marți, 25 ianuarie 2011

Cum le zice el, nu le zice nimeni....

Vârsta de aur a dragostei  -Nichita Stanescu

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.

2 comentarii:

  1. Si ce are tatuajul acela cu bietul Nechita?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai cu Paul nimic! Ce are cu Stanescu? Am putea spune ca iar nimic. E vorba insa despre o contradictie, o contradictie fireasca intre sentimentele pe care le creeaza aceasta superba poezie fata de " disperarea" ce se citeste in tatuaj. Tatuaj, care desi imi apartine, imi arat o cale pe care am fost si la cere nu vreau sa ma mai intorc. Am raspuns bine? Macar de un 5?

    RăspundețiȘtergere

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...