luni, 16 august 2010

Am fost la Oaşa

Mai precis pe Valea Frumoasei, loc îndelung gustat de Sadoveanu mai pe vremuri. Atunci nu existau ATV-uri, crossuri, jeepane. Am oprit la cabană şi am băut câte o bere. Pe vremuri cabana arăta a cabană de munte. Acum nu, aşa că am stat afară, nu de alta puteam să avem şi surprize, gen Nicu Rănguţă.Am plecat către coada lacului care, bănuiesc din cauza ploilor, era plin ochi. Pe vremuri, copil fiind, mă ducea tata acolo de 23 August la cules de zmeură şi ciuperci şi ţin minte că atunci când barajul era plin , stăteam ore întregi şi  urmăream cum se plimbă păstrăvii prin coroanele brazilor inundaţi. Ireal. Am trecut de Curpăt, am ajuns la Tărtărău şi acolo am făcut stânga , pe Frumoasa în sus. Planuri mari nu am avut decât 2 mari şi late: unul să urcăm pe Cindrel şi al doilea să culegem ciuperci. Planul unu: dus la sfârşit duminică, după o tentativă nereuşită sâmbătă când ne-a prins furtuna înainte să urcăm. Dus la bun sfârşit deşi eu, din varii motive, mi-am uitat acasă......bocancii. Aşa că am urcat desculţ, pentru că în sandale îmi e frică.De sus am urmărit peisajul oferit de Iezerul Cindrelului, cu apa lui verde, deosebită. În apa acestuia trăiesc sirene sau aşa îmi imaginez eu. Ca o paralelă, acum mulţi ani , eu şi actuala nevastă urmăream două fete care făceau baie goale în apa lacului Bucura, în Retezat. Alea nu erau sirene, ci cehoaice.
Planul doi: am cules nu mai puţin de 3 plase de gălbiori (râşcovi) şi hribi (pitoance), foarte atenţi să nu ne trezim în coaste cu ceva agenţi fiscali, care să ne impoziteze activitatea. Cred ca mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc în pădure cu unu' de la fisc. Ar fi fost interesant. De activitatea de culegere a fost responsabilă nevastă-mea care a luat-o foarte în serios, se văd rezultatele. Am şi pescuit, la muscă şi cum se întâmplă de obicei am scăpat unul. Cel mai mare şi cel mai frumos, bănuiesc că era regele păstrăvilor. Duminică o grămadă de oameni la toate marginile de drum, zici că era festivalul grătarăgiilor. Nu ştiu exact cum se scrie, oricum mă corectează Traian.... Dacă se scrie cumva. Nu m-am obosit să îi mai judec pe sărmanii oameni, deşi majoritatea erau cu mult peste greutatea normală. Toată lumea făcea grătare şi bea bere, temperatura de afară fiind relativ normală faţă de cea anunţată prin ţară. Mă gândeam că dacă aş fi fost poliţai, scuze, miliţian, aş fi aşteptat înainte de Şugag şi aş fi ridicat circa 200 de carnete. Pe restul de 100 de conducători auto i-aş fi iertat din motive de pile. Am plecat seara şi am mai încercat de 2 ori la peşte. Cu aceleaşi rezultate. Azi dimineaţă am citit ziarele şi am auzit că a avut loc un accident între Şugag şi Mărtinie. Accident mortal. Unde e miliţia când ai nevoie de ea?

2 comentarii:

  1. Nu prea face cuvantul...
    http://dexonline.ro/definitie/gr%C4%83tar%C4%83giu

    poliţai se scrie intr-adevar "militian"

    iar cuvantul "sofer" este total diferit de "conducator auto". E bine.

    Noroc si te asteptam la ciuperci la Orasti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si noi am fost de 2 ori anul acesta la Oasa. E o zona superba. Am gasit si foarte multi galbiori. Miami...

    Mi-a placut cand am intrat pe profilul lui Padre pe un site. Avea o imagine, o pagina de google si la traducere a scris dick...sa vedeti ce inseamna in romana. Super!

    RăspundețiȘtergere

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...