Pensiune a la Chianu

Desigur, ştiţi bancul acela cu comuna din judeţul Alba a cărui nume începe cu "C". După multe încercări, se dovedeşte că este vorba de prea celebra comună Chianu ( se scrie Pianu da se citeşte Chianu). De Sus sau de Jos. Şi nu cred că ajungeam acolo repede dacă prietenul Fred nu înnebunea şi nu o cerea de nevastă pe Sorana. Nu de alta, da la Golf nu mă prea pricep şi alte lucruri nu ştiam că ar fi de văzut/vizitat.

Nunta s-a desfăşurat la complexul Şapte Cetăţi, din Chianu de Jos, care a fost ok, dar fără să mă impresioneze. Bine, o astfel de normalitate e greu de găsit în Românica, cu servire decentă, toaletă foarte curată, cu o curte aranjată. Şi am dat noi pe chef şi distracţie, apoi răpus de oboseală, am decis să merg să dorm la pensiunea unde eram cazaţi. Am ajuns acolo la 4 dimineaţa (mulţumesc Zoli), şi deşi era noapte şi erau mai multe clădiri, am nimerit din prima camera unde eram găzduiţi, de un real folos fiind numele noastre scrise pe hârtie la intrarea în cameră. Am remarcat, cât de aranjată era pensiunea, camera în care dormeam era la mansardă (nici nu mi-aş fi dorit să fi fost altundeva), cu baie pe hol, cu paturi primitoare, dar am decis să las detaliile pentru a doua zi dimineaţă. Am dormit eu ce am dormit, până ce restul de petrecăreţi au invadat camera, comportându-se ca nişte copii de grădiniţă, care nu şi-au terminat poveştile. Apoi somnul meu a fost mai mult un fel de du-te , vino, când adormeam, când mă trezeam. Dimineaţa devreme, la 11, nu am mai putut să mă amăgesc şi am coborât în curte. La masa aşezată în mijlocul curţii tolăneau o parte din nuntaşi, cei care desigur au adormit la ore mai decente. Imediat am remarcat cât de îngrijită era grădina, cu o mulţime de arbuşti, copaci şi diverse chestii verzi, cu trifoiul care iti primea cu îngăduinţă tălpile desculţe. Mai târziu, proprietara pensiunii, o doamnă cu suflet mare, m-a purtat prin toată această oază să-mi arate arborele de seqvoia precum şi alte plante, la majoritatea nu le mai reţin numele. M-a impresionat diversitatea, de la arbori pe care îi putem vedea doar la grădinile botanice sau parcurile dendrologice, până la cunoscutele zmeurişuri, căpşuni, brazi, larice, mesteceni etc. Nu lipseau din gospodărie nici animalele, iepuri, iezi, găini, toate la locul lor fără să murdărească spaţiul verde. Am întrebat despre capacitate, despre cazarea de Revelion, am făcut o vizită în interior. O combinaţie foarte reuşită între lucrurile tradiţionale şi lemnul care predomina peste tot, cu tot ceea ce e necesar pentru confortul turiştilor: sală de mese, toalete şi duşuri cu apă caldă etc. Şi toate astea la Chianu. Am cântat la chitară , acompaniaţi de soţul doamnei, care după schiurile din pod (sâc, sâc) şi dezinvoltura la mânuit chitara se vede că munţii nu i-au fost străini. Am jucat baschet, tenis de masă, am mâncat mici olteneşti şi ciuperci la grătar. Nu aş mai fi plecat de acolo. Şi, într-un fel, nici nu am plecat. Pensiunea Iedera, din Pianul de  Sus, vă aşteptă şi pe voi. Vă garantez că merită. Găsiţi pe blogul lor toate detaliile de contact. Din păcate, atât am fost de prinşi de ambianţă încât nici măcar o poză nu am făcut. Dar găsiţi pe blogul lor. Toate, extrem de reale.

Mulţumim,Uţa şi Liviu Muntean, vom revenii!