Mă simt ca o clepsidră

Mă simt ca şi o clepsidră. Nu ştiu de ce mi se întâmplă asta, şi nu ştiu ce să fac sau cum să procedez.

După fiecare moment din viaţa mea, mă refer la cele importante, pentru care am muncit mult, m-am zbătut şi m-am luptat, apare cineva din negura timpului, cineva fără faţă şi fără identitate care întoarce clepsidra. Care mă face să reiau totul de la început, fără amintiri decât cea a trecerii tăcute a nisipului, a timpului în general. Toată lupta, toată pregătirea, victoria sau înfrângerea, momentele plăcute sau cele mai puţin plăcute se estompează, şi rămîn în urmă doar culori comune, maro, ale trecutului. În loc ca viaţa mea să fie o sumă de lucruri trecute făcute pentru ceva, o proiecţie trepatată a unui scop cât mai nobil transpus în fapte, ea devine o goană după o viitoare "faptă", o nouă încercare de umplere a goului. Mă simt ca Sisif, cu bolovanul lui cu tot. Aşa că m-am hotărât. Ori mă las de bolovan, că nu e de mine, ori găsesc pe ăla care o făcut jocul şi îi spun să modifice meniul.Una din două.