Politica şi viaţa

În politică, ca şi în viaţă, întâlneşti multe feluri de oameni: prefăcuţi, atoate-ştiutori, mulţi mincinoşi. Şi mulţi care vor să obţină credit din partea alegătorilor, fără să fi făcut nimic înainte. În viaţă, cred că trebuie să dai, înainte să ceri. Trebuie să te implici în ceva legat de viaţa oraşului, comunei sau judeţului unde trăieşti. Chestii la comun, de care să beneficieze mai multe persoane. Fără legătură cu religia, sexul, minorităţi sau altceva. Pentru oameni. Pentru că dacă vrei să devii primar, reprezinţi până şi ultimul om din fundul unei văgăune.

Am ajuns din nou în situaţia că nu avem pe cine alege. Vorbesc la nivel naţional. Parcă sunt tot ăia, rulaţi la nesfârşit. Parcă orice ai alege, alegi la fel. Dar ne-am întrebat noi, locuitorii acestor frumoase meleaguri, ce am făcut NOI în ăştia 4 ani? Am votat şi am crezut că lucrurile se vor schimba doar din cauza faptului că, acolo sus, s-a schimbat cineva?  Greşim. Şi greşim grav, repetat, la nesfârşit. Tocmai pentru că procesul de schimbare, dacă se vrea se face treptat, zi de zi, săptămână de săptămână şi an de an, nu numai din 4 în 4 ani. Noi trebuie să încurajăm iniţiativele de asociere, să sprijinim iniţiativele civice, de monitorizare a mersului democraţiei, să sprijinim sau să criticăm unde e cazul. Să criticăm cu rolul de a îndrepta lucrurile. Să ne "adunăm", din diverse motive. Să fim prima dată doi, apoi 5, apoi 10. Să ne implicăm. Să stăm atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că, aşa cum viaţa peştelui depinde de apa din jurul lui, aşa şi noi, oamenii, suntem fiinţe sociale, ne dezvoltăm şi trăim într-un anumit mediu. Dacă e viciat, aşa vom creşte şi noi. Dacă lăsăm mărăcinii să crească în voie, până şi cel mai drept şi puternic brad se va usca.

În politică e ca şi în viaţă. Sau ca în dragoste. Trebuie să dai înainte de a cere. Pentru că aşa arăţi că îţi pasă cu adevărat. Astfel, lucrurile se simplifică. Alegi nu să arăţi cu degetul greşelile din realizările altora ci să te concentrezi pe ce ai făcut tu.

Aleg, ca de fiecare dată, pe cel care lasă ceva în urma lui. Care nu apare doar din 4 în 4 ani că să ne ceară votul, plătind în schimb o bere sau un kilogram de făină. Eu nu sunt de vânzare. Aleg pe cel care ştie să spună NU, deşi e cel mai greu cuvânt din lumea asta, atunci când asta se impune. Aleg pe cel care este preocupat de ieri până astăzi de oraşul ăsta şi care mâine va fi tot aici.

Aleg nu OMUL perfect ci  cel mai bun OM dintre cei care au făcut ceva şi despre care ştiu că intenţionează să mai facă. Aleg Viitorul pentru că nu pot alege altceva.

Voi ce părere aveţi?

Nu ştiu de ce asociez articolul ăsta cu imaginea de mai jos. Sursa foto aici.