La ciuperci

Am plecat de la Refugiul din Dâmbău după ciuperci. Tema zilei: ciuciuleţi vineţi, de toamnă, îndelung apreciaţi de cunoscători, care se pot servi pane, în tocană, muraţi şi în alte modalităţi, pe care din păcate nu le cunosc. Şef de expediţie Florea lu' Ana de la Citeră, şeful lor şi Liciu Ioachim , fost bouar, mai cunoscut ca şi Timuţ. Să vă explic de ce e Florea e şeful lor. Omu' ăsta colindă pădurile de când se ştie. Şi nu orice păduri, ci mai ales cele din Dâmbău, Părăginoasa etc. Şi credeţi-mă pe cuvânt, ştie la fiecare căzătură de fag, dacă face ciuperci, şi dacă da în ce perioadă. Mergi cu el prin pădure şi vorbeşte în barba pe care nu o are: "în stânga e o căzătură, după paltinu' ăla strâmb, da nu face numa ciuciuleţi de ăia de vară. Da la 50 de metrii în faţă, după vârfurile alea e o picătură care face ciuciuleţi de ăştia vineţi, da numa prin Noiembrie". Sau altă poveste: " plec cu tata către Mogoş, prin 5 ianuarie. Frig de-l trăznea. Zăpadă mare. Când ne întoarcem, găsim aproape de un sac de ciuciuleţi, pe un fag, îngheţaţi. De-abia i-am dat jos cu săcurea. Ajungem acasă şi aveam ceva "domni" la masă. Face mama pulpe, grătare şi tocană de ciuperci, şi ce crezi? Domnii nici nu s-au atins de carne. Cine avea ciuperci pe vremea aia!!!" Şi tot aşa. Nu dăm bine de primul fag , cunoştinţă veche de a lui Florea, când pac, pac ciupercile. Scoatem cuţitele, tăiem trufandalele, şi fiecare umple câte o plasă, plus eu un rucsac mai micuţ. Începea să devină o problemă capacitatea de stocare şi de transport. Şi tot aşa din fag în fag, parcurgem kilometrii în timp ce greutatea din spate creşte. În pădure cum intri de către Poduri spre Părăginoasa, ghebe. Da nu aşa, să vii după ele cu camionul. Mai umplu o plasă, apoi o pelerină, împrumutată de la Florea, şi aşa căptuşit, mai parcurgem alţi mulţi kilometrii dhe să-şi facă şi restul plinul. Ajungem înapoi la refugiu, trimitem "marfa" către casă cu maşina. S-au strâns un sac de rafie de ghebe şi aproape un sac de ciuciuleţi vineţi. Pentru cei care nu ştiu, ghebele se folosesc cu succes deosebit în zacuscă şi se pot şi mura, mie îmi plac cel mai mult murate în gogoşari.Mmmmmmm salivez pe tastatură.... Da nu ne-a fost de ajuns. Ne întoarcem, de data asta în zona Năpişti, Lazuri, Rafa, Poiana cu alune, unde Florea ne târâie cu o viteză direct proporţională cu viteza cu care se strica vremea. Captura e mult mai mică de data asta. Ne întoarcem la lăsarea serii, prin furtună şi ploaie, uzi şi friguroşi, dar mulţumiţi. Şi ce e culmea, nu neapărat de ciupercile găsite. Ceilalţi plecaseră de mult. Închidem refugiul şi coborâm pe scurtătura scurtăturii către Ana de la Citeră, mama lui Florea. Ajungem exact la lăsarea serii, şi suntem trataţi cu pancove, ţuică de prună şi vorbe bune. Plecăm apoi către Zlatna, pe o cărare necunoscută mie, prin apropierea hornului, găsim apoi vitele lui Liciu şi le mânăm agale prin grădini până acasă la proprietar. Ajung şi eu acasă pe la 9 seara şi ceva, ud şi frânt, mă schimb, şi îmi iau o bere pe care o savurez la televizor. A fost o zi frumoasă. În hol tronau 1 sac de ghebe , plus câţiva ciuciuleţi rămaşi după împărţeala fârtaţilor. Aşa de vreo 2 tocane. Da noi să fim sănătoşi că boala vine oricum. Nu-i aşa Puiu? Greu la Vâlcea?