vineri, 19 decembrie 2014

Doar o poezie....

O poezie care aş fi vrut să fie scrisă de mine. Poate chiar a fost. Într-o altă viaţă, într-o altă dimensiune.

Între timp, a fost scrisă de prietenul meu Andrei Maftei.

UNDE?
În care gânduri să te caut,
Frumoasa mea,
În ce abisuri
Deschise pentru noi în stele
Să te mai strig
Din vreme-n vreme?
Din ce neant al ochilor
Pe care-i beau în somn mereu
A desfrunzit în mintea mea
Cărarea unui curcubeu,
Pe care tu pășești așa
De parcă numai ai pleca?
În care noapte am fost miri,
În care lume-am răsărit,
În ce senin am amurgit,
Și-am înoptat...
Și am murit?


vineri, 14 noiembrie 2014

Ce trebuie făcut în Zlatna în următorii 2-3 ani


Ce înseamnă Branding sau Brand, o scurtă definiţie: 

“Un brand este modul în care este văzut un produs, un serviciu, o idee, un stat,un oraş, o persoană sau o companie în ochii celor cu care interactionează, cărora se adresează.”
De cele mai multe ori acesta se crează pe baza unei identităţi bine conturate şi recunoscute şi se adresează unui segment de piaţă definit, demarcându-se de competiţie prin diverse metode.

Cu ce greşeşte oraşul Zlatna? Ei bine, din cei 7 paşi enumeraţi mai jos, facem cam aşa: punctul 1, Analiza internă, parţial. 2,3,4,5 lipsesc. 6, hai să zicem că ne descurcăm. Şi 7, din nou lipsă.
Pentru asta am să militez în continuare. Vedeţi mai jos detalii. Un articol de Diana Căpăţînă.

 "Branding în 7 paşi

Pentru un oraş care vrea să facă o campanie de branding ca la carte, programul standard cuprinde 7 paşi: realizarea unei analize interne, a unei analize externe, crearea unui logo şi a unui slogan, crearea şi implementarea pachetului de identitate a brandului, educaţia internă, educaţia externă şi publicitatea.
1.Analiza internă se referă la definirea valorilor comunităţii respective şi la felul în care se percepe ea însăşi. Trebuie să întrebi cât mai mulţi localnici cum văd ei oraşul, ce-l diferenţiază de alte oraşe, care sunt avantajele şi dezavantajele de a locui şi lucra acolo. 2. Analiza externă este de obicei cea care aduce cele mai mari surprize, pentru că strânge informaţii despre felul în care oraşul respectiv este perceput în afară, de către alte oraşe, iar percepţia acestora este adesea foarte diferită de ceea ce se aşteaptă localnicii.
3. Logo-ul şi sloganul trebuie sa capteze esenţa oraşului respectiv pentru toţi cei care vin în contact cu el într-un fel sau altul şi, probabil, implică efortul creativ cel mai mare. Apoi este pus la punct un pachet de identitate complex (4), pentru ca elementele de identitate ale oraşului (logo, slogan, culori, font) trebuie promovate, făcute vizibile pe toate suporturile posibile – de la foile cu antet de la Primărie până la vehiculele din transportul public, uniforme, sistem de semnalizare, materiale promoţionale, ghiduri turistice etc.
5.Educaţia internă presupune anunţarea publică şi explicarea rezultatelor analizelor interne şi externe, precum şi discutarea măsurilor ce vor fi luate pornind de la aceste rezultate. Se pot organiza ateliere sau seminarii pentru a prezenta companiilor locale avantajele pe care le vor avea cu toţii dacă vor folosi corect şi coerent elementele de identificare şi dacă fiecare dintre ele le va promova în propriile materiale de comunicare.
6. Pasul următor este să comunici şi în afară felul în care doreşti sa fie perceput oraşul, şi exista o mulţime de modalităţi de a face asta: de la organizarea unor evenimente cu impact naţional (festivaluri, târguri, expoziţii, competiţii sportive) la folosirea influenţei personalităţilor locale asupra unor factori de decizie importanţi.
În fine, ultima etapă a acestui proces este publicitatea (7).
Abia după ce ai mesaje clare de transmis şi o identitate bine articulată poţi să te gândeşti la o campanie publicitară eficientă. Şi la toate materialele care te ajută să susţii brandul oraşului – de la sistemul de semnalizare al străzilor, instituţiilor publice, intrărilor şi ieşirilor din oraş la ghiduri turistice, web site, bannere, window stickere plasate în restaurante şi magazine– lista poate fi continuată de fiecare dintre noi.
Ingrediente obligatorii
Pentru ca un oraş să ajungă să aibă un brand puternic, trebuie să aibă nişte locuitori care să-şi dorească acest lucru. În general, în spatele construirii brandurilor de oraş a stat ori un primar ambiţios şi vizionar, ori un consiliu local care a văzut în branding o necesitate economică strategică.
Poţi promova un oraş în multe feluri: ca destinaţie turistică, ca centru comercial sau de afaceri, ca un loc liniştit şi sigur pentru tine şi familie. Atunci când vrei sa promovezi un oraş, trebuie să-i identifici atributele-cheie, punctele forte, iar acestea pot fi foarte diferite – calitatea vieţii, natura nealterată, spiritul tolerant şi deschis al locuitorilor.
O capcană în care pot cădea cei care fac branding de oraş este să promită mai mult decât poate oferi oraşul. Pentru a avea un brand de succes, trebuie să oferi întotdeauna cel puţin atât cât ai promis."

luni, 13 octombrie 2014

Cum votăm! Părerea mea!

Fac politică din 1994. Mi s-a părut că aşa pot să mă implic mai mult, să schimb unele lucruri care nu merg aşa cum trebuie în ţara asta. Am votat la fiecare rundă de alegeri, mai puţin la un anume referendum.Ăla pe care l-am boicotat, deşi nu am recunoscut niciodata. Da bre, ăla cu întrebarea capcană. Mi se pare că dacă votez pot apoi cere socoteală celui care a ieşit. Indiferent dacă am votat acel candidat sau nu. Am participat.
Spuneam mai demult că dacă ne rezumăm doar a vota din 4 în 4 ani sau atunci când aceste alegeri se organizează, e deja târziu. Dacă nu ne implicăm, fiecare după puteri, dacă nu facem petiţii, dacă nu ne exprimăm opinia, dacă nu ieşim în stradă dacă e cazul, la alegeri vom fi mereu nevoiţi să alegem din două sau mai multe rele, pe cel mai puţin rău. Dacă nu sprijinim acele organizaţii care investighează oamenii politici pentru a fi traşi la răspundere, dacă e cazul, vom fi mereu în acelaşi loc. Mereu frustraţi, scârbiţi, resemnaţi. Dacă alegem urmărind doar ce ne este prezentat la televizor, fără să ne informăm şi din alte părţi, facem o greşeală fundamentală.
Avem 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale. Ca mai toate lucrurile complicate, e destul de simplu.  
Ponta pentru mine reprezintă o certitudine. Dacă îl votăm ştim exact unde vom ajunge. Molima roşie nu iartă. Comunism sau mai bine spus, neo-comunism. Pomeni. Susţinerea nemuncii. Lipsa de respect faţă de proprii cetăţeni. Încurajarea hoţiei. Funcţii politice, indiferent de pregătire şi competenţă. Zero investiţii. Lipsă totală de interes pentru educaţie şi asigurarea unui minim decent pentru sănătate. Taxe, sute de taxe, pentru susţinerea pomenilor sociale. Şi multe, multe altele. Nu vreau să mă îndrept către destinaţia asta. Nu votez, şi nu am votat niciodata roşul.
Elena Udrea. Nu zic că a fost un ministru rău. Nu mai rău ca şi ceilalţi. Dar nici măcar nu vreu să vorbesc despre ea. Pentru că nu despre ea este vorba. Este vorba despre tovarăşul Băsescu, preşedintele cianurii, care vrea să negocieze rămânerea în politică cu procentele obţinute de Lenuţa. Câte or fi ele. 5-6 pe acolo. Şi nu numai cu ale ei.
Monica Macovei, un europarlamentar bun, ales pe listele PDL. Acelaşi partid, care inainte de a constitui Alianţa Creştin Liberală, a avut o competiţiei internă pentru a stabili candidatul partidului la prezidenţiale, unde tanti Macovei NU s-a înscris. Atunci ce e cu candidatura asta? Vă spun eu. E tot mâna lui nenea Băse, din 2 motive mari şi late: încă câteva procente de negociat, plus că aceste procente vor fi luate de la candidatul ACL. În turul 2 se va negocia.
Călin Popescu Tăriceanu a fost un politician respectat. În schimb după curvăsăraiul tov. Tăriceanu cu PSD-ul, s-a dovedit că a ajuns un bufon, mâna cu care molima roşie vrea să spele câteva rufe murdare. E destul de evident că această candidatură e susţinută de PSD, cu scopul recunoscut de a rupe dintre voturile PNL-ului. 
Deci, cu cine votăm?
Cu singura persoană care are şanse reale să-l bată pe Ponta! Dintre toate aceste certitudini descrise mai sus, eu aleg SPERANŢA! Sper să fie mai bine!   Eu votez: Klaus Iohannis! Aici găsiţi programul prezidenţial!

joi, 2 octombrie 2014

Doliu pentru Jidovu'

E foarte la modă să vorbeşti despre patriotism. De cum şi cât ţinem la ţărişoara asta, la locurile natale, la satul sau orăşelul nostru. E mult mai simplu să vorbeşti din spatele unui monitor sau aplecat deasupra tastaturii. Nu tu ar trebui să te implici. De fiecare dată se va găsi altul să o facă în locul tău. Mai ales că tu ai probleme, faci naveta, salariul e mic, ai copii de crescut, gazul şi curentul îţi dau bătăi de cap, tot timpul emisiunile importante de pe Antena 3 sunt târziu, iar Suleyman Magnificul e la o oră imposibilă. 
Vorbim, vorbim, vorbim. De fapt nu ne pasă. Am îngropat atât de adânc în noi "interesul de grup" încât pare ceva de mult uitat, care nu ne mai reprezintă. Suntem melancolici, e drept. E dreptul nostru. Nu ne interesează drumul Alba Zlatna decât pentru că mergem zilnic pe el şi lunar schimbăm piese la maşină. Nicidecum din alt motiv. Un exemplu ar fi că merităm asta. Că plătim lunar impozite şi taxe, din care nu vedem nimic pentru noi. Nu ne interesează nimic dacă nu beneficiem direct de el. Nu ne implicăm pentru că trebuie să ne mişcăm cururile, pentru că trebui să gândim , să gândim noi , nu televiziunile în locul nostru.



Am vândut Jidovu'. Unii zic că e o emblemă a oraşului. Alţii zic că în zona lui s-au găsit artefacte de o importanţă deosebită pentru oraşul Zlatna. Ce mai contează legendele, amintirile copilăriei în faţa importanţei economice, de care noi, evident, nu beneficiem?
Cine l-a vândut? Pătrânjenarii (şi nu numai ei), plus Composesoratul Negraia, din care fac parte aceiaşi pătrânjenari, cu câteva persoane în plus care sunt tot din Zlatna.
Pentru ce? Pentru bani. Sunt cazuri, majoritatea, pentru care nu contează, ce şi cât vând. Banii să vină.

Din fericire nu suntem toţi la fel.
Uitaţi-vă către Jidovu. Faceţi poze, 1, 2 o mie. Dar repede. Azi, mâine nu mai aveţi la ce. Apropo, piatra aia de andezit cărată din fostul de pe acum Jidovu', aia vă strică şi drumul Alba Zlatna.

Traim. Insă cum ştim că trăim?

Simţim. Dorim. Suferim.

"Pretty Amazing Grace"
Pretty amazing grace is what You showed me
Pretty amazing grace is who You are
I was an empty vessel
You filled me up inside
And with amazing grace restored my pride

Pretty amazing grace is how You saved me
And with amazing grace reclaimed my heart
Love in the midst of chaos
Calm in the heat of war
Showed with amazing grace what love was for

You forgave my insensitivity
And my attempt to then mislead You
You stood beside a wretch like me
Your pretty amazing grace was all I needed.

Stumbled inside the doorway of Your chapel
Humbled in God by everything I found
Beauty and love surround me
Freed me from what I fear
Ask for amazing grace and You appear

You overcame my loss of hope and faith
Gave me a truth I could belive in
You led me to a higher place
Showed Your amazing grace
When grace was what I needed

Look in a mirror I see Your reflection
Open a book You live on every page
I fall and You're there to lift me
Share every road I climb
And with amazing grace You ease my mind

Came to You with empty pockets first
When I returned I was rich man
Didn't believe love could quench my thirst
But with amazing grace You showed me that it can

In Your amazing grace I had a vision
From that amazing place I came to be
Into the night I wandered
Wandering aimlessly
Found Your amazing grace to comfort me.

Pretty amazing
Pretty amazing
Pretty amazing
Pretty amazing
Pretty amazing
Pretty amazing
Pretty amazing
Pretty amazing

You overcame my loss of hope and faith,
Gave me a truth I could believe in.
You led me to that higher place
Showed me that love and truth and hope and grace were all I needed. 




miercuri, 6 august 2014

Apel la solidaritate!

După cum probabil mulţi dintre voi au auzit, Popasul Fefeleaga amplasat în imediata apropiere a rezervaţiei Detunata Goală, a ars. Mai jos, redau cuvintele scrise în event-ul de pe FaceBook "Donează 1 leu pentru Vetălău":
"Vetălău, pe numele lui David Gheorghe, este strănepotul celebrei Fefeleaga din nuvela cu acelaşi nume a lui Ion Agîrbiceanu. Fost miner în Valea Jiului, părăsit de ani buni de soţie si cu o fată de crescut, omul s-a întors la Bucium şi şi-a deschis o mică afacere, în turism, la poalele Detunatelor. Din anul 2000, mii de oameni i-au trecut pragul, mii de oameni s-au bucurat de poveştile şi informaţiile sale.
Popasul Fefeleaga a ARS în 7 Iulie 2014. Cu el, au ars actele, hainele, ceva bani puşi deoparte pentru noile investiţii, s-au deteriorat ireversibil vesela, televizorul, frigiderul etc.
Dacă fiecare om care a trecut pe acolo ar dona măcar 1 leu, omul şi-ar putea reconstrui casa şi cu ea tot farmecul acelui loc.
Contul unde puteţi face donaţii în bani e deschis pe numele David Gheorghe la Banca Transilvania: RO95 BTRL 0010 1201 T569 86XX."
Popasul, e format dintr-un grajd construit cu dezertori din Primul Război Mondial şi apoi folosit de aceştia drept ascunzătoare, un fel de şopru ridicat mai recent şi “zidit” pe toate laturile cu scândură şi o casă veche, din bârne de lemn, în care vreme de 11 ani a locuit şi Sofia Danciu, “Fefeleaga” lui Ion Agârbiceanu (această casă a ars în întregime)." Grajdul adăposteşte şi acum şaua şi corfele care l-au lăsat fără piele pe spinare pe Bator, calul personajului din nuvelă. Vetălău îl numeşte “Hotel tri paie” şi vrea să-l transforme jumătate în mini-muzeu, cealaltă jumătate în spaţii de cazare cu paturi."
De ce titlul acestei postări e "Apel la solidaritate"? În urma event-ului de pe FB mulţi oameni s-au solidarizat cu tragedia acestui om trimiţând donaţii, în bani sau obiecte. Nesperat de mulţi şi din toate zonele ţării, inclusiv români plecaţi în străinătate. 
Lor, plecaţi până la pământ, le mulţumim! În numele lui şi al nostru. Dar mai e mult până departe. 
Vetălău mai are nevoie de voluntari! Noi, adică Trascău Corp, am fost la muncă într-un week-end. Şi o să mai mergem. 10 oameni, am împrăştiat pe drumul de acces piatră, am curăţat locul de bârne arse şi alte resturi rămase în urma incendiului, am curăţat de moloz şi resturi fundaţia - cea mai obositoare activitate- şi am ridicat o mică bucătarie de vară, unde turiştii pot servi de acum încolo câte o placintă buciumanească. Dar mai e mult de lucru. Am hotărât să construim casa cât mai aproape de forma ei tradiţională. În acest sens vom demola 3 case vechi, şi le vom asambla cât să rezulte o nouă şi totuşi veche casă.
De ce "Apel la solidaritate"? Sun convins că numărul celor care ar putea ajuta e mai mare, mult mai mare, dar aceşti oameni nu ştiu despre acest incendiu, despre această tragedie. De aceea vă rog să promovaţi acest articol, pentru a afla cât mai multă lume. Share, copy-paste, orice, numai să se afle! Mai e nevoie de o grămadă de materiale de construcţii: ciment, nisip, var, OSB, rigips etc, poate găsim o firmă de construcţii sau mai multe care ar putea ajuta!
Vă mulţumim foarte mult!


marți, 1 iulie 2014

We are FanFest

Ridica-ti privirea din pamant! Inca se mai poate schimba ceva in tara asta! Nimic din ce vedem la televizor nu mai e adevarat! Stirile, talkshow-rile  sunt directionate dupa bunul plac al celor care platesc pentru asta! Apar ziare care scriu orice, atata timp cat sunt platiti pentru asta!

Ridica privirea! Stinge televizorul! Asculta sangele care iti curge prin vine! 

Ridica-te! Intre 11 si 17 august, gasiti la Rosia Montana acelasi  FanFest, care a insemnat si va insemna mereu " Rezistenta prin cultura!". Aveti proiectii de filme documentare, concerte, tururi ghidate, piata taraneasca si handmade fair,  expozitii, evenimente literare, activitati pentru copii (ateliere de creație, teatru de păpuși, treasure hunt, curse cu obstacole, astronomie pentru copii, yoga pentru copii, jocuri și multe alte surprize.) etc. Pe toate  le gasiti aici !

Ridica-te! Convinge-te singur! Participa la FanFest! Doneaza pentru FanFest!




marți, 17 iunie 2014

Dor de Avram Iancu

        Apar mereu articole interesante în presă privind potenţialul turistic al Munţilor Apuseni. Diverse declaraţii ale oamenilor politici şi ale diverselor personalităţi privind posibilităţile de dezvoltare ale acestei regiuni şi cât de mult suntem ajutaţi noi, moţii, de unii şi de alţii. Atât de mult se gândesc aceşti oameni la noi, încât nici nu mai putem vorbi de atâta sughiţ. "80 de ani la lumina lumânării" scrie pe o pancartă în Poiana Gălzii şi asta vorbeşte destul de bine despre cât şi cum suntem ajutaţi.
         Asta vine în contextul (fac eu cumva o legătură) sărbătoririi de curând a 190 de ani de la naşterea eroului naţional Avram Iancu. Tot mă întreb ce înseamnă Avram Iancu pentru noi? Dacă încă mai aşteptăm să se nască un erou, să ne salveze, să îndrepte lucrurile? Ca apoi, să-l putem abandona, trăda, batjocori!? Şi între timp ce facem? Şi dacă ar fi să se nască un astfel de erou, în ce mediu al creşte el? La ce şcoală ar învăţa? Cine l-ar sfătui? Ce şanse de supravieţuire ar avea, având în vedere spitalele existente în perimetrul Munţilor Apuseni. 
         Şi nu pot să nu mă întreb de ce nu facem nimic, sau aproape nimic. Avem exemplul mişcării Salvaţi Roşia Montană. Că protestele, că opoziţia pot schimba ceva. Degeaba dăm vina pe politicieni, daca noi nu facem nimic. E la fel de drept că au vina lor, dar aşteptând nu se va schimba nimic, cel puţin, în bine. Avem cele două căi de acces principale în Munţii Apuseni: Alba Iulia- Abrud şi Turda- Campeni. Amândouă praf şi pulbere. Amândouă drumuri naţionale. Cum poţi vorbi de promovarea turismului în Munţii Apuseni, fără drumuri? Cum poţi emite comunicate sforăitoare despre moţii din Ţara de Piatră, dacă nici cu nişte drumuri decente nu poţi să-i ajuţi?
De ce nu ne ridicăm, de ce nu organizăm proteste? De ce nu blocăm drumurile, de ce nu facem petiţii, de ce nu strângem semnături? Noul Avram Iancu, când şi dacă va apărea, nu va face asta pentru noi. Doar dacă îl găsim pe Avram Iancu cel adevărat, din sângele şi sufletul nostru!!!

 Sursa foto aici.

joi, 12 iunie 2014

C-aşa-i în tenis... în România

Motto: "Milă că suntem români".

În anul de referinţă 2008 Simona Halep câştiga titlul la Roland Garros, competiţia destinată juniorilor. Presa era în campanie electorală sau făcea bani de pe un investitor privat, gen RMGC (îmi cer scuze pentru cuvântul investitor, a se citi "Dricul Apusenilor"). Nici un articol, nimic. Linişte şi foarte linişte. Anul de referinţă 2014. Simona Halep ajunge în finala de la Roland Garros, susţinută de numeroşi români, de data aceasta la senioare. Politica însă s-a dezvoltat din anul 2008. Nu a mai rămas nimic sfânt, nimic care să nu poată fi comentat, bălăcărit, murdărit. Televiziunile (singura legătură cu ceea ce înseamnă o televiziune e că programele sunt difuzate la televizor), controlate politic în totalitate, s-au întrecut care pe care pentru a face audienţă. Pe jenantul Antena 3, măgarul de Gâdea striga : "Simona Halep umilită de fani băsişti". Pe I-Realitatea, Rareş Bogdan aproape plângea de emoţia momentului. Sunt sigur că toate televiziunile (emitentele de unde pe televizoare) au făcut la fel, dar nu am mai avut ficat să mă uit şi la restul. Zeci de articole, mii de comentari, Gabi Szabo (ce cauţi fato acolo?) era toată udă aşteptând-o pe Simona la avion, zeci de diplome, oameni politici înghesuiţi să bage un selfie (în româneşte poze de tip YOCU- adică "yo cu" cine o fi) cu tânăra noastră vedetă etc.
În acelaşi timp, junioarele noastre câştigau Roland Garros-ul. Câte ştiri aţi auzit? Sau Florin Mergea a ajuns în semifinale, la acelaşi turneu de Mare Şlem, în proba de dublu. Au bubuit canalele de ştiri, nu ?
Săraca Simona. Ce o fi în sufletul ei.
De ce nu se ridică Năstase sau Ţiriac să întrebe politicienii ce au făcut pentru sportul românesc, începând cu juniorii evident, să întrebe apoi presa cum a atacat politicienii atunci când aceştia nu au făcut ce trebuia? Sute de mii de români talentaţi aşteaptă o şansă. Câţiva dintre ei, după ani de sacrificiu şi resurse alocate, reuşesc. 

De ce nu ne ridicăm noi, fiecare în parte? A, am uitat. Suntem români, putem suporta multe!
Sursa foto aici.

joi, 15 mai 2014

Ca să ne lămurim

A fost odată ca niciodată, un club. Şi nu orice club, ci un club de ecologie şi turism montan. Clubul mai există şi acum. S-a plecat de la ideea, pentru cei care nu îşi mai amintesc, de prietenie şi din nevoia de a face câte ceva pentru zonele intens afectate de poluare, pentru zonele declarate arii protejate şi printre altele, cu scopul de promova şi susţine turismul montan. Dar totul a început de la prietenie şi de la nevoia de a face ceva. La început nici nu ştiam exact ce e ăla un marcaj turistic. Sau ce e aia o arie protejată. Sau cum să-ţi îndeşi bagajul în rucsac. Dar am învăţat, pas cu pas, alături, şi asta am făcut-o râzând. Orice astfel de club are motoare. Oameni cu mai multă iniţiativă decât alţii, oameni care au studiat un lucru mai mult decât alţii, oameni care într-un fel sau altul şi-au sacrificat timpul, banii şi în unele cazuri, sănătatea. Nu sunt de plâns, evident, au făcut-o pentru că au crezut, pentru că le-a plăcut, au făcut-o pentru că acolo, între prieteni, s-au simţit acasă.
Problemele încep să apară atunci când motoarele obosesc. Când nu mai e nimeni să preia din obligaţia auto-asumată a motoarelor. Dacă ai fost ani la rând obişnuit să primeşti totul pe tavă, dacă din cele 3 părţi ale unei acţiuni (pregătire, desfăşurare, concluzii), ai participat doar la cea din mijloc, şi la aia numai când e lună plină, e cam greu să preiei sarcini sau măcar să înţelegi.
Fiecare om face alegeri. Şi e bine că le face. Dar uităm că acest club, care e subiectul acestei postări, a făcut din voi ceea ce sunteţi. Evident că toţi sunteţi remarcabili, inteligenţi, deosebiţi, dar asta, într-o mare sau mică măsură, se datorează şi clubului ăsta, amărât, de la marginea Universului. Să luăm ca şi exemplu, Negrileasa. Se desfăşoară anual, în cel mai apropiat week-end de data de 21 Mai. Atunci e aşa zisa sărbătoare. Dar problemele sunt mai complexe, ar trebui făcute mult mai multe lucruri şi în prezent, nici măcar nu mai suntem custozi, aria protejată fiind inclusă în situl Natura 2000 Munţii Trascău. E cineva care nu ştie când e Negrileasa? E cineva care nu ştie care sunt problemele? E cineva care nu ştie că ar trebui făcut mai mult? Atunci întreb şi eu: din 2013, luna Iunie până acum, în luna Mai, de ce nu a întrebat nimeni de Negrileasa? De ce nu a preluat cineva problema, ca o preocupare constantă? Şi ce rost mai au întrebările cu 2 săptămâni inainte?
Avem oameni de care am tras să facă o facultate. Şi nu ne onorează cu prezenţa nici măcar la 1 acţiune din cele pe care le facem pe parcursul anului. Sunt ocupaţi să... Aştept nişte becuri (se citeşte becuri) de 1 an de zile. Nu e timp. Ne omoară timpul ăsta. Hai să ne întâlnim să facem un calendar de activităţi. M-am întâlnit eu cu mine. Nici măcar amărâţii aia de 2% nu ne mai obosim să-i dăm. Am uitat (dhe de la o vârstă), sunt alte priorităţi etc.
După cum spuneam, fiecare face alegeri, pe care le respect. Poate că eu sau clubul ăsta de la marginea Universului, i-am dezamăgit atât de tare încât asta e decizia pe care au luat-o. Poate ne-au crescut aripile şi am zburat fiecare în altă parte. Poate că totul a fost o tranziţie către o stare pe care ne-o doream. 
Vă rog să nu mă mai întrebaţi. Ştiţi care sunt acţiunile, care e modul de a fi al acestui club. Dacă doriţi să vă implicaţi, apucaţi o problemă şi duceţi-o la bun sfârşit. Din partea mea tot sprijinul. Dar până atunci, fac şi facem doar la ce ne putem înhăma.
Unde e prietenia, o să mă întrebaţi. Prietenia, părerea mea, trebuie alimentată. În principal de visuri. Comune. Undeva visurile noastre s-au despărţit. Am prieteni mulţi. Nu ştiu însă, câţi dintre ei mă mai consideră pe mine prieten.

marți, 8 aprilie 2014

ROST-ul lui Dan Puric

Evident că nu sunt de acord. Nu în întregime. Şi totuşi, mi se ridică părul pe mine de fiecare dată când citesc! 
Sursa foto aici.


ROST… de Dan Puric

“Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.   La fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e uşor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întâmplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.
Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.   Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară!   Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.
Credinţa. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.   Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent.   Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada.   Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii noştri.
Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.”

luni, 31 martie 2014

Rezultate concurs: "Tu cum promovezi oraşul Zlatna?"

În primul rând mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest concurs. Sincer, mă aşteptam la mai mult, grupul Oraşul Zlatna are 2400 de membri, grupul Ampelum are 700 şi ceva de membrii (sunt convins că unii sunt comuni), eu am 1700 de prieteni pe Facebook, din care majoritatea sunt din Zlatna şi tot aşa. Ce mă bucur este că au comentat câţiva dintre cei la care mă aşteptam şi asta mă face să înţeleg că este posibil, mai rămâne să găsim mijloacele. Vorbesc şi în general şi în particular! 
Să trecem la oile noastre: am avut 6 comentarii, pe care le-am numerotat în funcţie de data când au fost postate: 1.Horia Fleşer, 2.Pîrva Carmen Bianca, 3. Incău Ionuţ, 4.Andreea Berbece, 5. Mihai Gligor, 6. Ionuţ Ciuta.
În urma tragerii la sorţi, folosind random. org, câştigătorul este:


nr. 3, adică Incău Ionuţ.
Mulţumesc încă o dată tuturor de participare şi invit câştigătorul să-şi ridice premiul de la Centrul de Informare şi Dezvoltare Turistică Zlatna (clădirea Clubului Elevilor, sediul Trascău Corp).
 

luni, 24 martie 2014

Tu cum promovezi oraşul Zlatna?

Vă spun din start că ideea nu e a mea. Ideea acestei postări, la ea mă refer. Am eu o părere, fixă, despre dezvoltarea oraşului nostru (Zlatna, Centrul Universului), legată de promovarea acestuia. Degeaba avem drumuri asfaltate, utilităţi, obiective turistice, dacă nu ştie lumea de noi. Degeaba aşteptăm cu braţele deschise investitori, dacă ei nu ştiu că existăm, că avem ce să le oferim. Suntem în aceea fază în care avem nevoie de promovarea oraşului ca de aer. Pentru asta militez şi voi insista până se aude unde trebuie.
Ca să ne întoarcem la oile noastre, adică la ideea acestei postări, ea aparţine unui blogger din Alba Iulia, Andrei si o puteţi găsi aici, descrisă cum se cuvine. El vorbeşte despre diversele discuţii de la nivelul oraşului reşedinţă de judeţ, despre cât spaţiu verde ar trebui să existe, despre Cetatea Alba Carolina, intens mediatizată în ultima perioadă, despre taberele pro şi contra a ceea ce se face în acest oraş. Concluzia lui, la care ader şi eu, este următoarea: "Nu e de datoria ta să-ţi promovezi oraşul. Asta dacă trăieşti în Barcelona, Londra sau Paris. Unde sunt alţii, foarte bine pregătiţi şi foarte neromâni, care se ocupă cu asta. Dar atunci când trăieşti într-un oraş de provincie a cărui singură şansă să iasă din mediocritate şi să crească e un obiectiv turistic, ai putea contribui. Pentru o viaţă mai bună. Pentru că turişti>comercianţi>impozite> drumuri mai bune/canalizări/săli. Pentru că turişti>unitaţi de cazare şi masă>câteva locuri de muncă>mai puţini şomeri, pentru că turişti încântaţi>alţi turişti şi reluăm primele doua cicluri."
Aşa că organizez un mic concurs. Oricine postează un mesaj prin care descrie cum a promovat el oraşul Zlatna, se înscrie pentru câştigarea premiului, care va fi oferit prin tragere la sorţi aleatorie, pe random.org. Doar un mic detaliu, în comment, trebuie să fie inclus numele celui care postează.
Dacă te întrebi cum ai promovat oraşul vă pot da câteva exemple: "la târg la Mogoş am lăudat târgul din Zlatna, cât de modern e el", " am postat o poză cu oraşul pe FB, în mai multe grupuri", "am scris un articol despre Zlatna care a apărut în....", "port un tricou pe care apare numele oraşului sau a unui eveniment derulat în Zlatna" etc.
Premiul oferit este o îngrămădeală de mai multe obiecte: tricou, CD, desfăcător de bere, magnet pentru frigider, un catalog Natura 2000 (cu speciile protejate şi habitatele din Romînia), un ghid turistic şi o hartă turistică a judeţului Alba.
        În consecinţă, aştept comentarii!

Sursa foto aici.

luni, 10 martie 2014

Dor de munţi

Atât am tot vorbit de munţi şi parcă nu am vorbit destul. E o constantă în viaţa mea şi mă bucur mult că e aşa. Am făcut şi rima. Visez de multe ori noaptea trasee, poteci, oameni pe care te poţi baza, expediţii mai mult sau mai puţin incitante, seri lângă foc unde ne putem reaminti mereu de ce suntem prieteni. Având în vedere că de o vreme lucrez pentru omologarea traseelor turistice din judeţ, am în cap numai vopsele, indicatoare, hărţi, trasee vechi (şi amintirile ce le aduc cu ele) şi viitoare trasee, noi-nouţe sau puţin uzate.
Prin 2006, cred că în luna Ianuarie, am întreprins o tură de iarnă cu plecare de la Iezerul Ighiel, însoţit de bunii mei prieteni Puiu (Dan Ciprian) şi Ghiţoi (Tătar Gheorghe Iulian- Fie Iertat!). Dacă a mai fost cineva, îl rog să mă scuze, nu îmi mai amintesc. Reţin doar că am hotărât să ajungem, trecând prin platoul Ciumerna, pe culmea dealului, până în Negrileasa, unde speram la o cazare la "Dârdinaş", ştiam eu că acolo stă cineva şi iarna. Am făcut 8 ore, dhe iarna nu-i ca vara, conform unui clasic încă în viaţă. Câteva poze de atunci, mai jos.
 
Cabana de la L. Iezer


Eu şi Ghiţoi

La "Dârdinaş"- Negrileasa


Dresaj

Fotograful Puiu şi "stăpânul cuţitelor". Ştie el de ce!


 Iar acum, după 8 ani de zile, a venit timpul să repetăm traseul, cu noi extinderi şi planuri în cap. Totul pleacă de la celebrul traseu turistic bandă roşie, ce traversează Munţii Trascău, şi care se opreşte brusc şi inexplicabil, în platoul Ciumerna, deşi pe unele hărţi mai vechi el apare continuând. După multe discuţii legate de unde ar trebui să ducă acest traseu, am ajuns la concluzia (proprie şi personală) că el trebuie să meargă pe muchia dealului, către Vf. Muncelului, Mlaca, Poiana cu Narcise de la Negrileasa, Vf. Vâlcoi şi apoi pe o muchie de deal până în Bucium Şasa, de unde este marcat, tot cu bandă roşie, traseul Detunata Goală- Roşia Montană. Astfel se face legătura cu Metaliferii, toate problemele fiind rezolvate.
Aşa că în week-end întreprindem o nouă acţiune, cu plecare din Bucium către Ciumerna, cu înnoptare tot în Negrileasa. Un traseu de aproximativ 22 km, având în vedere că din Ciumerna trebuie să coborâm la Lacul Iezer.
Am pus şi câteva poze obţinute de la bunul meu prieten Google Earth. Ne vedem luni, cu un nou raport şi câteva poze.




luni, 17 februarie 2014

Nu ai nevoie de foarte multe...

"N-ai nevoie de foarte multe ca să fi fericit", sună un cântec al lui Dinu Olăraşu! Şi aşa şi este. Cred că în primul rând e vorba de sănătate. Când o ai nu o apreciezi destul. Atunci când stai rău cu sănătatea, nimic nu are cum să fie bine, totul e şters, culorile sunt gri spre negru, sufletul îţi e înecat de negură. Orice îţi propui să faci în viaţă, trebuie să ţină cont de simplitatea proverbului: "Sănătate, că-i mai bună decât toate". După ea vin toate. 
O plăcintă de varză făcută într-un cuptor de pâine, alături de prieteni întruniţi ad-hoc la o sărbătoare, sună foarte bine. O plimbare prin munţi, cu explicaţii detaliate despre cum arată "rahatul" a diverse animale sălbatice, sună extraordinar. Un cântec la chitară, însoţit de lumina lunii, te poate duce cu gândul departe, în lumea celor ce sunt atât de aproape de fericire. Un traseu de curăţare prin pădure ai unei căi de acces, la care se adaugă adrenalina întâlnirii cu Moş Martin, te poate face să te simţi ales, privilegiat.



Viaţa e frumoasă şi simplă! Viaţa ne oferă tot ce avem nevoie, chiar dacă sunt momente în care suntem copleşiţi de ea!
Nu vă urez prea multe, decât sănătate şi cărări însorite!

A, era să uit! La Mulţi Ani, Trascău Corp!



miercuri, 22 ianuarie 2014

Lumea lui Banciu rules!

Din nou avem isterie naţională! Noi, cel mai harnic popor din lume şi desigur, din Univers, noi cei care avem cel mai sofisticat sistem de sănătate (atât de sofisticat încât nu putem pricepe ce se întâmplă), noi cei care defilăm cu telefoane de ultimă generaţie, tocmai noi să păţim una ca asta? Să pice bunătate de avion, nou nouţ (la o asemenea istorie, ce sunt 44 de ani?) cu revizia făcută în Decembrie 2013, e drept fără asigurare, tocmai la noi? Mi se pare de-a dreptul halucinant şi imposibil de înţeles în România anului 2014. Cum zicea tovarăşul ministru, are un singur regret, cum că s-a întâmplat în mandatul lui.
Cum să priceapă românul că s-au dat milioane de euro pe soft-uri de identificare a cazurilor aflate în situaţii de urgenţă care nu merg sau că există programe, de exemplu la Ministerul Apărării, care merg dar nu le-a cerut nimeni şi bineînţeles, nu s-a autosesizat nimeni. Cum să priceapă românul că deşi peste tot se spune că numărul de urgenţă 112 poate fi apelat de oriunde din ţărişoara asta, mai puţin de acolo de unde nu se poate, pentru că nu avem instalate relee şi alte asemenea chestii folositoare. Cum să pricepă românul că şi cel mai performant elicopter e zero pe timp de ceaţă sau care e deosebirea prin localizarea GPS în Bucale su în orice oraş, împânzit cu relee şi localizarea prin GPS în Munţii Apuseni, unde -vorba lui Banciu- încă se trăieşte cu lămpi de petrol, căruţe cu coviltir, străzi înfundate.... Ca să exemplific, acum 1 an şi ceva de zile, un fost deputat al moţilor a făcut o cerere la o firmă din oraşul nostru pentru câţiva litri de petrol, pentru iluminarea a 7 familii de moţi din Apuseni.
Mă uit la Lumea lui Banciu, rar de tot când vreau să mă destind dar aseară l-aş fi pupat. O să vedeţi de ce mai încolo. Ne-am isterizat deci prieteni, facem acuze, că de pe net e uşor, vom da afară şi vom trage la răspundere. Nimeni, cum zicea Banciu, nu a ţinut cont de supravieţuitori (într-un accident aviatic astea sunt rarităţi), de faptul că din 7 oameni 5 au supravieţuit , chiar după 6-7 ore, că mobilizarea a fost exemplară (aşa compensăm noi românii). Dăm cu morţii pe toate canalele, mergem la familiile îndurerate că doar nu o să-i lăsăm în pace, o fi sau nu o fi blestemul bunului Dumnezeu etc.
Cine e de vină? Şi repet, cine e de vină?
Banciu spunea şi sunt perfect de acord cu el, că Noi suntem de vină. Până aseară nu ştiam că la Târgu Mureş, unde a făcut el şcoala, a avut un profesor de fizică din Zlatna. De unde? Da, din Zlatna. Cică domnul profesor, pe vremea aceea nu găsea sare. Nu numai el. Şi, printre dinţi spunea: stăm pe munţi de sare şi noi nu avem ce pune în mâncare. Şi el se întreba cine e de vină şi tot el răspundea: Noi suntem de vină pentru că promovăm toţi cretinii!
Da stimaţi români, noi suntem de vină! Pentru că promovăm toţi cretinii! Pentru că nu ne pasă decât atunci când e prea târziu. Pentru că, până să reacţionăm se schimbă banii în America sau se sărbătoreşte Paştele Cailor sau mai bine de atât, se dă liber legal de Paştele Cailor.
Aici e emisiunea completă. Nu cred că mai e ceva de spus.


vineri, 17 ianuarie 2014

Împotriva proiectului minier de la Roşia Montană

Doi zlătneni împotriva furtului avuţiei naţionale şi împotriva proiectului Roşia Montană!


luni, 13 ianuarie 2014

Clipa Acum

Binevoiesc de multe or să trăiesc ba în trecut, ba în viitor. Amintirile se rostogolesc peste mine, mă macină, mă fac să uit că trebuie să trăiesc astăzi, acum. Mai ales dacă ai nişte amintiri atât de frumoase încât dacă le-ai scrie pe hârtie, le-ai strica cumva, le-ai pângări. Mereu fac planuri. Mai complexe, mai simple, fac mereu planuri şi uit mereu că, de multe ori, drumul pe care îl parcurgi până la realizarea planului poate fi la fel de important ca şi realizarea planului în sine. Mă trezeam mereu, după acţiuni, că nu pot să mă bucur de cele realizate şi că reiau mereu aceeaşi goană, către alt şi nou plan, către altă acţiune, mereu cu acelaşi rezultat.
Sunt cărţi care spun că o să-ţi schimbe viaţa. Că vei găsi lucruri simple, lucruri aflate de fapt în tine, dar care pot face diferenţa între tine, cel veşnic nemulţumit şi tine, cel care refuză să supravieţuiască, cel care trăieşte. Nu cred în astfel de cărţi. Cred totuşi că există cărţi pe care le-ai fi putut scrie chiar tu. În alt context, în altă conjunctură, în alt timp sau spaţiu. Cărţi în care îţi regăseşti cuvintele sau cărţi care îţi spun că lucrurile gândite e tine sunt sau pot fi reale, că nu sunt iluzii sau frământări fără rost. O astfel de carte am găsit la Săruni. Eram obosit, trecusem de la vântul tăios şi rece de afară la căldura dată de soba de teracotă. M-a cuprins o moleşală vecină cu somnul. Dar nu am cedat. Am găsit-o pe un raft. Subţirică şi cochetă. Din toată cartea asta, pe care am s-o termin şi cândva, am să o recitesc, mi-a plăcut cel mai mult sau mai precis mi-am identificat gândurile cărora nu le putusem da o liniaritate, cu conceptul de Clipa Acum.
Vezi tu, cititorule (cum ar fi spus autorul), nu poţi trăi nici în trecut, nici în viitor. Viaţa este întotdeauna "momentul de faţă", Clipa Acum este singurul factor constant din viaţa ta. Ne amintim de trecut în Clipa Acum, iar viitorul, când va veni, se va întâmpla Acum. "Când te împrieteneşti cu momentul prezent, te simţi acasă , indiferent unde te-ai afla. Dacă nu te simţi acasă, în Clipa Acum, indiferent unde eşti, nu te vei simţi bine nicăieri." Suntem o sumă de întâmplări, amintiri, dorinţe, filme şi cărţi citite şi totuşi, indiferent de această sumă, trăim astăzi. Acum.
Ca să vă faceţi o idee, am să folosesc câteva rânduri din acest capitol, cu menţiunea că ideea generală nu va fi completă. Dacă vă place, căutaţi cartea. Am reuşit, în ultimele două zile, să mă bucur de lucrurile simple, mult mai des ca în trecut. Până şi frigul creat de vântul rece înseamnă ceva. M-am bucurat că sunt acolo, bătut de el, înroşit şi îngheţat. Eram acolo. Simţeam. Am căutat coarne de cerb cu privirea două ore la rând. Nu am fost deloc supărat că nu am găsit nimic. Căutarea, printre crengi uscate şi frunze de mult moarte, mi-a ocupat timpul, gândurile. Căutarea, ritmul paşilor, au fost mai importanţi. Eu şi cu mine. 
" Indiferent dacă speli vasele, creionezi o strategie de afaceri sau plănuieşti o călătorie, ce este mai important ? Să faci lucrul respectiv sau să obţii rezultatul pe care îl voiai, fâcându-l?  Clipa aceasta sau o clipă viitoare?
Încă mai abordezi acest moment ca şi cum ar fi un obstacol pe care vrei să-l depăşeşti?  Simţi că există o clipă în viitor la care vrei să ajungi şi care e mai importantă?
Majoritatea oamenilor trăiesc în acest fel cea mai mare parte a timpului. Din moment ce viitorul nu vine niciodată decât ca prezent, acesta este un mod de viaţă disfuncţional. El generează un constant curent subtil de nelinişte, tensiune şi nemulţumire. Şi nici nu onorează viaţa, care este Clipa Acum şi nu este niciodată altfel decât Clipa Acum."
" O practică spirituală simplă, dar radicală este să accepţi că orice ia naştere în Clipa Acum -înăuntru şi în afară. Când atenţia ta se mută în Clipa Acum, va apărea şi starea de tensiune. E ca şi cum te-ai trezi dintr-un vis, visul gândirii, visul trecutului şi prezentului. Câtă claritate, câtă simplitate. Nu mai este loc de îngrijorare. Rămâne doar clipa, aşa cum este ea."
Înainte de a încheia, vă reamintesc că aceste texte sunt scoase din context, de aceea e necesar să citiţi întreg capitolul sau întreaga carte.
"Eu nu sunt gândurile, emoţiile, percepţiile senzoriale şi experienţele mele. Eu nu sunt conţinutul vieţii mele. Eu sunt viaţa. Eu sunt spaţiul în care se întâmplă totul. Eu sunt conştiinţa. Eu sunt Clipa Acum. Eu sunt".



miercuri, 8 ianuarie 2014

Sorin Poclitaru şi Adi Bezna -o combinaţie de vis

            Poezia de mai jos aparţine poetului Sorin Poclitaru şi e recitată absolut extraordinar de prietenul meu Adi Bezna, pe albumul său " Să-mi laşi pe uşa veche semn".
Tu n-ai habar…
Sorin Poclitaru

Tu n-ai habar cât de frumoasă eşti
Nici eu nu te-aş putea nicicum descrie
Mirată ca un fulg de păpădie
Purtat prin cer de aripi îngereşti.

În palme să te prind aş vrea să pot
Şi să îţi suflu aer cald pe gene
Cu buzele să te măsor, alene
Şi să te-nchid în ochii mei de tot.

Să te adorm şi-n somnul tău de prunc
Să vină spiriduşii să-ţi slujească
Sub sânul stâng, o insulă să-ţi crească
Şi un ocean în care să m-arunc.

Tu n-ai habar că te visez mereu
Chiar şi atunci când suntem împreună
Că nu mă satur să aud cum sună
Sărutul tău, langă sărutul meu.

Tu n-ai habar cât de frumoasă eşti
Iar mie vorbele îmi sunt sărace
În mine nor de fluturi se desface
Şi te iubesc ca-n vechile poveşti.

          Cât despre Adi Bezna, cumpăraţi albumul, căutaţi-l pe YouTube, pentru că merită. Dar cel mai bine şi mai bine, mergeţi la un concert de-al lui. Omul ăsta îşi dă sufletul acolo, de fapt o parte din sufletul lui rămâne acolo, cu spectatorii.

marți, 7 ianuarie 2014

Balada tânărului inteligent

Sursa foto aici.
Eşti tânăr şi inteligent. Probabil nu o să primeşti vreodată un premiu Nobel sau Pullitzer, dar eşti clar inteligent. Mai inteligent decât media. Ceea ce crează probleme. În primul rând de comunicare, pentru că tu gândeşti altfel decât ei, ai altfel de nevoi. Şi aşa apare singurătatea, la început o singurătate care îţi convine, dar mai apoi una care te marginalizează, care te sufocă. 
Tentaţiile apar mai des la un om inteligent. Nevoia de explorare, de ieşiri din limitele impuse de societate. Nevoia de a evada din prezent, din lumea care parcă nu e făcută pentru tine. Nevoia de a găsi femeia dincolo de cea care e în faţa ta. Şi cum să nu facă asta pentru tine alcoolul? Şti desigur, că nu alcoolul este răspunsul, dar în majoritatea cazurilor, te face să uiţi întrebarea, şi asta e îndeajuns pentru tine. După două-trei beri eşti alt om, visurile tale parcă capătă alte nuanţe, alte posibilităţi de a se realiza. Accepţi mai uşor oamenii de lângă tine iar seara devine una memorabilă. Asta până dimineaţa, când toate se acutizează, toate micile probleme devin mari, totul are un gust amar. Aşa că, altă soluţie nu găseşti decât să asculţi sfatul din popor "cui pe cui se scoate" şi mergi la o bere. Doar una, de "reveneală". Parcă te simţi mai bine. Iluzia unui nou sens e din nou prezentă. Eşti plecat la baie şi pe când te întorci, încă o bere apare la masa ta, dăruită de un fost prieten, plecat departe şi care tocmai s-a întors. Nu ai cum să-l refuzi şi deja nu mai contează. Eşti în lumea ta, cea perfectă pentru că e creată pentru tine de cel mai bun prieten, şi cel mai mare duşman, propria-ţi minte. Şi seara continuă la fel, cu beri primite de la vecini, duşmani, prieteni, foste, şi cine mai ştie cine. Te îndrepţi cu greu spre casă şi o voce îţi şopteşte din ce în ce mai tare cum că această cale nu e cea mai porivită. Dar e calea ta, aleasă de un om inteligent, un om peste medie, un om respectat şi îndrăgit de....de mulţi. Dimineaţa e greu. Foarte greu. Astăzi erau programate o mulţime de activităţi, dar nu are cum să îţi stea mintea la ele. Gândeşti doar în termeni de cine sunt eu, ce rost am, ce se va alege de mine, aşa că poţi să mai amâni din activităţi, poate se vor rezolva de la sine. Aştepţi o salvare din mecanismul acesta, care nu e creat pentru tine. Şi ea vine. Prietenului tău cel mai bun ia născut soţia. Omul trebuie să bea cu cineva. Doar e cea mai mare problemă a bărbatului în această fericită situaţie. Şi mergi, ce să faci. Deja ai intrat într-un cerc care nu se va închide niciodată, te va roti până când şi cele mai simple valori moştenite sau câştigate prin muncă  se vor topi.
Eşti inteligent. Şi vei rămâne inteligent. Dar vezi, asta nu e o calitate în sine. Cel puţin nu în lumea asta prost făcută. Discuţiile tale vor fi mai mereu altfel decât a celorlalţi, dar probabil, nu va fi nimeni să te asculte, cel puţin dintre cei care contează. 
Eşti inteligent şi tânăr, încă. Probabil nu o să primeşti vreodată un premiu Nobel sau Pullitzer, dar eşti clar inteligent. Dacă ai fi însă foarte inteligent, ai realiza că salvarea nu vine din altă parte, decât din interior. Tu te vei salva pe tine. Sau vei rămâne un om inteligent, de care, la un moment dat, ne va fi dor.


sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Zăpada, ca un mod de viaţă!

Majoritatea doamnelor şi domnişoarelor pe care le cunosc nu prea îndrăgesc iarna. Visul lor e soarele acela care bronzează, de la negru la foarte negru. Nu suportă temperaturile scăzute. Partea rea a iernii e temperatura. Scăzută. Dar cum iarna nu e ca şi vara, şi dacă tot binevoim să locuim în frumoasa ţară România, trebuie să ne bucurăm şi de acest anotimp, ca de oricare altul. Ce părţi bune ar putea avea iarna?

Iarna se face vinarsul. Dar cred că pe ele nu le interesează prea mult. Vine bărbatul beat şi cu chef de scandal şi atât. Din nou ceva trist. Iarna sunt sărbătorile. Cele de iarnă, evident. Sfântul Nicolae, Naşterea Domnului, Sfântul Ştefan, Sfântul Ion, Boboteaza. Bine, dar puteau fi şi vara. Calendarul ortodox e plin de astfel de evenimente şi în restul anului. Iar ne-am împotmolit. Mai sun ieşirile la munte, la căldura şemineului, cu un pahar de oareşce în mână. Peisajul e altul iarna. Atmosfera e mai curată, se vede până departe, pozele sunt superbe cu copacii încărcaţi de..... Dar până la urmă, iarna nu ar fi iarnă fără zăpadă. Zăpada e cireaşa de pe tort. Zăpada care acoperă gropile din asfalt şi care ne apropie, care scurtează distanţele dintre noi.
Zăpada face diferenţa.
Zăpada umple staţiunile de schi. Românii îşi mănâncă de sub unghii şi strâng bani pentru a petrece Revelionul, Crăciunul sau week-endurile la munte. Bine, pretextul e zăpada, mâncarea din belşug şi dulcea, dulcea băutură este scopul primordial. Dar, mno, altfel petreci când afară e frig de îngheaţă apele şi tu bei un "crampam" sau un vin fiert, la căldura cabanei atât de primitoare. Şi totuşi, zăpada face diferenţa. Suntem înnebuniţi după ea. Ne jucăm cu copii în zăpadă. Ne tragem cu sania iubitele, prin centrul oraşului sau pe străzile staţiunilor. Ne încercăm puterea bolizilor prin zăpadă şi de multe ori sfârşim tractaţi şi amendaţi. Dar ce ne pasă? Albul zăpezii orbeşte, avem scuze pentru orice.
Suntem dependenţi de zăpadă. Cum să petreci un Revelion sau un Crăciun, şi să nu fie zăpadă? Să nu ningă? Brrrrrrr, cel mai urât vis. Noi vrem să ningă. "Noi nu vrem decât să muncim". 
Sunt şi români mai ciudaţi. Care apreciază zăpada altfel. Zăpada care le umple cântecele cu acorduri, zăpada ca o carte cu pagini albe şi mari încă nescrise, zăpada ca o alunecare permanentă lipsită de griji în care fiecare îşi caută liniştea. Ciudaţi rău.
Oamenii aia găsesc liniştea pe măsura parcurgerii fiecărui metru de pârtie. Fiecare hop, fiecare durere a muşchilor picioarelor înseamnă o nouă şi nepreţuită bucurie. Fiecare moment de singurătate în liniştea telescaunului sau teleschiului e apreciată. La fel cum e apreciat dansul comun al "lunecătorilor", cam de aceeaşi valoare, care împart, în acelaşi timp, superbele mişcări în S, urmăririle, tremurul comun în faţa unei noi provocări, surâsul sau sclipirea ochilor la finalul unei pârtii şi începutul unei noi urcări.
Zăpada e însemnat şi înseamnă mult pentru mine. În copilărie căram schiurile de lemn în spate către diverse destinaţii. Îmi amintesc şi acum durerea picioarelor încorsetate în bocancii greoi, fiorul legării "în trenuleţ" a săniilor, tractările în spatele diverselor maşini cu şoferi mai mult sau mai puţin pricepuţi. Îmi amintesc primii fulgi din faţa blocului, primul om de zăpadă, prima "cazemată", primele războaie inter-cartiere, primul sărut printre nămeţii de nea. Prima aventură cu clăpari în picioare pe pârtia de la Arieşeni unde am reuşit să cad până jos de 48 de ori. După ce am căzut în primii 10 metri de 5 ori, le-am numărat. Îmi amintesc şi multiplele "ture de iarnă", pe jos, cu zăpadă până-n zonele sensibile, cu dormit în fân sau în sălaşuri unde dimineaţa eram îngheţaţi în zăpada viscolită. Şi totuşi, cu multe amintiri plăcute legate de acestea, un vin fiert memorabil, o solidaritate a oamenilor cu rucsacuri în spate, cu peisaje de vis, cu miros de fân şi sudoare de sac de dormit.
Se zice că oamenii fericiţi sunt cei care se mulţumesc cu puţin.
Eu am fost fericit, la sfârşit de an, cu beţia alunecării, cu un pahar de vin fiert, cu amintiri depănate cu prieteni vechi sau noi, cu liniştea înălţimilor, cu fulgii cei mari şi albi pe care mi doresc şi care vor veni atunci când cerurile se vor îmbuna.
Vă doresc zăpadă. Sau tot ceea ce poate reprezenta ea. Depinde de voi.


Poze de Alex "Măţăgău" Vasilie.