Iubitei demonice

Diavolul are întotdeauna o logică impecabilă. Ispitirea e prin speranță și damnarea prin cuvinte. Ține minte tot ce s-a rostit și neagă tot ce s-a trăit. M-ai iubit prorocind sfârșitul. Buzele tale s-au trădat de nenumărate ori, sărutând și enunțând la fiecare sărut că acesta nu înseamnă nimic. Ai făcut dragoste cu mine, oficiind mântuirea contopirii într-o singură ființă, scoțându-mă cu forcepsul afară din sufletul tău mai apoi, repetând până la saturație, până la demență „Nu te iubesc și n-am să te iubesc niciodată!”. Ochii, mâinile, sânii, coapsele, chiar și tălpile de care-mi plăcea să-mi lipesc obrazul, și-au jucat remarcabil rolul. Am crezut în femeia al cărei gust știam că nu o să-l pot uita niciodată, refuzând să privesc construcția care se ridica, frază cu frază.

A venit ziua judecății. Diavolul îmi pune în față contractul. Fiecare avertisment al tău e o rubrică, completată cu răspunsul meu. Femeia pe care o iubeam a dispărut, acum au rămas doar cuvintele de care trebuie să dau socoteală. Te chem, să reapari din spatele logicii crude, iar Diavolul rânjește, încântat de disperarea crescândă. Am spus că te voi iubi pentru totdeauna, în orice condiții. Iar acum un Picasso malefic desenează neobosit cazne hâde, și fiecare tablou poartă același nume: „în orice condiții, pentru totdeauna”. Iadul e locul în care acțiunile simple și firești devin imposibile sau inutile. Acum iadul ești tu, iar eu trebuie să trăiesc în el.
Sunt trist. Știu că în spatele acestei capcane de cuvinte întrețesute de o răutate intelectuală sclipitoare, ești tu. Miezul ființei tale, captiv și el într-un silogism demonic, care cere ridicarea-mi pe cruce. Am văzut lumina, știu că este acolo, în spatele cochiliei de fier și venin. Neputința de a te elibera este, de fapt, singura tortură care contează. Dar ea este a mea, nu-mi poate fi impusă.
Însă puterea Diavolului este, totodată, și slăbiciunea sa. Este incapabil să înțeleagă antilogicul. De aceea, până la urmă, ceea ce este profund omenesc în noi îi scapă. Iubirea e o pânză fragilă de atingeri ale sufletelor. O îngemănare de speranțe, trăiri și extazuri nespuse, pur și simplu pentru că nu au loc în cuvinte. Acesta e legământul profund, pe care nu-l poți abjura niciodată, chiar și atunci când drumurile ființelor făcute din carne se despart. Eu m-am sinucis deja, iubindu-te. Acesta este motivul pentru care voi recuza contractul. Demonul nu poate stăpâni cenușa rămasă în urma arderii de tot. Mă voi lăsa risipit în cele patru vânturi și voi renaște, acolo unde voi găsi din nou lumină.

(Iubitei demonice)
* Epistole către o sută de iubite *

Link aici. 

 

Sursa foto aici .