joi, 2 iulie 2009

Diferenţe

Toată lumea ne/mă acuză că facem mişto. Chiar unul dus la cote nemaiîntâlnite. Deşi această situaţie mă/ne onorează, trebui să fac o clarificare la ce reprezintă miştoul, şi mai ales, pentru a pricepe şi doamna ministru de la sport,care e diferenţa între "a face mişto" şi " caterincă". Conform DexOnline, caterinca e caracterizata ca "vorbe neserioase prin care interlocutorul este ironizat fără să-şi dea seama". Eu as completa că se foloseşte mai mult în "sud" şi că ea înseamă exact ironizarea amintită mai sus, fără un substrat real sau o bază temeinică. E bine, în contradicţie şi prin asemănare aş defini propoziţia "a face mişto" sau de " a lua pe cineva la mişto" prin ironizarea interlocutorului, cu speranţa că acesta chiar o să-şi dea seama. Cu cât "miştoul e mai fin,permanent şi mai repetitiv, cu atât el e mai apreciat, bineînţeles nu de interlocutor. Diferenţa esenţială însă e substratul pentru că doamnelor şi domnilor, acesta ar trebui să fie efectul miştoului.Adică, miştoul nu ironizează gratuit interlocutorul (de multe ori şi de dorit a fi interpelat în public), ci urmăreşte identificarea micilor "greşeli" pe care le facem în viaţa de zi cu zi, greşeli care se răsfrâng asupra bunului mers al societăţii în general, şi al "sectei" noastre în particular.Prin "facerea de mişto" urmăresc/urmărim îndreptarea păcătosului, conştientizarea problemei sau a "penalităţii " comise, şi întoarcerea lui cu coada între picioare la cele corecte. Aşa deci şi prin urmare, miştoul e un fel de sanitar al acţiunilor stupide ale prietenilor noştrii,un rău necesar şi un mod de viaţă.Nu suntem obiectivi, e drept. Nu e aşa că această postare e Mişto?

1 comentarii:

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...