legat de catarg precum Ulisse și ai proclamat că în chemarea mea stă doar amăgirea unui cântec de sirenă. Cu disperare, te-am văzut redevenind statuie. Ființa îți tremură să se spargă, în tensiunea dintre ceea ce crezi tu că e drept și ceea ce sufletul tău știe că e viu. M-am gândit să mă-ndur de mine și de tine, și să uit că și tu mi te dărui, în lumea în care suntem întregi. Te-aș putea iubi și așa, rece și imuabilă, reflectând mat orice lumină, asemenea unui simbol pietrificat, despărțit pentru totdeauna de legenda pe care o întruchipează. Dar nu te pot transforma într-un fetiș, adorat în numele unei fantezii înțepenite în imaginar.
Nu vine nici o Afrodită să ne salveze. Nu se întâmplă nici un miracol, dacă nu ai unul în buzunar. Nu există salvare, există doar speranță.

Nemuritor și cald, încă te învălui inocent, știind că de fiecare dată când clipești un zeu adoarme și o lume se deschide.

(Iubitei de fildeș)
* Epistole către o sută de iubite *