Am mers în vamă. Cu treabă. Până stau să lucru ceva. De măturat nu mă lasă. La şters praful nu mă pricep. La gagici nu mă dau. Aşa că hai să scriu o poezie:
Oraş blestemat
Motto: În oraş nu există viaţă.
Fug, fug, las totul în urmă
Alerg în munţi, oraş blestemat!
M-ascund printre frunze şi vânt
Şi iar mă-ntorc în oraşul damnat.
În oraş nu există viaţă,
Doar urme de sensuri pustii.
Eşti şi tu, printre semnele şterse
Şi acum chiar degeaba mai vii.
Sunt betoane şi-asfalt şi durere
Şi minciuni ce plac tuturor
Se cimentează emoţii în vene
Şi-am pătat sensul cuvântului dor.
Trec maşini în prostie, prea multe
Gâtul se uscă de praful tomnatic
Iar luminile sunt practic o umbră
Şi moartea are-un surâs enigmatic.
Cobor din munţi iar la tine
Mă plimb pe străzile tale şi doare
Că mă întorc de fiecare dată
În timp ce sufletul meu moare.
Mâine am să rămân acolo sus
Am să adorm sub primul copac
Şi-am să visez păduri şi chiar ape
Şi-acum poţi să vii şi tu mai aproape.
Bhă, ce mă apucă, hai să o înscriu pe un site de poezii. Site, care prin vocea administratorilor mi-o resping.
Şi cum orgoliul meu cere, nu mă las şi o modific. Uite aşa:
Durerea din asfalt
În oraş, remarc, nu există viaţă,
Doar urme de sensuri pustii.
Eşti şi tu printre semnele şterse
Dar acum degeaba mai vii.
Sunt betoane şi-asfalt şi durere
Şi minciuni ce plac tuturor
Se cimentează emoţii în vene
Şi-am pătat sensul cuvântului dor.
Trec maşini în prostie, prea multe
Gâtul se uscă de praful tomnatic
Iar luminile umbresc rătăcirea
Morţii cu un surâs enigmatic.
Rup lacrimi din zbor şi de-aiurea
Şi cârcei mă strâng de picioare
O pungă albastră e zburată de vânt
Şi-o ţigancă cerşeşte o floare.
Rămâi cu bine oraş blestemat
Am să plec peste munţi, peste ape
Uită de mine. Doar un lucru mai vreau,
Te rog, las-o pe ea mai aproape.
De data asta a fost aprobată. Acum, am rămas cu o dilemă. Care să-mi placă mai mult? Parcă a doua versiune! Sau parcă prima! Sau sunt două lucruri diferite, cu strofe comune? Orice picior în fund e un pas înainte! Asta dacă vă place versiunea 2.
Asfaltul doare! Mie-mi place strofa a 3a din prima varianta, deci a 2a din cea "finala". Si ma bucur ca ai pastrat-o.
RăspundețiȘtergereCred ca ajunge sa ma obsedeze iar asfaltul, poate nu ca aici http://www.youtube.com/watch?v=0wKKeSbxGh8 , dar cat sa scot muza de la naftalina.
Orice picior in fund e un pas inainte... Prostii! Tu esti cel mai important din toata povestea, iar acel webmaster care ti-a refuzat poezia in varianta 1, nu este nici Bacovia si nici Petre Ispirescu.
RăspundețiȘtergereDepinde foarte mult cine iti da piciorul in fund. Eu cred ca de cele mai multe ori se gasesc destepti care sa te indrume, sa iti arate calea cea dreapta, de parca ei nu tot din Ádám és Éva se trag, care parca nu impreuna au dobandit cunostiinta binelui si-a raului. O acuza toti pe biata Éva ca vai ce nelegiuire a facut. De ce nu a existat atunci un mare intelept care sa ii spuna sa nu se atinga naibii de marul acela, ca da de dracu (la propriu).
Niste infumurati domle. Fa de un volum si hai la fundatia noastra sa ti-l publicam asa cum se cuvine si nu mai apela la tot felul de servicii electronice impersonale.
Merci Traian. Pana una alta ne vedem la Cluj pe 8 Octombrie.Mare concert, mare!
RăspundețiȘtergere