Alege să fii tânăr. Şi liber

Salvaţi Roşia Montană! Salvaţi România!

Locuri de muncă pentru Guvernul României

Într-un viitor nu prea îndepărtat, asta ar fi reţeta pentru crearea a numeroase locuri de muncă în Românica, ţara tuturor posibilităţilor.

Se gândeşte, dar nici prea mult, o strategie de localizare a lor. Ce înseamnă „ a lor”? Imediat, nu vă grăbiţi. Vor fi poziţionate cât mai strategic, în apropiere de marile oraşe, astfel încât toate zonele ţării să fie reprezentate. Bun, prima fază e obţinerea terenului. Vom recurge la expropierea pentru investiţii private, pentru că desigur, o astfel de iniţiativă nu poate fi de stat. Este vorba, desigur, de puşcării, închisori, locuri de detenţie sau cum vreţi să le mai spuneţi. E drept că statul va avea un cuvânt de spus, dar iniţiativa trebuie să fie privată, pentru că cineva trebuie şi să câştige din asta. Vom expropria politicienii care deţin terenuri (vile, bungalow-uri, cabane etc.) în apropierea marilor oraşe. Preţul va fi stabilit de către Uniunea Europeană, Uniunea Ţărilor din Africa de Nord sau de OPEC, indiferent, doar de statul român, nu.  Oricum, după cum veţi vedea, politicienii nu vor mai avea nevoie de astfel de terenuri. Punctul 2 înseamnă realizarea de diverse studii privind oportunitatea acestei investiţii. Nu este cazul să facem referendum, pentru că sunt convins că minim 99% din populaţia ţării va vota „pentru”. Putea fi la fel de bine, punctul 1, dar acum nu mai avem de ales, deja am făcut rost de teren. Se trece la proiectare, dimensionare, iar având în vedere amploarea acestei realizări „cercetătorii britanici” estimează că peste 1000 de oameni vor avea de lucru, numai din proiectare şi alte chestii tangente cu proiectarea. Urmează apoi licitaţiile, pentru realizarea efectivă a lucrărilor. După terminarea licitaţiilor, se trece la construcţie, unde aceeaşi cercetători estimează că peste 3600 de oameni vor avea de lucru aproximativ 10 ani, cât vor dura lucrările, aplicând şi coeficientul românesc denumit  „Dorel”. La licitaţie pot participa şi societăţi cu capital american, însă doar dacă demonstrează mituirea a cel puţin 5 oficialităţi române în ultimii 2 ani de zile. Pentru popularea respectivelor construcţii se va trece apoi la treabă, printre principalele puncte luate în discuţie sunt: în aceste „zone rezidenţiale” vor fi primiţi doar politicieni şi/sau afacerişti care au derulat afaceri cu statul, care vor plăti o sumă de minim 1000 EUR/lună pentru şederea în închisoare; pentru început, vor fi primiţi toţi prim-miniştrii care au avut această funcţie din ’90 încoace, la care se adaugă Miniştri Industriei , indiferent de culoarea politică: Radu Vasile, Berceanu, Adriean Videanu, Adrian Năstase, Mugur Isărescu etc.  Toţi politicienii care nu vor putea demonstra provenienţa averii, indiferent că ea este trecută pe diverse rude, vor fi cazaţi la etajele superioare. La parter vor avea prioritate politicienii care au schimbat până în prezent cel puţin 2 partide sau alianţe electorale. Un statut deosebit vor avea cei cu fapte deosebit de grave de corupţie sau trafic de influenţă, dar se pare că şi acolo va fi o concurenţă deosebită. Se va realiza un sindicat al „chiriaşilor”, iar funcţiile de conducere vor fi obţinute doar de cei care au avut legături (semnare contracte păguboase, trafic de influenţă, primire de mită în forme grave)  cu afacerea Roşia Montană. Se estimează că va fi o concurenţă acerbă pentru aceste posturi.

Tot cercetătorii britanici estimează că vom avea nevoie de minim 5 astfel de stabilimente, cu minim 10.000 de locuri fiecare, încasările preconizate, pe lună, doar pentru cazare, fiind de 50.000.000 EUR. Desigur, fiecărei persoane li se va percepe şi taxă TV, taxă folosire mobil, taxă apă de ploaie, taxă ridicare săpun, taxă sfoară cu unică utilizare etc., taxe care vor fi folosite pentru asigurarea mesei, reabilitări, întreţinere, cheltuieli diverse.

Desigur, la 10.000 persoane/stabiliment, în primă fază, vom avea nevoie încă 200-300 de oameni pentru pază, curăţenie, apoi vom angaja firme specializate de cathering etc.

Veniturile se estimează la minim 1-2 miliarde EUR pe an, din care Statul Român va primi 6%, impozitabil. Desigur, se vor reduce încasările televiziunilor care difuzează talk-showuri cu aceste maimuţe electorale, dar ele vor creşte către normal prin redifuzarea emisiunilor „Surprize, surprize”, La Mă-mă-ruţă, Teo Show, „Din dragoste” cu Mircea Radu, „În pat” cu Cătălin Botezatu.

Desigur, este puţin probabil că vom mai avea Guvern care să se bucure de aceste încasări, cel puţin în forma cunoscută, aşa că va trebui să formăm de pe acum un Guvern de criză, condus de Moise Guran şi echipa robotizată a lui George Buhnici (I LIKE IT).

Locurile de muncă estimate vor fi de minim 4600, în faza de construcţie a stabilimentelor şi de peste 6000 în faza de executare a pedepsei, pentru minim 25 de ani. Se estimează, având în vedere statisticile privind corupţia în România, că aceste stabilimente vor avea o durată de funcţionare de minim 200 de ani.

Despre munţi, sau...

Sunt îndrăgostit iremediabil de munţi. E probabil o dragoste care va dura toată viaţa. Sper că nu singura. Nu ştiu fiecare ce înţelege prin dragoste de munţi. Imaginea noastră, a celor care cară rucsacul în spate (ca şi melcul care îşi cară casa) în rândul localnicilor din zonele montane e destul de diversificată. Asta pentru că ne văd într-o singură ipostază, cea de drumeţ, dar în momentul când ne implicăm în activităţile lor, situaţia se schimbă.

Îmi place să urc. Îmi place să "cuceresc muntele din mine", cu fiecare urcare. E greu, dar se merită. Îmi place cum se vede, de acolo de sus, omenirea cea plină de griji, probleme, cu luptele şi renunţările lor. Acolo sus, le uiţi. Acolo sus, nu înfrunţi natura, ci te asimilezi cu ea. Îmi plac ninsorile şi răcoarea din obraz, îmi place pădurea cum foşneşte, ploaia când bate pe cort, trunchiurile brazilor sau fagilor care au fiecare povestea lor, îmi plac frunzele ruginii, stelele oglindite în apa lacurilor. Îmi plac brânduşele, firele de iarbă de curând apărute, căprioarele apărute din senin, până şi urmele lăsate de mistreţi. Îmi place să împărtăşesc sentimentele pe care le simt cu alţii. Să rezonăm. Îmi place să citesc hărţi, să cunosc cât mai mult zona prin care trec, să învăţ pe alţii mai tineri despre tainele muntelui, despre filozofia pe care mi-am făcut-o eu despre munte. Îmi place să simt căldura focului în obraz, să simt cum îmi furnică pielea după o noapte petrecută în fân, îmi place că mă regăsesc în fiecare noapte petrecută în sacul de dormit.

Ei bine, oricât aş continua, nu voi spune decât jumătate din poveste. Pentru că oricât de frumoşi sunt munţii, oricâte emoţii aş trăi la vederea peisajelor, jumătatea care lipseşte sunt oamenii.

Oamenii de acolo, de sus, din munţi. Oamenii, cu obiceiurile lor, cu greutăţile lor, cu experienţa şi legătura lor indestructibilă faţă de natură. Nu m-am simţit cu adevărat "legat", până nu am înţeles asta. Până nu am cosit, "pologit", până nu am tras, cu cai sau boi, lemne, până nu am dormit într-un sălaş (pe care ulterior l-am reparat), până nu am curăţat un izvor sau până nu am discutat minute întregi cu un cioban. Până când am realizat că fiecare om are o poveste, o experienţă extraordinară, un mod de a fi. Am ascultat un cioban cântând în frunză (în Ciumerna, i-aş fi dat şi cămaşa de pe mine), "boar" cântând melodii populare de mult uitate, preoţi doinind sau colindând. Am mângâiat obiecte lucrate de mâini muncite, ştergare lucrate în timp de iarnă sau în timp de răscoală şi am ştiut că parte din sângele meu s-a scurs în acest pământ. Că sunt rudă cu oamenii ăştia, că am trăit undeva, cândva cu ei acolo sus, că vocea mea s-a auzit doinind sau strigând, şoptind sau gemând.

Muntele e parte din viaţa mea, dar privit în strânsă corelaţie cu oamenii care trăiesc acolo şi de asemenea, cu oamenii cu care am trăit atâtea clipe de vis. 

August surprinzător ( de Alex "Padre" Petrescu)

De mi-ar fi fost dat să aleg între Pământ şi Cer
Aş fi preferat să fiu mărul din care Eva a muşcat cândva,
Aruncat mai apoi cât colo cu groază
Sau un deşert încă necunoscut decât o oază...
Acum, însă, prefer să fiu aşa cum sunt:
în munţi, sub ploaie, cu tine dormind pe umărul meu stâng... 

Când pierzi pe cineva drag...

Probabil cunoaşteţi sentimentul. Mulţi dintre voi aţi pierdut pe cineva drag. Atunci când vine brusc, durerea se amplifică la cote nebănuite, nimic nu mai are sens, te transformi într-o stană de piatră, cuvintele nu îşi mai găsesc rostul, nu pot descrie ceea ce simţi. Golul rămas nu mai poate fi umplut cu nimic, mereu îl vei găsi în tine. Dacă e vorba de o iubită, senzaţia poate fi redată aşa: 

"Se ia o iubită. Se injectează ca heroina. Se trăiește până la extaz, apoi până la demență, apoi până la sevraj. Apoi te legi de calorifer, te dai cu capul de parchet și îți sinucizi amintirile, una câte una. Când termini și nu mai e nimic, ți-ai omorât iubita, și pe tine odată cu ea. Iei cadavrul, îl ridici în picioare, îl faci să umble și să zâmbească. Apoi faci cunoștință cu tine. Ești un om nou, gol, o foaie albă de hârtie. După care iei un pix, scrii frenetic și trimiți o scrisoare către cel care ai fi putut fi. Afirmându-ți inexistența. La sfârșit, vezi că ai făcut un cerc dublu pe o bandă Moebius. Ești în același punct, plus o ucidere. O iubești, deși ea a dispărut cu mult înainte de ultimul sărut."  O astfel de pierdere face cât o moarte. Sau mai multe. Nu cu aceleaşi cuvinte dar esenţialul rămâne acelaşi când pierzi pe cineva drag. O altfel de iubire. Şi o altfel de moarte.

Atunci când se întâmplă brusc. Dar ce faci când ştii că unei persoane atât de dragi ţie i se apropie sfârşitul. Când recunoşti semnele. Când realizezi că nenorocitul de timp, ignorat în permanenţă, devine acum extrem de important. Când ştii ca prin plecarea ei/lui, definitivă de data asta, nimic nu va înlocui trările, sentimentele, emoţiile asimilate alături de el/ea.

Ce vei face omule? Vei încerca să petreci cât mai mult timp alături de acea persoană, îţi vei umple sufletul cu amintiri, vei clădi o structură care îţi va permite să mergi înainte? Sau te vei resemna? Vei plânge de pe acum, cu lacrimi tăcute, clipele care ar fi putut fi? 

Moartea face parte din viaţă. Aşa că voi crea o legendă. Voi purta un nume pe buze de oricâte ori voi avea ocazia. Voi termina ce am început să facem împreună. Şi dacă voi avea putere, voi scrie. Nu voi îngropa pe nimeni. Pentru că eu am devenit altul prin momentele petrecute împreună. EU, cel nou, te am în structura genetică şi pe tine. Te voi duce mai departe.

Viaţa merge înainte

Sunt momente în viaţă când îţi pui întrebări despre calea pe care ai decis sa mergi. Sunt atât de multe întrebări, încât nici măcar nu cauţi răspunsuri. Trecutul revine mereu prin faţa ochilor, prezentul e atât de nesigur, iar viitorul parcă e o păpădie care aşteaptă îngrozită o pală de vânt. E atât de greu să îţi găseşti locul între oameni. Nu mă aştept la multe. Nici nu caut vreun semn. 

Sâmbătă noaptea- după ce cu o noapte înainte nu am dormit de loc- am ales să citesc în cort. La un moment dat, am auzit lângă foc un cântec, al cărui acorduri şi versuri îmi păreau atât de cunoscute. De unde ştiu eu melodia asta? Apoi,în singurătatea mea am zâmbit. Era cântecul meu. Cântat de cineva care îl înţelegea. Pentru care însemna ceva. Viaţa merge înainte.... Mai ales dacă ai lăsat ceva în urmă.