joi, 16 decembrie 2010

Rece şi cald

Adică una rece şi una caldă.

Prima dată, una rece, ar putea fi considerată o glumă dacă nu ar fi un trist adevăr.
Îmtrebare: Ce ar zice Şmaichăl dacă cineva i-ar băga o superbitate goală în pat?
Răspuns corect: Ar zice: "Cum stai cu ţigările?"

Şi cea caldă, o poezie scrisă de Anna R.


Ştiu

Nu ştiu cât ţi-am fost umbră
şi cât ţi-am fost lumină;
ştiu că mi-am început dimineţile
surâzând ploii
şi poticnindu-mi mai apoi zâmbetul
într-un curcubeu
pe care, probabil, n-ai cum să-l atingi
vreodată, omule!

Nu ştiu cât ţi-am fost ramură
şi cât ţi-am fost mugure;
ştiu doar că am străbătut
primăveri de la sud către nord,
unde m-am întâlnit cu arbori
ninşi de cuvinte
pe care un nor de înţelepciune
le presărase domol pe pământ.

Nu ştiu cât îţi sunt prezent
şi cât trecut ţi-am fost;
ştiu că voi amuţi în ierni viitoare
domolind focuri
şi ascunzând taine pline de farmec
în care doar paşii tăi se mai aud...

1 comentarii:

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...