Nu o să scriu aici de sutele de copii şi tineri pe care i-am cărat pe dealuri. Nu eu bre, ci asociaţia. Dar am şi eu o contribuţie. Vorbesc de un sport mai puţin promovat, care conţine riscuri dacă nu e practicat cum trebuie. De alpinism e vorba. Am început această treabă cu copiii de acum 4 sau 5 ani, cu un prieten bun care pe atunci avea 16 ani. Am creat un panou artificial, acasă la mine prima dată, apoi la sediul asociaţiei. L-am învăţat cum să caţere, cum să se lege în coardă, cum să urce "cap" sau "în manşă". Am făcut antrenament 2 ani de zile, de două ori pe săptămână. Multe a învăţat apoi la stâncă, şi evident, nu numai de la mine. A participat apoi la un concurs de alpinism, în primul an a obţinut locul III iar în al doilea an Locul I. La secţiunea juniori. Ucenicul depăşise "maestrul". De atunci, facem antrenamente cu copii pe care i-am selectat din Zlatna. De două ori pe săptămână, în două grupe, începători şi avansaţi. E destul de greu. Suntem 3-4 care ne tot rotim. E greu. E greu cu ei, pentru că sportul ăsta implică un efort fizic mai mare decât majoritatea sporturilor şi un anumit nivel de bază (dacă nu poţi face măcar o tracţiune, e cam greu.) E greu şi cu părinţii, să îi convingi să îi lase. La panou ca la panou, dar la stâncă treaba se complică, din cauza riscurilor aferente.
Îmi amintesc ce spunea Coco Galescu despre cum convingea el părinţii să lase copii la alpinism, redau din memorie:
1. E un sport şi ca orice sport implică o dezvoltare fizică. Alpinismul e un sport care dezvoltă aproape toate grupele musculare
2. Reduce greutatea corporală şi dezvoltă fizicul în sensul creşterii oaselor.
3. Implică o dezvoltare psihică deosebită. Copilul atunci când prinde o priză, se focalizează pe un obiectiv. Cu cât urcă, el depăşeşte anumite obstacole şi este nevoit să se concentreze pe cele care urmează. Astfel, fără să realizeze măcar, îşi stabileşte o ţintă. Îşi asumă un risc (minim dacă totul se face ca la carte) şi îşi depăşeşte teama.
Sper să reuşim să continuăm promovarea acestui sport în rândul tinerilor. Nu am uitat bucuria pe care am avut-o când, de jos, tremuram cu coarda în mână când Fane era "în top" adică în vârful traseului. Cumva, ciudat, eram şi eu cu el acolo.
Copiii trebuie să facă sport. Eu, noi, le promovăm pe cele care se pot desfăşura în natură. Fiecare, unde poate, ajutaţi!
ai dreptate. copiii trebuie sa faca un sport, nu numai cutreieratul degetelor pe tastatura si aruncatul cu privirea pe ecranul computerului sau al televizorului. din pacate asta e tendinta si se reflecta in cresterea procentului de obezi, a cazurilor de boli de inima si multe altele.de fapt nu cred ca ar strica nimanui putin sport.asa deci , succes si la un nr. cat mai mare de copii, adolescenti si de ce nu si adulti antrenati . cu bine!
RăspundețiȘtergereE un sport minunat, eu sunt incepatoare si numar orele pana la urmatoarea "sedinta". Multa bafta sa aveti! :)
RăspundețiȘtergere