Dezamăgit de Zlatna

Câteodată mă cuprinde o lehamite de oraşul ăsta pe care îl iubesc atât de mult, încât îmi promit că la prima ocazie o să plec cât văd cu ochii. De fapt, îmi tot promit asta de o grămadă de ani, fără să mă gândesc serios că s-ar ivi o astfel de ocazie. Sincer, dacă nu ar fi existat munţii ăştia din jurul oraşului şi asociaţia înfiinţată de 11 oameni care vroiau mai mult- care tocmai a împlinit 12 ani de activitate- aş fi plecat de mult.

Am şi eu dilemele mele, care nu se regăsesc în tema zilnică e tinerilor care spun, fără să gândească prea mult " că în Zlatna nu ai ce face, nu ai cu ce îţi petrece timpul liber". La prima vedere, afirmaţia pare adevărată. Doar la prima vedere. De parcă ar trebui să aşteptăm să se mai nască un Avram Iancu, un mic Einstein sau o Madonna în oraşul ăsta, care să rezolve această problemă. Sau de ce nu, să o rezolve primarul, "că de aia l-am ales". 

Când eram mic şi prost, pe vremea comuniştilor, oamenii aveau o zi în an când ieşeau şi făceau curat în faţa blocului. Nu trebuia să vină primarul sau deputatul. La şcoală mergeam la cules de măceşe, strângeam hârtia sau sticlele goale şi le duceam la DAC (centru de colectare). Chestii la comun, neretribuite, dar care ne făceau o deosebită plăcere. Când am terminat facultatea şi m-am întors în oraş, care arăta total altfel decât acum, am realizat că dacă nu creez eu/noi evenimente, nu o să le facă nimeni pentru noi. Aşa am început ecologizările, marcajele, protecţia rezervaţiilor naturale, expediţiile prin munţii patriei, lucruri care trebuie să te pasioneze, la care să pui osul şi care m-ai ales, sunt desfăşurate în comun, de oameni care simt la fel. Prima dată când am organizat o seară de folk, mi s-a explicat că oamenii nu au venit în număr mare pentru că nu ştiau ce e acela folk. Exista internet şi în vremea aceea. Mai de curând, am organizat o seară de audiţie viniluri, un motiv de a fi împreună şi de a asculta muzică veche. Cred că am fost 10. Sau toată lumea e urcată după cai verzi pe pereţi, merg după apa, apa, apa, tra, la , la , la , la etc? Sau nu se ştie ce sunt acelea viniluri în cultura gangam style? La serile de teatru, unde veneau cei de la Skepsis, pe unde erau tinerii? De ce nu au venit o sută? 

Ce vreau de fapt tinerii? Discotecă? Nu cred, poate Manelotecă, combinată cu Housotecă sau cu Rapotecă. Când e vorba de fotbal, se înghesuie lumea, dar şi acolo, nu se omoară nimeni să vină la organizare. Care ar fi concluzia? Să facem activităţi unde să se gândească cât mai puţin, să fie şi ceva implicare fizică (dacă s-ar deschide un bordel.....dar şi acolo, ar trebui subvenţionat de Primărie), să fie organizat de oricine altcineva decât de noi, pe care apoi desigur să-l criticăm cât mai aprig.

De ce sunt pasionaţi tinerii? Să fie doar clubbing, facebook, mess, freze, haine, maşini şi iubiri de o noapte? Dacă au alte pasiuni, să mă scuze. Dar atunci nu au nici o scuză pentru că nu se organizează ca să îşi dezvolte aceste pasiuni, să comunice, să creeze ceva din ele. Ce şansă aveţi voi, în bătălia vieţii când veţi concura cu alţii, dacă nu aveţi preocupări intelectuale, în care să vă puneţi mintea la contribuţie? Ce şanse aveţi, ca după terminarea facultăţii -când termină cu voi încă zeci de mii de studenţi- să găsiţi un loc de muncă care să vă PASIONEZE şi care să fie şi bine plătit?  Cum credeţi că veţi realiza asta?  Dacă de acum nu sunteţi organizaţi, dacă nu puneţi osul, dacă nu aveţi ambele perpective -munca la birou, munca cu capul sau munca la lopată, în frig şi mizerie- cum veţi şti direcţia pe care o aveţi de urmat?  Dacă nu vă urmaţi pasiunile, de unde veţi şti care loc de muncă vă va atrage? 

Din păcate, în oraşul ăsta sunt puţini oameni cu care poţi discuta idei, oamenii care pot lăsa deoparte orgoliul şi care să se implice, pentru binele lor şi a comunităţii. În oraşul ăsta, fiecare om poartă în raniţă un baston de mareşal şi un orgoliu corespunzător. Un prieten îmi spunea, în timp ce transpiram la ridicarea unui refugiu (pentru care am fost acuzat că e cabana mea personală de chefuri şi sex) că, "de unul singur nu faci nimic". Nimic mai adevărat. 

Viaţa, realitatea, e dincolo de pereţii unde sunteţi închişi de impresii false. În viaţă, nu trebuie să îţi fie ruşine să ridici o hârtie de pe jos sau să ajuţi o bătrânică să care plasele. Cum nu trebuie să îţi fie ruşine că îţi place Antonia în loc de Madonna, Alifantis în loc de Smiley sau Paula Selling în loc de Loredana. Sau invers. Nu e nimic ruşinos în a fi "altfel". Nu suntem clone şi de fapt, ăsta e tot farmecul. 

Sunt sigur că voi fi contrazis. Poate nu frecventez eu anumite cercuri, nu stau destul pe pod în centru şi nu merg nici la discotecă în Feneş.

Poate existaţi. Dacă existaţi, vă ascundeţi bine.

Sursa foto aici.