Se afișează postările cu eticheta plus noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plus noi. Afișați toate postările

marți, 19 noiembrie 2013

Jurnal de bord -Ziua de Mâine 2013

Am plecat către Alba abia în jurul orei 17.00, din cauza unor nopţi nedormite, eu aş fi plecat mult mai repede. Dar am ajuns exact la timp să putem amenaja un stand pentru albume şi cărţi, să luăm pulsul zilei, să ne întâlnim cu prieteni, să ne umflăm de râs cu o porţie de caricatură marca Costel Pătrăşcan. Cum noi am ajuns şi cei de la Stage nu, nu am avut Wireless decât mult mai târziu, de aceea am aflat prea târziu de nefericita idee de sincronizare a recitalurilor cu meciul "unei naţiuni" (pe dracu). Fie vorba între noi, după terminarea recitalurilor au mai rămas 20 de oameni în sală, din care sunt convins că măcar 8 erau din organizare, iar în hol tot cam atâţia. Cel mai înfocat suporter era bineînţeles Gyuri Pascu, care nu cred că s-ar fi supărat de loc dacă cânta cu două cântece mai puţin (putea ajunge la meci) sau cu două cântece mai mult ( cu condiţia să se audă meciul în cască).
Sunt microbist, recunosc. Dar nu a fost finala campionatului european şi nici a celui mondial de fotbal. Era unul de baraj, după un noroc chior în calificări, noroc de care numai noi puteam să ne batem joc.
La ce a dus această idee? Dacă aţi auzit de Cosmin Vaman, nu o să vă mire ce voi spune în continuare. Daca nu aţi auzit, veţi auzi. Pe Cosmin îl ştiu de apx. 3 ani şi ca fiecare om care îl vede pentru prima oară, i-am reproşat asemănarea de stil cu Taxi, mai corect spus, stilul de interpretare cu cel a lui Dan Teodorescu. Acum, când îl ascult, nu mai simt nici o asemănare. Omul ăsta are de spus câte ceva. Adevăruri. Pentru noi, iubitorii de muzică folk. Omul ăsta a cântat despre Roşia Montană şi problemele ei şi ale noastre totodată, aşa că acei care primesc zilnic zeci sau poate sute de notificări pe Facebook referitor la problema Roşia Montană ştiu de Cosmin. 



De festivalurile câştigate de el. Se vede că, spre surprinderea multora, şi sala de la Alba Iulia ştia de el. Şi cred că aplauzele de după recitalul lui, care nu se mai opreau, spun multe. Deci, I roman, am pierdut bis-ul lui Cosmin şi al Alexandrei. Şi, ca să fim înţeleşi, ei erau principalii oameni pe care vroiam să îi văd pe scenă vineri. II roman, Costel Pătrăşcan a avut un moment fantastic înainte de recitalul lui Gyuri Pascu şi a fost scos de pe scenă la mai puţin de 1 minut (60 de secunde) de terminarea apoteotică a prezentării.
Sâmbătă, m-am întâlnit pentru prima oară cu Adrian Beznă, nu Bezna cum credeam eu. Am dat de "Cu lupii laolaltă" la un concurs montan şi m-am îndrăgostit, de versuri, de linia melodică, mi-am reamintit de lupul din mine. Şi lupul din Adi B. nu m-a dezamăgit. A cântat cu suflet, a recitat cum nu am mai auzit pe nimeni, a murit şi înviat la microfon. A fost o seară de vis, fiind prezenţi pe scena de la R.Y.M.A pe lângă noi (foşti şi viitori Plus Noi), Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei, Nicu Alifantis într-o scurtă şi dulce intervenţie, plus Costel Pătrăşcan cu revanşa. Despre recitalurile se sâmbătă, nu aş avea multe de zis. Şeicaru m-a dezamăgit cu orga aceea multifuncţională, cu solo-urile de chitară inexistentă. Silvan nu îmi spune nimic, Ţapinarii e ok, iar Mihai Neniţă, încântător.
Duminică, Laura Todică (care a cântat şi ne-a încântat şi la Zlatna) m-a dat peste cap cu a ei "Poveste", pe care o mai ascultasem şi Vineri, în cadrul concursului. Locul II, pe deplin meritat. Apoi l-am descoperit pe Mihai Boicu, cu o interpretare excelentă, îngheţând apoi pe "Ninge". Marele premiu şi ne vedem la anul.





Marius Matache şi F.B.I. (FolkBand Imperfect) au sunat excelent, dar cred că un pic oboseala şi-a pus amprenta pe Make. Public călduros, dar mai are de învăţat de la cel din Zlatna. Atât l-au iubit zlătnenii pe Make încât acesta a plecat pe acordurile celebrei melodii "Cine pleacă, e un bulangiu" :)). Emerich Set a fost de vis şi relaţia public-Vali Şerban s-a deteriorat şi mai mult atunci când publicul a insistat la nesfârşit pentru un bis. Şi l-a primit. 
Nicu Alifantis e Nicu Alifantis. Orice aş spune cred că s-a mai spus. E genial, viu, dureros de omenesc, cald.  
Concluzii?  Sunt la tot pasul în acest articol. Dar hai să încerc. Pe scurt: La Ziua de Mâine folk-ul e rege, indiferent de ce evenimente mai pot exista, live sau la televizor. Oamenii plătesc pentru folk, deci folk să fie. "Ziua de Mâine" are un standard foarte ridicat, deci orice problemă se vede. Publicul simte. Publicul vrea inovaţie. Să nu se mai poată raporta la nici un an trecut. Să vadă pe scenă chitara pe care o şi aude. Să se cânte din suflet, pentru că ei pun suflet. Să fie şi "clasici" dar şi nebuni frumoşi, gen Adi Beznă. Oricum, ediţia a X-a se pregăteşte de....de fapt, de azi.

joi, 5 septembrie 2013

Viaţa merge înainte

Sunt momente în viaţă când îţi pui întrebări despre calea pe care ai decis sa mergi. Sunt atât de multe întrebări, încât nici măcar nu cauţi răspunsuri. Trecutul revine mereu prin faţa ochilor, prezentul e atât de nesigur, iar viitorul parcă e o păpădie care aşteaptă îngrozită o pală de vânt. E atât de greu să îţi găseşti locul între oameni. Nu mă aştept la multe. Nici nu caut vreun semn. 
Sâmbătă noaptea- după ce cu o noapte înainte nu am dormit de loc- am ales să citesc în cort. La un moment dat, am auzit lângă foc un cântec, al cărui acorduri şi versuri îmi păreau atât de cunoscute. De unde ştiu eu melodia asta? Apoi,în singurătatea mea am zâmbit. Era cântecul meu. Cântat de cineva care îl înţelegea. Pentru care însemna ceva. Viaţa merge înainte.... Mai ales dacă ai lăsat ceva în urmă.

luni, 13 mai 2013

Zilele Tineretului Cugir-Festivalul de Folk, ediţia a VI-a

Am fost la Cugir, din păcate din cauza programului, doar de duminică. Nu am putut să nu observ că organizarea e din ce în ce mai bună pe măsură ce anii trec aşa că trebuie să felicit Primăria Oraşului Cugir. Ca şi bile albe, adică pozitive: locaţia e generoasă, pe valea Râului Mare, la Cabana Mistreţu, lumea deja s-a învăţat şi a venit în număr mare, mai ales la căderea serii. Organizatorii au reuşit, pe timp de criză, să aducă nume "mari" ale folk-ului românesc: Alina Manole, Doru Stănculescu, Mircea Baniciu, Ioan Gyuri Pascu etc.



 Toate grupurile folk au avut câte un organizator care s-a ocupat în mod special de grupul respectiv, ceea ce înseamna mult. S-au promovat artiştii locali, copii, tineri, grupuri locale. 




Bile negre, adică la ce mai trebuie lucrat: 1. sunetul, la asta nu trebuie făcut rabat, dacă la chestii simple, gen o chitară şi nişte voci, sunetul a făcut faţă, când au început chestiile mai complicate, mai multe instrumente etc, efecte, a cedat. Aici s-a dat şi Mircea Baniciu în spectacol, dacă într-adevăr monitorul din faţa lui era o "prostie", cuvintele adresate ulterior sunetistului adică" nu te mai atinge de ăsta. Atinge şi tu ce ştii, dar vezi să nu te vadă doamnele", nu îi fac deloc cinste şi mi-a reamintit să nu confund artistul cu omul Baniciu.2. Totuşi, la un festival de folk trebuie să se cânte folk, oricât ne-ar încânta AC/DC, Skid Row, Gary Moore sau alţii 3. Promovarea, trebuie gândită mai bine.
În mare a fost  bine, ne-am simţit şi m-am simţit bine, noi am sunat bine, am fost încântaţi să auzim cântecele noastre fredonate, să ne întâlnim cu prieteni vechi.


miercuri, 14 noiembrie 2012

"Idei puse în cuvinte", gata de lansare

Nu ştiu cum am ajuns aici. De mic scriam poezii, iar în liceu devenise principala "armă" a unui copil timid şi nesigur pe puterile lui. Nu credeam că o să ducă undeva, aşa că nu le-am păstrat. Sper ca măcar "ele" să o fi făcut. 
Povestea cărţii seamănă foarte mult cu povestea "Plus Noi". O poveste cu prieteni. Eu şi cu Padre ne ştiam de o grămadă de ani, simţeam că între noi există ceva, dar nu ştiam fiecare ce poate, ce are în el. La concursurile montane la care ne întâlneam, vocea caldă a lui Padre nu se prea auzea, iar eu eram atât de preocupat să câştigăm, încât nu prea conta altceva. Apoi am descoperit că omul are o grămadă de cântece proprii, cu versuri proprii şi am început să mă întreb ce este în el, ascuns sub faţada de om de munte, de căţărător, de gură spartă. Aşa i-am găsit poeziile. Pentru mine, lumea s-a schimbat de atunci. Doamne, cât aş fi vrut să le fi scris eu. Am descoperit că nu rima este cea mai importantă într-o poezie, apoi discutând amândoi, am realizat că, de fapt, ceea ce scriem sunt doar "idei puse în cuvinte"
Am început să păstrez ceea ce scriam. Am devenit mai ordonat, mai inspirat. Am început să iubesc, aşa cum nu o făcusem niciodată. Am începu să scriu poezii replici la poeziile lui Padre şi rămâneam mereu surprins când acesta era foarte încântat.
Facebook-ul e şi el bun la ceva. Am descoperit că multora le plac "ideile" mele. Unii spuneau că fără mine, nu ar mai citi poezie. Padre, devenit între timp poetul meu preferat, spunea că nu ar putea să scrie niciodată despre iubire aşa cum am scris eu. Nu ştiu dacă e adevărat sau nu. Ştiu că scriindu-le, că simţind aşa, am devenit mai bun, mai uman, mai atent, mai sensibil. Din păcate, în viaţă, e inevitabil să răneşti oameni, chiar dacă nu asta îţi e intenţia. Unele decizii se dovedesc ulterior greşite, dar viaţa merge înainte.
Aşa cum mi-am dorit neapărat să apară un album Plus Noi, pentru că versurile, muzica, totul merită cunoscut de public, aşa mi-am dorit foarte mult ca Padre să fie publicat, ca oamenii să citească "ideile" lui. Eu mă consider doar o completare a acestei cărţi, iar versurile scrise de mine sunt o dovadă vie a faptului că nu am visat. 

           Aş vrea să închei spunându-vă că "Va mai urma", dar sincer, nu ştiu. Nu pot decât să sper că ideile noastre, transpuse în cuvinte, vă vor plăcea, că ne veţi înţelege dincolo de imaginea deja formată despre noi, că ne veţi iubi şi ierta în acelaşi timp.
Vă aşteptăm Sâmbătă, la ora 11.00 la ArtCaffe Downtown din Alba Iulia sau, dacă nu ajungeţi, vă aşteptăm în aceeaşi zi, la Aiud, la Centrul Cultural Liviu Rebreanu, la ora 17.30.
În faţa dumneavoastră, plecat până la pământ, mă închin!


 Sursa foto aici.

marți, 30 octombrie 2012

Program complet "Ziua de Mâine"

Mai jos e programul complet al Festivalului Concurs de Muzică Folk " Ziua de Mâine":


Vineri, 16 noiembrie 2012
11.00     Cafeaua cu folk – Art Café Downtown
19.00     Concert – Casa de Cultură a Sindicatelor
                Alexandra Andrei
                Marius Matache & Folkband Imperfect
                Daniel Iancu
                Mircea Baniciu, Vladi Cnejevici, Teo Boar
                Nicu Alifantis - Simphonicu
(Răzvan Mirică, Virgil Popescu, grupul vocal Jazzappella, grupul cameral de la Filarmonica Sibiu)

Sâmbătă, 17 noiembrie 2012
11.00     Cafeaua cu folk – Art CaféDowntown
    Lansare carte de poezie: Adrian Puiuleț și Stelian Petrescu „Oricum Oricine -    Oricine Oricum”

15.30     Concurs Ziua de Mâine  - Casa de Cultură a Studenților
   Concert: Țapinarii
Ovidiu Mihăilescu
19.00     Concert – Casa de Cultură a Sindicatelor
                Vali Șerban & Ziua de Mâine
                Alina Manole
                Alexandru Andrieș
22.30      Party – Spațiile Ryma
                Plus Noi
                Tică Lumânare – grupul Karma
                Claudiu Aftimescu
                Iulian Timar


Duminică, 18 noiembrie 2012
11.00     Cafeaua cu folk – Art Café
    Lansare carte de poezie – Ioan Mateiciuc, „Open de dor”

19.00     Concert – Casa de Cultură a Sindicatelor
                Gala Laureaților
                Adrian Ivanițchi
                Florin Săsărman & Alexandru Filip
                Ducu Bertzi & Mihai Neniță
                Paula Seling

marți, 17 iulie 2012

Adio deci, pe curând...

Viaţa mea s-a sfârşit ieri
odată cu tine.
În consecinţă, mi-am oprit
bătăile inimii,
mi-am suspendat respiraţia
şi-am lăsat gândurile să-mi muşte din
trupul putrezit prea devreme.
Rămas fără nimic din ceea ce eram,
eu, cel care îmi poartă numele,
mi-am permis o ultimă dorinţă.
Să mă nasc din nou.
Adio deci, pe curând.

Plus Noi - Vis pierdut
    
  Asculta  mai multe  audio   diverse

duminică, 17 iunie 2012

Cântec trist- versiune pentru melancolici

Cânt pe un negativ
de viață.
Acordurile au doar un rol
decorativ.
Iar vocea ce se-aude
e a mea,
dar viața asta, 
parcă,
e a altcuiva.
Cuvintele oculte sunt puse
dinainte.
Și-o viață-aș da
să mi le scot din minte.
Pornesc din nou la drum
cu-n zâmbet optimist,
dar recunosc mereu un cântec
când e trist.

Plus Noi - Lacrima din scrumiera
    
  Asculta  mai multe  audio   folk

marți, 15 noiembrie 2011

Ziua de Mâine- un fel de "Noi (cu plus) peste tot"

Cam asta ar fi descrierea. Am fost peste tot. Am cântat la Teatrul Prichindel," La Pas", în faţă la Casa de Cultură a Sindicatelor, la Art Cafee Downtown, ba chiar şi la Hotel Cetate. Am descoperit şi am fost descoperiţi. S-a scris despre noi cam peste tot. Au scris: CityNews, Plaiu Luminatu, Adevarul, Monitorul de Alba, Forever Folk,  Diana de nenumarate ori, Mihai, Oltea, Ovidiu, Maka. De bine. S-a mai scris prin Informaţia de Alba, Ziarul Unirea şi prin alte publicaţii, cărora le mulţumim.
Ce mai poţi spune după un astfel de week-end? Când încă mai simţi fiorul, cu toată oboseala din oase?
Pentru mine, cel mai frumos a fost (deşi peste tot am fost înconjuraţi de căldură) în frigul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Unde oamenii au răbdat 15 minute în frig zâmbind, degustând un vin Demidulce şi bucurându-se de focul pregătit de organizatori. În frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Alba, am revăzut zeci de chipuri  foarte fericite de ceea ce tocmai li se întâmpla. Folk la minus 3 grade. Cântece de munte şi multe, multe emoţii.
Am răguşit instant după numai 3 piese. Dar am continuat. Măcar eu nu cântam la chitară, să îmi îngheţe mâinile pe corzi.
Când am cântat Dorul nostru de Munţi, parcă lumea nici nu mai respira. Aşa am simţit şi atunci când am cântat "Evocare" pe scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Mulţumim tuturor celor care ne-au felicitat şi promitem să continuăm!

P.S. Atât de mult îmi place poza asta Ozenistică, by Diana...................


marți, 16 noiembrie 2010

Fiecare minune ţine 25 de minute!

Eram foarte agitat...Şi aveam o teamă ancestrală că tocmai acum când era mai important, o să greşim. O teamă care îmi producea dureri de stomac şi multă transpiraţie în palme. Respir greu şi mă uit la ceilalţi, adunaţi în spatele scenei. Padre agitat,cu chitara în mână, Sebi palid şi tăcut, cu un uşor chef de mişto, Victor şi mai palid, negru şi palid. Respir greu, parcă am mai spus, însă respir din ce în ce mai greu. Verific din ce în ce mai des dacă apa e lângă mine. Iau un extraveral, sper să mă liniştească. Apare Neluţu, mai cu o glumă, mai cu o critică pentru cei care evoluau, încep să mă simt în largul meu. Şi ceilalţi zâmbesc. Apare Vali cu un buchet de flori, înseamnă că ceilalţi "Noi" mai au un pic şi termină. Dar nu, continuă, nu mai am răbdare. Acum vreau să intru, să se termine odată, la bal sau la spital. Aplauze, fără bis, şi intrăm, ne orbesc luminile, nu vedem pe nimeni în sală, lipseşte un scaun, sunt atent să nu mă împiedic sau să mă pun pe lângă scaun. Stăm. Parcă e linişte, prea linişte. Vorbesc, se simt emoţiile; mă gândesc la ce suntem noi, la ce suntem noi faţă de ceilalţi. Vorbesc de munţi, de prieteni. Linişte şi apoi  brusc, din locul de unde vin toate aplauzele, aplauze. Pentru noi, mă întreb? Vorbeşte Padre, încet, ca  o poveste. Îmi e frică că nu o să spună poezia aşa cum ne-am înţeles, face un acord şi apoi începe: "Nici o mie de brazi............................... După aplauze am ştiut că sunt ai noştrii. Erau cei pe care îi aşteptaserăm atât. Un public de folk. Începe "Toamna" în ritm de reggae, mă uit la Sebi, sunt mândru, mă rog să nu greşească Padre, pe Victor nu îl văd de Padre. Mai apuc să trag cu coada ochiului la un fotograf şi gata piesa. Gata? şi iar aplauze? Pentru noi?  Începe "Evocare", zic de Nichita, de versuri....Padre nu greşeşte începutul. Am simţit că de acum încolo, totul va fi perfect ; zâmbesc, în timp ce ei încep..."Ea era frumoasă"....Câte gânduri îmi trec prin cap.........dar trebuie să cânt............"ca umbra unei idei" ...bubuie sala. Am impresia că oamenii ăştia, în marea lor majoritate necunoscuţi, nu respiră. Gata, am terminat, urmează aplauze, lungi de tot, parcă nu se mai termină. Continuăm cu "Monologul," "Stihirile" apoi înainte de "Balada aiurea", Stupid ballad cum am prezentat-o, Padre zice poezia, "îşi recită certitudinea".......-"părerea mea că-ntre păreri, o certitudine eşti tu". Aplauze, chiar ropote de aplauze. E o poezie ce Doamne, da ,e una fantastică, însă e o poezie. Vă place? Sunt deja înnebunit. Încep "Rebelii", ceva e în neregulă, Padre a uitat capodastrul mai sus, urcăm şi noi mai sus, ce să facem. Apoi, anunţ pamfletele, în locul lui Padre care nu ştiu ce tot verifica la chitară. Ele trebuie tratate ca atare.....................şi începem, linişte până la "bă, n-ai o ţigară", apoi căldura sălii năvăleşte în inima noastră. "Ne iubim la margine de mahala", cântau toţi...............atâtea aplauze. Dacă ştiam, cântam asta la început, zic eu....ştiam noi ce ştiam. Cântam numai asta, zice Padre. Toţi râd, e bine, sunt de ai noştrii.
Încearcă să ne oprească şi noi mai avem 3 piese. Cum să ne opriţi acum? Sunteţi nebuni?  Nu cântasem "De Amor" şi "Am iubit". Fac semn în culise 2 şi gata şi fără să aştept răspuns anunţ: Urmează acum o piesă, care sigur va fi cunoscută sub alt nume. Şi începem: din nou linişte. Însă când spunem "Amor a la mexicana", sala vuieşte, e un taifun care ne urcă sus pe valuri de zeci de metrii..............Terminăm sus pe val şi anunţ că mai avem dreptul la o piesă. Şi le spun ceea ce vroiam să le spun de mult.........Vă iubesc. Cum să nu-i iubeşti?
Începe piesa, lumea aplaudă pe ritmul melodiei, la sfârşit sunt atent ca Padre să nu termine piesa şi încep ca în The Blues Brothers, domnelor şi domnilor au cântat în seara aceasta pentru d-voastră........în grabă îl botez pe Sebi. Nu mai ştiu decât că eram undeva afară de pe scenă ,tremurând...... Dar aplauzele nu se opresc, cineva vroia să vorbească în microfon, dar nu se auzea nimic.....Repede, cică e bis..Padre intră şi uită chitara. O iau eu....Iar lipseşte un scaun. Ne înţelegem scurt: Noapte albastră. Şi Padre, liniştit şi superior ca un rege , anunţă: Şi acum, o melodie care explică cum am ajuns noi aici.....What? Înţeleg însă...., era planul iniţial "Într-o dimineaţă, m-o trezit bătrânu', hai să merem la Câmpeni."..............publicul aude Câmpeni, e în extaz...........terminăm în trombă..................ieşim, suntem felicitaţi.........nu aud nimic decât aplauze în urechi.............mă uit la feţele lor...Sebi, Padre, Victor, Nelu, Răducu....................un vis.
Aşa am simţit eu cele 20-25 de minute petrecute acolo. Şi multe altele pe care nu le mai ţin minte şi câteva pe care nu vreau să vi le spun.
Însă pentru voi cei care aţi fost acolo, pentru voi cei care aţi fi vrut să fiţi acolo: MULŢUMESC!




poze de Diana Câmpean!



marți, 29 septembrie 2009

+noi

De când am terminat înregistrările la album, adecă cele 14 piese, ne tot spargem creierii să găsim un nume pentru formaţie. Nici cu numele albumului nu a fost uşor, trecând de la Cuvinte Clare, prin Cuvinte Crude şi ajungând la Cântece Crude. Ce să vă povestesc că de două săptămâni îmi tot bat capul. De fapt numele l-am găsit de la început Post Scriptum, cu P de la Padre şi S de la Sebi, dar apoi gugălind netul am dat peste o formaţie din Timişoara anilor 80, care se chema aşa şi care avea tupeul să sune chiar bine. Next level: PaSe Folk, PaSe Band, Primele sunete, nu vă mai plictisesc cu următoarele 20, apoi era cât pe ce să finalizăm în "Omul munte", pentru care aveam şi o piesă , pe albumul nr.2. Dar cum nu am avut aprobare de la Carmen (prietena lui Padre) nu am rămas la numele acesta. Şi după încă o sforţare, am ajuns la "Plus Noi", denumire aprobată de Carmen, Radu impresaru, Sebi, cu două teorii: 1. plus noi, adică toaaaată muzica folk de până acum, la care ne adăugăm noi, adică plus noi; şi 2. dacă Sebi şi cu Padre ne dă afară pe mine şi pe Victor, adică noi, tot mai rămâne......Plus. Deci urmăriţi, în curând, lansarea:....................plus noi/cântece crude!!!!