miercuri, 8 ianuarie 2014

Sorin Poclitaru şi Adi Bezna -o combinaţie de vis

            Poezia de mai jos aparţine poetului Sorin Poclitaru şi e recitată absolut extraordinar de prietenul meu Adi Bezna, pe albumul său " Să-mi laşi pe uşa veche semn".
Tu n-ai habar…
Sorin Poclitaru

Tu n-ai habar cât de frumoasă eşti
Nici eu nu te-aş putea nicicum descrie
Mirată ca un fulg de păpădie
Purtat prin cer de aripi îngereşti.

În palme să te prind aş vrea să pot
Şi să îţi suflu aer cald pe gene
Cu buzele să te măsor, alene
Şi să te-nchid în ochii mei de tot.

Să te adorm şi-n somnul tău de prunc
Să vină spiriduşii să-ţi slujească
Sub sânul stâng, o insulă să-ţi crească
Şi un ocean în care să m-arunc.

Tu n-ai habar că te visez mereu
Chiar şi atunci când suntem împreună
Că nu mă satur să aud cum sună
Sărutul tău, langă sărutul meu.

Tu n-ai habar cât de frumoasă eşti
Iar mie vorbele îmi sunt sărace
În mine nor de fluturi se desface
Şi te iubesc ca-n vechile poveşti.

          Cât despre Adi Bezna, cumpăraţi albumul, căutaţi-l pe YouTube, pentru că merită. Dar cel mai bine şi mai bine, mergeţi la un concert de-al lui. Omul ăsta îşi dă sufletul acolo, de fapt o parte din sufletul lui rămâne acolo, cu spectatorii.

1 comentarii:

  1. "Cu buzele să te măsor, alene
    Şi să te-nchid în ochii mei de tot....
    Că nu mă satur să aud cum sună
    Sărutul tău, langă sărutul meu."

    Eiii, DA ! Chiar faina alaturare a slovelor !
    Teo

    RăspundețiȘtergere

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...